Trecut şi prezent în comuna Glăvile

Trecut şi prezent în comuna Glăvile

Nimic şi nimeni nu va reuşi vreodată să ne facă să uităm locul în care ne-am născut , am copilărit , biserica unde am primit pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie , şcoala unde am învăţat primele litere ale alfabetului, vocea blândă a mamei , zâmbetul cald al tatei , nicăieri nu vom găsi un cer mai senin şi mai înalt ca cerul copilăriei noastre. Aceste minunate lucruri ne fac să ne păstrăm sufletul de copil…sau poate copilul din suflet.

Locurile natale sunt locuri sfinte pentru mulţi dintre noi. În casa în care mirosea a pâine aburindă s-au zidit spre nemurire gânduri pătrunse de tainicul fior al rădacinii româneşti. La sfârsitul lunii februarie 2014, la Biblioteca Publică Glăvile din judeţul Vâlcea a avut loc lansarea cărţii “Trecut şi prezent în comuna Glăvile”, o schiţă monografică a localităţi,  autor Maria Catană. Au participat, de la Biblioteca Judeţenă “Antim Ivireanul” Vâlcea,  Valentin  Smedescu,  Zenovia  Zamfir,  Emil Catrinoiu director Editura “Fortuna” Vâlcea, din partea autorităţilor locale, domnul primar Ion Ignătescu,  llarion Nicolaescu- directorul Şcolii Nr. 1 Glăvile, cadre didactice, elevi şi reprezentanţi ai comunităţi. ”Oricine ai fi , oriunde te-ai afla în lumea asta mare , gândul care se întoarce cu încăpăţânare parcă de fiecare dată , este cel legat de copilarie şi de satul natal…M-am născut în comuna Glăvile …Deoarece << cărţile sunt moştenirile pe care marile spirite le lasă omenirii , care sunt date din generaţie în generaţie ca daruri pentru posteritatea celor care nu s-au născut înca >> , Joseph Addison , acum , în prag de pensie , doresc să las urmaşilor un << Apus şi Răsărit>> despre comuna Glăvile ca semn al dragostei de locurile natale”, se “mărturiseşte” autoarea Maria Catană. Domnul primar Ion Ignătescu a subliniat importanţa lucrări cu un profund caracter monografic , pentru că aduce în prim plan istoria localităţi din cele mai vechi timpuri până în prezent. Domnul Valentin Smedescu – şef marketing la Biblioteca Judeţeană în cuvinte frumoase şi alese a apreciat lucrarea.Cu această ocazie autoarea a primit o diplomă pentru activitatea prestigioasă depusă de a lungul celor aproape douăzeci de ani în slujba cărţi ca bibliotecar. Emil Catrinoiu, director editură a vorbit despre eforturile depuse de doamna Maria Catană pentru aducerea la lumină a unui crâmpei din frumuseţea locurilor natale.

„Comuna Glăvile este o zonă pitorească , cu dealuri şi livezi , un loc unde stejarii stau de pază , unde mereu e soarele luminos şi vântul şopteşte poveşti vechi , păstrate cu sfinţenie şi dragoste de străbuni . E vatra unui echilibru spiritual , a unei lumi trecute şi prezente care pune în valoare locurile şi improvizează scara timpului” , „ Trecut şi prezent” , pag. 5. Şi eu m- am născut la ţară iar, în nopţile calde de vară, jucându-mă printre stele şi culegând iluzii... am descoperit că , în aceea frântură de rai pământesc, sunt visele mele din inima copilăriei şi clipele fericite trăite alături de  părinţi, fraţi, bunici, săteni. Acolo am învăţat să-mi construiesc aripi pentru a zbura, acolo am simţit pentru prima dată că pot să ţin în palme zâmbete şi acolo mă voi întoarce să regăsesc , să mângâi respiraţia unui trecut ce pentru mine nu va apune niciodată. “Trecut şi prezent în comuna Glăvile” este un dar de suflet al Mariei Catană pentru cei ce sunt din această vatră străbună dar şi pentru cei ce vor veni.

Zenovia Zamfir

Naşterea Domnului, bucuria nemărginită a omului

Naşterea Domnului, bucuria nemărginită a omului

Crăciunul este sărbătoarea care aduce o bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici și până la cei mai mari,de la cei bogaţi până la cei mai sărmani. Este ziua în care creștinii se reunesc în biserică și în familie pentru a celebra Nașterea Domnului Iisus Hristos, este sărbătoarea când cerul îşi arată bucuria Naşterii Fiului în ieslea cea săracă, împărat fiind. Multe şi frumoase sunt legendele despre Naşterea Domnului, dar una dintre ele ne impresionează profund. Se spune că ...''Moş Crăciun era stăpânul casei unde au poposit într-o seară de iarnă Maica Domnului şi bătrânul Iosif, aflaţi în călătorie, pentru a cere adăpost. Bătrânul Crăciun, nefiind defel o gazdă primitoare, nu i-a primit pe călători în casă, ci în grajd, împreună cu animalele. Aici i-a venit sorocul Maicii Preasfinte şi L-a născut pe Domnul Iisus, Mântuitorul lumii, pe Care L-a luminat în chip miraculos steaua, Căruia I s-au închinat păstorii, iar magii de la răsărit I-au adus daruri.

Când a realizat bătrânul Crăciun Cine este Cel ce S-a născut în sălaşul său, se spune că s-a căit atât de mult, încât s-a legat cu legământ ca, în fiecare an, când se va sărbători Naşterea Domnului, să cutreiere lumea în lung şi în lat oferind daruri celor mici, doar-doar i se va ierta lipsa sa de generozitate faţă de Pruncul Iisus. Aşa se face că de atunci moşul colindă lumea în pragul sfintelor sărbători de iarnă şi se achită de această promisiune, aducând bucurie în sufletele celor pe care îi încântă cu felurite daruri'',Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, ziarul Lumina din data de 18 decembrie 2018.

Pe vremuri,praznicul Crăciunului era întâmpinat cu mare fast şi evlavie, mărturie stau scrierile cronicarilor , dar şi însemnările călătorilor străini, veniţi pe meleagurile noastre. Naşterea Domnului Iisus Hristos este momentul cu cele mai complexe şi ancestrale obiceiuri păstrate atât în lumea satului cât şi la curţile domnitorilor noştri.

Multe obiceiuri şi tradiţii erau împământenite, altele au fost translate din Bizanţ.
Mărturiile şi documentele vremii ne arată cum a sărbătorit sfârşitul anului 1596 Crăciunul, în Cetatea Bălgradului (Alba Iulia), Mihai Viteazul, cel care avea să uneasca pentru prima dată Moldova, Ţăra Românesca şi Ardealului.'' Voievodul a participat la banchete şi serbări, a stabilit planuri de încuscrire cu Ioşca, cel care era cancelarul Principelui Transilvaniei, a participat la slujbele religioase desfăşurate în clădirea nouă a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului''.La curtea Sfântului Constantin Brâncoveanu ritualul sărbătorilor de iarnă şi a Crăciunului sunt descrise de italianul Anton-Maria del Chiaro, secretarul domnitorului.''Oaspeţii Voievodului stăteau pe bănci şi se ospătau la mese lungi, ca în trapezele călugărilor, acoperite cu pânzeturi, după obiceiul ţării, din in fin ţesut. Vodă Brâncoveanu acorda o atenţie deosebită bucatelor de Crăciun : peşte, legume, carne de viţel, oaie, iepuri, vânat, salate, vutci (lichioruri), vinuri, dulceţuri, meniul fiind pregatit de un bucătar neamţ.Marii demnitari, aduceau domnului în semn de omagiu daruri constând din covoare persiene sau potire turceşti cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori în filigrană.Domnul ţării nu uita niciodată pe cei care se aflau în lipsuri şi nevoi, le oferea mese îmbelşugate şi îi miluia pe săraci,ştia că bucuria adevărată a sărbătorii pătrundea în suflet atunci când se aflau în comuniune cu toţi, bogaţi şi săraci''. Astăzi, atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa întâlniri cu Moş Crăciun. Despre magia şi farmecul sărbătorilor de iarnă marii scriitori au scris şi au descris bucuria copiilor , frumuseţea satelor şi a oraşelor decorate cu luminiţe multicolore.Scriitorul american Washington Irving, spune „e vremea când aprinzi focul ospitalităţii în casă, iar flacăra bunătăţii în suflet”. Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zona la alta, având în centru marile sărbători creştine .Tradiţiile legate de perioada premergătoare Naşterii Domnului aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.Împodobitul bradului este cel mai îndrăgit obicei , datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie (pentru că sub el sunt puse darurile ), magie (se spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu este brad, nu sunt copii), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru că este mereu verde, chiar şi când afară ninge).În vârful bradului se aşează neapărat o steluţă.Se spune că stelele ne conduc spre locuri speciale, sunt semne ale norocului şi ale realizării unor ţeluri măreţe.

Aprinderea lumânărilor în ajunul Crăciunului este o tradiţie veche ce reprezintă naşterea lui Iisus şi reînnoirea vieţii, puritate, speranţă.Colindele sunt o parte importantă a spiritului Crăciunului. Grupuri de copii, fete şi băieţi, merg din casă în casă să colinde. Tradiţia ne spune că este bine să primeşti colindători,urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primeşti colindul vei fi urmărit de ghinion tot anul. După ce colindătorii termină de cântat, gazda le oferă mere, nuci şi colaci.

În ultima sa pastorală, Mitropolitul Bartolomeu Anania, spunea:''În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători...Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea  Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile,  bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet''. Eminescu şi Crăciunul :"E vremea colindelor căci gheaţa se întinde asemeni oglinzilor, şi tremură brazii mişcând rămurelele, căci noaptea de azi-i când scânteie stelele.. De dragul Mariei şi a Mântuitorului luceşte pe ceruri o stea călătorului", o poezie din 1878.Mihai Eminescu, poetul nepereche al românilor care considera sărbătoarea Crăciunului o sărbătoare a creaţiei.Colindele au aceeaşi menire, ele sunt vestitoarele unui program reformator şi transformator, steaua de pe cer este ochiul lui Dumnezeu care arată rătăcirea omului şi nevoia de rugăciune.Fericitul Augustin († 430) descrie taina Nașterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor și micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toți vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui și făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor și dăruind, din sânul mamei Sale, sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deși iese din el; înțelept mai presus de orice cuvânt și copil ca înțelepciune; umplând lumea și stând culcat în iesle; conducând stelele și alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu și, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. (…) El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).

La Taina Nașterii lui Hristos participă cerul și pământul .

Scriitori de ieri şi de astăzi au cântat în versuri şi cuvinte frumoase sarbătoarea Naşterii Domnului,bogăţia de datini şi obiceiuri, zestrea poporului român, bucuria şi veşnicia neamului străbun pe plaiuri mioritice.

Zenovia Zamfir

Întru unire, credinţă şi comuniune

Întru unire, credinţă şi comuniune

Centenarul Marii Uniri este o sărbătoare a unităţii de neam și de credinţă, întărită prin

jertfă și biruinţă, este momentul aducerii aminte că Marea Unire din 1918 a fost rodul

luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, a întregului popor. Au contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. - care s-au aflat în

primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De a lungul timpului, slujitorii

Bisericii Ortodoxe Române s-au identificat mereu cu năzuinţele poporului nostru de

dreptate socială, libertate şi unitate naţională.

Unitatea poporului a reprezentat împlinirea unei aspiraţii de veacuri a neamului românesc de pretutindeni, a tuturor celor ce au grăit româneşte, celor ce s-au

închinat la altarele Bisericii, a celor ce-au purtat aceleaşi straie, au cântat aceleaşi

balade. Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului afirma: „Istoria românilor e

biografia extraordinară a unui popor de viţă veche, din strămoşi viteji şi drepţi, cumpăniţi în gândire şi hotărâţi în faptă“. Ca orice moment important al neamului românesc şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 poartă amprenta Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă, între acestia Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului pe atunci, care a rostit: „Nu putem şi nici nu avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că

astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă

românească...” Repere din viaţa şi activitatea pe ''Ogorul Domnului" a vrednicului de pomenire patriarhul Miron Cristea, sunt menționate de părintele Ciprian

Apetrei în ziarul ''Lumina'' din 6 martie 2018 : ''A văzut lumina zilei la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita, din binecredincioşii ţărani de frunte George şi Domniţa Cristea. La botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului

Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş i-a fost un vestit cioban din Săliştea

Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: Să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă! Și-a început cariera vieţii după absolvirea înaltei şcoli teologice de la Sibiu,

ca învăţător şi director la Şcoala primară din Orăştie (1890-1891). S-a remarcat imediat printr-o bogată activitate didactică de reînviorare a vieţii spirituale de aici. La 16 iulie 1891, a trimis o cerere Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, prin care solicita o bursă la Universitatea din Cernăuţi. A primit aprobarea, prin intermediul fostului său profesor de la Sibiu, Ioan Popescu, la Universitatea din Budapesta. Aici a fost student la Facultatea de Litere şi Filosofie (1891-1895), unde a obţinut şi doctoratul cu teza: Eminescu, viaţa şi opera (în limba maghiară), o premieră în cultura românească.

خn aceeaşi perioadă a publicat articole virulente la adresa şovinismului maghiar,

apărând drepturile românilor, atitudine manifestată şi în cadrul Societăţii studenţeşti

Petru Maior din Budapesta. Reîntors la Sibiu, i-au fost încredinţate diferite misiuni: secretar eparhial (1895- 1902), asesor (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909); între timp a fost hirotonit diacon celibatar (necăsătorit) - în 30 ianuarie 1900; hirotonit arhidiacon (în 8 septembrie 1901) şi în următorul an (1902) a

fost călugărit, sub numele de Miron (nume dat în cinstea Mitropolitului Miron

Romanul), la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din părţile Aradului; la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit în preot (ieromonah), iar la 1 iunie 1908, hirotesit protosinghel. خn perioada sibiană, în paralel, a fost redactor la Telegraful Romגn (1898-1900) şi preşedinte al Despărţămגntului Astra din Sibiu (în 1905); preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu, membru şi preşedinte al altor instituţii culturale româneşti; şi-a adus o importantă contribuţie la întemeierea Băncii Lumina din Sibiu, precum şi la înălţarea Catedralei Mitropolitane sibiene. Datorită pregătirii sale intelectuale alese, dar şi bogatei experienţe administrative acumulată la Centrul mitropolitan din Sibiu, în 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului şi înscăunat la 25 aprilie/8 mai 1910. La Caransebeş a apărat

şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa. În acelaşi timp, a militat pentru unitatea naţională a românilor, fiind prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român: Unirea cea Mare; de asemenea, a făcut parte din delegaţia care a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand Declaraţia de unire a Transilvaniei cu țara-mumă. În urma retragerii din scaun a Mitropolitului Primat Conon Arămescu Donici, gândurile multor clerici şi oameni destat s-au îndreptat înspre Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului. Astfel că, în 18/31

decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Mitropolit Primat al

României întregite, înscăunarea sa făcându-se a doua zi, 19 decembrie 1919/1 ianuarie 1920. Prin înălţarea Bisericii noastre la rang de Patriarhat, în 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. Pentru activitatea culturală şi naţională deosebită a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Patriarhul Miron Cristea a trecut la cele veşnice la Cannes, în Franţa, la 6 martie

1939, și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Unul dintre visele sale neîndeplinite din pricina timpurilor pe care le-a trăit, a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, iată că visul său devine realitate prin osteneala urmaşului său în demnitatea de Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu la Centenarul Marii Uniri ne vom ruga în Catedrala Naţională din Bucureşti''. Tradiţia poporului român de a-şi cinsti faptele de vitejie ale fiilor săi ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie, aceasta având o profundă semnificaţie religioasă şi laică, cu valenţe morale, spirituale, civice şi militare. Marile momente istorice care au marcat

poporul român s-au petrecut în vremuri de mari sacrificii omenești. Operele

comemorative ne amintesc despre curajul, spiritul de sacrificiu şi eroismul înaintaşilor noştri. Pe data de 20 iulie 2018, ca prinos de ''aducere aminte şi cinstire a înaintaşilor'', împreună cu doamna Mihaela Marina Popa, originară din zona binecuvântată a râului Mureș, am participat la Sărbătoarea Sfântului

Ilie Tesviteanul la Mănăstirea din Toplița. Spre bucuria şi surpriza mea, Mihaela este

descendenta patriarhului Miron Cristea. Despre frumoasa mănăstire, ctitoria marelui

ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Lucian afirma: „Aflândune

astăzi în Bethleemul primului Patriarh al Bisericii noastre ortodoxe, nu putem decât să medităm la credința cu care acesta, născut în preajma praznicului Sf.Proroc Ilie, a oferit drept ofrandă ocrotitorului său ceresc casa părintească, și împrejurimile acesteia, loc unde a și adus această preafrumoasă bisericuță de lemn. Remarcându-se prin atributul de a fi ctitor de neam, Patriarhul Miron a creat o legătură indestructibilă între prima sa Eparhie arhipăstorită, cea a Caransebeșului și locurile sale natale din Toplița Română, astăzi aparținătoare canonic de Eparhia Covasnei și Harghitei”. Centenarul reprezintă pentru tinerii de astăzi rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă din ţară şi

de peste hotare.

Zenovia ZAMFIR