Satul, străveche vatră de cultură şi civilizaţie

Satul, străveche vatră de cultură şi civilizaţie

Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, o lume mirifică, o lume în toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică (răscoală, război) la aspecte şi trăiri de zi cu zi (freamăt de copii, iubirea fericită sau nefericită, nuntă, înmormântare, viaţa câmpenească). În lumea satului românesc, oamenii au trăit şi trăiec frumos, liniştit, cea mai mare avere a lor a fost şi este pământul şi credinţa în Dumnezeu.În universul satului românesc strălucirea vine din doinele sătenilor, câmpiile, pădurile, vântul, ploaia, zăpada, soarele,holdele de grâu încolţit, dealurile, munţii şi văile, inocenţa copiilor.
Satul de astăzi numai este cel descris de Rebreanu, Blaga, Coşbuc, Creangă, Goga, Duiliu Zamfirescu, nici locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei care îşi amestecau munca, sărbătorile, bucuriile și lacrimile cu lutul care plămădește veşnicia dar el este încă păstrător de tradiţii şi obiceiuri, este parte din comoara neamului românesc.
„Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului – creatorul şi păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat şi rodnic” (Lucian Blaga).

Patriarhia Română a declarat anul 2019 ,''An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti ''.Tradițiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc poporul român, fiind parte integrantă din cultura naţională. Tradiţiile şi obiceiurile românilor diferă de la o zonă geografică la alta şi se regăsesc  în literatura populară, creată, păstrată prin viu grai, de la o generaţie la alta, de către rapsozi. 
Literatura populară cuprinde poezia obiceiurilor: obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou (colinde, Pluguşorul, Capra,), obiceiuri de primavară (, Junii, Sâmbra oilor), rituri de invocare a ploii(Paparudele), obiceiuri de seceriş (Cununa, Drăgaica),poezia ceremonialurilor de trecere: obiceiuri legate de momente importante din viaţa omului: naşterea, nunta, moartea(oraţiile de nuntă, cântecul miresei, cântecul bradului, bocetele) poezia descântecelor:de deochi, de dragoste, de boala ,creaţia lirică în versuri:doina(de dor, de jale, de haiducie,de cătănie),cântecul propriu-zis(cântece despre cântec,despre relaţiile de familie,de iubire,de dor,cu temă socială,)şi strigătură (uratură,strigătura la jocul popular) creaţia epică în versuri: balada populara (fantastică, vitejească, pastorală,) creatia epică în proză: basmul, legenda, snoava.
 A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei la sat, acolo unde s-a născut veşnicia, cum spunea Lucian Blaga, într-o zonă binecuvântată, pe unde odinioară îşi purta paşi preotul Ioan Marina, cel ce, la 6 iunie 1948 avea să fie întronizat Patriarh al României.La noi în sat, tradiţiile şi obiceiurile se mai păstrează,şcoala şi biserica sunt încă universul comunităţi. Prin astfel de manifestari, oamenii au încercat să dea însemnătate anumitor momente sau întamplări din viaţa lor:  naşterea, căsătoria şi moartea. Obiceiurile şi tradiţiile în legatură cu naşterea:când copilul trecea printr-o boală grea sau printr-o primejdie, există obiceiul ca, copilului să i se schimbe numele în Ursu sau Lupu. Se evita astfel ca pe viitor copilul să mai fie „recunoscut” de respectiva primejdie. Prin acest obicei apărea ideea „morţii şi a reânvierii” copilului.Urmând firul vieţii omului, cele mai importante rituri sunt cele prin care se trece la starea de flăcău de însurat şi fată de măritat care implicau dreptul de a merge la târg, la hora, la bal, la cârciumă, să facă parte din ceata de colindători.Obiceiurile şi tradiţiile în legătură cu căsătoria sunt diferite şi complexe de la o regiune la alta, cum spuneau bunicii '' câte bordeie atâtea obicee''. Ele se bazau în principal pe logodnă, nuntă şi obiceiurile de după nuntă.După ce tineri se hotărau să-ţi unească destinele cereau acordul părinţilor şi începeau pregătirile de nuntă. Odată stabilită ziua evenimentului începeau ritualurile: chemarea la nuntă se făcea sâmbătă de către unul sau mai mulţi flăcăi, rude sau prieteni ai mirelui, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare cu o ploscă de vin sau de ţuică .Ei colindau satul însotiţi de lăutari care cântau cântecul chemării, intrau în casele celor pe care doreau să-i invite, cinsteau cu ei şi le făceau cuvenita invitaţie, poftire.Unul dintre momentele cele mai speciale în ceremonialul nunţii era sosirea alaiului mirelui la casa miresei. Ei erau întâmpinaţi cu diferite „ostilităţi” sau probe pe care mirele trebuia să le treacă pentru a ajunge la mireasă.Apoi  urma despărţirea miresei de casa părintească,în odaia curată se aşternea jos un covor pe care se aşeza o pernă. Cei doi tineri îngenuncheau pe pernă cu faţa spre răsărit. La plecare spre casa mirelui urmau alte piedici care trebuiau să dovedească,  faptul că este apt să poată îngriji viitoarea familie. Primirea miresei în noua familie era un act solemn,nuntaşii erau întîmpinaţi cu pâine şi sare sau boabe de grâu sau orez care se aruncau asupra lor în semn de belşug. În casă se stropea cu apă în cele patru zări, pentru a feri nunta de forţele răufăcătoare. Îmi amintesc cu drag de aceste obiceiuri practicate în satul meu natal, împreună cu fetele de vârsta mea alergam în spatele carului cu boi pentru a admira zestrea miresei, se obişnuia ca spre seară să se facă hora miresei iar părinţi acesteia ofereau daruri naşilor, rudelor apropiate din lucrurile aduse de la casa socrilor mici.În obiceiurile legate de moarte, întâlnim :despărţirea de categoria celor vii,pregătirea trecerii în lumea cealaltă,integrarea în lumea morţilor şi restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui mort.Moartea era anunţată neamurilor şi vecinilor, cu ajutorul clopotelor care se trăgeau înr-un anumit fel iar în regiunile de munte se suna din bucium.Mortul era pus pe lavită în sicriu deschis, pentru ca lumea să poată veni să-ţi ia rămas-bun.„Despărtirea” mortului de familie şi de casă, dura, de obicei, trei zile.
Urma apoi perioada de doliu,timp de patruzeci de zile,de şase săptămîni sau şase luni. Abia după trecerea acestui răstimp, familia reintra în viaţa normală.Priveghiul – durează, de obicei, două nopti şi mortul nu trebuie lăsat singur. Există, în mediile folclorice tradiţionale, credinţa că prin faţa lui, pe sub el sau peste el  să nu treacă vreun animal, câine, pisicî, găina, deoarece se preface în strigoi. La priveghi se petrece,rostul petrecerii este să alunge somnul celor veniţi să privegheze şi să marcheze, în cadrul ceremonialului de trecere, momentul despărţirii de cel mort. Transformarea societăţii rurale , schimbările demografice fac ca obiceiurile să se piardă sau să nu se mai practice,multe dintre ele mai pot fi întâlnite doar în spectacole sau festivităţi.Cele mai frumoase datini şi obiceiuri sunt însă cele de sărbători: de Paşti şi de Crăciun. Iarna, satul românesc devine un colţ de rai şi sărbătorile la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie şi se încheie în 24 februarie, cu Dragobetele, care marchează începutul primăverii şi al anului agricol. La ora actuală,petrecerea sărbătorile de iarnă în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie şi poezie.   
Sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii , aduce în sufletele copiilor multă bucurie, conform tradiţiei aceştia în seara de ajun îşi spală şi pregătesc ghetuţele pentru a le găsi dimineaţa pline cu multe daruri .Se spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc.Sfântul Nicolae este milostiv faţă de săraci, ajută văduvele, orfanii,dăruieşte bani tuturor oropsiţilor, este protector al copiilor, fiind primul moş darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii.
Există tradiţia la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.
Tradiţiile româneşti vorbesc şi despre ritualuri magice, farmece şi prognosticuri meteorologice.
 Se mai spune că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-şi scuture braba cea albă,  dacă totuşi se întâmplă să nu ningă , atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.
Cea mai aşteptată şi importantă sărbătoare a iernii este Naşterea Domnului, care se sărbătoreşte în perioada 25- 27 decembrie, iar seara de 24 decembrie este cunoscută şi sub denumirea de Ajunul Crăciunului. În lumea satelor, venirea Crăciunului înseamnă prilej de bucurie dar şi de milostenie, pînă la ziua binecuvântată a Naşterii Domnului se ţine post, sâmbăta sunt pomeniţi cei decedaţi, fiecare se străduieşte să facă fapte bune. 
Tradiţiile Crăciunului sunt transmise din generaţie în generaţie , cei mici îl aşteaptă an de an pe Moş Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminţi, şi le aşează sub bradul împodobit în seara de ajun. În majoritatea satelor,în prima zi de Crăciun, tinerii merg din casă în casă cu steaua în mână şi le vestesc oamenilor naşterea lui Iisus prin cântece şi poezii. Tradiţia spune că acela care nu deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor şi de ghinioane în casă.În Maramure, colindătorii sunt primiţi de gazde şi cinstiţi cu cozonac, sărmăluţe, preparate din carne de porc, colaci şi vin. Anul Nou, denumit şi Sânvasâiu  este pentru români o sărbătoare laică, cu mai puţine conotaţii religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie.Celebrarea începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi şi coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Cele mai cunoscute tradiţii şi obiceiuri de anul nou sunt : pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti, Vergelul, Capra, Ursul.Toate acestea creează o atmosferă incredibilă, unică, legând punţi nevăzute între om şi Dumnezeu, între om şi cosmos sau mediul înconjurător, dar mai ales între oameni.Multe dintre aceste tradiţii par să fie uitate în zonele urbane dar în lumea satului românesc , ele se pastrează cu sfinţenie, mai mult sunt zone unde săteni au înfiinţat mici muzee pe lângă bibliotecile comunale, case memoriale destinate marilor înainaşi cum este cazul Patriarhului Justinian Marina în localitatea sa natală. Despre cel care a fost numit în unele scrieri ale domnului Gheorghe Vasilescu ''Un Apostol al neamului românesc'', se poate spune că :...,,S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judeţul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată".La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “...s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare). În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La ora actuală, satul natal al Patriarhului Justinian Marina este împodobit cu mănăstirea  „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Sueşti”, sfinţită în anul 2017.
Matcă de tradiţie şi valori, satul constituie din îndepărtatele timpuri ale istoriei, vatra cea mai autentică de vieţuire ale neamului nostru.

• 
• 
• 
• 
• 

În amintirea unei clipe

În amintirea unei clipe

Liniştea seri cuprinde treptat Mănăstirea Arnota, bolta cu stele vegehează somnul poeţilor porniţi la drum prin ţara ''Minunat de frumoasă'' cum spunea odinioară Alexandru Vlahuţă. Aventura ''Caravanei Culturii'' începe cu un popas la ctitoria lui Matei Basarab, acolo unde aşa cum scrie pe lespedea funerară îşi doarme somnul de veci cel considerat ...''cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân şi Domn al Ţării Româneşti, bărbat înţelept, îndurător şi milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici şi mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; şi a multor învingeri învingător prea slăvit, duşmanilor înfricoşat, prietenilor de folos, îmbogăţitor al ţării sale, cel ce, cu multă bogăţie şi întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci şi trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrâneţe, în anul Domnului 1654.” Pentru al treilea an consecutiv grupul caravanei îşi începe epopeea. Bucuria revederii este întregită de un spectacol cu muzica şi poezie la Primăria Costeşti, judeţul Vâlcea apoi o ''agapă frăţească'' la Pensiunea ''Nicoleta''.Răspunzând întrebării "de ce scrieţi?" în cadrul unei anchete literare de prin anii '30, Ion Barbu mărturisea: "Am început să scriu pentru un singur cititor, Tudor Vianu, însă un Tudor Vianu adolescent şi mai aparent genial, elev în clasa VII-a liceală şi tânăr maestru." La aceeaşi întrebare, părintele Gala Galaction răspundea calm: "E pentru mine, o întrebare fără răspuns." Dacă un răspuns la fel de evaziv a dat şi Tudor Arghezi: "Într-adevăr. De ce-or fi plecat porumbeii? De ce scrie Tudor Arghezi? Să fie de vină Englitera?", Radu Gyr e mai generos în a folosi cuvintele pline de har şi de o frumuseţe care îl trădează şi pe care o lasă să îl desconspire: "pentru ţandăra de curcubeu din suflet".De ce mai scriem astăzi când tineri par a nu mai citi fiind acaparaţi de tehnologie, de internet? Scriem pentru că avem ceva de transmis , că dorim să punem sub brazdă seminţele unei vieţi care duce cu ea o înţelepciune, poate, o frumuseţe, poate, sau ceva ce va ieşi la iveală îndată ce suflete curioase şi însetate vor fi pământul cel bun…Şi pentru că întâlnirile cu cititori sunt emoţionante, frumoase, binecuvântate, în vara anului 2016, ne-am reunit din mai multe zone ale ţării :Drăgăşani,Bucureşti,Piatra Olt,Drăgăneşti Olt, Vâlcea şi am pornit să colindăm, să încântăm publicul iubitor de cultură cu creaţiile noastre.Partea grea a ''pelerinajului'' a fost compensată de clipele minunate petrecute împreună cu fraţii noştri de pretutindeni. Cele trei ediţii ale caravanei au fost un bun prilej de a revedea şi admira zonele şi peisajele ce întregesc''corola de frumuseţi'' a ţări, de a cunoaşte oameni şi ''truditori'' în ''ale'' cuvântului,artei, versului, de a pretrece seri şi momente de neuitat. Gazdele noastre s-au dovedit a fi primitoare,ospitaliere, talentate şi devotate actului de cultură. Poezie şi cântec, armonie şi lumină au răspândit cu multă dragoste membrii caravanei.Fiecare popas a fost o sărbătoare, fiecare întâlnire a fost un festin cultural, una este să auzi despre un creator dintr-o revistă și alta este să-l vezi direct citind din volumele sale.Multe şi frumoase sunt amintirile trăite în pelerinajul cultural,ele vor rămâne mereu în sufletul meu , îmi vor fi alinare atunci când dorul de cei dragi, de locurile pline de emoţii mă vor copleşi.Amintirile sunt cele mai frumoase şi preţioase comori În amintirea clipelor binecuvântate petrecute alături de membrii caravanei şi împeună cu prietenii din localitaţile unde am poposit cuvine-se cu adevărat să vă mulţumesc şi aşa cum Părintele Iov Pătraşcu, monahul care scrie cu degetele de la picioare, îmi transmite această rugăciune în fiecare zi, vă spun :''Domnul şi Maica Domnului să vă binecuvânteze, să vă ocrotească şi să vă mântuiască, acum şi pururea şi în veci vecilor, Amin''.

Zenovia Zamfir

Pentru un mâine când pasiunea va deveni o certitudine

Pentru un mâine când pasiunea va deveni o certitudine

În fiecare fiinţă omenească există dorinţa de-a cunoaşte cât mai mult despre lucrurile văzute şi nevăzute, despre evenimente deja petrecute în trecut , despre situaţiile speciale în care s-au aflat anumite persoane sau grupuri de persoane, adesea auzim expresia "vreau să cunosc totul despre cele mai mari descoperiri ale omenirii".

„Omul este o fiinţă care pune întrebări. Punem întrebări de când ne naştem. ... S-ar putea spune chiar că istoria omenirii este istoria întrebărilor şi a răspunsurilor pe care noi, oamenii, le-am pus şi le-am dat.“ — Octavio Paz, poet mexican.Ca în fiecare an, luna iulie este luna copiilor de toate vârstele la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea. Atelierul de vacanţă prin varietatea tematicilor şi posibilităţilor de a petrece timpul liber într-un mod plăcut dar şi instructiv atrage zeci de elevi vâlceni şi nu numai, de la cei de grădiniţă până la tinerii liceeni, veniţi de această dată în calitate de traineri voluntari.Secţia Periodice, printr-un program educativ, diferit de la o zi la alta, sub genericul ''Micul Jurnalist'' are şi de această dată un număr mare de copii. Doamnele Mihaela Radi şi Cristina Badea se ocupă cu multă dragoste şi profesionalism de tinerii dornici de a pune întrebări, de a cauta răspunsuri, de a verifica experiențe, de a cunoaște, dorința de a fi mai buni și de a reuși să-şi împlinească visele şi speranţele. Conform definiţiei ''Jurnalismul reprezintă activitatea de a strânge, a analiza, a verifica şi a prezenta informaţii referitoare la evenimentele curente, incluzând tendinţe, rezultate şi persoane. Cei ce practică jurnalismul se numesc jurnalişti''.După evenimentele istorice din anul 1989, la Râmnicu Vâlcea, jurnalismul a căpătat noi valenţe, alături de primul cotidian independent ''Curierul de Vâlcea'' , de ''Monitorul de Vâlcea'' şi multe alte ziare, au luat fiinţă şi televizunile locale: Etalon , Televiziunea Vâlcea 1 iar mai târziu Televiziunea VTV.Cei ce au fost deschizători de noi orizonturi sunt astăzi jurnalişti consacraţi. Dia Radu spune că– „Jurnalismul îţi dă bucuria de a trăi intens, nu doar propria viaţă, ci şi pe a celor despre care scrii”. Pe parcursul Atelierului de Vacanţă, tinerii paricipanţi la secţiunea ''Micul Jurnalist'' au avut parte de multe momente şi surprize frumoase.

Pe data de 8 iulie 2019, s-au întâlnit cu jurnaliști de televiziune din Râmnicu Vâlcea : Jana Sdreală de la VTV, Lili Sandu de Televiziunea Vâlcea 1, cameramanii Cristi Urcior, Marian Udrescu și Petre Constantinescu.Cu o experienţă de peste 20 de ani în presa scrisă şi televiziunea locală, Jana Sdreală a explicat copiilor cu multă pasiune şi dăruire ce înseamnă profesia de jurnalist, câte sacrificii şi mai ales câtă muncă se ascunde în spatele unei emisiuni de succes.

Petre Constantinescu, regizor de platou, cel ce alături de domnul Iulian Margu şi echipa de profesionişti de la Televiziunea Etalon au primit numeroase premii la nivel naţional şi internaţional, a împărtăşit cu bucurie din tainele profesiei de regizor, cameraman şi chiar scenarist în anumite momente. Cristi Urcior le- a destăinut tinerilor că deşi nu este uşor să mânuieşti o cameră de luat vederi, această profesie are multe taine şi bucurii de oferit celor ce o îndrăgesc. Cu o experienţă de ani de zile la Televiziunea Vâlcea 1, Cristi Urcior a devenit la ora actuală un profesionist de la care mulţi au ce învăţa.Venită mai târziu în televiziue, Lili Sandu a ''prins din mers'' cum se spune tainele jurnalismului şi a devenit o coechipieră de nădejde pentru reporterii de la Televiziunea Vâlcea 1.Marian Udrescu este unul dintre cameramani profesionişti de la Televiziunea VTV, filmările sale sunt de calitate şi demonstrează că fără efort şi dăruire imaginile nu ar fi la fel de impresionante.Viorel Adrian Cherăscu povesteşte că Televiziunea Etalon i-a salvat viaţa. Pentru că în anul 2019, cînd satul românesc şi-a redobândit valoarea,tradiţiile şi obiceiurile moşilor şi strămoşilor noştri au revenit în actualite, marţi, 9 iulie 2019, micii jurnaliști au avut în mijlocul lor pe meșterul popular vâlcean Alexandru Ilinca şi pe îndrăgita cântăreață de muzică populară Nineta Popa. Urmărindu–l pe Alexandru Ilinca, copiii au aflat că ''Opinca adevărată se face din piele de porc care se argăseşte cu coajă de arin. Coaja se fierbe până capătă o culoare închisă, pe urmă se ţine la argăsit o săptămână. Uscarea se face la umbră, altfel îşi pierde elasticitatea. Înainte, se făceau opinci şi din scoarţă de copac, din coajă de cireş, că oamenii erau săraci”. Doamna Nineta Popa pe care Dumnezeu a înzestrat-o cu o voce nemaipomenită, i-a încântat cu melodiile din repertoriul domniei sale, le-a povestit crâmpeie din viaţa şi activitatea de artist popular.''...debutul meu a fost cu piese din repertoriul Lucreţiei Ciobanu - căci fiecare artist tânăr cântă melodiile cuiva. Publicul m-a primit întotdeauna cu căldură şi drag, de aceea am vrut să-mi fac o carte de vizită, să fiu eu însămi. „Bună ziua, maică bună” a fost piesa care m-a făcut cunoscută în toată ţara. Eu, fiind ardeleancă, aveam nevoie de o piesă ca asta pentru a „sparge gheaţa” şi în Oltenia. Melodia a fost atât de iubită, încât uneori am impresia că am cântat-o prea mult, dar oamenii o vor în continuare '', povestea artista într-un interviu.La final au jucat împreună sârba românească.Cum era şi firesc o întâlnire cu un poet consacrat a fost pentru viitori jurnalişti un moment deosebit . Doamna profesoară Marinela Capşa, un dascal de excepţie în învăţamântul vâlcean, autoare a trei volume de versuri şi unul de proză a acceptat invitaţia de a le oferi tinerilor dornici de cunoaştere, informaţii preţioase despre literatură, pasinea de a scrie, despre cât de important este a scrie şi vorbi corect gramatical pentru un jurnalist şi nu numai.Versurile recitate chiar de autoare i- a încântat pe micii jurnalişti.Joi, 25 iulie 2019, a fost pentru micii jurnalişti o zi plină de emoţii şi bucurii, au vizitat studiourile Televiziunii VTV , doamna Jana Sdreală împreună cu domnii Lucian, Bodo, colegul din regie le- au arătat ''pe viu'' cum este realizată o emisiune, care sunt echipamentele tehnice de transmisie, au testat prin rotaţie scaunul de la pupitru de ştiri, au văzut în redacţie cum se tehnoredactează o ştire.Tematica Atelierului de Vacanţă de la secţiunea Micii Jurnalişti a oferit tinerilor participanţi clipe şi momente de neuitat.

Zenovia Zamfir

La fereastra sufletului, lacrima iubirii nu va seca niciodată Veronica Tamaş

La fereastra sufletului, lacrima iubirii nu va seca niciodată

Veronica Tamaş

Sub falnicul copac care ne învăluie în fiecare primăvară cu parfumul înmiresmat al florilor de tei, poveștile spuse au un farmec aparte și rămân în memoria tinerilor prezenţi la lecţia de istorie predată în mijlocul naturii. Da, dragii mei, în urmă cu 60 de ani doi tineri studenţi la istorie şi-au legat definitiv destinul încă de pe băncile facultăţi şi au promis că vor pune în slujba culturii toată ştiinţa şi priceperea lor.Nu a fost elanul tinereţi, timpul a demonstrat că responsabilitatea afirmaţiilor a fost una reală şi profundă.Doamna Veronica Tamaş a devenit profesoară parcurgând toată gama de specializări, până la cea de doctor în istorie iar la rândul său,domnul Corneliu Tamaş, a ajuns profesor doctor,istoric, cercetător, scriitor și publicist .Cercetările lor, cărţile publicate, sunt astăzi texte valoaroase pentru cei ce studiează istoria şi trecutul glorios al poporului român.Fiică de învăţători, Veronica-Mioara Tamaş născută la 1 iulie, 1935, la Pleniţa, judeţul Dolj, a studiat Istoria la Facultatea Universităţii “C.I. Parhon” din Bucureşti. În anul 1958, după absolvire, împreună cu soţul, Corneliu Tamaş, a fost repartizată în judeţul Argeş. A lucrat la Piteşti ca profesoară de istorie la diverse şcoli şi licee. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Vâlcea, după transferul soţului .

Din 1992, Veronica-Mioara Tamaş este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Într- un interviu intitulat ''Veronica Tamaş se inspiră din istorie pentru romanele sale'', publicat în anul 2010 în cotidianul ''Adevărul'', Veronica Tamaş mărturisea că s-a apucat de literatură foarte târziu, preferând ca, o viaţă întreagă să se dedice cititului dar şi elevilor săi. „Până în 1992 am fost profesor de istorie. Am trecut pri mai multe şcoli şi licee ale Râmnicului, dar activitatea mi-am încheiat-o la Liceul ''Alexandru Lahovari''. M-am apucat de scris la 57 de ani, atunci când am ieşit la pensie. Toată viaţa am fost o cititoare dedicată, lecturând sute de romane. Pot spune că eram pasionată de literatură încă din tinereţe. Faptul că am urmat Facultatea de Istorie e tot o consecinţă a faptului că citeam romanele Agathei Cristie. În multe din cărţile ei Aghata descria peisaje din Mesopotamia, acolo unde, împreună cu soţul ei, un mare arheolog au vizitat toate sit-urile istorice Îşi aminteşte că era îndrăgostită de arheologie, dar, pentru că era mai îndrăgostită de viitorul ei soţ - Corneliu Tamaş (devenit ulterior un renumit arhivist şi scriitor) a decis să urmeze secţia de Istorie a românilor." Doream să fim cât mai aproape unul de celălalt pentru că ne iubeam. Arheologia m-ar fi dus prin colţuri prea îndepărtate de lume".Profesoara Veronica Tamaş a fost severă dar corectă cu elevi săi, mulţi îşi amintesc cu emoţie şi nostalgie de orele în care vitejia înaintaşilor se împletea armonios cu frumuseţea ţinuturilor româneşti din descrierile doamnei de istorie.A fost profesoara care le-a dezvăluit o lume mult mai vastă decât sfera lor restrânsă, le-a arătat că praful şi mirosul filelor au farmecul lor,i-a învăţat să viseze. A încercat să fie model, mentor, prieten, colaborator, confident, sfătuitor atât de necesar în actul de zidire a unei identităţi spiritual-culturale. În perioada 1975- 1979 a condus destinele Şcoali Gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea unde au învăţat sute de vâlceni. Pasiunea pentru istorie a determinat- o să studieze şi cerceteze neâncetat, chiar şi lucrările sale sunt inspirate din istoria poporului român, de exemplu,romanul „Inimi Rănite” reprezintă saga Mavrocordaţilor în câteva fresce din trecut , altfel decât fad şi sever , cum apar în manualele şcolare, reci şi sobre , sau în studiile de specialitate.Despre scrierile domniei sale se poate spune că ne ofere o lectură plăcută, erudită, cu multe amănunte istorice. Informaţia, frumuseţea stilului, maniera autoarei de a evoca locuri, oameni, toate acestea te fac să le citeşti pe nerăsuflate. Opera: Inimi rănite (1995); Mic dicţionar pentru interpretarea viselor (1995); Mesaje nocturne (1993); Fereastra sufletului (1999); Glosar de cuvinte rare şi ieşite din uz (1999);Vara fetelor bătrâne (2001); Iataganul însângerat (2003); Lexicon de cuvinte rare şi ieşite din uz (2005); Lacrima iubirii (2006).A rânduit Bunul Dumnezeu să fiu aproape de Omul , Veronica Tamaş în ultimi zece ani de viaţă, astfel am descoperit că în spatele unei profesoare exigente, dornică de a- şi educa elevi în spiritul conştiinţei de neam şi de ţară, se ascundea o doamnă sensibilă şi foarte inteligentă. În casa plină cu cărţi din toate domeniile dar cu preponderenţă istorice, străjuite de chipul domnului Corneliu Tamaş care zâmbea din tabloul de pe perete am petrecute multe clipe frumoase. Cu glas dulce şi suav îmi povestea despre copilărie, despre mama sa care a crescut-o singură dar cu multă dragoste, despre satul natal iar nu în ultimul rând despre famile şi copii de care era tare mândră, fiica medic, băiatul farmacist, nepoata elevă la un colegiu de prestigiu din Bucureşti.Cu o personalitate puternică dar şi cu o modestie specifică oamenilor de valoare, doamna Veronica Tamaş a îmbinat armonios viaţa personală cu pasiunea pentru ştiinţă, artă şi cultură.Autoare a numeroase cărţii, iubită şi apreciată de foşti elevi, de mulţi intelectuali, după plecarea soţului la viaţa veşnică, doamna romanului istoric vâlcean şi- a petrecut ultimii ani de viaţă într un con de umbră.Citea foarte mult,iubea călătoriile, adora liniştea, singurătatea, natura, îşi aranjase un mic altar la capătul patului pentru a fi mereu aproape de Dumnezeu, icoana Maicii Domnului o veghea zi şi noapte.Cât timp sănătatea i- a permis a vizitat ţările şi capitalele europene, ţara de la un capăt la altul, avea un dar frumos de a povesti şi a descrie oameni şi locuri.Chipul său emana prestanţă, avea un surâs fin şi un zâmbet seducător, părea rece şi distantă dar era sinceră în aprecieri şi prietenie.Multe şi frumoase sunt amintirile mele despre domna Veronica Tamaş al cărei nume poate fi înţeles ca “Adevărata icoană” sau “Adevăratul chip”. Este greu să vorbeşti despre un Om drag la trecut însă este şi mai dureros să afli că a plecat spre o lume mai bună fără a-şi putea lua rămas bun de la tine pentru că erai într-o altă ţară .Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu, aşa a fost să fie! Am rămas doar cu amintirile şi speranţa că a plecat liniştită şi împăcată cu sine şi cei din jur.Drum bun în ţara de peste veacuri, Doamna Profesoară Veronica Tamaş!

Zenovia Zamfir

Mărturii elogiatoare şi activităţi comemorative despre patriarhul Justinian în anul omagial 2017

Mărturii elogiatoare şi activităţi comemorative despre patriarhul Justinian în anul omagial 2017

Bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor. Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: "Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). „Se cade să ne aducem aminte de toţi cei care, de-a lungul veacurilor, s-au ostenit în muncă fără preget, ori în luptă neînfricată, jertfindu-se pentru binele poporului român şi pentru slava Bisericii. Unii dintre aceştia s-au şi învrednicit de cununa muceniciei, din pricina râvnei lor întru apărarea dreptei credinţe, iar credincioşii noştri i-au trecur, cu dragoste şi smerenie, în ceata sfinţilor, spre a le putea aduce prinos de rugă şi închinare pentru faptele lor cele bune primite înaintea lui Dumnezeu” , spunea Patriarhul Justinian Marina în anul 1950, când a avut curajul  să propună, pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, canonizarea credincioşilor români care s-au învrednicit de la Dumnezeu cu darul sfinţeniei.Sfântul Sinod a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A fost lăudat şi criticat în egală măsură, fiind văzut atât drept "Patriarhul Roşu", cât şi salvatorul Ortodoxiei. ''Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române aproape trei decenii (24 mai 1948-†26 martie 1977), în timpul celei mai aprige persecuții a acesteia de către regimul politic ateist instalat la putere în România după luna martie 1945.Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, în acelaşi timp, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au împotrivit comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea instituţiei Bisericii şi a lucrării ei liturgice şi pastorale, pentru ca aceasta din urmă să slujească permanent un popor creştin, dar oprimat de un regim ateu'', Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor,publicat de Andrei Pau, 6.11.2017.
Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi primind la botez numele Ioan. S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată", ...Justinian Marina un Apostol al Bisericii şi al neamului românesc, text publicat de Gheorghe Vasilescu în Almanah Bisericesc, 2001.În anul 2017, atât mirenii cât şi clericii, au avut ocazia să cunoască viaţa şi activitatea ''Providenţialului Patriarh Justinian Marina'' pe ''Ogorul Domnului'', datorită numeroaselor manifestări, simpozioane, acţiuni culturale, pelerinaje ce s- au desfăşurat pe tot cuprinsul ţării dar şi dincolo de hotare, unde sunt comunităţi de români şi biserici creştin ortodoxe. Mircea Eliade, contemporan cu Patriarhul Justinian, spunea că orice operă la care se macină în timp, doar după 30 de ani se va vedea ce mai rămâne din ea. Gândindu-ne la opera celebrului Patriarh Justinian, putem spune azi, după patru decenii , că lucrarea inimii sale, grija pentru Biserica lui Hristos a fost una de excepție și ea s- a dovedit în timp salvatoare pentru Corabia Bisericii Ortodoxe Române.Evocarea personalităţii Patriarhului Justinian Marina în anul 2017 a fost deosebită de la o eparhie la alta, multe documente şi dovezi ale activităţii sale în folosul credinţei de Dumnezeu, de neam,de ţară, au pus în evidenţă talentul său, fiind hărăzit de Dumnezeu, aşa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, să conducă destinele Bisericii lui Hristos în acele vremuri tulburi.Cu priliejul comemorării a 40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.''Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioşi, un model luminos şi inspirator de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale'', a subliniat Preafericirea Sa.
''Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti'', a spus Preafericirea Sa.
Preoţii din Protoieria Tg. Cărbuneşti, Gorj, s-au întrunit marţi, 10 octombrie 2017, în cadrul conferinței pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea a fost dedicată «Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română», fiind precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi, urmată de sfinţirea Paraclisului noului sediu al Protoieriei Tg. În cuvântul rostit la finalul Conferinţei de la Protoieria Tg. Cărbuneşti, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei..Patriarhul Justinian, un om care a trăit şi a apărat biserica, a lucrat din plin, în vremuri grele, înscriindu-şi numele, atât în conştiinţa noastră, cât şi în Împărăţia Cerurilor. “El este omul trimis de Dumnezeu! Dacă e să spunem prin cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul, am zice: «Fost-a om trimis de la Dumnezeu şi numele lui a fost Ioan»! Acest preot, Ioan Justinian, a fost trimis de Dumnezeu, dar, dacă astăzi avem o biserică bine organizată, cu credincioşi activi în viaţa noastră, a bisericii noastre, dacă avem atâtea facultăţi şi atâtea seminarii, dacă avem atâţia preoţi care slujesc în biserica noastră, aceste lucruri se datorează, în primul rând Patriarhului Justinian Marina, care într-o vreme destul de grea, după război, după venirea unui sistem ideologic ateu, el a ştiut să conducă «corabia» Bisericii, printre «stâncile» care puteau să o zdrobească. Este ales şi urmaş al Sfinţilor Apostoli, pentru că noi vorbim de succesiunea apostolică ce se transmite ierarhic, prin preoţi şi credincioşi. Evident că, văzând viaţa acestui preot de la ţară, iar când spunem «de la ţară», nu înseamnă că este un preot de categoria a treia, ci, este un preot care cunoaşte viaţa credinciosului, necazurile lui, care cunoaşte bucuria aceasta a vieţii de parohie, care ştie de biserică, de rânduială, de slujbă, pentru ca apoi să-l vedem pe Patriarhul Justinian trecând de la parohie la oraş, la director de seminar, iar toate acestea îl arată priceput, bun chivernisitor, aşa cum ne spune Sf. Ap Pavel, că noi suntem «iconomi ai Tainelor Lui Dumnezeu». Este un iconom, pentru că ştia ce are de făcut şi folosea la maximum puţinul pe care îl avea la dispoziţie”, a precizat Mitropolitul Olteniei.
În primăvara anului 2017, în Aula Magna a Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, IPS Părinte Arhiepiscop Casian, chiriarhul locului, spunea :'' Patriarhul Justinian a trăit drama martirizării Bisericii în fruntea căreia se afla. Dar Dumnezeu i a dat putere ca să treacă peste multe și grele încercări în fața cărora altul poate că s ar fi descurajat. A fost ierarhul providențial care și a asumat misiunea de Întâistătător al Bisericii din România, luptând cu curaj - nu de puține ori de unul singur - împotriva opresorilor din aparatul de stat''.
Miercuri, 22 februarie 2017, s-au împlinit 116 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh al României Justinian Marina. Cu această ocazie, cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost comemorat în mai multe eparhii din Muntenia şi Dobrogea de ierarhi, preoți, profesori și elevi de la seminarii teologice.
Elevii și profesorii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeș, precum și preoți și credincioși argeșeni au vizionat miercuri filmul „Viața Patriarhului Justinian Marina” realizat de Televiziunea Română. La acest eveniment a participat și IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. 
„Când pomenim numele Patriarhului Justinian, să ne aducem aminte că el este prezent în mijlocul nostru și în țara noastră ca atunci când mergea ca patriarh din loc în loc. Noi și azi trăim în zestrea pe care ne-a lăsat-o Patriarhul Justinian''.

Mitropolitul şi Arhiepiscopul Clujului, Andrei Andreicuţ, a participat marţi, 24 octombrie 2017, la Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Bistriţa.
La Biserica „De la Coroana” s-a oficiat o slujbă de Te Deum la care, alături de preoţi, au participat enoriaşi şi elevi ai unor unităţi de învăţământ din municipiu.
Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt în care a menţionat că tema acestei conferinţe de toamnă o constitie cea dedicată iconarilor şi vrednicului de pomenire Patriarhul Iustinian, apărătorilor credinţei din perioada regimului totalitar şi celor care au suferit în închisorile comuniste. Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de când Patriarhul Iustinian a fost chemat la Domnul, cel care a păstorit într-o perioadă foarte grea dar care a reuşit să menţină vie credinţa ortodoxă.

În perioada 24 - 25 aprilie 2017, la Oraviţa, a avut loc simpozionul internaţional „Jertfă şi mărturisire” şi un vernisaj de expoziţie foto-documentar cu tema „Biserica ortodoxă din Banat în perioada regimului comunist". La acest eveniment important care a reunit înalţi ierarhi, eu am prezentat un mic documentar despre viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian Marina.Evocând personalitatea Patriarhului Justinian Marina în luna martie ,Preasfințitul Lucian a spus ...'' cel care a fost cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii, și care, prin apropierea de oameni, prin înființarea de așezăminte sociale pentru bolnavi și bătrâni, prin întreținerea legăturilor între Bisericile Ortodoxe surori și alte biserici creștine și prin grija părintească purtată în general Bisericii și oamenilor într-un context social și politic deloc favorabil, s-a dovedit a fi un păstor înțelept în vremuri tulburi''.

La conferinţa preoţească de toamnă, 2017,care a avut loc în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din municipiul Carei, Patriarhul Justinian Marina a fost evocat, mai întâi, de PS Episcop Justin, care a subliniat principalele merite pe care le-a avut în „conducerea clerului Bisericii Ortodoxe Române şi în organizarea şi buna conducere a Bisericii lui Hristos din ţara noastră, unificator al credinţei, creator al jurisdicţiei bisericeşti, apărător al Ortodoxiei, organizator al învăţământului teologic şi multe altele”.

Despre viaţa Patriarhului Justinian Marina a vorbit părintele pr. Vasile Augustin, vicar administrativ, care a concluzionat că „Patriarhul Justinian rămâne unul din cei mai mari întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, meritul lui fiind acela că a menţinut vie Biserica Ortodoxă Română în vremuri tulburi”.
Mărturisitori ai Ortodoxiei în temniţele comuniste au fost comemoraţi marţi, 9 mai, în localitatea Mahmudia, judeţul Tulcea. În prezenţa Prea­sfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au fost evocate mai multe momente din perioada regimului comunist, precum vizita pe care vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, al Bisericii Ortodoxe Române, a făcut-o în data de 19 septembrie 1974 la Biserica «Sfântul Nicolae de vară» din Mahmudia. Din delegaţia patriarhală mai făceau parte IPS Teoctist, Mitropolitul Olteniei, PS Antim Nica, Episcopul Dunării de Jos, și PS Gherasim Constăn­țeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos.
În ziua de 3 octombrie 2017 s-au desfășurat lucrările conferinței de toamnă a preoților din protopopiatul Arad. În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a evocat figura providențială a Preafericitului Părinte Patriarh Iustinian Marina “întru întărirea sau consolidarea statutului Bisericii Ortodoxe Române atât în plan legislativ, cât și în ceea ce privește administrarea ei, având știința alegerii căilor celor mai bune pentru apărarea și promovarea Bisericii atât în țară cât și peste hotare, prin relațiile ecumenice. De aceea, vremea Patriarhului Iustinian și a atitudinii sale ne poate aduce multă învățătură pentru vremurile pe care le trăim acum, fiind cu recunoștință față de personalitatea acestuia, acum când se împlinesc patru decenii de la trecerea sa la cele veșnice”.

Despre personalitatea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina († 1977) ne-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Ierarhul cu cei mai mulți ani de slujire arhierească din cadrul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, hirotonit Episcop-vicar în februarie 1976, ne prezintă câteva momente din întâlnirile sale cu Patriarhul Justinian. Când te vedea, îți lăsa sentimentul bucuriei întâlnirii. Am cerut binecuvântarea și am profitat de acest prilej de discuții. Atunci mi-a spus că întotdeauna el îi aștepta pe cei care veneau să-l conducă. Îmi amintesc că odată mi-a pus la dispoziție mai mult de o oră de discuții despre viața monahală. Nu puteai decât să te alegi cu foarte multă îmbogățire sufletească în urma unei astfel de discuții. Întotdeauna reușea să dea sfaturi din viața lui sau din viața Bisericii la care a participat, din propria experiență. Întotdeauna mi-a spus mai multe decât puteam să întreb eu. Știa sufletul omului și avea o comunicare foarte directă.

În cadrul Simpozionului Naţional „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și apărător al Bisericii strămoșești”, desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului în data de 22 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie , în cuvântul de binecuvântare intitulat Justinian Marina – patriarhul providenţial al Bisericii noastre, a subliniat că ...''Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii în vremuri tulburi. ..Confruntat cu presiunile politice tot mai intense, Patriarhul Justinian a reuşit să administreze cu multă inteligenţă Biserica noastră strămoşească, astfel încât să nu fie subjugată cu totul autorităţii comuniste. A iubit neamul românesc şi Biserica Ortodoxă, apărându-le deopotrivă''.La Vâlcea, începând din toamna anului 2009, numele Patriarhului Justinian Marina a fost rostit cu multă aconsideraţie atât de clerici dar mai ales de mireni care, datorită manifestărilor culturale organizate în memoria sa, au cunoscut şi apreciat vrednicia şi jertfelnicia marelui ierarh. În comuna Stănești din județul Vâlcea – locul natal al Patriarhului Justinian – a avut loc marți 21 februarie 2017, o manifestare culturală prilejuită de ziua de naștere a ierarhului: 22 februarie, informează site- ul oficial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Evenimentul Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale a avut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și a fost organizat cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul din Vâlcea.
Au participat elevi, cadre didactice, persoanlități, oameni de cultură și oficialități din județ și din localitate. Au fost evocate viața, personalitatea și realizările Patriarhului Justinian și aspecte legate de formarea și educarea lui pe meleagurile vâlcene.La manifestarea pe care am iniţiat-o au participat: Ionel Michiu, primarul comunei Stăneşti, scriitoarea Zenovia Zamfir,prof. dr. Nicolae Dinescu, Ioan Romeo Roşiianu, scriitor, jurnalist, Alin Pavelescu, medic, Marian Bărăscu, preşedintele Asociaţei „Rusidava Literară” Drăgăşani, Costantin Triţă, poet şi Constanţa Triţă, publicit, Luminiţa Chirea director al  Şcolii Gimnaziale din Stăneşti, consilieri locali,elevi şi cadre didactice.
Manifestarea a fost organizată de Primăria Stăneşti, Şcoala Gimnazială Stăneşti, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ Vâlcea, Biblioteca Stăneşti, „Liga Femeilor Creştin Ortodoxe“ din Arhiepiscopia Râmnicului , Academia Olimpică Română - Filiala Vâlcea.Patriarhul Justinian Marina a fost comemorat la Seminarul Teologic Nifon Mitropolitul din Capitală. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 40 ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului patriarh.
Colocviul a început cu vernisarea unei expoziții de carte veche, tipărită în anii de slujire ai Patriarhului Justinian.
În cadrul evenimentului, medicul George Stan a evocat personalitatea părintelui patriarh Justinian. Acesta a evidenţiat grija pe care a purtat-o pentru elevii seminarului teologic, precum şi pentru mănăstirea Radu Vodă, unde a găsit de cuvinţă să îşi orânduiască mormântul.
Primul lucru la care s-a gândit şi pentru care s-a străduit foarte mult, luptându-se cu puterea comunistă, a fost ca să recâştige locaţia din strada Radu Vodă. A făcut acest lucru pentru ca elevii să aibă spaţiu suficient pentru studiu, pentru odihnă şi să aibă curte pentru recreere, a declarat medicul George Stan pentru Radio Trinitas.
Domnia Sa a evidenţiat personalitatea jertfelnică a vrednicului patriarh despre care a spus că ar fi fost capabil de sacrificiul suprem pentru Biserica lui Hristos.
Pot da mărturie ca unul care am stat ani întregi lângă providenţialul patriarh Justinian că dacă i s-ar fi cerut jertfa lui Brâncoveanu ar fi acceptat-o fără să cârtească, a spus mediul personal al părintelui Patriarh Justinian.„De câte ori vorbesc despre Părintele Patriarh Justinian, am impresia că mă asemăn cu un alpinist care îşi propune să cuprindă cu braţele Ceahlăul”, spunea domnul doctor.
La împlinirea a patruzeci de ani de la mutarea în împărăția lui Dumnezeu a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, s-a ridicat în satul său natal Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, replică arhitecturală a Schitului Maicilor din București.
Slujba de sfințire a fost săvârșită duminică, 22 octombrie, de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor.
Evenimentele duhovnicești au debutat cu săvârșirea slubei de sfințire a bisericii cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare, după care a fost sfințită racla de argint în care au fost așezate spre închinare și binecuvântarea pelerinilor, a unor fragmete din moaștele Sfântului M.Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință.Evenimentul duhovnicesc de la Suieşti s-a încheiat cu inaugurarea Casei memoriale „Justinian Marina” şi cu binecuvântarea lucrărilor de renovare şi consolidare executate aici în ultimele luni.
Dăruirea de sine a Patriarhului Justinian, exprimată în lucrarea sa administrativă, pastorală, misionară, culturală şi socială, pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos de credinţă vie şi de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale. A fost un patriarh iubitor de Hristos şi de Biserică, rugător şi luptător, harnic şi darnic, patriot şi deschis spre cooperare cu alte popoare, mult îndurător şi apoi biruitor, un dar al lui Dumnezeu în vremuri grele, cultivat cu multă osteneală spre binele Bisericii.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvânteze lucrările acestei conferinţe pas­toral-misionare şi să ne dăruiască tuturor ajutorul Său pentru a fi şi noi slujitori vrednici ai Bisericii Sale!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, Bucureşti - 6 noiembrie 2017, Ploieşti - 7 noiembrie 2017, Vălenii de Munte - 9 noiembrie 2017.
Patriarhul Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: "M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea". Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris:
"Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât,
pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut,
rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu".
Despre acest patriarh providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri,a fost denumit şi va rămâne un Apostol al neamului românesc.

Zenovia Zamfir