La fereastra sufletului, lacrima iubirii nu va seca niciodată Veronica Tamaş

La fereastra sufletului, lacrima iubirii nu va seca niciodată

Veronica Tamaş

Sub falnicul copac care ne învăluie în fiecare primăvară cu parfumul înmiresmat al florilor de tei, poveștile spuse au un farmec aparte și rămân în memoria tinerilor prezenţi la lecţia de istorie predată în mijlocul naturii. Da, dragii mei, în urmă cu 60 de ani doi tineri studenţi la istorie şi-au legat definitiv destinul încă de pe băncile facultăţi şi au promis că vor pune în slujba culturii toată ştiinţa şi priceperea lor.Nu a fost elanul tinereţi, timpul a demonstrat că responsabilitatea afirmaţiilor a fost una reală şi profundă.Doamna Veronica Tamaş a devenit profesoară parcurgând toată gama de specializări, până la cea de doctor în istorie iar la rândul său,domnul Corneliu Tamaş, a ajuns profesor doctor,istoric, cercetător, scriitor și publicist .Cercetările lor, cărţile publicate, sunt astăzi texte valoaroase pentru cei ce studiează istoria şi trecutul glorios al poporului român.Fiică de învăţători, Veronica-Mioara Tamaş născută la 1 iulie, 1935, la Pleniţa, judeţul Dolj, a studiat Istoria la Facultatea Universităţii “C.I. Parhon” din Bucureşti. În anul 1958, după absolvire, împreună cu soţul, Corneliu Tamaş, a fost repartizată în judeţul Argeş. A lucrat la Piteşti ca profesoară de istorie la diverse şcoli şi licee. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Vâlcea, după transferul soţului .

Din 1992, Veronica-Mioara Tamaş este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Într- un interviu intitulat ''Veronica Tamaş se inspiră din istorie pentru romanele sale'', publicat în anul 2010 în cotidianul ''Adevărul'', Veronica Tamaş mărturisea că s-a apucat de literatură foarte târziu, preferând ca, o viaţă întreagă să se dedice cititului dar şi elevilor săi. „Până în 1992 am fost profesor de istorie. Am trecut pri mai multe şcoli şi licee ale Râmnicului, dar activitatea mi-am încheiat-o la Liceul ''Alexandru Lahovari''. M-am apucat de scris la 57 de ani, atunci când am ieşit la pensie. Toată viaţa am fost o cititoare dedicată, lecturând sute de romane. Pot spune că eram pasionată de literatură încă din tinereţe. Faptul că am urmat Facultatea de Istorie e tot o consecinţă a faptului că citeam romanele Agathei Cristie. În multe din cărţile ei Aghata descria peisaje din Mesopotamia, acolo unde, împreună cu soţul ei, un mare arheolog au vizitat toate sit-urile istorice Îşi aminteşte că era îndrăgostită de arheologie, dar, pentru că era mai îndrăgostită de viitorul ei soţ - Corneliu Tamaş (devenit ulterior un renumit arhivist şi scriitor) a decis să urmeze secţia de Istorie a românilor." Doream să fim cât mai aproape unul de celălalt pentru că ne iubeam. Arheologia m-ar fi dus prin colţuri prea îndepărtate de lume".Profesoara Veronica Tamaş a fost severă dar corectă cu elevi săi, mulţi îşi amintesc cu emoţie şi nostalgie de orele în care vitejia înaintaşilor se împletea armonios cu frumuseţea ţinuturilor româneşti din descrierile doamnei de istorie.A fost profesoara care le-a dezvăluit o lume mult mai vastă decât sfera lor restrânsă, le-a arătat că praful şi mirosul filelor au farmecul lor,i-a învăţat să viseze. A încercat să fie model, mentor, prieten, colaborator, confident, sfătuitor atât de necesar în actul de zidire a unei identităţi spiritual-culturale. În perioada 1975- 1979 a condus destinele Şcoali Gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea unde au învăţat sute de vâlceni. Pasiunea pentru istorie a determinat- o să studieze şi cerceteze neâncetat, chiar şi lucrările sale sunt inspirate din istoria poporului român, de exemplu,romanul „Inimi Rănite” reprezintă saga Mavrocordaţilor în câteva fresce din trecut , altfel decât fad şi sever , cum apar în manualele şcolare, reci şi sobre , sau în studiile de specialitate.Despre scrierile domniei sale se poate spune că ne ofere o lectură plăcută, erudită, cu multe amănunte istorice. Informaţia, frumuseţea stilului, maniera autoarei de a evoca locuri, oameni, toate acestea te fac să le citeşti pe nerăsuflate. Opera: Inimi rănite (1995); Mic dicţionar pentru interpretarea viselor (1995); Mesaje nocturne (1993); Fereastra sufletului (1999); Glosar de cuvinte rare şi ieşite din uz (1999);Vara fetelor bătrâne (2001); Iataganul însângerat (2003); Lexicon de cuvinte rare şi ieşite din uz (2005); Lacrima iubirii (2006).A rânduit Bunul Dumnezeu să fiu aproape de Omul , Veronica Tamaş în ultimi zece ani de viaţă, astfel am descoperit că în spatele unei profesoare exigente, dornică de a- şi educa elevi în spiritul conştiinţei de neam şi de ţară, se ascundea o doamnă sensibilă şi foarte inteligentă. În casa plină cu cărţi din toate domeniile dar cu preponderenţă istorice, străjuite de chipul domnului Corneliu Tamaş care zâmbea din tabloul de pe perete am petrecute multe clipe frumoase. Cu glas dulce şi suav îmi povestea despre copilărie, despre mama sa care a crescut-o singură dar cu multă dragoste, despre satul natal iar nu în ultimul rând despre famile şi copii de care era tare mândră, fiica medic, băiatul farmacist, nepoata elevă la un colegiu de prestigiu din Bucureşti.Cu o personalitate puternică dar şi cu o modestie specifică oamenilor de valoare, doamna Veronica Tamaş a îmbinat armonios viaţa personală cu pasiunea pentru ştiinţă, artă şi cultură.Autoare a numeroase cărţii, iubită şi apreciată de foşti elevi, de mulţi intelectuali, după plecarea soţului la viaţa veşnică, doamna romanului istoric vâlcean şi- a petrecut ultimii ani de viaţă într un con de umbră.Citea foarte mult,iubea călătoriile, adora liniştea, singurătatea, natura, îşi aranjase un mic altar la capătul patului pentru a fi mereu aproape de Dumnezeu, icoana Maicii Domnului o veghea zi şi noapte.Cât timp sănătatea i- a permis a vizitat ţările şi capitalele europene, ţara de la un capăt la altul, avea un dar frumos de a povesti şi a descrie oameni şi locuri.Chipul său emana prestanţă, avea un surâs fin şi un zâmbet seducător, părea rece şi distantă dar era sinceră în aprecieri şi prietenie.Multe şi frumoase sunt amintirile mele despre domna Veronica Tamaş al cărei nume poate fi înţeles ca “Adevărata icoană” sau “Adevăratul chip”. Este greu să vorbeşti despre un Om drag la trecut însă este şi mai dureros să afli că a plecat spre o lume mai bună fără a-şi putea lua rămas bun de la tine pentru că erai într-o altă ţară .Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu, aşa a fost să fie! Am rămas doar cu amintirile şi speranţa că a plecat liniştită şi împăcată cu sine şi cei din jur.Drum bun în ţara de peste veacuri, Doamna Profesoară Veronica Tamaş!

Zenovia Zamfir