La fereastra sufletului, lacrima iubirii nu va seca niciodată Veronica Tamaş

La fereastra sufletului, lacrima iubirii nu va seca niciodată

Veronica Tamaş

Sub falnicul copac care ne învăluie în fiecare primăvară cu parfumul înmiresmat al florilor de tei, poveștile spuse au un farmec aparte și rămân în memoria tinerilor prezenţi la lecţia de istorie predată în mijlocul naturii. Da, dragii mei, în urmă cu 60 de ani doi tineri studenţi la istorie şi-au legat definitiv destinul încă de pe băncile facultăţi şi au promis că vor pune în slujba culturii toată ştiinţa şi priceperea lor.Nu a fost elanul tinereţi, timpul a demonstrat că responsabilitatea afirmaţiilor a fost una reală şi profundă.Doamna Veronica Tamaş a devenit profesoară parcurgând toată gama de specializări, până la cea de doctor în istorie iar la rândul său,domnul Corneliu Tamaş, a ajuns profesor doctor,istoric, cercetător, scriitor și publicist .Cercetările lor, cărţile publicate, sunt astăzi texte valoaroase pentru cei ce studiează istoria şi trecutul glorios al poporului român.Fiică de învăţători, Veronica-Mioara Tamaş născută la 1 iulie, 1935, la Pleniţa, judeţul Dolj, a studiat Istoria la Facultatea Universităţii “C.I. Parhon” din Bucureşti. În anul 1958, după absolvire, împreună cu soţul, Corneliu Tamaş, a fost repartizată în judeţul Argeş. A lucrat la Piteşti ca profesoară de istorie la diverse şcoli şi licee. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Vâlcea, după transferul soţului .

Din 1992, Veronica-Mioara Tamaş este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Într- un interviu intitulat ''Veronica Tamaş se inspiră din istorie pentru romanele sale'', publicat în anul 2010 în cotidianul ''Adevărul'', Veronica Tamaş mărturisea că s-a apucat de literatură foarte târziu, preferând ca, o viaţă întreagă să se dedice cititului dar şi elevilor săi. „Până în 1992 am fost profesor de istorie. Am trecut pri mai multe şcoli şi licee ale Râmnicului, dar activitatea mi-am încheiat-o la Liceul ''Alexandru Lahovari''. M-am apucat de scris la 57 de ani, atunci când am ieşit la pensie. Toată viaţa am fost o cititoare dedicată, lecturând sute de romane. Pot spune că eram pasionată de literatură încă din tinereţe. Faptul că am urmat Facultatea de Istorie e tot o consecinţă a faptului că citeam romanele Agathei Cristie. În multe din cărţile ei Aghata descria peisaje din Mesopotamia, acolo unde, împreună cu soţul ei, un mare arheolog au vizitat toate sit-urile istorice Îşi aminteşte că era îndrăgostită de arheologie, dar, pentru că era mai îndrăgostită de viitorul ei soţ - Corneliu Tamaş (devenit ulterior un renumit arhivist şi scriitor) a decis să urmeze secţia de Istorie a românilor." Doream să fim cât mai aproape unul de celălalt pentru că ne iubeam. Arheologia m-ar fi dus prin colţuri prea îndepărtate de lume".Profesoara Veronica Tamaş a fost severă dar corectă cu elevi săi, mulţi îşi amintesc cu emoţie şi nostalgie de orele în care vitejia înaintaşilor se împletea armonios cu frumuseţea ţinuturilor româneşti din descrierile doamnei de istorie.A fost profesoara care le-a dezvăluit o lume mult mai vastă decât sfera lor restrânsă, le-a arătat că praful şi mirosul filelor au farmecul lor,i-a învăţat să viseze. A încercat să fie model, mentor, prieten, colaborator, confident, sfătuitor atât de necesar în actul de zidire a unei identităţi spiritual-culturale. În perioada 1975- 1979 a condus destinele Şcoali Gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea unde au învăţat sute de vâlceni. Pasiunea pentru istorie a determinat- o să studieze şi cerceteze neâncetat, chiar şi lucrările sale sunt inspirate din istoria poporului român, de exemplu,romanul „Inimi Rănite” reprezintă saga Mavrocordaţilor în câteva fresce din trecut , altfel decât fad şi sever , cum apar în manualele şcolare, reci şi sobre , sau în studiile de specialitate.Despre scrierile domniei sale se poate spune că ne ofere o lectură plăcută, erudită, cu multe amănunte istorice. Informaţia, frumuseţea stilului, maniera autoarei de a evoca locuri, oameni, toate acestea te fac să le citeşti pe nerăsuflate. Opera: Inimi rănite (1995); Mic dicţionar pentru interpretarea viselor (1995); Mesaje nocturne (1993); Fereastra sufletului (1999); Glosar de cuvinte rare şi ieşite din uz (1999);Vara fetelor bătrâne (2001); Iataganul însângerat (2003); Lexicon de cuvinte rare şi ieşite din uz (2005); Lacrima iubirii (2006).A rânduit Bunul Dumnezeu să fiu aproape de Omul , Veronica Tamaş în ultimi zece ani de viaţă, astfel am descoperit că în spatele unei profesoare exigente, dornică de a- şi educa elevi în spiritul conştiinţei de neam şi de ţară, se ascundea o doamnă sensibilă şi foarte inteligentă. În casa plină cu cărţi din toate domeniile dar cu preponderenţă istorice, străjuite de chipul domnului Corneliu Tamaş care zâmbea din tabloul de pe perete am petrecute multe clipe frumoase. Cu glas dulce şi suav îmi povestea despre copilărie, despre mama sa care a crescut-o singură dar cu multă dragoste, despre satul natal iar nu în ultimul rând despre famile şi copii de care era tare mândră, fiica medic, băiatul farmacist, nepoata elevă la un colegiu de prestigiu din Bucureşti.Cu o personalitate puternică dar şi cu o modestie specifică oamenilor de valoare, doamna Veronica Tamaş a îmbinat armonios viaţa personală cu pasiunea pentru ştiinţă, artă şi cultură.Autoare a numeroase cărţii, iubită şi apreciată de foşti elevi, de mulţi intelectuali, după plecarea soţului la viaţa veşnică, doamna romanului istoric vâlcean şi- a petrecut ultimii ani de viaţă într un con de umbră.Citea foarte mult,iubea călătoriile, adora liniştea, singurătatea, natura, îşi aranjase un mic altar la capătul patului pentru a fi mereu aproape de Dumnezeu, icoana Maicii Domnului o veghea zi şi noapte.Cât timp sănătatea i- a permis a vizitat ţările şi capitalele europene, ţara de la un capăt la altul, avea un dar frumos de a povesti şi a descrie oameni şi locuri.Chipul său emana prestanţă, avea un surâs fin şi un zâmbet seducător, părea rece şi distantă dar era sinceră în aprecieri şi prietenie.Multe şi frumoase sunt amintirile mele despre domna Veronica Tamaş al cărei nume poate fi înţeles ca “Adevărata icoană” sau “Adevăratul chip”. Este greu să vorbeşti despre un Om drag la trecut însă este şi mai dureros să afli că a plecat spre o lume mai bună fără a-şi putea lua rămas bun de la tine pentru că erai într-o altă ţară .Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu, aşa a fost să fie! Am rămas doar cu amintirile şi speranţa că a plecat liniştită şi împăcată cu sine şi cei din jur.Drum bun în ţara de peste veacuri, Doamna Profesoară Veronica Tamaş!

Zenovia Zamfir

Mărturii elogiatoare şi activităţi comemorative despre patriarhul Justinian în anul omagial 2017

Mărturii elogiatoare şi activităţi comemorative despre patriarhul Justinian în anul omagial 2017

Bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor. Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: "Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). „Se cade să ne aducem aminte de toţi cei care, de-a lungul veacurilor, s-au ostenit în muncă fără preget, ori în luptă neînfricată, jertfindu-se pentru binele poporului român şi pentru slava Bisericii. Unii dintre aceştia s-au şi învrednicit de cununa muceniciei, din pricina râvnei lor întru apărarea dreptei credinţe, iar credincioşii noştri i-au trecur, cu dragoste şi smerenie, în ceata sfinţilor, spre a le putea aduce prinos de rugă şi închinare pentru faptele lor cele bune primite înaintea lui Dumnezeu” , spunea Patriarhul Justinian Marina în anul 1950, când a avut curajul  să propună, pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, canonizarea credincioşilor români care s-au învrednicit de la Dumnezeu cu darul sfinţeniei.Sfântul Sinod a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A fost lăudat şi criticat în egală măsură, fiind văzut atât drept "Patriarhul Roşu", cât şi salvatorul Ortodoxiei. ''Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române aproape trei decenii (24 mai 1948-†26 martie 1977), în timpul celei mai aprige persecuții a acesteia de către regimul politic ateist instalat la putere în România după luna martie 1945.Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, în acelaşi timp, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au împotrivit comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea instituţiei Bisericii şi a lucrării ei liturgice şi pastorale, pentru ca aceasta din urmă să slujească permanent un popor creştin, dar oprimat de un regim ateu'', Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor,publicat de Andrei Pau, 6.11.2017.
Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi primind la botez numele Ioan. S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată", ...Justinian Marina un Apostol al Bisericii şi al neamului românesc, text publicat de Gheorghe Vasilescu în Almanah Bisericesc, 2001.În anul 2017, atât mirenii cât şi clericii, au avut ocazia să cunoască viaţa şi activitatea ''Providenţialului Patriarh Justinian Marina'' pe ''Ogorul Domnului'', datorită numeroaselor manifestări, simpozioane, acţiuni culturale, pelerinaje ce s- au desfăşurat pe tot cuprinsul ţării dar şi dincolo de hotare, unde sunt comunităţi de români şi biserici creştin ortodoxe. Mircea Eliade, contemporan cu Patriarhul Justinian, spunea că orice operă la care se macină în timp, doar după 30 de ani se va vedea ce mai rămâne din ea. Gândindu-ne la opera celebrului Patriarh Justinian, putem spune azi, după patru decenii , că lucrarea inimii sale, grija pentru Biserica lui Hristos a fost una de excepție și ea s- a dovedit în timp salvatoare pentru Corabia Bisericii Ortodoxe Române.Evocarea personalităţii Patriarhului Justinian Marina în anul 2017 a fost deosebită de la o eparhie la alta, multe documente şi dovezi ale activităţii sale în folosul credinţei de Dumnezeu, de neam,de ţară, au pus în evidenţă talentul său, fiind hărăzit de Dumnezeu, aşa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, să conducă destinele Bisericii lui Hristos în acele vremuri tulburi.Cu priliejul comemorării a 40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.''Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioşi, un model luminos şi inspirator de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale'', a subliniat Preafericirea Sa.
''Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti'', a spus Preafericirea Sa.
Preoţii din Protoieria Tg. Cărbuneşti, Gorj, s-au întrunit marţi, 10 octombrie 2017, în cadrul conferinței pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea a fost dedicată «Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română», fiind precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi, urmată de sfinţirea Paraclisului noului sediu al Protoieriei Tg. În cuvântul rostit la finalul Conferinţei de la Protoieria Tg. Cărbuneşti, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei..Patriarhul Justinian, un om care a trăit şi a apărat biserica, a lucrat din plin, în vremuri grele, înscriindu-şi numele, atât în conştiinţa noastră, cât şi în Împărăţia Cerurilor. “El este omul trimis de Dumnezeu! Dacă e să spunem prin cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul, am zice: «Fost-a om trimis de la Dumnezeu şi numele lui a fost Ioan»! Acest preot, Ioan Justinian, a fost trimis de Dumnezeu, dar, dacă astăzi avem o biserică bine organizată, cu credincioşi activi în viaţa noastră, a bisericii noastre, dacă avem atâtea facultăţi şi atâtea seminarii, dacă avem atâţia preoţi care slujesc în biserica noastră, aceste lucruri se datorează, în primul rând Patriarhului Justinian Marina, care într-o vreme destul de grea, după război, după venirea unui sistem ideologic ateu, el a ştiut să conducă «corabia» Bisericii, printre «stâncile» care puteau să o zdrobească. Este ales şi urmaş al Sfinţilor Apostoli, pentru că noi vorbim de succesiunea apostolică ce se transmite ierarhic, prin preoţi şi credincioşi. Evident că, văzând viaţa acestui preot de la ţară, iar când spunem «de la ţară», nu înseamnă că este un preot de categoria a treia, ci, este un preot care cunoaşte viaţa credinciosului, necazurile lui, care cunoaşte bucuria aceasta a vieţii de parohie, care ştie de biserică, de rânduială, de slujbă, pentru ca apoi să-l vedem pe Patriarhul Justinian trecând de la parohie la oraş, la director de seminar, iar toate acestea îl arată priceput, bun chivernisitor, aşa cum ne spune Sf. Ap Pavel, că noi suntem «iconomi ai Tainelor Lui Dumnezeu». Este un iconom, pentru că ştia ce are de făcut şi folosea la maximum puţinul pe care îl avea la dispoziţie”, a precizat Mitropolitul Olteniei.
În primăvara anului 2017, în Aula Magna a Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, IPS Părinte Arhiepiscop Casian, chiriarhul locului, spunea :'' Patriarhul Justinian a trăit drama martirizării Bisericii în fruntea căreia se afla. Dar Dumnezeu i a dat putere ca să treacă peste multe și grele încercări în fața cărora altul poate că s ar fi descurajat. A fost ierarhul providențial care și a asumat misiunea de Întâistătător al Bisericii din România, luptând cu curaj - nu de puține ori de unul singur - împotriva opresorilor din aparatul de stat''.
Miercuri, 22 februarie 2017, s-au împlinit 116 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh al României Justinian Marina. Cu această ocazie, cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost comemorat în mai multe eparhii din Muntenia şi Dobrogea de ierarhi, preoți, profesori și elevi de la seminarii teologice.
Elevii și profesorii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeș, precum și preoți și credincioși argeșeni au vizionat miercuri filmul „Viața Patriarhului Justinian Marina” realizat de Televiziunea Română. La acest eveniment a participat și IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. 
„Când pomenim numele Patriarhului Justinian, să ne aducem aminte că el este prezent în mijlocul nostru și în țara noastră ca atunci când mergea ca patriarh din loc în loc. Noi și azi trăim în zestrea pe care ne-a lăsat-o Patriarhul Justinian''.

Mitropolitul şi Arhiepiscopul Clujului, Andrei Andreicuţ, a participat marţi, 24 octombrie 2017, la Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Bistriţa.
La Biserica „De la Coroana” s-a oficiat o slujbă de Te Deum la care, alături de preoţi, au participat enoriaşi şi elevi ai unor unităţi de învăţământ din municipiu.
Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt în care a menţionat că tema acestei conferinţe de toamnă o constitie cea dedicată iconarilor şi vrednicului de pomenire Patriarhul Iustinian, apărătorilor credinţei din perioada regimului totalitar şi celor care au suferit în închisorile comuniste. Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de când Patriarhul Iustinian a fost chemat la Domnul, cel care a păstorit într-o perioadă foarte grea dar care a reuşit să menţină vie credinţa ortodoxă.

În perioada 24 - 25 aprilie 2017, la Oraviţa, a avut loc simpozionul internaţional „Jertfă şi mărturisire” şi un vernisaj de expoziţie foto-documentar cu tema „Biserica ortodoxă din Banat în perioada regimului comunist". La acest eveniment important care a reunit înalţi ierarhi, eu am prezentat un mic documentar despre viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian Marina.Evocând personalitatea Patriarhului Justinian Marina în luna martie ,Preasfințitul Lucian a spus ...'' cel care a fost cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii, și care, prin apropierea de oameni, prin înființarea de așezăminte sociale pentru bolnavi și bătrâni, prin întreținerea legăturilor între Bisericile Ortodoxe surori și alte biserici creștine și prin grija părintească purtată în general Bisericii și oamenilor într-un context social și politic deloc favorabil, s-a dovedit a fi un păstor înțelept în vremuri tulburi''.

La conferinţa preoţească de toamnă, 2017,care a avut loc în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din municipiul Carei, Patriarhul Justinian Marina a fost evocat, mai întâi, de PS Episcop Justin, care a subliniat principalele merite pe care le-a avut în „conducerea clerului Bisericii Ortodoxe Române şi în organizarea şi buna conducere a Bisericii lui Hristos din ţara noastră, unificator al credinţei, creator al jurisdicţiei bisericeşti, apărător al Ortodoxiei, organizator al învăţământului teologic şi multe altele”.

Despre viaţa Patriarhului Justinian Marina a vorbit părintele pr. Vasile Augustin, vicar administrativ, care a concluzionat că „Patriarhul Justinian rămâne unul din cei mai mari întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, meritul lui fiind acela că a menţinut vie Biserica Ortodoxă Română în vremuri tulburi”.
Mărturisitori ai Ortodoxiei în temniţele comuniste au fost comemoraţi marţi, 9 mai, în localitatea Mahmudia, judeţul Tulcea. În prezenţa Prea­sfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au fost evocate mai multe momente din perioada regimului comunist, precum vizita pe care vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, al Bisericii Ortodoxe Române, a făcut-o în data de 19 septembrie 1974 la Biserica «Sfântul Nicolae de vară» din Mahmudia. Din delegaţia patriarhală mai făceau parte IPS Teoctist, Mitropolitul Olteniei, PS Antim Nica, Episcopul Dunării de Jos, și PS Gherasim Constăn­țeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos.
În ziua de 3 octombrie 2017 s-au desfășurat lucrările conferinței de toamnă a preoților din protopopiatul Arad. În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a evocat figura providențială a Preafericitului Părinte Patriarh Iustinian Marina “întru întărirea sau consolidarea statutului Bisericii Ortodoxe Române atât în plan legislativ, cât și în ceea ce privește administrarea ei, având știința alegerii căilor celor mai bune pentru apărarea și promovarea Bisericii atât în țară cât și peste hotare, prin relațiile ecumenice. De aceea, vremea Patriarhului Iustinian și a atitudinii sale ne poate aduce multă învățătură pentru vremurile pe care le trăim acum, fiind cu recunoștință față de personalitatea acestuia, acum când se împlinesc patru decenii de la trecerea sa la cele veșnice”.

Despre personalitatea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina († 1977) ne-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Ierarhul cu cei mai mulți ani de slujire arhierească din cadrul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, hirotonit Episcop-vicar în februarie 1976, ne prezintă câteva momente din întâlnirile sale cu Patriarhul Justinian. Când te vedea, îți lăsa sentimentul bucuriei întâlnirii. Am cerut binecuvântarea și am profitat de acest prilej de discuții. Atunci mi-a spus că întotdeauna el îi aștepta pe cei care veneau să-l conducă. Îmi amintesc că odată mi-a pus la dispoziție mai mult de o oră de discuții despre viața monahală. Nu puteai decât să te alegi cu foarte multă îmbogățire sufletească în urma unei astfel de discuții. Întotdeauna reușea să dea sfaturi din viața lui sau din viața Bisericii la care a participat, din propria experiență. Întotdeauna mi-a spus mai multe decât puteam să întreb eu. Știa sufletul omului și avea o comunicare foarte directă.

În cadrul Simpozionului Naţional „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și apărător al Bisericii strămoșești”, desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului în data de 22 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie , în cuvântul de binecuvântare intitulat Justinian Marina – patriarhul providenţial al Bisericii noastre, a subliniat că ...''Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii în vremuri tulburi. ..Confruntat cu presiunile politice tot mai intense, Patriarhul Justinian a reuşit să administreze cu multă inteligenţă Biserica noastră strămoşească, astfel încât să nu fie subjugată cu totul autorităţii comuniste. A iubit neamul românesc şi Biserica Ortodoxă, apărându-le deopotrivă''.La Vâlcea, începând din toamna anului 2009, numele Patriarhului Justinian Marina a fost rostit cu multă aconsideraţie atât de clerici dar mai ales de mireni care, datorită manifestărilor culturale organizate în memoria sa, au cunoscut şi apreciat vrednicia şi jertfelnicia marelui ierarh. În comuna Stănești din județul Vâlcea – locul natal al Patriarhului Justinian – a avut loc marți 21 februarie 2017, o manifestare culturală prilejuită de ziua de naștere a ierarhului: 22 februarie, informează site- ul oficial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Evenimentul Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale a avut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și a fost organizat cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul din Vâlcea.
Au participat elevi, cadre didactice, persoanlități, oameni de cultură și oficialități din județ și din localitate. Au fost evocate viața, personalitatea și realizările Patriarhului Justinian și aspecte legate de formarea și educarea lui pe meleagurile vâlcene.La manifestarea pe care am iniţiat-o au participat: Ionel Michiu, primarul comunei Stăneşti, scriitoarea Zenovia Zamfir,prof. dr. Nicolae Dinescu, Ioan Romeo Roşiianu, scriitor, jurnalist, Alin Pavelescu, medic, Marian Bărăscu, preşedintele Asociaţei „Rusidava Literară” Drăgăşani, Costantin Triţă, poet şi Constanţa Triţă, publicit, Luminiţa Chirea director al  Şcolii Gimnaziale din Stăneşti, consilieri locali,elevi şi cadre didactice.
Manifestarea a fost organizată de Primăria Stăneşti, Şcoala Gimnazială Stăneşti, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ Vâlcea, Biblioteca Stăneşti, „Liga Femeilor Creştin Ortodoxe“ din Arhiepiscopia Râmnicului , Academia Olimpică Română - Filiala Vâlcea.Patriarhul Justinian Marina a fost comemorat la Seminarul Teologic Nifon Mitropolitul din Capitală. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 40 ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului patriarh.
Colocviul a început cu vernisarea unei expoziții de carte veche, tipărită în anii de slujire ai Patriarhului Justinian.
În cadrul evenimentului, medicul George Stan a evocat personalitatea părintelui patriarh Justinian. Acesta a evidenţiat grija pe care a purtat-o pentru elevii seminarului teologic, precum şi pentru mănăstirea Radu Vodă, unde a găsit de cuvinţă să îşi orânduiască mormântul.
Primul lucru la care s-a gândit şi pentru care s-a străduit foarte mult, luptându-se cu puterea comunistă, a fost ca să recâştige locaţia din strada Radu Vodă. A făcut acest lucru pentru ca elevii să aibă spaţiu suficient pentru studiu, pentru odihnă şi să aibă curte pentru recreere, a declarat medicul George Stan pentru Radio Trinitas.
Domnia Sa a evidenţiat personalitatea jertfelnică a vrednicului patriarh despre care a spus că ar fi fost capabil de sacrificiul suprem pentru Biserica lui Hristos.
Pot da mărturie ca unul care am stat ani întregi lângă providenţialul patriarh Justinian că dacă i s-ar fi cerut jertfa lui Brâncoveanu ar fi acceptat-o fără să cârtească, a spus mediul personal al părintelui Patriarh Justinian.„De câte ori vorbesc despre Părintele Patriarh Justinian, am impresia că mă asemăn cu un alpinist care îşi propune să cuprindă cu braţele Ceahlăul”, spunea domnul doctor.
La împlinirea a patruzeci de ani de la mutarea în împărăția lui Dumnezeu a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, s-a ridicat în satul său natal Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, replică arhitecturală a Schitului Maicilor din București.
Slujba de sfințire a fost săvârșită duminică, 22 octombrie, de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor.
Evenimentele duhovnicești au debutat cu săvârșirea slubei de sfințire a bisericii cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare, după care a fost sfințită racla de argint în care au fost așezate spre închinare și binecuvântarea pelerinilor, a unor fragmete din moaștele Sfântului M.Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință.Evenimentul duhovnicesc de la Suieşti s-a încheiat cu inaugurarea Casei memoriale „Justinian Marina” şi cu binecuvântarea lucrărilor de renovare şi consolidare executate aici în ultimele luni.
Dăruirea de sine a Patriarhului Justinian, exprimată în lucrarea sa administrativă, pastorală, misionară, culturală şi socială, pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos de credinţă vie şi de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale. A fost un patriarh iubitor de Hristos şi de Biserică, rugător şi luptător, harnic şi darnic, patriot şi deschis spre cooperare cu alte popoare, mult îndurător şi apoi biruitor, un dar al lui Dumnezeu în vremuri grele, cultivat cu multă osteneală spre binele Bisericii.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvânteze lucrările acestei conferinţe pas­toral-misionare şi să ne dăruiască tuturor ajutorul Său pentru a fi şi noi slujitori vrednici ai Bisericii Sale!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, Bucureşti - 6 noiembrie 2017, Ploieşti - 7 noiembrie 2017, Vălenii de Munte - 9 noiembrie 2017.
Patriarhul Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: "M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea". Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris:
"Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât,
pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut,
rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu".
Despre acest patriarh providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri,a fost denumit şi va rămâne un Apostol al neamului românesc.

Zenovia Zamfir

În lacrima iubirii inimile nu plâng niciodată

În lacrima iubirii inimile nu plâng niciodată

Bucuria se naşte în inima omului, din sufletul său şi este legată de virtuţile creştine ale acestuia : credinţa, nădejdea şi dragostea, iar Sfânta Scriptură spune că mai mare dintre acestea este dragostea.Cuvine- se cu adevărat să spunem :''Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea vine din suflet şi lumina vine din inima fiecăruia!''Să deschidem larg fereastra sufletului nostru să intre lumina din belşug, să intre lumină ,să devenim făpturi de lumină, să devenim soli ai luminii, să avem sufletul ca o floare care se înalță spre lumina dumnezeiască. Să ascultăm glasul Evangheliei și să împlinim cuvintele Mântuitorului: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate pe vârf de munte să se ascundă; nici nu aprinde cineva făclie și o pune sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl Vostru Cel din ceruri. (Matei 5, 14, 16) Intraţi în taină în cămăruţa luminată a sufletului şi veţi descoperi lucruri despre care nu ştiati că există .Bucuria provine din trăirile noastre spirituale, această bucurie aduce cu sine pacea sufletului, acea pace care este fundamentul tuturor trăirilor şi faptelor noastre. Pacea sufletului există în noi,ea este strîns legată de o stare lăuntrică de bucurie şi este precedată întotdeauna de apariţia virtuţilor nobile cum ar fi: smerenia, dragostea, credinţa, bunătatea .

Cine are dragoste, aleargă, se osteneşte, se bucură, este slobod şi nimic nu-l ţine. Dragostea dă toate pentru toate şi are de toate, pentru că nu-şi găseşte odihna decât în Cel Preaînalt din care izvorăşte şi de la care vine orice lucru bun. Dragostea nu se uită la daruri, ci mai pre sus de toate darurile se ridică la Dăruitor. Adeseori dragostea nu cunoaşte măsura şi râvna ei se înflăcărează peste măsură. Dragostea nu simte nici o greutate, nu ştie de osteneală, s-apucă de lucruri care sunt mai pe sus de puterea ei şi nu zice niciodată ''nu pot'' având încredinţarea că poate toate, şi chiar poate toate şi face fapte pentru care, cine n-are dragoste, se osteneşte în zadar. Printre virtuţile de frunte care-l înfrumuseţează pe om sunt smerenia şi bunătatea.Toate încercările vieţii, toate obstacolele întâlnite de- a lungul timpului ,pe toate le putem înfrunta cu iubire, cu bunătate, cu răbdare și cu smerenie.

Răbdarea este iubire, este o mare virtute, dar fără iubire nu poți avea răbdare .Hristos a zis: ''Dacă nu aveți răbdare, o să vă pierdeți sufletele; ca să le câștigați, trebuie să aveți răbdare'' (cf. Luca 21, 19). Urmând exemplul lui Cristos, să ne însușim modul lui de gândire, de smerenie.Pentru a avea o inimă smerită, trebuie să ne dezbrăcăm inima de orice formă de mândrie ca: trufia, superioritatea, , smerenia falsă.

A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei la sat,acolo unde s-a născut veșnicia cum bine spunea Lucian Blaga,am copilărit pe un deal împodobit cu viță de vie, străjuit de păduri și lanuri de grâu, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu cu oameni harnici și gospodari. Cândva, pe la începutul secolului XX, pe aceleași meleaguri cu doine și legende, a văzut lumina zilei preotul Ioana Marina cel ce avea să devină Patriarhul Justinian Marina, întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la data de 6 iunie 1948. Satul nostru românesc a tezaurizat o mulțime de valori spirituale, morale și culturale.Satul a fost și este izvor de înțelepciune, de artă, de energie,în sat s-au cristalizat forme și expresii de viață ale neamului acesta, care a fost un neam de țărani. Străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne zboară fără încetare spre locul unde ne-am născut. Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii. Acolo în satul meu, alături de frați, verișori, prieteni și prietene am învățat de la părinți și apoi de la dascălii noștri dragi, tot ce este necesar pentru a deveni oameni, de a fi

sprijin pentru familie și semeni, dragostea pentru Dumnezeu și aproapele meu, dragostea pentru natură și tot ceea ce ne înconjoară. ''Am avut privilegiul să respir în casa părinților mei duhul unui creștinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu și aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moștenit de la bunicii, moșii și strămoșii

mei, vrednici slujitori ai Bisericii și ai țării, pomeniți întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios și patriotic, nu s-a dezlipit

de mine niciodată. ...''mărturisea Patriarhul Justinian Marina.

Pornind de la învățăturile biblice, de la educația primită în casa părintească am încercat mereu să fiu alături de semenii mei,uneori cu gândul iar de cele mai multe ori cu fapta. În primăvara anului 2013,împreună cu prieteni și colegi de la Societatea Culturală ''Anton Pann'' Vâlcea, colegele de la Biblioteca Județeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, cu sprijinul Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea am organizat o acțiune social -culturală la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Măciuca.A fost primul pas, am înțeles că se poate și trebuie.Bătrâni sau bolnavi, copii abandonați, frumoși sau urâți, naivi sau deștepți, în fața lui Dumnezeu cu toți suntem fii săi. Ne-am propus atunci să demarăm un proiect intitulat ''Iubirea de aproapele meu'', iar în fiecare lună să vizităm câte un Centru Social din județ, să aducem un strop de bucurie semenilor noștri, să dăruim din prea mult sau prea puțin, un zâmbet, un gând frumos, un cântec, o poezie. La începutul anului 2014, ni s-au alăturat membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe Vâlcea, ale Asociației ''Zâmbete Colorate''. Mediatizarea proiectului a adus în jurul nostru mulți oameni de bine, preoți, rude, prieteni, vâlceni care auzind la radio sau la televizor ni s-au alăturat. Tuturor și fiecăruia în parte le mulțumesc personal dar și în numele prietenilor din Centrele Sociale care cunosc modul în care suntem sprijiniți.Povestea fiecărei persoane din centrele sociale poate fi subiectul unei cărți,al unui film. La Centrul din Zătreni l- am cunoscut pe părintele Iov Pătraşcu, care m-a emoţionat profund .Sunt privilegiată să primesc în ficare dimineaţă rugăciunea...Domnul şi Maica Domnului să vă binecuvânteze, să vă ocrotească, să vă mântuiască, acum şi-n veci, vecilor.Amin. În ciuda tuturor greutăţilor şi a durerii, Ilie Pătraşcu e convins că existenţa este un miracol: „Toată viaţa mea este frumoasă şi minunată, dacă stau bine să mă gândesc. Cu toate greutăţile şi necazurile şi suferinţele mele, consider că viaţa este frumoasă şi merită să lupţi pentru ea, merită să o trăieşti. Şi dacă ar fi să-mi doresc ceva, mi-aş dori ca oamenii să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pe mine şi pe toţi cei ca mine''.Tot la Zătreni am cunoscut- o pe Ionela. Părăsită de familie, ''adoptată'' de mama, Liliana Cobrescu, şefa centrului, Ionela a învăţat să trăiască în armonie şi comuniune cu cei asemnenea ei, să utilizeze calculatorul şi să socializeze cu prieteni din alte centre.La Centrul din Milcoiu, o altă tânără a descoperit tainele calculatorului şi în fiecare zi ne salutăm. Ioana Sofîlcă este foarte atentă cu cei din jur, încearcă să fie de folos semenilor şi cultivă prietenia sinceră.Tot aici l-am întâlnit pe domnul profesor Georgescu care scria poezi şi pe care le-am publicat în cartea ''Iubirea de aproapele meu''.Sunt încântată să văd că în fiecare centru social, beneficiari sunt trataţi frumos, cu respect, că există un spaţiu destinat relaxării unde se pot simţi ca la un club,că şefi împreună cu salariaţi se străduiesc şi reuşesc să le ofere atenţie şi afecţiune, uneori se creează o atmosferă de familie.La Centrul de la Lungeşti, Indonezia scrie poezii şi pictează, Andreea se ocupă de origami,Natalia este o atletă bună iar la concursuri câştigă de fiecare dată premi,Gheorghiţă, tânărul care în urma unui accident rămăsese imobilizat la pat, acum se deplasează în scaun cu rotile.La Bistriţa, avem prieteni care atunci când ajungem încep să ne aplaude şi să strige ''A venit spectacolul.''. O amintire frumoasă avem de la centrul din Lădeşti.La începuturi nu ştiam prea bine ce aşteaptă prietenii de la noi, gândeam că vor cadouri, că indiferent ce le oferim vor fi nemulţumiţi, aşa că, la prima întâlnire, chiar la începutul spectacolului am punctat că nu avem daruri pentru fiecare, am adus ceva alimente, haine, şi ...dragostea de aproapele.Doamna Aurica, fiind decan de vârstă,a spus pe un ton autoritar : ''noi vă mulţumim că ne căutaţi, că ne iubiţi, că ne faceţi ziua mai frumoasă cu cântece şi poezii, că vă gândiţi la noi în timp ce copii noştri ne au abandonat aici''.A fost un moment foarte emoţionant pentru toţi cei prezenţi, am înţeles că strădania noastră nu este în zadar.La Maciuca, bucuria cu care suntem aşteptaţi şi întâmpinaţi ne determină să venim cu mult drag.La Govora avem două prietene care ştiu să coase artizanal, lucrările lor sunt frumoase şi valoroase fiind realizate în stil tradiţional românesc.La Băbeni, Irina ne primeşte cu braţele deschise, ne felicită pentru apariţiile de la televizor, este o observatoare avizată. În primăvara anului 2018, am organizat la Bibliotecă o manifestare dedicată prietenilor din toate centrele sociale din judeţ intitulată ''Primăvară în suflete, speranţă în inimi''. A fost o întâlnire frumoasă şi emoţionantă, cu expoziţie de pictură , origami, cusături populare, spectacol de muzică şi poezie.La final, am mers cu toţi la mănăstirea Cozia, la o agapă frăţească.

În toţi aceşti ani am descoperit că bucuria de a dărui este la fel de frumoasă şi importantă ca bucuria de a primi,când primeşti, ţi se umplu mâinile, în timp ce atunci când dăruieşti ţi se umple sufletul! . ''Mai fericit este a da decât a lua, spune Mântuitorul (Fapte 20, 35) . Doar când dăruim, câştigăm cu adevărat. Dăruim lucruri materiale, iar sufletul se umple de lumină, de bucurie. Mântuitorul ne mai îndeamnă să fim milostivi, precum milostiv este Dumnezeu. Milostenia ne înalţă, ne apropie, ne aseamănă cu Dumnezeu”.Iubirea este curată, simplă şi totală.

Zenovia Zamfir