vineri, 28 iulie 2023

Sfinții nu stau lipiți pe pereții bisericii, sfinții lucrează

Sfinții nu stau lipiți pe pereții bisericii, sfinții lucrează

Mă gândesc cu profundă recunoștință la eroii neamului românesc, la cei ce și-au dat viața pe câmpurile de luptă, la cei și-au apărat țara cu prețul vieții lor pentru a ne lăsa o moștenire cultural – spirituală valoroasă. Mă bucur când întâlnesc în jur români demni, care „nu precupețesc niciun efort” pentru a menține trează „flacăra conștiinței naționale” străbune, prin intermediul unor ample acțiuni culturale , comemorări ale Eroilor Neamului, reviste de cultură, cărți de poezie, proză sau de specialitate și mă alătur cu toată puterea și priceperea mea. ,,Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura.” (Mihai Eminescu). De două milenii încoace, de la întemeierea credinței creștine, suntem capabili să ne cinstim și să ne omagiem eroii istoriei și martirii credinței precum și personalitățile marcante, universale și naționale, care au scris istoria neamului românesc prin faptele lor . A rânduit Bunul Dumnezeu, să văd lumina zilei la sat, meleagurile mele natale, sunt locurile unde s-a născut Patriarhul Justinian Marina, iar la 15 kilometri distanță, peste deal, este locul de obârșie al Mitropolitului Bartolomeu Anania și la 8 kilomentri, mai la vale este zona unde a văzut lumina zilei Mitropolitul Efrem Enăchescu. M-a binecuvântat Domnul să fac parte din mai multe asociații culturale, să inițiez și să particip la multe evenimente , manifestări culturale, simpozioane cu tematică istorică și religioasă , m-au purtat pașii pe urmele marilor înaintași atât în țară cât și în străinătate. Simt și cred că este de datoria noastră să respectăm cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă..."Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința" - Evrei 13:7.La invitația doamnei Cati Jijeu, am partîcipat alături de doamna Maria Brodeală, în perioada, 21-23 iulie 2023, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde s-au desfășurat ,,Zilele Rezistenței – Centenar Ion Gavrilă Ogoranu“, ediția a 13-a, organizator fiind Fundația ,,Ion Gavrilă Ogoranu“. În aula Academiei s-au organizat simpozioane, lansări de carte, proiecții de filme, dezbateri, iar la Crucea-monument din curtea Mănăstirii s-a oficiat, duminică, slujba de pomenire pentru luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului și sprijinitorii lor din satele făgărășene. Prezentă la evenimente , cunoscând foarte bine organizatorii dar și pe urmașii celor ce au fost evocați, doamna jurnalistă Lucia Baki, în cotidianul Monitorul de Făgăraș, ne descrie detaliat, cu lux de amănunte desfășurarea manifestărilor - https://www.monitorfg.ro/2023/07/24/49809/... ’’ Încă de vineri, 21 iulie, au sosit invitații. În prima parte a zilei s-a organizat o drumeție la cota 1400, la chilia Părintelui Arsenie, iar seara au fost proiectate filme în aula Academiei: ,,Glasul care strigă în pustiu“, regia pr. Ciprian Mega, și ,,Origine nesănătoasă“, regia Claudiu Cristian Prisecaru. A doua zi a manifestării a început cu vernisajul expoziției dedicate ,,Centenarului Ion Gavrilă Ogoranu“. În holul Academiei au fost expuse fotografii și documente din activitatea și viața eroului Ion Gavrilă Ogoranu. Simpozionul Centenar Ion Gavrilă Ogoranu s-a organizat pe tot parcursul zilei de sâmbătă. Au fost comunicări șltiințifice, prezentări de carte intercalate cu momente artistice. Au prezentat comunicări prof. univ. Corvin Lupu, care an de an aduce noi dovezi și documente despre Poliția politică și reprezentanții ei. Și prof. univ. Tiberiu Costăchescu de la Sibiu a vorbit despre rezultatele cercetării sale legate de lupta anticomunistă. Dr. Galina Rădulean, fost deținut politic, a făcut noi mărturisiri din închisorile comuniste. Alexandru Costache a vorbit despre Mircea Vulcănescu și despre apărarea memoriei acestui erou în fața tăvălugului de atacuri comandate de anumiți reprezentanți din instituțiile statului. Cazul Mircea Vulcănescu este similar cu cel înregistrat la Tg Ocna, cu Valeriu Gafencu. Alexandru Costache a învins în instanță conducerea de la Tg Ocna, iar Valeriu Gafencu este cetățean de onoare al orașului. Nicolae Coțoi a prezentat frânturi din viața lui Ion Vulcănescu, ,,o glorie a poporului român“. A surprins comunicarea unui elev de liceu din Ploiești, Cezar Iacob, care a prezentat viziunea generației tinere raportată la Ion Gavrilă Ogoranu. ,,Ion Gavrilă Ogoranu este prezent aici prin lupta sa, iar noi trebuie să o ducem mai departe, să o apărăm. Suntem aici toți pentru unitatea neamului nostru“ a spus tânărul, urmaș de fost deținut politic. Horia Baicu de la Brașov a vorbit despre suferința tatălui său, Petre Baicu. În luna septembrie va fi lansat volumul ,,Poezii din temnițe“ scris de Petre Baicu, la Asociația Culturală ,,Aurel A. Mureșianu“ coordonată de președintele Adrian Toth. A participat la eveniment și prof. univ. dr. Ioan Vlad, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și membru fondator al Asociației Culturale ,,Aurel A. Mureșianu“, care a prezentat materialul ,,Lupta anticomunistă în Țara Făgărașului“. Tenismenul român Sever Mureșan s-a aflat printre participanții la eveniment. Prof. Rodica Popa de la Sibiu a încântat audiența, și în acest an, cu două pricesne. Adrian Pantazi și Ioana Dobrescu au susținut momente artistice, voce și chitară, pe versuri de Radu Gyr. Volumul ,,Neînfrânții“ semnat de Ionuț Țene a fost lansat în aceeași zi. ,,Astăzi trăim o reeducare mai subtilă într-o pușcărie mai mare cu alte metode de reeducare. La Pitești reeducarea a fost dură, violență, unică în țările din estul Europei, iar la Aiud a fost o reeducare prin reabilitare. Aici a fost adus, în 58, un comandant noi, pe Gheorghe Crăciun. Reeducarea a continuat și după 90, dar cu un alt mecanism. Volumul este o temă de gândire și cuprinde documente și memorii. La aniversarea a 75 de ani ai părintelui Anania, în 1996, s-a dat citire unei scrisori semnate de Gheorghe Crăciun. Îi scria: Eu am greșit față de tine, tu ai avut dreptate, îmi cer scuze“. La editura Sânziana a ieșit de sub tipar volumul ,,Paradimul neînfrânt“, autor Sorin Lavric, care cuprinde materialele publicate de autor despre Ion Gavrilă Ogoranu. În fața audienței a fost prezentă Eugenia Petrișor, sora eroului Ion Gavrilă Ogoranu. A vorbit publicului despre suferința sa și a întregii familii. Cu ochii pătrunzători de un albastru senin, la fel ca Ion Gavrilă Ogoranu, Eugenia Petrișor a depănat câteva dintre cele mai grele clipe din anii tinereții ei, dar n-a omis să prezinte modul în care își ajuta fratele și pe camarazii lui. ,,I-am ajutat cât am putut. Le duceam mâncare, pită slănină, brânză, ce aveam. Aveam un consemn, tot la al cincelea furcoi de fân puneam alimentele. Mergeam a doua zi și verificam dacă le-au luat, erau luate, abia atunci mă bucuram. Odată m-am dus singură la fân și trebuia să-l adun până seara. M-am trezit cu un băiat că mă ajută, era Laurean Hașu. A stat cu mine până am gătat. Mi-a părut rău că n-am avut la mine pită să-i dau să ducă în munte. Nici nu i-am mai spus surorii mele să n-o înspăimânt. Eram numai noi două, mama era arestată“ a relatat printre altele sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, acum de 85 de ani. Când Ion Gavrilă Ogoranu mai era în viață, vocea i-a fost înregistrată la Radio România. Costin Manoiliu s-a ocupat cu acest gen de activitate pentru istoria Rezistenței Anticomuniste. A fost prezent la Sâmbăta, la eveniment și a prezentat această parte a eroului Ion Gavrilă Ogoranu. Ca discipol al lui Ion Gavrilă Ogoranu, Lucia Baki Nicoară a prezentat câteva dintre episoadele trăite în compania eroului făgărășean. A vorbit despre întâlnirile emoționante dintre Ion Gavrilă Ogoranu cu Ioan Grecu din Șoarș, cu pr. Ioan Glăjar de la Ucea de Jos, cu Dumitru Moldovan din Lisa, cu Victoria Sofonea din Drăguș, sora lui Remus Sofonea (Brâncoveanu), despre campania electorală la care a participat alături de Ion Gavrilă Ogoranu la alegerile parlamentare din 2000 pentru Partidul pentru Patrie, despre dezamăgirile trăite de Ion Gavrilă Ogoranu și camarazii lui din partea celor care au condus orașul după 1990. N-a lipsit din discurs o altă dezamăgire, Muzeul Rezistenței Anticomuniste, care nu s-a realizat în Cetatea Făgărașului’’. Pe tot parcursul evenimentelor, am trăit momente de mare emoție și profund respect pentru cei ce s-au sacrificat cu bună știință, pentru cei ce și-au dat viața în numele libertății poporului român. Șansa mea a fost să-mi prezint conferința, sâmbătă după amiază. Mi-am ales ca temă ’’ Grija și iubirea arhierească pentru sfinții și martirii neamului său - Patriarhul Justinian Marina ’’. La final am fost felicitată și de doamna Maria Trifan, fiica domnului doctor – avocat, care în anul 1941 a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Domnia sa, mi-a oferit în dar o frumoasă broșură intitulată ’’Jertfă și înălțare la umbra Sfintei Crucii ’’.Mare bucurie am trăit când pe coperta frumos colorată în verde am descoperit chipul părintelui Arsenie Papacioc. Nerăbdătoare am răsfoit câteva pagini. Frumos realizate, cu explicațiile de rigoare , doamna Maria ne prezintă o parte din obiectele confecționate de tatăl său sub atenta îndrumare a părintelui, în perioada detenției din închisorile comuniste. Aflată la o vârstă venerabilă, doamna Maria Trifan, m-a impresionat prin dorința de a transmite generațiilor care vor veni, frumusețea și bogăția de simboluri încrustate pe diferite materiale de martirii temnițelor comuniste. În discursul meu, inserasem întâlnirea providențială cu părintele Arsenie Papacioc la Techirghiol și cuvintele memorabile dedicate Patriarhului Justinian Marina, care în opinia sa a fost ..’’.cel mai tânăr, cel mai longeviv, a stat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, 29 de ani , 1948- 1977, hărăzit de Bunul Dumnezeu să conducă corabia Bisericii în acele vremuri tulburi’’. După ce domnul Costin Manoliu și-a încheiat expunerea, în sală a intrat maestrul Dan Puric. Întreaga asistență l-a primit cu aplauze furtunoase. Cu o emoție vizibilă a evocat, prin materialul prezentat sub titlul ,,Rezistența lor este dăinuirea noastră“ memoria eroilor anticomuniști din Țara Făgărașului și a liderului grupului de partizani din munți, Ion Gavrilă Ogoranu. L-a întâlnit pe Ion Gavrilă Ogoranu doar preț de câteva minute, dar i-a citit memoriile, așa cum a spus, moment în care a înțeles logica și lupta lor. Duminică, 23 iulie, ne-am întâlnit la Cruce pentru parastasul eroilor anticomuniști din Țara Făgărașului. După liturghia de la Mănăstire, episcopul Ilarion Făgărășanul a oficiat slujba de parastas în fața supraviețuitorilor Rezistenței, a urmașilor lor și a participanților veniți din toate colțurile țării. ,,Veșnica pomenire“ și ,,Hristos a Înviat“ s-au auzit departe, peste culmile înalte ale Făgărașilor. Maestrul Dan Puric a vorbit audienței numeroase adunată la Cruce, aducând un pios omagiu eroilor anticomuniști din Țara Făgărașului. ,,În spate nu este Crucea mormântului lor, ci Crucea învierii noastre. Toți cei care au murit aici, au murit ca acest popor să aibă o dăinuire. Înfrânții noștri din istorie, toți sunt adunați sub Crucea aceasta. Noi nu avem eroi și martiri, noi avem eroi-martiri, care în același timp au luptat pentru pământul țării și pentru credință, pământul sufletesc. Astăzi, România este o corabie într-un cumplit naufragiu, într-o furtună cutremurătoare. Și ei s-au aflat într-o furtună cutremurătoare, dar nu s-au temut, au urcat pe Cruce și au avut acea privire hristică. Cum a spus Petre Țuțea, alt martir al neamului: energii mari pe suprafețe mici. Aici în fața Crucii lor poate fi centrul de refacere a neamului românesc. Azi, oamenii vor mântuirea numai în drepturi, ei n-au avut niciun drept, decât sfântul drept să moară, în rest numai datorii față de popor și față de Dumnezeu. Poporul român astăzi, nu populația, are dreptul să urmeze acest suflu. Sfinții nu stau lipiți pe pereții bisericii, sfinții lucrează și vin aici și acum. Astăzi se încearcă să se schimbe sinea, ei au rămas drepți, un fel de daci liberi. Ion Gavrilă Ogoranu a și scris că este un voievod român, care avea credința fermă de nestrămutat“ a vorbit în fața Crucii, printre altele, maestrul Dan Puric. Clipe binecuvântate, momente inedite, oameni minunați , timp de trei zile ne-am bucurat de frumusețea și liniștea Mănăstirii Sâmbăta de Sus, am simțit duhul locului, am avut prilejul de a trăi –,,Rezistența lor este dăinuirea noastră“, alături de membrii celor ce au luptat și au suferit în temnițele comuniste. pentru libertatea noastră ! Duminică, la poalele Crucii monument, am avut onoarea de a depăna amintiri cu Violeta, fiica celui care era cunoscut sub numele de Gheorghe Hașu, din grupul lui Ioan Gavrilă Ogoreanu . Interesant ! În timp ce ei era bătuți și batjocoriți în temnițele comuniste, membrii familiilor erau la rândul lor chinuiți și stigmatizați atât de autorități cât și de comunitatea în care trăiau. Se cuvine să spunem - https://www.monitorfg.ro/2023/07/24/49809/...... ,,În veci pomenirea lor! Unii spun centenar, alții veac, alții secol, atâta timp s-a împlinit în acest an de când pe lume a venit Ion Gavrilă Ogoranu, copil al unei familii destul de necăjite din Țara Făgărașului, crescut într-o gospodărie românească în anii grei de sărăcie. Călit în lupta națională, din primii ani de liceu de la ,,Radu Negru“ din Făgăraș a fost luptător pentru neam și cruce, supraviețuitor al unei epopei cum rar s-a întâlnit în istoriile țărilor ocupate de regimul bolșevic. Dacă acum, la un secol de la nașterea lui, suntem aici și reușim să-l pomenim împreună cu toți acești eroi de pe Cruce și mulți alții, mulți neștiuți, le închinăm deferența noastră pentru jertfa și lupta lor, pentru a găsi acel dram de demnitate, de a păstra un loc de libertate atunci când țara a fost ocupată, atunci când represiunile au afectat majoritatea familiilor românești. A lăsat Ion Gavrilă să ne întâlnim aici, locuitori ai Țării Făgărașului, cei din familiile celor căzuți, cei din familiile celor pedepsiți pentru ajutorul dat luptătorilor din munți, toți care simțim românește. Dacă ne revedem la un secol de la nașterea lui, suntem în măsură să-i transmitem gândul de dragoste, gândul de prețuire pentru acest neam, pentru această țară, înseamnă că această țară are un viitor. Să reveniți aici în fiecare an“ a spus Coriolan Baciu, președintele Fundației ,,Ion Gavrilă Ogoranu“.La Crucea-monument a fost o atmosferă pioasă, de reculegere în memoria celor care s-au jertfit pentru dreptate, adevăr, neam și credința în Dumnezeu. Au fluturat steagurile României în adierea vântului venit de pe culmile munților, iar la baza monumentului a fost așezat drapelul național în semn de recunoștință pentru lupta eroilor făgărășeni. Tinerii prezenți la comemorare au îmbrăcat portul național, cel care ne identifică neamul românesc, iar lândă Cruce s-a făcut de strajă cu drapele în mâini. Și cei mai mici, strănepoții luptătorilor, au stat drepți în fața monumentului fluturând steagul țării. Asociațiile creștine venite de la Sibiu, București, Ploiești, Făgăraș au desfășurat bannere cu simboluri creștine și steaguri cu chipul eroului Ion Gavrilă Ogoranu. Au fost citite numele luptătorilor anticomuniști din Țara Făgărașului și a sprijinitorilor lor din Vol. III ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“, autori Ion Gavrilă Ogoranu și Lucia Baki Nicoară, audiența răspunzând ,,Prezent“. S-a auzit numele a peste 1000 de eroi, dar mai sunt altele care nu se cunosc încă. Am fost impresionată de munca depusă de domnul Florin Dobrescu – secretar la Fundație, domni sa a fost secondat de cele două fiice și de distinsa soție, Ioana pentru reușita simpozionului. Am cunoscut oameni, am aflat istorii ! Pomenirea lor din neam în neam !Felicitări tuturor organizatorilor !

Zenovia Zamfir

duminică, 23 iulie 2023

Grija și iubirea arhierească pentru sfinții și martirii neamului său, Patriarhul Justinian Marina

Grija și iubirea arhierească pentru sfinții și martirii neamului său,

Patriarhul Justinian Marina

Instauraurea la conducerea țării a regimului comunist ateu, care dorea formarea unui ”om nou” , a fost una dintre cele mai grele încercări care s-au abătut asupra poporului român.În perioada aceea, Biserica Ortodoxă Română a fost ținta tuturor atacurilor, de orice fel și din orice direcție, urmărindu-se reducerea influenței acesteia în societate și chiar desființarea ei. A rânduit Bunul Dumnezeu ca între anii 1948 – 1977, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române să ajungă Patriarhul Justinian Marina, cel care avea să păstorească ca întâi stătător timp de 29 de ani, luptând pentru apărarea Bisericii strămoșești cu toată priceperea și dăruirea sa. A lucrat cu timp și fără timp, a făcut orice i-a stat în putință, jertfindu-se chiar pe sine, pentru apărarea ei, a slujitorilor ei și a întregului popor creștin ortodox .Justinian Marina, pe numele său laic Ioan Marina, s-a născut pe 22 februarie 1901 în localitatea Suiești, județul Vâlcea, într-o familie de agricultori harnici și buni creștini, mama sa provenind dintr-o veche familie de preoți. În textul publicat în ’ ’Almanahul Bisericesc ’’ 2001, pag. 62-88 , domnul Gheorghe Vasilescu, scria...’’Cine l-a cunoscut, l-a văzut, a stat de vorbă cu el și s-a bucurat de grija și ocrotirea sa părintească nu poate uita niciodată privirea lui vie și scrutătoare, ochii săi negri care îți dădeau impresia că te citesc până în străfundurile gândurilor tale, ca laserul, dar și zâmbetul său, râsul acela sănătos și natural, molipsitor și încurajator de părinte adevărat, luminat sufletește de dragostea pentru copiii și fiii săi duhovnicești. Despre acest patriarh providențial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele și mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult și se va mai scrie, pe măsură ce timpul va da un nou și tot mai bogat sens și valoare operei sale fără egal în istoria Bisericii noastre, cu atât mai mult cu cât contextul istoric și politic în care a activat nu a fost favorabil unei desfășurări normale a vieții bisericești. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va crește, iar faptele și realizările sale, apreciate la justa lor valoare și ținând cont de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri. ...Credința în Dumnezeu și iubirea de Dumnezeu și aproapele sunt mereu amintite în scrierile și în vorbirea sa, ca virtuți fundamentale ale fiecărui slujitor al Bisericii. Iubirea de semeni trebuie să meargă până la sacrificiu...’’. Patriarhul Justinian a căzut victimă prigoanei comuniste atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și 50 de ani, femeile, și în baza căruia au fost scoși din mănăstiri circa 5000 de monahi și monahii. Pentru curajul de a se opune unui regim totalitar, a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliul forțat timp de 6 luni. Văzând că dacă se opune fățiș pune în pericol atât libertatea sa cât mai ales viața celor din jurul său, clerici dar și mireni, Patriarhul Justinian a schimbat tactica opoziției cu tactica diplomației. A înțeles că trebuie să-și ducă crucea până la capăt și s-a folosit de poziția dar și de prietenia sa cu Dej, pentru a se împotrivi imixtiunilor politicului în treburile bisericești. Atunci când Religia a fost scoasă din școlile de stat (august 1948), Patriarhul Justinian, cu ajutorul ierarhilor (între care la loc de frunte s-a numărat Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei), a inițiat proiectul de catehizare a copiilor și tinerilor în biserici. După un timp, demersurile lor au fost blocate de Securitate și de Ministerul Cultelor, la cererea liderilor comuniști Ana Pauker și Vasile Luca. Multe inițiative ulterioare ale Patriarhului Justinian sau ale diferiților factori din conducerea bisericească pentru educarea tineretului în biserici au fost stopate de Ministerul Cultelor . La riposta membrilor Sinodului, partidul le-a răspuns cu valuri de represiune, cum a fost cel din noaptea praznicului "Adormirii Maicii Domnului" din anul 1952, printr-un simplu ordin de cabinet al Ministrului Afacerilor Interne (ord. 410/1952), sute de preoți care au avut funcții de decizie în instituțiile Bisericii au fost reținuți, anchetați și trimiși la Canal, în renumita și înjositoarea "brigadă a hoților". Alți slujitori ai altarelor au fost arestați doar pentru faptul că erau etichetați "chiaburi" de către organele locale de partid, iar o categorie aparte a fost reprezentată de cei care au sprijinit rezistența armată anticomunistă din munți. În perioada 1958-1959, au fost arestați cei din jurul Patriarhului, slujitori considerați de încredere, teologi, dar și mulți preoți care "unelteau" împotriva regimului. Au fost formate loturi de "uneltitori", precum "Rugul Aprins", "Vâforata", sau lotul preoților de la Episcopia Aradului. Acești clerici au fost "demascați" că "ascultau posturile străine de radio", comentând negativ, că țineau "ședințe legionare" în care educau tinerii etc. Simpla calitate de a fi credincios sau teolog însemna, pentru membri- torționarii regimului comunist, o mare ilegalitate, a fi legionar, după cum i s-a imputat profesorului Teodor M. Popescu, în ancheta de la Securitate: "Ești legionar pentru că ești teolog și, fiind teolog, ești anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar". Pentru aceste "culpe" s-au dat pedepse grele, între 10-25 ani de temniță . Valurile de represiune au fost declanșate pe fondul consolidării autorității Partidului Comunist în Stat, după "demascarea" deviaționiștilor din anul 1952, și după evenimentele de la Budapesta din anul 1956 . Acuzațiile aduse clericilor erau încadrate în vechiul Cod penal al regelui Carol al II-lea, din 1936, cu celebrul articol 209 ("uneltire contra ordinii sociale") dedicat legionarilor, dar și în alte legi, precum Decretul regal 856/1938, privitor la "siguranța în Stat". Torturați, înfometați, spânzurați, înjunghiați, împușcați, uciși prin înghețare sau îngropați de vii, batjocoriți până la dezumanizare, acestea au fost doar câteva dintre metodele experimentului anticreștin prin care sute și mii de martiri ai lui Iisus Hristos și-au sacrificat viața în perioada comunistă. În toți acei ani grei, de prigoană comunistă, Patriarhul Justinian Marina a luptat și a vegheat cu multă durere pentru turma sa. La început, când a fost pus în aplicare Decretul 410/1959, a fost nevoit să accepte întemnițarea lui Valeriu Anania, vâlceanul său de încredere, devenit peste ani, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Se spune că întâlnirea dintre cei doi mari ierarhivâlceni a fost providențială. Maica Olga de mănăstirea Bistrița din Vâlcea, a spus .. „Poate o fi de la Dumnezeu; noi îl știm pe părintele Marina din tinerețe, pentru ca a fost o vreme învățător ca și noi, și nu-l știm nici comunist, nici de om rău, ci de om cumsecade; nu credem noi să se fi transformat chiar așa de repede; du-te, ca poate e de la Dumnezeu, pentru Biserică"..Lacrimi amare a vărsat Patriarhul Justinian Marina : pentru Nichifor Crainic, Ioan Gh. Savin, Dumitru Stăniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat în Siberia) și mulți alții; câțiva preoți ortodocși au fost împușcați, alții au apucat calea munților, ascunzându-se prin locuri neumblate, ca părinții : Cleopa, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Iustin Pârvu și mulți alții. Fostul Mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, în contumacie (trecut la cele veșnice în anul 1964, în Franța). Chiar și împotriva Patriarhului Justinian Marina au fost organizate două atentate, unul sub forma unui accident feroviar. Răutatea comuniștilor și ura față de Dumnezeu au făcut ca viața marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române să fie plină de tristețe și de cumplită durere pentru semenii săi. S-au găsit nenumărate mărturii despre intervențiile Patriarhului Justinian în favoarea unor personalități ale vieții bisericești sau sociale din acea perioadă, intervenții care de multe ori au trezit suspiciunea autorităților comuniste. Dar, în închisorile comuniste, viața religioasă a căpătat un aspect de catacombă. Slujitorii altarelor săvârșeau slujbe, încurajându-i și dându-le încredere în ajutorul divin colegilor de suferință. Cu toate torturile monstruoase inventate de oamenii regimului, cum a fost "experimentul Pitești", carcera a reprezentat locul în care multe suflete au cunoscut transformarea spirituală și apropierea de Domnul Iisus Hristos. . Suferințele celor ce au pătimit în temnițele comuniste sunt astăzi alinate și ’’condamnate la neuitare ’’ de clerici și de mireni Despre părintele Justin Pârvu, care s-a nevoit în ultimii ani de viața la Mănăstirii Petru Vodă, a cărei piatră de temelie a pus-o ăn anul 1991, Patriarhul Daniel, spunea.... ’’Părintele Justin Pârvu a îndurat, cu multă credință în Dumnezeu și speranță de viață mai liniștită, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință, în vremuri de încercare pentru Biserică și Țară ’’. Mulți cunoscuți dar mai ales necunoscuți sunt sfinții temnițelor comuniste. Se cuvine să amintim pe Valeriu Gafencu, pe care însuși Nicolae Steinhardt, la numit ”Sfânt al Închisorilor”. Încă din anii de studenție de la Facultatea de Drept și Filosofie este atras de doctrina legionară. Devine membru și după aceea un important lider al organizației legionare pentru tineret ”Frăția de Cruce”. Este un student eminent, fiind considerat de profesorul Constantin Angelescu drept ”unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere”. Gafencu este însă un legionar fervent dedicat trup și suflet. Participă la rebeliunea legionară și apoi luptă pentru menținerea mișcării legionare în ilegalitate devenind client al pușcăriilor, petrecând aproape 12 ani din întreaga sa viață în temniță. Este închis în timpul regimului Antonescu și mai apoi în comunism. Faima de ”Sfânt al închisorilor“ și-a dobândit-o în anii comunismului. A fost deținut la Aiud, Pitești și Târgu Ocna. A îndurat inclusiv sistemul de reeducare de la Pitești. Tot un sfânt al temnițelor comuniste poate fi considerat părintele Sofian Boghiu, basarabean de origine, propus pentru canonizare în Republica Moldova. A făcut parte din ”Rugul Aprins“, o organizație fondată în 1946 care va activa până în 1948, când va fi scoasă în afara legii de comuniști. Întâlnirile membrilor, aveau loc la Mănăstirea Antim, și erau discutate de la subiecte literare și religioase până la chestiuni de ordin politic. Părintele Sofian Boghiu a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. A fost grațiat în 1964 și a trăit până la moarte la mănăstirea Antim, ajungând să fie supranumit „Apostolul Bucureștilor”. Despre activitatea asociației ”Rugul Aprins“ și membrii acesteia avea cunoștință însuși Patriarhul Justinian Marina care îi îngăduia tacit întrucât nu reușise să-i convingă să renunțe. Un caz aparte a fost Gheorghe Calciu, cunoscut mai târziu sub numele de părintele Calciu Dumitreasa, deținut politic care a îndurat fenomenul de reeducare de la Pitești. La începuturi Gheorghe Calciu, născut în 1925 la Mahmudia, în județul Tulcea, a fost un simpatizant legionar. Urmează cursurile Facultății de Medicină dar continuă activitatea ca simpatizant al mișcării legionare. În 1948 este arestat de autoritățile comuniste și condamnat la închisoare. Ajunge la Pitești, și este inclus în sadicul program de reeducare derulat de infamul Eugen Ţurcanu în colaborare cu Securitatea. După ce a îndurat chinuri și bătăi, a devenit la rândul său torturator. „Căderea studentului Gheorghe Calciu aici a început, în urma contactului brutal cu violențele cu totul ieșite din comun. A fost forțat să scoată informații de la alte viitoare victime ale «reeducării». Înspăimântat, și-a adâncit căderea odată cu transferul în Gherla din august 1951. În realitate, Calciu a făcut ceea ce încercau să facă marea majoritate a celor trecuți prin încercările Piteștiului: să se strecoare”, preciza istoricul Alin Mureșan în „Pitești, cronica unei sinucideri asistate“. După momentele cumplite de la Pitești care l-au transformat în torturator, a urmat căirea. A fost mutat la Casimca Jilavei, unde a ajuns renumit pentru atitudinea sa anti-comunistă, dar și pentru modul în care îi ajuta pe ceilalți deținuți. Se spune chiar că și-a oferit sângele unui alt deținut aflat pe moarte. A încearcă să-i dea limfă lui Costache Oprișan, fostul șef al ”Frățiilor de Cruce” din România. Oprișan era pe moarte, distrus de bătăi și TBC. Calciu și-a desfăcut venele pentru a-l salva. ”Storc o gamelă de sânge din braț ca să-i dau limfă lui Costache. Las hematiile să se sedimenteze, apoi o decantez în gamela lui Costache și îi dau să bea doar limfa”, mărturisea Gheorghe Calciu. Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieșind din închisoare se ocupă de împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu: „Doamne, daca mă scoți teafăr de aici, o sa-ți slujesc Ție!”. Absolvă mai întâi Facultatea de Filologie din București, după care urmează cu ajutorul patriarhului Justinian Marina și al ieromonahului Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Facultatea de Teologie din București. Pentru părintele Arsenie Boca și părintele Cleopa considerați duhovnicii Patriarhului Justinian Marina s-au depus eforturi mari pentru a fi feriți de prigoana comunistă. Aducerea părintelui Arsenie Boca la Biserica Drăgănescu, aflată la doar câțiva kilometri de București a fost strategică, el fiind permanent sub supravegherea patriarhului. Despre grija permanentă a marelui ierarh vâlcean pentru cei aflați în închisori avem mărturii și în cartea‚’’Memorii ’’ a părintelui Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, care descrie cum era trimis de patriarh cu pachete la familia părintelui Stăniloaie, cum se îngrijea ca familia poetului Radu Gyr să primească pachete cu haine și alimente. Încă din timpul vieții, părintele Justin Pârvu, spunea .: ’’ Rugați-vă neîncetat să se ridice în sfârșit acest întuneric de pe lumina acestor martiri. Să-i aducă la lumină și la închinarea poporului. Alături, în sfârșit de Sfinții Ilie Lăcătușu, din București, Iacov Hozevitul și toți acești sfinți mari. Osemintele acestora, în sfârșit, din închisoarea aceasta, dovedesc mereu că sfinți a dat Biserica și dă mereu până în prezent, ca rugători curați înaintea Lui Dumnezeu’’. În anul 2008, Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, rostea:... ’’ Toți aceștia care au pătimit în inchisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului roman. Ei au fost aruncați în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispașească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei s-au jertfit pentru noi ’’. În textul publicat în ’ ’Almanahul Bisericesc ’’ 2001, pag. 62-88 , despre Patriarhul Justinian Marina, Gheorghe Vasilescu, scria...’’ Față de toți slujitorii bisericești, preoți, diaconi, cântăreți și alți salariați din Administrație, Patriarhul Justinian a arătat totdeauna dragoste cu adevărat părintească. De multe ori a venit în mijlocul lor, sau i-a primit la sine și, ca un părinte, s-a interesat de greutățile și necazurile lor, i-a mângâiat și i-a întărit sufletește. În 1950, de pildă, la propunerea sa, Sfântul Sinod a aprobat completarea din fonduri proprii a salariilor slujitorilor bisericești până la echivalarea cu cele ale membrilor corpului didactic, în funcție de vechimea și de studiile avute de fiecare. Pe mulți i-a ajutat în nevoi, acordându-le sprijin material. La marile praznice creștine, de Paște și de Crăciun, a oferit întotdeauna daruri pentru copiii salariaților, iar celor de vârstă școlară le-a dat ajutor bănesc pentru cărți şi rechizite.... Preoților și monahilor care au căzut victime represiunii regimului comunist, unii chiar dintre colaboratorii săi apropiați, pe care n-a putut să-i ferească de arestare, deși a intervenit și s-a pus chezaș pentru ei, la ieșirea lor din închisoare le-a asigurat postul în parohii și locuri de ședere în mânăstiri. Nici unul n-a fost lăsat pe drumuri, toți au primit de lucru în cadrul instituțiilor bisericești, ceea ce a neliniștit organele puterii. Iar atunci când, în urma decretului 410 din 28 octombrie 1959, autoritățile statului i-au cerut să excludă din monahism pe cei care suferiseră condamnări și arestări și să-i scoată din mânăstiri pe frații și monahii tineri, Patriarhul Justinian, prin soluții de împiedicare și tergiversare, a refuzat să aplice aceste măsuri. Mai târziu, pe mulți dintre cei care au fost, totuși, nevoiți să părăsească atunci mânăstirile, Patriarhul Justinian, la cererea lor, i-a reprimit în monahism, încât numărul călugărilor a crescut din nou, fapt pentru care a fost suspectat ca ostil regimului’’ . Mi-a fost dat să întâlnesc oameni care l-au cunoscut personal și mi-au povestit cât de apropiat era de oameni , Liliana Frățilă era un copil și de câte ori se întâlnea cu Patriarhul Justinian Marina prin curtea Palatului Patriarhal primea daruri și binecuvântări arhierești. Domnul doctor George Stan, care a fost în preajma marelui ierarh, aproape 17 ani, își aducea aminte cu lacrimi în ochii de bunătatea cu care a fost înzestrat Patriarhul Justinian....’’ Se dusese vorba că oferă ajutoare bănești celor năpăstuiți de soartă și pentru a evita oamenii securității care-l vegheau non stop, era așteptat de nevoiași prin curtea și grădina Patriarhiei la orele când își făcea Patriarhul Justinian Marina plimbarea seara și dimineața. Obișnuia să poarte în buzunarul de la sutană diferite plicuri cu sume de bani din propriul salariu și oferea celor care- l căutau câte un plic’’ . Scriitorul Claudiu Târziu a cercetat minunile de la Aiud. El le-a surprins catehetic într-un eseu de referință.'' Puține închisori comuniste au exersat arta fizică a torturii așa cum s-a întâmplat la Aiud. Au murit sub chin mii de oameni, aruncați apoi, precum câinii, la margini de drum. Dar Dumnezeu a vrut altfel! Osemintele martirilor au fost transformate în moaște sfinte, făcătoare de mari minuni. Zeci de mănăstiri din țară și de la Muntele Athos au luat părticele din rămășitele foștilor deținuți politici de la Aiud, care astăzi vindecă boli incurabile și izvorăsc mir. Moartea și suferință au fost transformate în nădejde și în viață. Parcă le-au crescut genunchii din pardoseală. Una lângă altă, dinaintea iconostasului, două statui ale ultimei speranțe, murmurând neîncetat rugăciuni….'' Părintele Iustin Pârvu spunea: „Aiudul este cel mai sfânt loc al românilor”. Mi-a fost dat ca în toamna anului 2010, la Techirghiol să-l întâlnesc pe părintele Arsenie Papacioc care mi-a spus următoarele cuvinte, pentru care dau mărturie ...'' Patriarhul Justinian Marina a fost cel mai tânăr, cel mai longeviv și hărăzit de Bunul Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române în acele vremuri tulburi ''. În ’ ’Almanahul Bisericesc ’’ 2001, pag. 62-88 , domnul Gheorghe Vasilescu, ne spune....’’ Socotind că își face o sfântă datorie față de evlavia adâncă a credincioșilor Bisericii noastre și dă expresie rugilor lor fierbinți către Atotputernicul Dumnezeu, după pilda și modelul sfinților de pretutindeni și a celor de pe pământul românesc, care le luminează calea mântuirii ca niște făclii cerești, Patriarhul Justinian a inițiat în 1950 și 1955 canonizarea unor sfinți români, lucrare ce se înscrie la loc de cinste în cununa împlinirilor arhieriei sale, bine cunoscute de toți.
După lucrări pregătitoare, desfășurate cu implicarea directă a Patriarhului Justinian, constând din studierea amănunțită a propunerilor de canonizare, întocmirea tomosurilor sinodale și stabilirea rânduielilor tipiconale, Sfântul Sinod, în ședința sa din 28 februarie 1950, a hotărât canonizarea unor mucenici, mărturisitori și cuvioși români, precum și generalizarea în întreaga Biserică a cultului unor șfinți care s-au bucurat până atunci de cinstire locală. Apoi, în perioada 10-23 octombrie 1955, în cadrul marilor serbări religioase dedicate aniversării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, la care au participat și delegați ai unor Biserici ortodoxe surori, a avut loc proclamarea solemnă a sfinților români canonizați prin hotărârea sinodală din 1950: Sf. Ierarh Calinic de Cernica (11 aprilie), Sf. Ierarhi și Mărturisitori Ilie Iorest și Sava, Mitropoliții Transilvaniei (24 aprilie), Cuvioșii Mărturisitori Visarion, Sofronie și Mucenicul Oprea din Săliște (21 octombrie). Un an mai târziu, în 1956, s-a procedat și la canonizarea solemnă a Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 septembrie). Tot acum s-a proclamat și generalizarea în întreaga Biserică Ortodoxă Română a cultului Sf. Mucenic Ioan Valahul, de neam român, canonizat de Patriarhia Ecumenică încă din anul 1662, de la sfârșitul său martiric, și înscris în calendar la 12 mai, precum și a cultului unor sfinți de neam străin, cu cinstire locală și cu moaște în țara noastră: Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iași (14 octombrie), Sf. Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș (7 decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de le Bistrița-Vâlcea (20 noiembrie), Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din București (27 octombrie) și Sf. Nicodim cel Sfințit de la Tismana (26 decembrie). .. Canonizarea acestor luceferi ai credinței din străbuni, după toate rânduielile canonice și liturgice, a ridicat la o nouă strălucire Ortodoxia românească.’’ Patriarhul Justinian a trecut la cele veșnice în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care, cu grijă, și l-a pregătit în zidul interior al Mănăstirii Radu Vodă din București, ctitorită chiar de el. Pe crucea încastrată în zid, patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarele cuvinte: ”M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care, mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept, în ziua aceea”. Iată cum îl descrie, Pr. Prof. Ene Braniște : "Îmbrăcat în sacrele veșminte arhierești, Patriarhul nostru, cu chipul său impunător, încadrat de barba mare şi plete încărunțite de timpuriu, îmi amintea de chipul venerabil al Sfântului Ierarh Nicolae dintr-o veche icoană a copilăriei mele și făcea o impresie de neuitat credincioșilor prezenți. Din clipa când diaconii îl îmbrăcau în odăjdii și când intra în slujbă, Întâistătătorul nostru devenea concentrat și aproape transfigurat, păstrând în tot timpul slujbei o atitudine demnă, de împăcare sufletească și de respect pentru cele sfinte, care o impunea și conslujitorilor. Avea gesturi cumpănite, simple dar firești și pline de o impunătoare demnitate. Rareori un zâmbet ușor și discret îi înflorea fața, de obicei severă, dând răspuns la vreo întrebare și încuviințând ceva din cele ce trebuiau făcute și se făcuseră bine și cuviincios. Când observa ceva ce nu-i plăcea, vreo greșeală în rânduiala slujbei ori în comportarea slujitorilor, nu spunea nimic. Privea doar cu dezaprobare și blândă mustrare, dar ținea minte și, la sfârșitul slujbei făcea observațiile de rigoare, dar cu delicatețe și tact."
Portretul schițat cu atâta măiestrie de distinsul profesor de liturgică era expresia a ceea ce însuși patriarhul Justinian spunea: "În săvârșirea oricărei taine sau ierurgii, preotul adevărat pune căldură, participare sufletească, convingere, adeziune interioară, fior sfânt, știind că numai astfel vor putea să comunice cu Dumnezeu, pentru sine și pentru păstoriții săi.... Calitățile lui de liturghisitor au rămas neuitate: " La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul 2017 a fost declarat ca ’’An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericeștii și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului ’’ în Patriarhia Română. Hotărârea a fost luată în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2015, a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pe data de 25.03.2017, la 40 ani de la trecerea în veșnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, după Slujba Parastasului oficiată în Biserica Mănăstirii Radu Vodă, acolo unde își doarme somnul de veci marele ierarh vâlcean, Patriarhul Daniel, explica :... ’’Cu mult curaj, echilibru, diplomație și tenacitate el a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputere abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Biserici și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă ’’ La ora actuală satul natal al Patriarhului Justinian,este împodobit cu o mănăstire care a cărei slujba de sfințire a fost săvârșită duminică, 22 octombrie 2017, de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor. Părintele stareț Antim, veghează ca ....’’ aducerea aminte de marele ierah vâlcean să fie o datorie creștinească dar și o poruncă dumnezeiască’’. la împlinirea a 122 de ani de la nașterea Patriarhului Justinian Marina, miercuri, 22 februarie, a fost săvârșită la Mănăstirea Suiești slujba de parastas pentru cel de-al treilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, urmată de Simpozionul Național „Grija Patriarhului Justinian Marina față de persoanele vârstnice și cântăreții bisericești”. În deschiderea simpozionului, Pr. Constantin Olariu a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a accentuat că „Fericitul întru adormire și de veșnică pomenire Patriarh Justinian Marina a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii Ortodoxe Române în vremuri tulburi și a căutat ca prin activitatea desfășurată să ofere răspunsul cel bun la chemarea Mântuitorului Hristos de a-I urma pe calea jertfei și a iubirii aproapelui, reorganizând fundamental viața internă a Bisericii sub toate aspectele ei.Încă de la începutul patriarhatului său, a alăturat slujirii liturgice, sacramentale, misiunea socială a Bisericii, care a devenit expresia conștiinței solidarității cu cei aflați în lipsă, în Duhul dragostei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu: „am numit lucrarea preoțimii pe tărâmul acesta „apostolat social”, cerând tuturor să readucă în actualitate și să întrupeze în realități de viață doctrina socială a Mântuitorului Hristos, a Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți ai Bisericii”. Prin „Apostolat social” înțelegea misiunea unei Biserici active, deschisă societății: „o Biserică socială, vie și activă”. Din activitatea pe care o desfășurase ca învățător, preot, director de seminar și coordonator a numeroase instituții de binefacere, cunoștea foarte bine aspectele vieții sociale și, de aceea, când a devenit arhiereu-vicar la Iași, spunea: „Acolo unde este îndoială, eu să semăn credinţă! Acolo unde este întristare, eu să semăn bucurie! Acolo unde este disperare, eu să semăn nădejde! Acolo unde este ceartă, eu să semăn pace! Acolo unde este ură, eu să semăn iubire! Acolo unde este întuneric, eu să semăn lumină!”Și, într-adevăr, a așezat lumina în inimile orfanilor și văduvelor de război, ale invalizilor și foștilor prizonieri și deportați scăpați din lagărele de muncă, constituind comitete speciale pentru strângerea ofrandelor și înființarea de orfelinate și cămine....’’. Patriarhul Justinian Marina a plecat din lumea aceasta cu credința că și-a făcut deplin datoria către obștea dreptcredincioasă încredințată lui spre păstorire și către poporul din care a făcut parte și către omul în suferință.

Zenovia Zamfir

miercuri, 19 iulie 2023

Drumul pelerinului Glăvile – Stănești

Dragostea pentru locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare, este o expresie puternică a identității și a conexiunii noastre cu un anumit teritoriu, o legătură puternică între om și locul unde s-a născut și a crescut.. Cu toții avem uneori sentimentul de întoarcere în trecut dar pentru cei mai mulți destinul a hotărât altfel, distanța mare, să traversezi mări, țări, oceane, continente, face imposibil acel sentiment. Sunt însă amintirile care alină dragostea și dorul de meleagurile natale, care ne poartă pe aripi de nostalgie pe ulița copilăriei, în curtea și casa părintească. Locurile natale, sunt mereu o sursă de iubire, sunt ca un membru al familiei noastre, care ne-a văzut crescând și ne-a oferit un spațiu sigur în care să ne dezvoltăm, să ne descoperim talentele și pasiunile. Dragostea pentru locul de unde ne tragem seva, devine în timp o responsabilitate și o datorie față de comunitatea în care am crescut. Acolo am primit o mulțime de oportunități și resurse, iar la maturitate, este de datoria noastră să le returnăm prin implicare activă în comunitate și prin sprijinirea celor care au nevoie de ajutor. Iubirea pentru locurile natale are și o dimensiune emoțională puternică. Amintirile frumoase pe care le avem încă din primii ani de viață, ne umplu inima de bucurie și ne dau putere în momentele dificile. A rânduit Bunul Dumnezeu, să văd lumina zilei, la sat, acolo unde s-a născut veșnicia, cum spunea Lucian Blaga. Este un loc mic, înconjurat de dealuri și păduri, cu ape limpezi și curgătoare, cu lanuri de grâu și livezi cu pomi fructiferi, un loc unde timpul pare să fi stat în loc. Acolo mi-am petrecut copilăria, acolo am învățat multe dintre lecțiile de viață pe care le-am aplicat ulterior. Satul meu natal reprezintă o oază de liniște și natură, este locul în care am învățat să mă bucur de lucruri simple și să prețuiesc valorile autentice. Meleagurile mele natale, sunt locurile unde s-a născut Patriarhul Justinian Marina, iar la 15 kilometri distanță, peste deal, este locul de obârșie al Mitropolitului Bartolomeu Anania, și la 8 Kilomentri, mai la vale este zona unde a văzut lumina zilei Mitropolitul Efrem Enăchescu. Frumusețea acestor locuri, a Cernei, pârâul cu apă rece, cu maluri de nisip fin , cu sălcii pletoase , a devenit emblematică de când satul natal al Patriarhului Justinian Marina a fost împodobit cu o mănăstire. Se spune că în copilărie, marele ierarh era nevoit să parcurgă o distanță mare până la biserică. În anul 1951, la trei ani decând a devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a ocupat să înalțe în satul Suiești, o bisericuţă construită în stil maramureșean din lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”. La 1 mai 1951, întreaga comunitate din localitatea sa natală, a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a participa la sfinţirea Sfântului Lăcaş. Prezent la eveniment, arhidiaconul Bartolomeu din Glăvile Vâlcii, care la 2 martie 2006 a devenit mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, consemna în revista ”Glasul Bisericii”: <<Însemnatu-s-a aici, spre știință, că această Sfânta Biserică cu hramul ”Cuvioasa Parascheva” a fost așezată pe locul acesta din comuna Cermegești, satul Şuești, Regiunea Vâlcea, de către Înaltpreasfinţitul Justinian, Patriarhul României, în anul 1951. Cunoscut ne-a fost după izvoadele mai vechi că lăcașul acesta măiestrit din lemn a fost durat mai întâi în Maramureș, înainte de anul 1700 și apoi strămutat în comuna Breaza – Prahova în anul 1939. De acolo strămutatu-s-a iarăși pe acest loc și a fost înalțat prin râvna, osteneala și toată cheltuiala Înaltpreasfinţiei Sale Justinian, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României ca să fie lăcașul acesta spre folosul, mângâierea și mântuirea sufletelor credincioșilor acestui sat în care acum cincizeci de ani s-a născut Înaltpreasfinția Sa; încă și spre fericita pomenire a sufletelor părinților săi Marin și Elena şi a tuturor celor din neam....>>. Urmând exemplu marelui înainaș, Patriarhul Justinian Marina, având în vederea frumusețea locurilor și istoria unor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, începând cu anul 2009, am inițiat și organizat la tâmpla bisericuței de lemn „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, evenimente cultural - religioase la care au participat oameni de cultură din Vâlcea și din țară, oficialități locale și din Vâlcea, numeroși localnici iar în anii 2010 – 2011 , mari ierarhi, Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Episcopul Vicar, Emilian Lovișteanul iar în toamna anului 2011, Înaltpreasfințitul Calinic al Argeșului. În această perioadă, ca mireni, gândeam și încercam să găsim soluți pentru construirea unui muzeu care să păstreze zestrea culturală primită moștenire de la înaintașii noștri. Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu acele locuri. În septembrie 2011, Înaltpreasfințitul Calinic a lansat provocarea de a construi o mănăstire. Cu toții am fost de acord, dar când a venit timpul să punem în aplicare promisiunea, ne-am lovit de mai multe obstacole. După doi ani de ispite și cu speranțele spulberate, a venit în Eparhia Râmnicului, Înaltpreasfințitul Varsanufie. Mare mi-a fost bucuria când domnia sa a dat curs Memoriului nostru, depus în anul 2012. Când Dumnezeu voiește, Omul reușește. Astfel, la 22 octombrie 2017, a fost sfințită Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, replică arhitecturală a Schitului Maicilor din București. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor. De-a lungul timpului, printre evenimentele dedicate marilor ierarhi vâlceni, Patriarhul Justinian Marina și Mitropolitul Bartolomeu Anania, s-au numărat și pelerinajele cultural -spirituale , realizate la Cluj, Maramureș, Suceava, Bistrița Năsăud, Viena, Madrid. Pentru că între localitățile de obârșie ale celor doi ierarhi vâlceni, sunt doar 15 kilometri, am gândit că această distanță poate fi parcursă și pe picioare. ’’ Pelerinajul reprezintă scară către cer, prin care ne urcăm la Dumnezeu și Dumnezeu se coboară în noi. Prin cer, înțelegem însăși inima noastră, pământul pe care trebuie să pășească Dumnezeu, Însuși Iisus Hristos ne spune că împărăția cerurilor este în voi. De aceea noi trebuie să ne urcăm la cer, adică să coborâm în inima noastră, să o dăruim lui Dumnezeu curată, pentru că astfel, Duhul cel Sfânt să poată locui întru noi... Pelerinajul trebuie făcut, în primul rând, cu inima, pentru a putea culege fructe duhovnicești. Se poate întâmplă ca, pe parcursul unui pelerinaj să existe fel de fel de impedimente, unele mai mari, altele mai mici, considerând că acestea se ivesc pentru a fi testată propria noastră credință.... Când vorbim despre pelerinaj, ne referim și la cercetarea noastră lăuntrică, pentru că toate câte se întâmplă în afară rămân niște fenomene, dacă nu sunt însoțite de simțire. Fiecare pas al nostru trebuie făcut împreună cu Dumnezeu....’’ Trăire mistică și cunoaștere prin pelerinaj - Diana Buzatu. Cred că în timp ce mergem și ne rugăm, reușim să ne detașăm de grijile și problemele cotidiene. Este nevoie să înțelegem că doar la Dumnezeu găsim vindecarea tuturor durerilor și nevoilor. Călătorim împreună în corabia iubirii care este Biserica și avem călăuzitor pe însuși Dumnezeu. Așadar, sâmbătă, 10 iunie 2023, am realizat pelerinajul cultural - spiritual "Pe urmele marilor ierarhi vâlceni Justian Marina Patriarhul și Bartolomeu Anania Mitropolitul". Manifestarea a debutat la Casa Memorială "Bartolomeu Anania" din localitatea Glăvile, zona de obârșie a ierarhului vâlcean iar participanții au fost binecuvântați de părintele Dumitru Popa. Startul a fost dat de domnul primar Justin Duicu iar coloana a făcut primul popas la biserica din localitate unde a fost botezat Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. A urmat o oprire la biserica din localitatea Olteanca, satul unde a cântat la strană și a debutat ca dascăl Patriarhul Justinian Marina. La Stănești, pelerinii au fost întâmpinați în curtea Mănăstirii Suiești, localitatea natală a marelui ierarh vâlcean, de părintele stareț Antim, de domnii : Sever Preoteasa, viceprimar, Mugurel Bușe, secretar, Nicolae Voicescu, primarul comunei Fîrtățești, de doamna Alina Tomescu, directoarea Școlii Gimnaziale. Au fost prezenți, deasemenea, scriitori, localnici, elevi din comunele: Stănești, Fîrtățești, Lăpușata. Pentru că în perioada mai – începutul lunii iunie am inițiat și organizat un concurs de tradiții și obiceiuri românești , am gândit să facem premierea în cadrul pelerinajului. Cu această ocazie, în Altarul de vară, doamna Luci Trușcă, președinta Ligii Scriitorilor Filiala Vâlcea împreună cu domnul Florin Al. Țene, președintele Ligii Scriitorilor au premiat elevii participanți la concursul "Tradiții și obiceiuri românești", 2023, desemnați de un juriu format din scriitorii : Marilena Capșa, Dan Mitrache și de doamna Luci Trușcă. A urmat un recital de poezie susținut de eleva Valentina Cotiuga, poeta Titina Țene, poetul Ion Oprescu. La eveniment au participat membrele Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Eparhia Râmnicului, scriitori, membrii Ligii Scriitorilor Filiala Vâlcea, elevi și cadre didactice din localitățile Glăvile și Stănești, cercetașii vâlceni coordonați de domnul Nicu Almași, oficialități locale din cele două localități vâlcene. Prezent la eveniment, domnul Ilinca Alexandru cel mai cunoscut și apreciat meșter opincar a oferit părintelui Antim o pereche de opinci pentru a fi expuse la Casa Memorială "Patriarh Justinian Marina". Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea și de Biblioteca Publică Stănești. Pentru buna desfășurare a pelerinajului un sprijin important am primit de la doamna Maria Catană. "Cautati pacea cu toti si sfintenia fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12, 14). În căutarea noastră permanentă, pacea și împlinirea le vom găsi în pelerinajele de suflet. Din dragoste pentru locurile natale, din recunoștință pentru înaintașii noștri, sper ca Drumul pelerinului Glăvile – Stănești, să devină o certitudine , o tradiție, să rămână o moștenire pentru generațiile ce vor veni și-l vor căuta pe Dumnezeu dar și pe înaintașii lor.

Zenovia Zamfir

luni, 17 iulie 2023

Rămâne gustul dulce amărui, al timpului de cânt și poezie

În lumea agitată în care trăim, o tabără literară, este o oază de relaxare și de creație care aduce multă bucurie în sufletele participanților. Taberele oferă o gamă largă de activități, de la conferințe, lansări de carte până la excursii în zone pline de istorie și de o frumusețe covârșitoare. După prima participare la o tabără literară organizată de Marina Moga, nu am mai refuzat nici o invitație întrucât am constat că ideea de monotonie pe care mi-am imaginat-o eu, este departe de adevăr. În taberele unde am participat m-am bucurat de revederea cu prietenii dragi din toate colțurile și zonele țării dar și cu prietenii dragi din diasporă. Clipele frumoase petrecute împreună sunt neprețuite și rămân amintiri de neuitat. Cei trei Magnifici de la Sublimul – de Cluj, Rodica, Alin și Ovidiu, ne-au demonstrat că Banatul este fruntea, cum se spune, și Ardealul este Centrul Universului Românesc. Gândită și organizată impecabil, Tabăra Sublim de la Cluj, ne-a oferit clipe și zile de poveste. După o primire și o întâmpinare frățească și prietenească, după ce ne-am potolit setea cu o pălincă, bună de pus la rană și un ospăț cu bucate alese, Cei Trei Magnifici ne-au oferit o seară culturală presărată cu poezii și cântece care ne-au uns pe suflet, cum spune românul. Pe Rodica, Alin și Ovidiu, i-am cunoscut în tabăra din județul Hunedoara. Încă de pe atunci, am simțit că pe lângă glumele spumoase, momentele savuroase pe care ni le-au creat, sunt trei oameni minunați, trei oameni capabili să râdă și să danseze când este nevoie, să fie gazde minunate tot când este nevoie. Dincolo de poeții talentați, scriitorii consacrați, am descoperit trei oameni minunați, cu familii frumoase și copii deosebiți. Chiar din prima seară i-am numit Cei Trei Magnifici, pentru că așa i-am descoperit, atât eu cât și ceilalți colegi, ne-au impresionat prin seriozitatea și disponibilitatea cu care ne-au întâmpinat, cu detaliile și activitățile unui program bine gândit și ingenios proiectat. Se știe că în spatele unui om de succes, sunt membrii familiei care -l susțin. Și de această dată, soțiile băieților, Carmen și Monica, le-au fost alături cu gândul dar mai ales cu fapta. Un ajutor substanțial a venit din partea copiilor. Fiecare zi a fost o sărbătoare, fiecare decor și locație a fost bine aleasă. În lumea lui Octavian Goga de la Complexul care-i poartă numele de la Ciucea, înconjurați de oameni speciali, cei ce trudesc să păstreze zestrea culturală lăsată moștenire de marele poet și om politic ne-au încântat cu programul bine structurat. În sala, unde odinioară răsunau melodiile duioase interpretate de Veturia Goga interpretate la pian, în luna lui cireșar , versurile și cântecele participanților la tabără au încântat auditoriu. După un prânz câmpenesc pregătit cu multă măiestrie și asezonat cu mult suflet de soțiile lui Ovidiu și Alin, servite cu multă gingășie de copii, am avut parte de o mare surpriză, doamna Olimpia- Cecilia Mureșan împreună cu Grupul sătenilor din Negreni, coordonat de prof Florina Varadi și pr. Marian Văcariu, ne-au oferit un program artistic de dansuri și obiceiuri tradiționale. La final ne-am prins cu toții într-o horă a prieteniei și a bucuriei. Eduard Boboc, directorul Muzeului „Octavian Goga”, consideră că „patrimoniul muzeal de la Ciucea este o adevărată bogăție și speră ca toți cei care l-au admirat pe marele poet să facă un popas cultural pentru a descoperi crâmpeie din viața sa și locurile în care a locuit. Muzeul reînvie viața poetului, fiind expuse multe obiecte personale ale acestuia sau diferite alte piese adunate de Goga din toată țara: țesături, scoarțe, costume populare din Moldova, Transilvania și Oltenia, instrumente de prelucrare a cânepii”. Frumoasă și cu turla înălțată spre cerul senin de vară, bisericuța din curtea lui Octavian Goga mi-a atras atenția de la bun început. Goga, provenind dintr-o familie de preoți, și-a dorit destul de mult ca pe proprietatea sa să funcționeze o mănăstire ortodoxă, mai ales că la vremea aceea, prin 1920-1025, satul Ciucea era majoritar greco-catolic, cei câțiva ortodocși din sat neavând o biserică a lor. În acest sens, Goga a cumpărat o casă a măicuțelor carmelite, construită pe la 1870, pe care a integrat-o pe domeniul său. N-a apucat să-și ducă visul la capăt. Dar întâmplarea face ca în 1939, părintele Câmpeanu din Gălpâia să fie și funcționar notarial la Ciucea. El i-a spus doamnei Goga despre o mică biserică de lemn lăsată în paragină la marginea satului și, cu acordul Episcopiei, doamna Goga a mutat bisericuța la Ciucea. Premisele unei mănăstiri erau acum reale, doar că din păcate nu prea existau măicuțe care să se ocupe de ea. Din păcate, a venit și războiul, așa că mănăstirea a fost închisă în 1945. Jumătatea de secol mai târziu, când a fost redeschisă (în 1994), totul era o ruină. Și biserica de lemn, și casa măicuțelor erau roase de vreme și de nepăsare. Câteva măicuțe din Moldova au venit aici și, cu mâna lor și cu ajutorul câtorva localnici, au reparat totul.( https://printransilvania.ro/biserica-lemn-ciucea). Maica stareță Rasofora Inocenția Filip, venită de la mănăstirea Agapia din județul Neamț.trudește cu multă dăruire, a fost aleasă pentru această această funcție nobilă de Mitropolitul Bartolomeu Anania, vâlceanul nostru. La ora actuală mănăstirea este în plin proces de restaurare. I-am dăruit lucrarea Oameni, Locurii, Istorii, dedicată locurilor de obârșie ale Patriarhului Justinian Marina, și am promis că voi reveni pe acele meleaguri frumoase și binecuvântate. Seara a continuat cu muzică , poezie, cu prezentarea expoziției de pictură realizată de doamna Ionela Flood , cu obiecte de sculptură oferite de domnul George Astaloș. Sâmbătă, 24 iunie 2023, în zi de mare sărbătoare creștină, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, și de Ziua Universală a Iei, organizatorii taberei ne-au răsfățat cu o deplasare la Poarta de su’ Feleac un minimuzeu etnografic, inaugurat la 15 ianuarie 2014 (la 164 de la nașterea lui Eminescu), un loc care reunește mai multe obiecte tradiționale specifice zonei, și nu numai. Este primul muzeu etnografic privat din Romania, o gospodărie , unde poți admira peste 2.000 de obiecte adunate de-a lungul anilor, cu drag și multă munca, de familia Căpușan. După o primire în stil românesc, cu pâine și sare, am pătruns într-o lume mirifică unde ghid ne-a fost domnul Gheorhe Căpușanu. Cu multă emoție în glas și enorm de mare pasiune ne-a povestit istoria locului, cât efort și mai ales câtă trudă ascunde frumosul și ineditul muzeu. I-au fost alături, soția, rudele și copii. Este meritul și mândria întregii familii. De când au deschis muzeul, familia Căpușan își dedică tot timpul promovării și organizării de evenimente cu tematică folclorică: șezători ,lansări de cărți și cd-uri cu tematică folclorică, ateliere de meșteșugărit, concerte de muzică populară. Vin elevii de la școlile din oraș și află cum orânduiau ardelenii gospodăriile, cum își plănuiau ridicarea unei case din chirpici . Au înființat și o parohie în incintă, pentru a putea oficia și evenimente religioase, iar personalități ale folclorului românesc, precum Grigore Leșe sau Dumitru Fărcaș, au trecut cu bucurie pe sub Poarta de su’ Feleac. M-am bucurat să aflu că și renumitul nostru opincar Ilinca Alexandru a vizitat frumosul muzeu. Cei Trei Magnifici, au continuat seria surprizelor și la un pahar de horincă, plăcinte cu brânză făcute în cuptorul muzeului de gazda noastră minunată, doamna Rodica Căpușan, ne-am delectat cu cântece interpretate la frunză și muzicuță de renumitul folclorist Nicu Pandrea. Revederea cu binecunoscuta interpretă de muzică populară, Eugenia Corpodean a fost o mare bucurie. Domnia sa împreună cu Corina Corpodean, ne-au încântat și au cântat,melodii românești, de ieri și de astăzi. Momentele speciale au culminat cu un vechi obicei de nuntă ’’Strigatul Găinii’’ , regizat de prietenul și poetul Romulus Moldovan împreună cu doamna Elena Ștefănuți și un ceteraș vestit. Am cântat, am dansat cu gazdele noastre și invitații lor, iar la final ne-am ospătat cu bucate bune și gustoase. Seara, a continuat la pensiune cu un spectacol realizat de prietenul magnificilor venit împreună cu soția de la Cugir, a urmat dans și multă voie bună. Știam, credeam că vom trăi clipe frumoase și prețioase la Cluj, dar realitatea a depășit imaginația.

La 30 iunie 2023, domnul Ovidiu Vasile, cu respect ,mulțumiri și mare drag de noi toți , ne mărturisea :

...rămâne gustul dulce amărui, al timpului de cânt și poezie, nevinovat și fără sindrofie, iar noi ai tuturor și-ai nimănui, ne-am spus cuvintele cu modestie, cu drag așa de dorul dorului și când ne-o fi mai rău, așa să fie.

Ai perfectă dreptate ! Felicitări Rodica Mureșan, Alin Cucuruzan, Ovidiu Vasile, felicitări Celor Trei Magnifici, mulțumiri tuturor celor ce s-au străduit și au reușit să ne ofere momente și amintiri de neuitat ! La revedere tabără dragă ! La revedere prieteni dragi și să ne revedem cât mai curând posibil !

Zenovia Zamfir