Ascultă şi plângi, lacrimile vindecă sufletul!
In memoriam
Ana Podaru
Poezia este acel
mod minunat de a ne exprima
sentimentele, bucuriile, tristețile și de a le pune în cuvinte frumoase, simple
dar bine alese. Așa cum cântecul alină suferința, versul alungă
desnădejdea. Ioan 1:1-14 VDC...'' La început era Cuvântul, și
Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu
Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut
n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor''. Despre
cuvântul care vindecă avem să ne convigem în scrierile Anei Podaru. Viața poate
fi considerată uneori o luptă ...cazi, suferi, te ridici și o iei de la capăt. „Ne
naștem fără garanția vieții, fragili, visători, deschidem ochii precum nuferii
petalele-n soare fără să avem dreptul de a ne alege părinții, frații, pentru că
fiecare dintre noi suntem pumnul de lut din mâna olarului. El ne plămădește și
ne dăruiește viața. O viață pe
care nimeni nu ne învață cum să o prețuim, cum să o gestionăm''....Ana Podaru -
'' Numărătoarea finală '' . Cărările vieții m-au purtat peste tot în țară, de
la munte până la mare, de pe dealuri pe câmpi, din hotare în hoate și dincolo
de graniță. Slavă Domnului pentru așa binecuvântare! Adesea am auzit
vorbindu-se frumos despre versurile Anei Podaru, despre textele ei. Costi Triță
o considera foarte talentată, Mihai Bodogan i-a pus versurile pe note, cei din
Valea Jiului o apreciau pentru harul și darul răspândit cu generozitate cititorilor
cu frânturi din sufletul său.Mi-a fost dat să o cunosc în ultima sa vară
lumească, chiar deasupra norilor, la cetatea din Deva unde eram alături de
membrii ''Caravanei Culturii''. Ana Podaru, te cucerea cu zâmbetul său frumos,
cu râsul cristalin, cu lumina ce o răspândea în jur. Avea o frumusețe diafană,
un chip angelic și părea veselă, se bucura de fiecare clipă petrecută cu cei
dragi. A recitat din creația sa, a zâmbit tot timpul, a făcut poze, a rostit
câte un cuvânt frumos pentru fiecare. Pentru noi, cei ce nu-i știam povestea,
părea o tânără plină de viață, fără griji, fără probleme. Însă povestea ei de
viață este tristă...'' Și-a
petrecut copilăria la o margine de sat, alături de două surori şi un frate.
Profesoara sa de limba română din școala gimnazială – Irene Vaculick – a știut
să-i cultive dragostea pentru carte, o dragoste ce explodează mai târziu,
debutând publicistic cu un grupaj liric în ziarul „Națiunea”, la începutul
anului 2014.Ajunsă la adolescență, imediat după Revoluția din 1989, pleacă spre
Valea Jiului, hotărându-se să rămână în Vulcan. Se căsătorește, are doi copii
și peste ani, din dragoste pentru oameni, înmugurește în ea dorința de a ajunge
asistent medical, reușind să termine cursurile Școlii Sanitare „Carol Davila”
din Petroșani. Angajată imediat la spitalul din oraș are satisfacția împlinirii
unui vis, însă într-un târziu, epuizată de ceea ce se întâmpla în sistemul
sanitar românesc, părăsește țara, stabilindu-se în Anglia. Cu răbdare și
sacrificii obţine de la statul britanic autorizaţia de a lucra ca asistent
medical. Fetița desculță, ce alerga cândva după cai la margine de sat, ajunge
să-și continue visul în sistemul de sănătate din Marea Britanie – NHS, un
sistem ce îi oferea mult mai multă satisfacție.Toate au un preț. Munca și
nopțile nedormite i-au scăzut imunitatea fiind diagnosticată în 2017 cu cancer.
Știind cu ce se confruntă a scris întruna pentru ca lumea să cunoască durerea
unui condamnat. Scrisul i-a fost medicament până în clipa în care Dumnezeu i-a
strigat: Ajunge!''...''Ana Podaru – O poveste printre stele'' de Mariana
Moga.'' Simţeam
doar că trebuie să scriu, să scot din mine bomba ce era gata să explodeze, dar
nu ştiam că ea exista şi la un moment dat a explodat, dar acel ochi nu s-a
închis ci şi-a extins câmpul vizual spre lumea adevărată, cel pe care abia acum
învăţam să-l explorez. Da, odată ce am realizat că sunt bolnavă am simţit că
abia m-am născut, că vreau să trăiesc, dar nu pentru ce am trăit până acum ci
pentru acea iubire nepământeană care mi-a invadat trupul odată cu boala, mă tem
că odată ce voi scăpa de această boală voi închide al treilea ochi ce mi-a adus
atâta frumuseţe în jur, oamenii pe care am învăţat să-i iubesc, oamenii care mă
iubesc, universul pe care am învăţat să-l iubesc şi iubirea ce abia acum am
învăţat că trebuie să o dăruiesc universului'', se mărturisea Ana Podaru..
Fiecare dintre noi are un destin . Ceea ce trebuie să ni se întâmple este scris
în stele și se întâmplă, la timpul și la momentul potrivit. „Omul nu a fost
creat pentru iluzii, a fost creat să trăiască bucuria acestui pământ, să
primească și să dăruiască iubire. Uitarea de sine, uitarea pasului pe prima
treaptă a spiritualității este primul pas spre autodistrugere. Nu ar exista
boală dacă ne-am hrăni
sufletele flămânde cu frumusețea univerului, dacă
ne-am scălda privirile în oglinda lacurilor, dacă am lua energie de la soare,
dacă ne-am înfunda picioarele în lutul moale, dacă am cânta alături de păsările
cerului, dacă ne-am uda buzele cu roua de pe frunze, dacă
noaptea nu ne-am culca atât de obosiți încât să uităm
să spunem mulțumesc inimii ce bate-n noi, să mulțumim cerului pentru fericirea
ce ne-a inundat sângele doar cu o mângâiere, cu un sărut, cu gingășia din
privirile unui copil, al unui miel abia fătat''...Ana Podaru - '' Numărătoarea
inversă''. În scurtele popasuri pe tărâmul fericii, Ana s-a bucurat să-și vadă
copii din hârtie - „Firimituri de fericire”, „Fluturi în infern –
Butterflies in Inferno” (ediţie bilingvă română engleză), „13 Octombrie rece. Icarii timpului”, „Cad
îngeri din icoane” cum își poartă zborul către inima
cititorilor, la Londra în aprilie, 2018. Iată ce scria criticul literar,
Dumitru Velea care i-a recenzat creațiile: „(…) Cu a patra carte, '' Cad îngeri din icoane''
(Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sîrbu Petroşani, 2017), dintr-odată năvăleşte
peste făptura poetei răul ce acţionase până acum ascuns, iar în conştiinţa ei,
ideea de luptă cu moartea şi de comunicare revelatorie cu Creatorul. Poeta
ajunge, uluitor de repede, în faza reflexivităţii maxime a intelectului, când
nu doar vârstele prime au fost recuperate, ci şi amurgul este chemat să dea seamă.
Inamicul necruţător, cancerul, la începutul anului şi primăverii (2017), a
ieşit la suprafaţă, acţionând pe toate fronturile împotriva ei. (…) Dumnezeu
i-a dat Anei Podaru această încercare, de luptă şi credinţă, de apărare prin
poezie. Acum se luminează geneza poeziei ei. Şi se vădeşte un pariu pus de
deasupra în confruntarea de jos, directă, a omului cu răul necruţător, a omului
cu mâinile goale, neavând ca arme decât credinţa nestrămutată şi poezia apărută
în mod miraculos. Apariţia ei pare determinată de răul cu care trebuie să
lupte, însă geneza ei cu adevărat consistă în legile pariului de deasupra şi în
puterea de credinţă a omului datorată unei şi aceeaşi unităţi cu Dumnezeu''.
Lupta ei cu boala este magnifică...'' Chiar dacă
rănile trupeşti mă sfâşiau, în mine înfloreau crinii dumnezeirii cu cele mai
albe petale şi cea mai pătrunzătoare mireasmă vindecătoare a sufletului. Azi am
simţit miros de primăvară, cerul şi-a lepădat mantaua gri, umedă şi rece lăsând
loc strălucirii timide a razelor de soare, ochii mei au văzut bucuria
renaşterii în firul ierbii, în ciripitul păsărilor, în
zborul lor, în crengile încremenite în care mugurii
musteau gata să plesnească, am respirat aer proaspăt, am văzut cum a au fost
puşi în lanţuri vântul şi ploaia pentru o clipă de pace, de tăcere, în care creaţia
divină-şi seamănă frumosul din mâna luminii. Odată cu ele am renăscut şi eu,
chiar dacă în mine e flacăra durerii ce-mi macină lutul, şi ce?... Dincolo de
lut sunt eu, un călător prin univers ce nu lasă urme murdare, ci doar un semn
ce poate fi văzut şi din cer ''. Poeziile Anei sunt pline de iubire, ele te
poartă într-o lume mirifică, în versurile sale natura este cel mai frumos
pictor, soarele și luna i-au luminat cărările vieții, totul este frumos și plin
de speranță. Și ea, a sperat până în ultima clipă că va mai rămâne mult timp
alături de cei dragi. Suferunța pe care a îndurat-o cu multă demnitate , i-a
dăruit multe cuvinte frumoase pe care le-a lăsat moștenire iubitorilor de
cultură, copiilor și prietenilor săi. De cuvinte frumoase a avut parte și ea în
anul 2017, la Constanța când și-a lansat volumele „Fluturi în
infern“ și „13 octombrie rece - Icarii timpului“. Despre Ana Podaru și
versurile sale, dr. Corina Apostoleanu, spunea... „Poezia poate să
locuiască cu tine în orice țară, în orice spațiu de pe Terra. Fie că locuiește
în România, fie că locuiește în Republica Moldova, fie că locuiește în Anglia,
este același lucru. (..) Locul de unde vine Ana Podaru, Bacău, are o puternică
amprentă asupra poeziei sale. Aproape nu poate să ignore Ana Podaru că acolo a
locuit și a creat Bacovia. De aceea, poezia pe care Ana Podaru o scrie este sub
semnul poeziei bacoviene prin motivele pe care le abordează, dar, în aceeași
măsură, și prin maniera prin care scrie. Este o poezie impresionantă, plină de
sentimentul că există suferință și că ea ne însoțește în fiecare clipă, dar și
pentru că aripile grele de plumb de care vorbea Bacovia încearcă să se
elibereze de acest plumb și, sufletește, să caute un alt spațiu decât cel al
suferinței, este o poezie în care Ana Podaru nu poate să ignore ce se întâmplă
în jurul său“ .
Despre creațiile și viața Anei Podaru, aflăm multe detalii în
lucrarea'' Ana Podaru - Numărătoarea inversă''. Pentru ea, mântuirea a început încă de aici,
calea spre mântiure este presărată cu multă suferință.
„Mi-s braţele pline de
dor şi iubiri,
Le-ntind către lume şi soare,
O, Doamne, coboară-Ţi privirea şi zi-mi,
De ce, bob de lacrimă, doare?”...
Plângi Ană!
Ascultă şi plângi, lacrimile vindecă sufletul! Drum
lin, printre stele, Ană Dragă ! Odihnă veșnică !
Zenovia Zamfir