Un
patriarh hărăzit de Dumnezeu
Justinian Marina
Bucuria
regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii
şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea
dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se
împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a
strămoşilor.
Sfântului
Apostol Pavel, îndeamnă zicând: "Aduceţi-vă aminte de
mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui
Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi
urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). Sfântul
Sinod a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și
pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și
al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia
Română.
Istoria
Bisericii
Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată
de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A fost lăudat şi
criticat în egală măsură, fiind văzut atât drept "Patriarhul
Roşu", cât şi salvatorul Ortodoxiei. Cu priliejul comemorării
a 40 ani
de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu
Vodă din
Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui
Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care
l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi
slujitorii Bisericii lui Hristos.''Lucrarea
sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească şi socială
pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei
de astăzi, ierarhi, cler şi credincioşi, un model luminos şi
inspirator de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Iisus Hristos
şi a Bisericii Sale'', a subliniat
Preafericirea Sa.
''Aducem prinos de
recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei
Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu
dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire
jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile
eterne ale credinţei noastre strămoşeşti'', a spus Preafericirea
Sa.
...
Justinian Marina, era originar din
localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi
primind la botez numele Ioan. S-a născut la 22 februarie 1901, în
satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judelul Vâlcea, în familia
unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez
numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie
Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai
târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de
carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi
voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se
trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi
cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet
deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate
niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi
cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa
şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el -
a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul
înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub
călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să
respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic,
întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma
acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii,
moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai
ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea
mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a
dezlipit de mine niciodată", ...Justinian Marina un Apostol al
Bisericii şi al neamului românesc, text publicat de Gheorghe
Vasilescu în Almanah Bisericesc,
2001.În anul 2009 cu sprijinul doamnei Liliana Frăţilă care a
copilărit în '' curtea Patriarhiei'', tatăl sau a fost șoferul
patriarhului, l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Vasilescu la
Biblioteca Sfântului Sinod , înființată în anul 1958 de către
Patriarhul Justinian Marina care i-a destinat ca spațiu de
existență, fostul Palat al Sfântului Sinod de la Mănăstirea
Antim din București.
Pentru
că a fost mult timp în preajma patriarhului, însemnările sale
publicate în Almanahul Bisericesc, pag. 46-60
sunt valoroase, sunt sincere și reale, cităm…''Cine l-a cunoscut,
l-a văzut, a stat de vorbă cu el şi s-a bucurat de grija şi
ocrotirea sa părintească nu poate uita niciodată privirea lui vie
şi scrutătoare, ochii săi negri care îţi dădeau impresia că te
citesc până în străfundurile gândurilor tale, ca laserul, dar şi
zâmbetul său, râsul acela sănătos şi natural, molipsitor şi
încurajator de părinte adevărat, luminat sufleteşte de dragostea
pentru copiii şi fiii săi duhovniceşti. Despre acest patriarh
providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii
Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure
din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie, pe
măsură ce timpul va da un nou şi tot mai bogat sens şi valoare
operei sale fără egal în istoria Bisericii noastre, cu atât mai
mult cu cât contextul istoric şi politic în care a activat nu a
fost favorabil unei desfăşurări normale a vieţii bisericeşti. Cu
cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi
realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont
de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai
impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri…
La
24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al
Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat
la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “...s-a arătat vrednic prin
statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în
slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul
poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească
îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor
însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de
neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă
de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare)''.
Una
dintre cele mai mari realizari ale '' Vrednicului de pomenire-
Patriarhul Justinian Marina'' ce se înscrie la loc de cinste în
cununa împlinirilor arhieriei sale, este Canonizarea unor sfinţi
români .
...''După lucrări pregătitoare, desfăşurate cu
implicarea directă a Patriarhului Justinian, constând din studierea
amănunţită a propunerilor de canonizare, întocmirea tomosurilor
sinodale şi stabilirea rânduielilor tipiconale, Sfântul Sinod, în
şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât canonizarea unor
mucenici, mărturisitori şi cuvioşi români, precum şi
generalizarea în întreaga Biserică a cultului unor sfinţi care
s-au bucurat până atunci de cinstire locală. Apoi, în perioada
10-23 octombrie 1955, în cadrul marilor serbări religioase dedicate
aniversării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române,
la care au participat şi delegaţi ai unor Biserici ortodoxe surori,
a avut loc proclamarea solemnă a sfinţilor români canonizaţi prin
hotărârea sinodală din 1950: Sf. Ierarh Calinic de Cernica (11
aprilie), Sf. Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava,
Mitropoliţii Transilvaniei (24 aprilie), Cuvioşii Mărturisitori
Visarion, Sofronie şi Mucenicul Oprea din Sălişte (21 octombrie).
Un an mai târziu, în 1956, s-a procedat şi la canonizarea solemnă
a Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie). Tot acum
s-a proclamat şi generalizarea în întreaga Biserică Ortodoxă
Română a cultului Sf. Mucenic Ioan Valahul, de neam român,
canonizat de Patriarhia Ecumenică încă din anul 1662, de la
sfârşitul său martiric, şi înscris în calendar la 12 mai,
precum şi a cultului unor sfinţi de neam străin, cu cinstire
locală şi cu moaşte în ţara noastră: Sf. Ioan cel Nou de la
Suceava (2 iunie), Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14
octombrie), Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7
decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de le Bistriţa-Vâlcea (20
noiembrie), Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Bucureşti (27 octombrie)
şi Sf. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie). Actul
proclamării solemne a canonizării unor sfinţi români şi
generalizarea cultului sfinţilor cu cinstire locală, pe care l-a
săvârşit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1955 şi
1956, la iniţiativa Patriarhului Justinian, a avut un puternic ecou
în conştiinţa credincioşilor şi a înviorat evlavia străbună.
A fost un prilej de rară bucurie duhovnicească pentru credincioşi
ortodocşi români să-i vadă preţuiţi de Biserică pe cei din
neamul lor care s-au învrednicit de cinstea cea mare a sfinţeniei.
...'' Gheorghe Vasilescu – Almanah Bisericesc.
În
cadrul Simpozionului Naţional „Patriarhul
Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și
apărător al Bisericii strămoșești”, desfăşurat la
Arhiepiscopia Râmnicului în data de 22 martie 2017,
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie , în cuvântul de
binecuvântare intitulat Justinian Marina – patriarhul providenţial
al Bisericii noastre, a subliniat că ...''Cârmuitor
în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila
misiune de a conduce corabia Bisericii în vremuri tulburi.
..Confruntat
cu presiunile politice tot mai intense, Patriarhul Justinian a reuşit
să administreze cu multă inteligenţă Biserica noastră
strămoşească, astfel încât să nu fie subjugată cu totul
autorităţii comuniste. A iubit neamul românesc şi Biserica
Ortodoxă, apărându-le deopotrivă''.Medicul
George Stan, care i-a fost aproape Patriarhului Justinian Marina în
multe clipe, îşi aminteşte că Patriarhul obişnuia să-i
povestească "lucruri foarte interesante despre Biserica şi
neamul nostru". Într-o zi, impresionat de cele auzite, medicul
i-a spus:"Prea Fericirea Voastră, eu cred că ar fi
nemaipomenit să scrieţi tot ceea ce îmi povestiţi mie, pentru că
multă lume ar dori să ştie ceea ce îmi spuneţi mie. Atunci, s-a
oprit din mers şi mi-a zis plin de tristeţe: "Doctore, dacă
nu poţi să spui tot ceea ce ştii, mai bine nu scrii. Dumneata ştii
bine că ceea ce-ţi spun eu nu poate fi publicat din cauza
cenzurii". În
toamna anului 2010, la Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc îmi
spunea despre Patriarhul Justinian Marina că:..''
a fost cel mai tânăr, cel mai longeviv şi hărăzit de Dumnezeu să
conducă Biserica Ortodoxă Română în acele vremuri
grele''.Patriarhul
Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ
”Apostolat social” (București 1948-1976) cu toate pastoralele,
cuvântările și articolele sale. S-au editat noi periodice
bisericești ori și-au continuat apariția cele vechi: ”Biserica
Ortodoxă Română” , ”Ortodoxia”, ”Studii
Teologice” , ”Glasul Bisericii” , ”Mitropolia Moldovei și
Sucevei” , ”Mitropolia Ardealului” , ”Mitropolia Olteniei”
, ”Mitropolia Banatului” și o serie de periodice editate de
comunitățile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat
”Biblia sinodală”, în două ediții (1968 și 1975), ”Noul
Testament”, toate cărțile de cult, fiecare în mai multe ediții,
aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic
superior și seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic și
istoric, scrise de ierarhi, preoți și profesori de teologie, și
teze de doctorat.
În perioada de
păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302
biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 de biserici,
dintre care 999 au fost monumente istorice, iar dintre acestea 128 au
fost mănăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Pe lângă
bisericile nou construite, care au fost împodobite cu picturi, în
alte 271 de biserici, pictura a fost restaurată.Despre
viaţa şi activitatea sa pe “ogorul
Domnului'' se va mai scrie
multă vreme, astăzi în satul natal al părintelui Patriarh se
ridică mândră în soare spre Slava lui Dumnezeu , mănăstirea
Sfântul Mc.
Gheorghe – Suieşti ,
întru pomenirea sa veşnică, ca loc de nevoinţă şi folos
duhovnicesc al vieţuitorilor .Decizia de înfiinţare a mănăstiri
în satul Suești, din comuna Stănești, unde, la 22 februarie 1901,
s-a născut Patriarhul Justinian Marina, a fost luată în toamna
anului 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Patriarhul
Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de
26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă
şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe
care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii
Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit
acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape
inscripţia: "M-am
luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul
drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata
dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în
ziua aceea". Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc,
făcut în 7 martie 1976, a scris:
"Binecuvintez
din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au
urât,
pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut
rău, văzut ori nevăzut,
rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu
judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi,
după cum i-am iertat eu".
Prin
ceea ce a realizat ca ''Apostol al neamului românesc'' , Patriarhul
Justinian rămâne un vrednic model, un chip luminos.
Zenovia
Zamfir
