Drumul
pelerinului Glăvile – Stănești
Dragostea pentru
locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare, este o expresie puternică a
identității și a conexiunii noastre cu un anumit teritoriu, o legătură
puternică între om și locul unde s-a născut și a crescut.. Cu toții avem uneori sentimentul de întoarcere în trecut dar pentru cei
mai mulți destinul a hotărât altfel, distanța mare, să traversezi mări, țări,
oceane, continente, face imposibil acel sentiment. Sunt însă amintirile care
alină dragostea și dorul de meleagurile natale, care ne poartă pe aripi de
nostalgie pe ulița copilăriei, în curtea și casa părintească. Locurile natale,
sunt mereu o sursă de iubire, sunt ca un
membru al familiei noastre, care ne-a văzut crescând și ne-a oferit un spațiu
sigur în care să ne dezvoltăm, să ne descoperim talentele și pasiunile.
Dragostea pentru locul de unde ne tragem seva, devine în timp o responsabilitate și o datorie față de
comunitatea în care am crescut. Acolo am primit o mulțime de oportunități și
resurse, iar la maturitate, este de datoria noastră să le returnăm prin
implicare activă în comunitate și prin sprijinirea celor care au nevoie de
ajutor. Iubirea pentru locurile natale are și o dimensiune emoțională
puternică. Amintirile frumoase pe care le avem încă din primii ani de viață, ne
umplu inima de bucurie și ne dau putere în momentele dificile. A rânduit Bunul
Dumnezeu, să văd lumina zilei, la sat, acolo unde s-a născut veșnicia,
cum spunea Lucian Blaga. Este un loc mic, înconjurat de dealuri și păduri, cu
ape limpezi și curgătoare, cu lanuri de grâu și livezi cu pomi fructiferi, un
loc unde timpul pare să fi stat în loc. Acolo mi-am petrecut copilăria, acolo am învățat multe
dintre lecțiile de viață pe care le-am aplicat ulterior. Satul meu natal
reprezintă o oază de liniște și natură, este locul în care am învățat să mă
bucur de lucruri simple și să prețuiesc valorile autentice. Meleagurile mele
natale, sunt locurile unde s-a născut Patriarhul Justinian Marina, iar la 15
kilometri distanță, peste deal, este locul de obârșie al Mitropolitului
Bartolomeu Anania, și la 8 Kilomentri, mai la vale este zona unde a văzut lumina zilei
Mitropolitul Efrem Enăchescu. Frumusețea acestor locuri, a Cernei, pârâul cu
apă rece, cu maluri de nisip fin , cu sălcii pletoase , a devenit
emblematică de când satul natal al Patriarhului Justinian Marina a fost
împodobit cu o mănăstire. Se spune că în copilărie, marele ierarh era nevoit să
parcurgă o distanță mare până la biserică. În anul 1951, la trei ani decând a
devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a ocupat să înalțe în satul
Suiești, o bisericuţă construită în stil maramureșean din lemn, cu hramul „Sfânta
Cuvioasa Parascheva”. La 1 mai 1951, întreaga comunitate din localitatea sa
natală, a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a participa la sfinţirea
Sfântului Lăcaş. Prezent la eveniment, arhidiaconul Bartolomeu din Glăvile
Vâlcii, care la 2 martie 2006 a devenit mitropolit al Mitropoliei Clujului,
Albei, Crișanei și Maramureșului, consemna în revista ”Glasul Bisericii”:
<<Însemnatu-s-a aici, spre știință, că această Sfânta Biserică cu hramul
”Cuvioasa Parascheva” a fost așezată pe locul acesta din comuna Cermegești,
satul Şuești, Regiunea Vâlcea, de către Înaltpreasfinţitul Justinian, Patriarhul
României, în anul 1951. Cunoscut ne-a fost după izvoadele mai vechi că lăcașul
acesta măiestrit din lemn a fost durat mai întâi în Maramureș, înainte de anul
1700 și apoi strămutat în comuna Breaza – Prahova în anul 1939. De acolo
strămutatu-s-a iarăși pe acest loc și a fost înalțat prin râvna, osteneala și
toată cheltuiala Înaltpreasfinţiei Sale Justinian, Arhiepiscop al Bucureștilor,
Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României ca să fie lăcașul acesta
spre folosul, mângâierea și mântuirea sufletelor credincioșilor acestui sat în
care acum cincizeci de ani s-a născut Înaltpreasfinția Sa; încă și spre
fericita pomenire a sufletelor părinților săi Marin și Elena şi a tuturor celor
din neam....>>. Urmând exemplu
marelui înainaș, Patriarhul Justinian Marina, având în vederea frumusețea
locurilor și istoria unor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, începând cu anul
2009, am inițiat și organizat la tâmpla bisericuței de lemn „Sfânta Cuvioasa
Parascheva”, evenimente cultural - religioase
la care au participat oameni de cultură din Vâlcea și din țară, oficialități
locale și din Vâlcea, numeroși localnici iar în anii 2010 – 2011 , mari
ierarhi, Înaltpreasfințitul Gherasim,
Arhiepiscopul Râmnicului, Episcopul Vicar, Emilian Lovișteanul iar în toamna
anului 2011, Înaltpreasfințitul Calinic al Argeșului. În această perioadă, ca
mireni, gândeam și încercam să găsim soluți pentru construirea unui muzeu care
să păstreze zestrea culturală primită moștenire de la înaintașii noștri. Dar
Dumnezeu a avut alte planuri cu acele locuri. În septembrie 2011, Înaltpreasfințitul Calinic a lansat provocarea de a construi o mănăstire. Cu toții am
fost de acord, dar când a venit timpul
să punem în aplicare promisiunea, ne-am lovit de mai multe obstacole. După doi
ani de ispite și cu speranțele spulberate, a venit în Eparhia Râmnicului, Înaltpreasfințitul
Varsanufie. Mare mi-a fost bucuria când domnia sa a dat curs Memoriului
nostru, depus în anul 2012. Când Dumnezeu voiește, Omul reușește.
Astfel, la 22 octombrie 2017, a fost sfințită Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, replică arhitecturală a
Schitului Maicilor din București. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către
un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu,
Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul
Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și
Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal,
și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei
Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii
monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia
Râmnicului, dar și a pelerinilor. De-a lungul timpului, printre evenimentele
dedicate marilor ierarhi vâlceni, Patriarhul Justinian Marina și Mitropolitul
Bartolomeu Anania, s-au numărat și pelerinajele cultural -spirituale ,
realizate la Cluj, Maramureș, Suceava, Bistrița Năsăud, Viena, Madrid. Pentru
că între localitățile de obârșie ale celor doi ierarhi vâlceni, sunt doar 15
kilometri, am gândit că această distanță poate fi parcursă și pe picioare. ’’
Pelerinajul reprezintă scară către
cer, prin care ne urcăm la Dumnezeu și Dumnezeu se coboară în noi. Prin
cer, înțelegem însăși inima noastră, pământul pe care trebuie să pășească
Dumnezeu, Însuși Iisus Hristos ne spune că împărăția cerurilor este în voi. De
aceea noi trebuie să ne urcăm la cer, adică să coborâm în inima noastră, să o
dăruim lui Dumnezeu curată, pentru că astfel, Duhul cel Sfânt să poată locui
întru noi... Pelerinajul trebuie
făcut, în primul rând, cu inima, pentru a putea culege fructe duhovnicești. Se
poate întâmplă ca, pe parcursul unui pelerinaj să existe fel de fel de
impedimente, unele mai mari, altele mai mici, considerând că acestea se ivesc
pentru a fi testată propria noastră credință.... Când vorbim despre pelerinaj, ne
referim și la cercetarea noastră lăuntrică, pentru că toate câte se întâmplă în
afară rămân niște fenomene, dacă nu sunt însoțite de simțire. Fiecare pas al
nostru trebuie făcut împreună cu Dumnezeu....’’ Trăire mistică și cunoaștere prin
pelerinaj - Diana Buzatu. Cred că în timp ce mergem și ne rugăm, reușim să ne
detașăm de grijile și problemele cotidiene. Este nevoie să înțelegem că doar la
Dumnezeu găsim vindecarea tuturor durerilor și nevoilor. Călătorim împreună în
corabia iubirii care este Biserica și avem călăuzitor pe însuși Dumnezeu. Așadar,
sâmbătă,
10 iunie 2023, am realizat pelerinajul cultural - spiritual "Pe urmele
marilor ierarhi vâlceni Justian Marina Patriarhul și Bartolomeu Anania
Mitropolitul". Manifestarea a debutat la Casa Memorială "Bartolomeu
Anania" din localitatea Glăvile, zona de obârșie a ierarhului vâlcean
iar participanții au fost binecuvântați de părintele Dumitru Popa. Startul a
fost dat de domnul primar Justin Duicu iar coloana a făcut primul popas la
biserica din localitate unde a fost botezat Mitropolitul Bartolomeu Valeriu
Anania. A urmat o oprire la biserica din localitatea Olteanca, satul unde a
cântat la strană și a debutat ca dascăl Patriarhul Justinian Marina. La
Stănești, pelerinii au fost întâmpinați în curtea Mănăstirii Suiești,
localitatea natală a marelui ierarh vâlcean, de părintele stareț Antim, de
domnii : Sever Preoteasa, viceprimar, Mugurel Bușe, secretar, Nicolae Voicescu,
primarul comunei Fîrtățești, de doamna Alina Tomescu, directoarea Școlii
Gimnaziale. Au fost prezenți, deasemenea, scriitori, localnici, elevi din
comunele: Stănești, Fîrtățești, Lăpușata. Pentru că în perioada mai – începutul
lunii iunie am inițiat și organizat un concurs de tradiții și obiceiuri
românești , am gândit să facem premierea în cadrul pelerinajului. Cu această
ocazie, în Altarul de vară, doamna Luci Trușcă, președinta Ligii Scriitorilor
Filiala Vâlcea împreună cu domnul Florin Al. Țene, președintele Ligii
Scriitorilor au premiat elevii participanți la concursul "Tradiții și
obiceiuri românești", 2023, desemnați de un juriu format din
scriitorii : Marilena Capșa, Dan Mitrache și de doamna Luci Trușcă. A urmat un
recital de poezie susținut de eleva Valentina Cotiuga, poeta Titina Țene,
poetul Ion Oprescu. La eveniment au participat membrele Ligii Femeilor Creștin
Ortodoxe din Eparhia Râmnicului, scriitori, membrii Ligii Scriitorilor Filiala
Vâlcea, elevi și cadre didactice din localitățile Glăvile și Stănești,
cercetașii vâlceni coordonați de domnul Nicu Almași, oficialități locale din
cele două localități vâlcene. Prezent la eveniment, domnul Ilinca Alexandru cel
mai cunoscut și apreciat meșter opincar a oferit părintelui Antim o pereche de
opinci pentru a fi expuse la Casa Memorială "Patriarh Justinian
Marina". Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană “Antim
Ivireanul” Vâlcea și de Biblioteca Publică Stănești. Pentru buna desfășurare a
pelerinajului un sprijin important am primit de la doamna Maria Catană. "Cautati pacea cu toti si
sfintenia fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12, 14). În căutarea noastră permanentă,
pacea și împlinirea le vom găsi în pelerinajele de suflet. Din dragoste pentru
locurile natale, din recunoștință pentru înaintașii noștri, sper ca Drumul
pelerinului Glăvile – Stănești, să devină o certitudine , o tradiție, să
rămână o moștenire pentru generațiile ce vor veni și-l vor căuta pe Dumnezeu dar
și pe înaintașii lor.
Zenovia Zamfir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu