Pelerinaj cultural – spiritual Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească

Pelerinaj cultural – spiritual

Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească

În mod natural, Omul este curios şi are dorinţa de a înţelege cât mai bine Lumea. ,dintotdeauna a existat dorinţa de-a cunoaşte cât mai mult despre lucrurile văzute şi nevăzute, despre evenimente deja petrecute în trecut sau profeţite de-a avea loc în viitor, despre situaţiile speciale în care s-au aflat înaintaşi noştri.

Călătoriile ne învață lucruri, nu doar despre lume și diferitele sale culturi, dar și despre noi înșine,interacțiunea cu oameni și comunități din diferite zone ale lumii ne învață să apreciem diferențele și să remarcăm similaritățile ca pe niște revelații.

A rânduit Bunul Dumnezeu să lucrez într- o instituţie de cultură, în Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, clădirea cu cel mai frumos vitraliu din lume, un loc unde ştiinţa de carte se îmbină armonios cu posibilitatea de a cunoaşte şi de a cerceta.

<<Vâlcea este cel mai vechi judeţ din ţară, dintre toate judeţele României de la această dată,acest lucru reiese dintr-un hrisov de la 1392 în care găsim prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea. „Eu, (...) marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit (…) să ridic din temelie o mănăstire (...), am dăruit puţin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor (...). În judeţul Vâlcea, pe fiecare an, să-şi adune înşişi călugării albinăritul”, menţionează, printre altele, hrisovul de la 8 ianuarie 1392.Marele logofăt Filos este cel care a scris „actul primei atestări documentare a judeţului”. În acelaşi an, acesta a renunţat la dregătorie şi averea personală şi a devenit călugăr la Mănăstirea Cozia, sub numele de Filotei. „Mare învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă” el va întemeia aici prima şcoală de caligrafi şi copişti şi va ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Logofătul Filos este considerat primul poet român>>...Povestea celui mai vechi judeţ atestat documentar al României, 15 ianuarie 2020, 04:19 de Daciana Mitrache, adevărul.ro.Nebănuite sunt cărările Domnului, începând cu anul 1995, cel puţin de două ori pe an, împreună cu familia Nicolae şi Ioana Ştefănescu mergeam la mănăstirea Cozia pentru a ne bucura de frumuseţea locului, pentru a ne odihni în chiliilie călugărilor cărturari de odinioară ,pentru a ne îmbogăţi spiritual cu pildele înţelepte ale părintelui stareţ Gamaliil.Şi după plecarea prietenilor dragi ''în ţara de dincolo de veacuri'', mi- am păstrat obiceiul de a vizita mănăstirea .La ora actuală, părintele stareţ, protosinghel Veniamin Luca, „cel care în urmă cu 25 de ani a pășit pragul Mănăstirii Cozia, așezându-se sub povățuirea duhovnicească a părintelui stareț Gamaliil Vaida și apoi a părintelui stareț Vartolomeu Androni” continuă misiunea creşterii duhovniceşti a vieţii monahale „după tradiția păstrată de la Sfântul Nicodim de la Tismana”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, duminică, 4 noiembrie 2018. . Aici am înţeles multe adevăruri...“Cu cât citeşti mai mult, cu atât vei şti mai multe lucruri. Cu cât înveţi mai mult, cu atât mai multe locuri vei vizita” (Dr. Seuss).Privind în liniştea nopţi frumuseţea mănăstiri Cozia am simţit o dorinţă puternică de a păşi pe urmele înaintaşilor noştri, marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul.În luna iunie 2020, împreună cu domnul Iustin Duicu , primarul comunei Glăvile, localitatea natală a Mitropolitului Bartolomeu Anania, şi soţia domniei sale, alături de doamna Maria Catană , bibliotecar la Bibloteca Publică din comună şi soţul acesteia, cu sprijinul domnului Doru Pătroiu şi a doamnei Liliana Hodoroagă, cu familia Constantin şi Maria Turcu, am pornit la drum într-un pelerinaj cultural- spiritual în Moldova, Ardeal şi Ţara Românescă.Împodobită în straie de sărbătoare, cu verdele crud al poienilor şi pădurilor, cu un albastru de cleştar al pârâiaşelor de munte, cu mănăstirile şi schiturile străbune, România, ''Grădina Maicii Domnului'', este ''minunat de frumoasă'' cum spunea odinioră Alexandru Vlahuţă.După ce ne- am adăpat setea de cunoaştere şi de credinţă la mănăstirile binecuvântate din Bucoviana, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Gabriel, am rămas peste noapte la Sfânta Mănăstire Râşca.Mai puţin cunoscută, nefiind inclusă în circuitul turistic,...<<Mănăstirea Râşca se dovedeşte a fi un adevărat stâlp de credinţă şi spiritualitate ortodoxă , a fost construită de domnitorul Petru Rareş, în anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericeşti ale domitorului, aceasta nu are nişte dimensiuni impresionante, are un plan foarte simplu, în formă de cruce, fără pridvor şi fără gropniţă (camera mormintelor).De jur-imprejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri şi un turn, pentru a sluji la nevoie ca şi cetate. Sfinţirea mănăstirii a avut loc în data de 9 mai 1542, cu această ocazie fiind aduse aici şi Moaştele Sfântului Nicolae. După terminare, Mănăstirea Râşca a devenit metoc al Mănăstirii Probota.

Între anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, împreună cu soţia sa, Candachia, şi cu fiica lor, Tudosca, prima soţie a domnitorului Vasile Lupu, îşi va dărui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Mănăstirea Râşca.Vornicul Costea a adăugat vechii biserici, precum citim în pisania de deasupra intrării sudice, un pridvor masiv, dublând astfel capacitatea interioară a acesteia. În anul 1844, domnitorul Mihai Sturza îl surghiuneşte pe marele istoric Mihail Kogălniceanu la Mănăstire. Aici, marele istoric a stat închis vreme de şase luni, într-o cameră din turnul clopotniţă>>...www.crestinortodox.ro,de Teodor Danalache.,Frumuseţea şi istoria sfântului lăcăş ne sunt povestite în frumosul grai ''moldovinesc'' de părintele stareţ Gabriel care ne-a impresionat cu vorba dulce şi ospitalitatea tipic românească.Slavă Bunului Dumnezeu pentru astfel de oameni minunaţi , slujitori devotaţi.Plecăm mai departe după slujba de la primele ore ale dimineţi şi după binecuvântarea părintelui Gabriel.Drumul până la Mănăstirea Piatra Fântânele, următorul obiectiv, a fost o adevărată încântare şi desfătare pentru călătorul iubitor de natură, peisaje desprinse din poveşti,munţi şi văi cu serpentine spectaculoase, ici , colo câte o casă cu pridvor şi muşcate la fereastră, grădini pline cu trandafiri înforiţi în nuanţe şi culori diferite, un tărâm de vis.Revederea cu maica stareţă Pamfilia este plină de emoţie şi bucurie.Despre Mănăstirea Piatra Fântânele, locul unde se zidește veșnicia, domnul Dumitru Manolache ne spune în ziarul ''Lumina'', din 21 Feb, 2020 ..''Există un loc unde poți vedea cum veșnicia se zidește timid în succesiunea zilelor și liniștea se naște din șuierul viscolului. Un loc ca o taină, spre care tot urcă zilele, nopțile, cu stelele lor, cerul și omul locului ce-și poartă viața, după propria-i busolă, prin prezentul nostru rătăcit. În acest „pas” de lume, cu chip de cruce, numit Tihuța, Ardealul se îmbrățișează cu Bucovina ca doi creștini ducând coșurile de pască la sfințit în noaptea de Înviere. Aici, la 1.200 m, pe o stâncă din Piatra Fântânele, îi așteaptă, de aproape un veac, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”.În acest loc totul se face poveste. Căci și istoria, și timpul, și oamenii își topesc reperele, chipurile, anotimpurile, într-un fel anume de a se petrece, cum numai dincolo de timp se întâmplă. Dar, pentru că trăim într-un veac de piatră, rece și ignorant, supus mai degrabă nepăsării și uitării, câteva date trebuie să țină vii în memorie trecutul și prezentul acestui așezământ...Mănăstirea seamănă cu un labirint. Intri pe o ușă, străbați coridoare, dai în altă ușă, te trezești deodată într-un cerdac, apoi într-un atelier, în paraclis. Și peste tot mișcare. Maici tăcute aleargă prin acest labirint ca prin bătătura unei zile mult prea scurte pentru ele, ca niște albine într-un stup, fără odihnă, dar mai ales fără timp de pierdut.Când zăpezile se fac și ele poveste și acoperă cătunele, văile și munții, maicile își pun schiuri în picioare, se coboară spre sate, fac injecții bolnavilor izolați de nămeți, duc de mâncare, împart medicamente, iar părintele Gavril, ca și oamenii locului, ghidat de propria-i busolă, ia la pas mereu reînnoita înfruntare cu iarna, cu timpul, cu lumea, ca să-L vestească pe Mântuitorul celor uitați prin văioage. „Chi-raaaa-leeeei-saaa!”, răsună văile și cerul de strigătul prin portavoce al însoțitorului cuvioșiei sale, care anunță sosirea părintelui cu Boboteaza. Și oamenii sar din pat, deschid ușile, dornici să-l primească pe vestitorul Domnului, care nu de puține ori, aici, în mijlocul pustietății, se face și meșter și ce mai trebuie pentru sărmanii pierduți prin nămeți și prin vremuri. Maicile și părintele, uitând de sine, se fac și ei poveste, încercând să țină în viață, cu zâmbetul pe buze, lumea care încet-încet se topește.Maicile de la Piatra Fântânele văd, cum ne mărturisește maica stareță Pamfilia, „cu bucurie lumea de dincolo de zidurile mănăstirii. Când cobor în oraș, mă așez pe o bancă și privesc oamenii. Unii sunt atât de frumoși, dar alții foarte triști, zbuciumați și îngândurați. Plaiurile acestea mioritice te obligă însă să te bucuri de tot, să te simți un privilegiat. Avem în biserică o carte pentru vizitatori, în care cei care ne trec pragul lasă însemnări. Unii scriu: «Doamne, cât este de frumos aici! E mai aproape cerul!» Eu cred că depărtarea de Biserică și înstrăinarea de Dumnezeu este cel mai mare pericol pentru lumea noastră. Eu sunt din Suceava și îmi amintesc cu atâta drag de părinții mei și de felul cum mă învăța mama să mă închin în biserică, să stau la rugăciune lângă ea în casă, în fața icoanelor. Îmi amintesc brațele ei pe care îmi așezam capul când îmi vorbea despre Doamne-Doamne. Iar eu întindeam mâna și o întrebam: «Mamă, unde este Dumnezeu?» Și mama îmi spunea: «Draga mea, și-n degetul tău mic este Dumnezeu, și asta să nu uiți niciodată!» Sunt mulți copii care astăzi nu au aceste bucurii. De aceea, suferim și ne pare rău. Sunt foarte sigură însă că băieții și fetițele de care noi avem grijă vor purta cu ei prin lume imaginea cerului și a stelelor pe care ei le văd aici. Sunt foarte sigură de lucrul acesta, pentru că știu ce duc cu ei din mănăstire în familiile lor. Vin părinții și ne spun că acum își fac și ei rugăciunea la masă, pentru că o spun copiii lor, cum au învățat la noi, unde își petrec săptămâna”, ne mărturisește maica stareță.Din acest loc, unde veșnicia se zidește timid în succesiunea zilelor și liniștea se naște din șuierul viscolului, lumea și cerul se văd altfel. Aici, până și moartea își anulează atributul și se face poveste. Altfel cum ar fi spus vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania la primul hram al mănăstirii rectitorite, în 1995: „Ce frumusețe dumnezeiască! Este atât de frumos încât, dacă ai muri aici, nici nu ți-ai da seama când ai trecut în Rai!”Ca orice mănăstire de maici şi cea de la Piatra Fântânele are un duhovnic, părintele-călugăr Gavril Horţ, venit aici de la mănăstirea Nicula: „Când m-a trimis aici Înaltul Bartolmeu mi-a zis că mă trimite în rai, că şi aici ca şi în rai, nu ştii când mori, aşa e de bine", spune protosingerul Gavril Horţ. Şi el face de toate, iar acum conduce şantierul pentru ridicarea unei noi biserici, cea veche devenind neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi ce vine din localitate dar şi din satele sucevene aflate pe graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud.După ce ne cazăm şi ''ne tragem sufletul'', maica stareţă ne anunţă bucuroasă că slujba de a doua zi a fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.Pentru mine surpriza este imensă, am văzut câteva interviuri cu domnia sa, am citit că în perioada 1998-2003 a fost secretar de cabinet al ÎPS Părinte Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului şi doream să- l cunosc, mă impresionase chipul său blând şi smerit, vocea caldă, cunoştinţele vaste şi recunoştinţa ce o purta marelui ierarh vâlcean.Cu noi este Dumnezeu, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, după Sfânta Liturghie ce a făcut să vibreze inimile tuturor, după ce a prezentat publicului delegaţia de la Vâlcea, după ce a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, părintele s-a aşezat la masă alături de noi.Cu o modestie specifică oamenilor de valoare, a vorbit cu emoţie şi evlavie de părintele Mitropolit Bartolomeu Anania, multe şi frumoase sunt momentele petrecute în preajma marelui ierarh, toate acestea vor fi subiectul unui amplu material pe care Preasfinţitul Macarie îl va scrie pentru a prefaţa lucrarea dedicată comunei Glăvile.<<Episcopul Europei de Nord, s-a născut la data de 9 mai 1977, în localitatea Căianu Mic, județul Bistriţa-Năsăud, din părinții Vasile şi Ana din localitatea Spermezeu, județul Bistriţa-Năsăud. La Botez a primit numele Marius Dan.Pe 23 iunie 2003 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia de către Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, fiind hirotonit ierodiacon pe 24 iunie 2003. Pe 6 ianuarie 2004 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, îndeplinind ascultările de preparator și duhovnic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Pe 24 aprilie 2005 a fost hirotesit protosinghel de către Mitropolitul Bartolomeu Anania și numit eclesiarh al Catedralei mitropolitane și profesor-duhovnic la Seminarul Teologic Liceal Otodox din Cluj-Napoca. Pe 16 martie 2008 a fost hirotesit arhimandrit de către Mitropolitul Bartolomeu Anania în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Pe 5 martie 2008 a fost ales Episcop al nou-înființatei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.În perioada 2008-2016, a întemeiat primele parohii românești din Danemarca și Norvegia, iar, în Suedia, alte noi parohii, adăugate celor trei vechi parohii, întemeiate în 1971. În 2014 a întemeiat prima mănăstire românească din Danemarca, la Ikast, cu hramul „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț”, iar în 2015 a încheiat ridicarea bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Martiri Năsăudeni” din orașul Sölvesborg, Suedia>>....Episcopul Europei de Nord, PS Macarie, a împlinit 42 de ani, de Vlad Părău, 10 mai 2019,www activenews.ro.''Să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-au iubit părinții și strămoșii noștri, care ne-au lăsat o moștenire de cinste, plătită cu sânge”, spune adesea părintele Macarie.După clipele frumoase şi binecuvântate petrecute la Mănăstirea Piatra Fântânele plecăm spre Vâlcea natală. În timp ce delegaţia de la Glăvile se grăbeşte spre casă eu mă hotărăsc să poposesc două zile la mănăstirea mea de suflet, Cozia. Seara, alături de interpreta de muzică populară Tatiana Mărcoianu şi de părintele stareţ, Veniamin Luca deapăn firul evenimentelor frumoase petrecute în Moldova şi Ardeal.

<<''Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Şi-ale valurilor mândre generaţii spumegânde,
Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc...”
A fost să fie - şi istoria literară ne-o confirmă - că versurile care să vestească în cel mai înalt grad apariţia pe crugul literelor româneşti a luceafărului său de poezie, să cânte frumuseţea unei mănăstiri,Cozia.
Şi dacă Alexandrescu va fi cântat în stihuri nemuritoare această măreaţă ctitorie a Coziei, Eminescu, la rândul său, nu va întârzia să-şi lege cu iubire talentul de ctitorul aceluiaşi sfânt locaş, Mircea cel Bătrân, înveşnicindu-i pentru a doua oară imaginea cea luminoasă în "Scrisoarea III-a".
Din hrisovul redactat la 20 mai 1388, cu prilejul sfinţirii ctitoriei de la Cozia aflăm că "gloriosul voievod" va fi ridicat "din temelie o mănăstire în numele Sfintei şi de viaţă începătoare şi nedespărţitei Troiţe...la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele, Nan Udoba". Erau înşirate în continuare daniile extrem de generoase atribuite acestei mănăstiri, clasată de la bun început pe locul doi (după Tismana) ca importanţă pentru viaţa religioasă a întregii Ţări Romaneşti.
Rolul avut de mănăstirea Cozia pentru viaţa de duhovnicie a Ţării Româneşti şi a celui mai de seamă voievod al său este apropiat celui îndeplinit la timpul său de Mănăstirea Putna pentru Moldova lui Ştefan cel Mare.După 606 ani de istorie dezlănţuită, acest sfânt locaş în care a fost, după dorinţă, îngropat şi Mircea cel Bătrân cu o impresionantă modestie, pe un simplu pat de fier, acest sfânt locaş se constituie astăzi ca unul dintre cele mai armonioase, originale şi străvechi ctitorii româneşti care să fi asimilat în chip creator modalităţi de construcţie, compoziţie şi decor specifice culturii şi artei bizantine. Iar prin planul său triconic, pronaosul pătrat şi naosul dreptunghiular, cu bolta în semicilindru peste care veghează ca nişte ochi lungiţi turla cea mare , prin inserţiile orizontale de piatră tencuită alternând cu brâie de cărămizi tăiate de ferestruici şi rozete frumos meşteşugite, mănăstirea Cozia apare vizitatorului, înainte ca el să afle mai multe despre ea, ca un monument de aleasă şi odihnitoare încântare vizuală nu numai pentru Ţara Românească ci pentru tot sud-estul european. Încadrarea în peisaj este, în felul ei, unică: pe de o parte Oltul, care, cum observa I. Petrovici "in ciuda tuturor împotrivirilor - se desfăşoară maiestuos, înaintând fără a se pripi ori sta la cumpănă, ocolind obstacolele fără a se face mititel..." iar pe de alta muntele care şi-a împrumutat numele mănăstirii, vânjos şi sălbatic, vopsit pentru o veşnicie în verde. >> ... Constantin Tanasa ,Istoric Mănăstirea Cozia.

Ca urmaşi ai marilor ierarhi vâlceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul ne-am adăpat setea de cunoaştere şi dorinţa de a călători în locuri binecuvântate, în lăcaşuri de rugăciune, păstrătoare a tradiţiilor şi a credinţei strămoşeşti, în mănăstirile din ''Grădina Maicii Domnului''.Peste tot am fost primiţi cu mare bucurie şi emoţie, tinereţea monahilor şi monahiilor, priceperea şi dăruirea slujirii lui Dumnezeu, ne- au impresionat profund.Viaţa şi activitatea marilor ierarhi vâlceni pe ''Ogorul Domnului'' este la fel de cunoscută şi apreciată peste tot pe unde paşii ne -au purtat.Părintele stareţ Veniamin Luca ne povesteşte că a fost martor la câteva dintre vizitele întreprinse de Mitropolitul Bartolomeu la mănăstirea Cozia. Venea mai mult pentru tratament la apele termale din zonă însă cea mai parte a timpului scria şi studia.Când toată lumea s- a retras pentru odihnă, mă strecor pe pridvor şi privesc cerul plin de stele , luna argintie ce învăluie într- o maramă strălucitoare turla mănăstiri,întind braţele spre cerul senin şi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru clipele minunate şi oamenii deosebiţi întâlniţi în acest pelerinaj binecuvântat. Slavă ţie, Doamne! Slavă ţie!

Zenovia Zamfir