Cât avem o țară sfântă – Nicolae Dabija

 

Tristețe, durere , un gol imens în suflet...despărțirile sunt întotdeauna grele. Plecarea domnului Nicolae Dabija în țara de peste veacuri a lăsat multă durere în sufletele celor ce l-au cunoscut, celora care i-au apreciat opera , celor pe care i-a ajutat pe drumul frumos și spinos al scrisului. Frumoase și alese cuvinte au început să curgă la dresa marelui scriitor și patriot...’’Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă, scriitorul basarabean Nicolae Dabija. În acest univers al tristeții ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea’’. Sau... ’’Timpul pământean s-a scurs foarte repede pentru scriitorul și publicistul basarabean Nicolae Dabija, un prieten și colaborator al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, care a trecut în eternitate’’. Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. A rânduit Bunul Dumnezeu să-l cunosc personal pe domnul academician, scriitor, istoric și mai presus de toate un mare patriot, Nicolae Dabija în anul 2012. La inițiativa domnului Virgil Șerbu Cisteianu, scriitor, directorul revistei "Gând Românesc, Gând   European", alături de domnul Ştefan Nemecșek, scriitor, jurnalist, directorul cotidianelor "Curierul Văii Jiului" și "Zona Specială"  am onorat invitația doamnei Elena Căldare, director biblioteca "Alba Iulia" din Chișinău și a doamnei Oxana Munteanu, profesor la liceul "Petru Rareș" Chișinău, de a participa în cadrul proiectului "Caravana Cărții" la o serie de evenimente importante dedicate Basarabiei, în perioada 23-30 martie 2012. A fost o onoare pentru mine și un bun prilej de a cunoaște oameni, personalități marcante ale culturii, locuri pline de istorie și legendă . Am participat la lansări de carte ale unor tinere frumoase și talentate, Maria Hâncu, Oxana Munteanu, prezentate în fața unui public numeros de domnii academicieni Nicolae Dabija și Mihai Cimpoi, am vizitat Zaimul unde domnul prof. universitar Ion Găină ne- a întâmpinat cu un grup de copii care au fost protagoniștii unui spectacol minunat și ne-a ajutat să redescoperim personalitatea lui Alexei Mateevici. Casa memorială devenită muzeu la inițiativa domniei sale este un adevărat "loc de pelerinaj" pentru iubitorii de cultură. La Borogani, elevii, cadrele didactice împreună cu localnicii ne-au făcut o primire emoționantă, cu pâine și sare iar domnul Victor Iftode primar, doamna profesoară Ecaterina Odagiu, împreună cu Ion Caşu, director Casa de Cultură, conducătorul unui ansamblu folkloric, ne-au purtat pe "aripi de cânt și dor" în lumea mirifică a satului românesc. Îmi aduc aminte cu mare drag de acele clipe frumoase, de frații noștri care ne-au primit și onorat cum se cuvine. Pentru domnii academicieni Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija aveam un respect deosebit iar șansa de a fi împreună la un eveniment cultural , de a purta discuții cu domniile lor despre artă și cultură a fost minunată și a rămas una dintre cele mai speciale amintiri. După acele zile petrecute în armonie și comuniune, doamna profesoară Ecaterina Odagiu a scris și publicat un articol cu titlul ’’ Punți culturale între frați ’’. L-am revăzut apoi pe domnul Nicolae Dabija la evenimentele culturale organizate de domnul academician Gheorghe Păun la Curtea de Argeș. Era incredibil de modest și empatic.  Avea un zâmbet plăcut și o privire caldă. La una din multele și remarcabilele manifestări de la Argeș i-am oferit o carte cu Patriarhul Justinian Marina iar domnia sa mi-a povestit... eu m-am născut într-o bibliotecă. Atunci când am deschis ochii, i-am deschis pe niște cărți: cărți pe  sub paturi, cărți pe sub masă, cărți, cărți, cărți în toată casa bunicilor mei – Ioan și Ana Dabija – unde am văzut lumina zilei. Ce se întâmplase? Unchiul meu, arhimandritul Serafim Dabija, stareț al mănăstirii Zloți, înainte de a fi arestat în 1947 și condamnat la ani grei de Siberie „pentru că a construit o mănăstire în scopuri antisovietice” (așa scrie în sentință), a reușit să salveze uriașa bibliotecă mănăstirească. Când am venit la universitatea din Chișinău, am adus cu mine niște volume din acea bibliotecă: Iorga, Eminescu, Stere, Russo. În ele scria altceva decât ne spuneau profesorii la ore. Viața și activitatea domnului Nicolae Dabija, dâra de lumină lăsată în urma sa vor dăinui peste veacuri. Spicuim câteva repere din biografia sa...Nicolae Dabija s-a născut pe 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. Fiul Cristinei şi al lui Trofim Ciobanu, nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, ”Lacrima care vede”, ”Oul de piatră”, ”Cerul lăuntric”, ”Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a. În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în Statele Unite ale Americii. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.Din 1986, Nicolae Dabija este redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, publicație care în perioada sa de glorie depășea tirajul de 260 mii de exemplare. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (legislaturile 1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență a Republicii Moldova, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, despre Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova. Nicolae Dabija a fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul Steaua României în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana și alte distincții prestigioase. Despre marele patriot basarabean multe și frumoase sunt cuvintele celor ce l-au cunoscut. Spre exemplu...’’Nicolae Dabija este poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi ro­mâneşti, autor de manuale şcolare, unele dintre ele arse în Transnis­tria bolşevică, altele scoase azi din învăţământul Basarabiei încă bolşevizate, animator al vieţii politice şi, credem că nu exagerăm, un eminent publicist, inima celei mai vibrante publicaţii basarabene „Literatura şi arta”, în care curajosul bărbat răstoarnă aproape săptămânal câte o brazdă de aur la rubrica „Vai de capul nostru!” – Nicolae Dabija este o vie dovadă că Basarabia n-a murit şi n-are când să moară.’’ (Grigore Vieru). Iar Ioan Alexandru spunea...’’ Opera sa poetică plăsmuită până acum izvorăște de foarte departe, din adâncurile limbii ce ni l-a dăruit pe marele Eminescu, căreia îi ascultă în acest veac, pe sfârșite, și celui de-al doilea mileniu al Logosului întrupat în istorie, imperativele etice, splendoarea, și-i răspunde cu dureroasă bucurie angajându-se în ascensiunea sa ce implică dăruirea așa cum au cunoscut-o, acceptat-o, nemuritorii înaintași, de dincolo de Varlaam până la Mateevici sau Matcovschi, contemporanii săi, ca să vorbim doar de câțiva din matca ce-o reprezintă  ’’. Mi-a fost dat ca la evenimentele organizate de domnul academician Gheorghe Păun, prilejuite de sărbătorirea Zilei Revistei „Curtea de la Argeș” și evocarea domnului academician, scriitor Nicolae Dabija să o cunosc pe fiica acelui remarcabil om de cultură. Cred că modestia este o caracteristică a familiei Dabija, fiindcă și Doina Dabija a fost la fel de discretă, binevoitoare, inteligentă , gingașă, frumoasă. Ne-a încântat cu vorbe alese despre Om-ul , tatăl, personalitatea aleasă , domnul Nicolae Dabija. Minunată clipa, veșnică să fie amintirea ! 

Balada lui Nicolae Dabija.... Cât avem o țară sfântă
Și un nai, care mai cântă,
Cât părinții vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.

Zenovia Zamfir   

Maica Domnului, nădejdea noastră. Pelerinaj cultural Vâlcea – Viena- Borås

 

Dor – acest cuvânt care nu se întâlnește la nici un popor, spune multe despre sensibilitatea sufletului românului, care nu îşi schimbă ţara fără să sufere, chiar dacă acolo unde merge îi e mai bine din punct de vedere financiar, el tânjește după locul în care s-a născut, unde a copilărit, unde a mers pentru prima dată în biserică. A rânduit Bunul Dumnezeu să ajung și eu într-o țară străină pentru o perioadă relativ scurtă de timp, atunci am văzut și am simțit la fel, că dorul țară , de cei dragi este foarte greu, uneori te seacă la inimă . Acolo, românii veniţi să muncească pentru o viaţă mai bună aveau nevoie să vorbească româneşte, își doreau întâlniri cu alţi români, vorbeau cu delicatețe de mâncare românească, de petrecerile româneşti, de portul lor tradiţional. I-am înâlnit în jurul preoților, care săvârșeau Sfânta Liturghie în spații improvizate, închiriate, i-am văzut cum își priveau cu dragoste pruncii, cum îi învățau să -și facă semnul crucii, cum se mândreau cu costumele populare pe care le aduseseră de acasă. Acele momente mi-au rămas vii în memorie iar acum că lucrez la Biblioteca Județeană ’’Antim Ivireanul’’ Vâlcea și am posibilitatea să organizez proiecte culturale, sociale, m-am gândit cu drag la cei pe care i-am cunoscut în scurtul răgaz petrecut dincolo de hotare. Pentru ei și pentru mulți alți ca ei am inițiat proiectul ’’ Caravana iubirii fără frontiere’’ . La cea de a II a ediție, în anul 2022, am făcut popas în Viena, unde cu sprijinul domnului Ioan Godja, preşedintele Asociaţiei Cercul Cultural Româno-Austriac UNIREA din Wiener Neustadt (Viena), am ajuns la părintele Emanuel Nuțu. Maramureșan, get – beget, cu o familie frumoasă, domnul Ioan Godja a fost și este organizatorul unor evenimente culturale de mare avengură , de altfel cu domnia sa am colaborat chiar de la prima ediție a caravanei. L-am cunoscut în anul 2016, când împreună cu doamna Liliana Hinoveanu, o mare jurnalistă din Oltenia de sub munte, scriitorul și jurnalistul Nicolae Băciuț, scriitorul Puiu Răducan, doamna doctor Valentina Popescu și un grup de oameni de cultură din mai multe zone ale țării, am participat la sărbătoarea Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie chiar în inima Austriei, la Viena. Domnul Godja a organizat o gamă largă de evenimente la care să ne mândrim că suntem români și la care să nu uităm că suntem români. Este un mare patriot român, cu iubire de români, de acest popor și oferă sprijin necondiționat românilor din Austria pentru a se manifesta ca la ei acasă. Ioan Godja a demonstrat prin ceea ce a făcut că , „cultura n-o muritu”, așa cum spunea un prieten apropiat domniei sale, înființând postul RTV „Unirea” și Asociația „Cercul Cultural Româno-Austriac” păstrează vie flacăra românismului în afara granițelor. Întâlnirea cu familia Godja și părintele Emanuel Nuțu în Biserica cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Ștefan cel Mare a fost foarte emoționantă. Sala de la subsolul bisericii unde se reunesc frații români din Viena și împrejurimi a răsunat de glasurile gingașe ale copiilor, de melodiile religioase interpretate de Maria Brădean. Comuniune, armonie, iubire, muzică și poezie, o seară de neuitat.

Despre părintele Nuțu aveam să aflu că… https://www.antena3.ro/actualitate/romani-preot-biserica-micul-voronet-viena-672967.html Preot ca și tatăl său, acesta și-a dorit să aducă o bucățică din draga lui Bucovina pe meleagurile străine. „Îl însoțeam în mod deosebit seara, la slujbele de seară, și s-au așezat în sufletul și în mintea mea foarte multe amintiri, amintiri sfinte”, povestește preotul Emanuel Nuțu. De la aceste amintiri, în urmă cu 12 ani s-a născut ideea de a construi „micul Voroneț”. Șapte ani s-au scurs până când părintele Emanuel Nuțu a reușit să pună prima cărămidă la temelia bisericii. https://jurnalul.ro/timp-liber/manastirea-voronet-viena-preotul-emanuel-nutu-biserica-ridicata-romani-patron-spiritual-stefan-cel-mare-952247.html. Mânăstirea Voroneț din Viena. Preotul Emanuel Nuțu: „Biserica ridicată de către români şi care îl are ca patron spiritual pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare” . Lăcaşul de cult a fost ridicat cu nisip din Bucovina, după proiectul unor arhitecţi care au studiat detaliile celebrei mănăstiri. Biserica mai trebuie pictată şi „îmbrăcată” în albastru de Voroneţ. În jurul ei, părintele a construit o comunitate unită de credincioşi dar şi un loc căruia aproape 50 de familii îi spun acasă. Credincioşi: Noi ne bucurăm că îl avem în turn pe Hristos Pantocratul cel care ţine de toate, are grijă de tot şi toate… S-a descoperit acest albastru şi nădăjduim că vom putea să procuram acea culoare şi să fie aplicată ca fond pentru partea de exterior. Biserica ţine pasul cu timpurile actuale şi are inclusiv lift care duce la subsol. Acolo funcţioneaza şcoala parohială, unde peste 100 de copii învaţă limba română. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul ”Caravana Iubirii fără frontiere” , ”Armonii literar -muzicale, Maica Domnului , nădejdea noastră”. Din delegație au făcut parte : Liliana Ghiță Boian – scriitor- jurnalist, Maria Catană scriitor, Elena Hodoroagă – publicist, Mihai Ghebrea – jurnalist, Maria Brădean și Pandele Bebe Jianu – interpreți de muzică religioasă. Au participat au participat alături de românii veniți din toate colțurile Austriei, domnul Nicoară Mihali-scriitor, membru Uniunea Scriitorilor din România, Florica Zamfira -cantautor, Lazăr Năsui- scriitor, Adriana Weimer- poet, membru Uniunea Scriitorilor din România, reprezentant media Romania-Austria. Muzica și poezia românească au adus un strop de Românie tuturor participanților nevoiți să-și desfășoare activitatea profesională departe de locurile natale. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu. De la Viena, delegația vâlceană alături de familia Jianu venită din Drăgănești – Olt a plecat spre Suedia. Drumul a fost lung, dar ’’Bucuria de a dărui… Bucurie ’’, a eliminat orice umbră de oboseală. În Suedia, la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Borås , românii au venit de la distanțe apreciabile (200 km) pentru a trăit pentru o clipă în armonie și comuniune cu semenii de pretutindeni.

Românii din Spania continuă să simtă și să viseze româ­nește

 

Nebănuite, neștiute și pline de împliniri sunt cărările vieții ! … ” Am convingerea că fiecare dintre noi venim pe lume cu un rost de împlinit, cu un sens precis în funcţionalitatea Universului. Este motivul pentru care suntem dotaţi cu o anumită zestre nativă şi ne naştem în locul şi în condiţiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în viaţă”. ..spunea la o conferință, renumitul profesor – cercetător , scriitor Constantin Dulcan. Conștient sau inconștient, voit sau nevoit, în ” călătoria ” pe acest pământ, fiecare dintre noi ne împlinim menirea pentru care am venit. M-a binecuvântat Bunul Dumnezeu, ca la maturitate să înțeleg și să pot revărsa asupra semenilor mei darurile și harurile primite. În ultimii ani, proiectele social – culturale au devenit parte din ființa mea și se derulează cu multe bucurii, atât la nivel județean cât și în marile orașe din țară și străinătate : Cluj, Iași, Viena, Parla, lângă Madrid. La începutul lunii mai, 2023, împreună cu un grup de prieteni, reuniți sub egida ” Caravana culturii și a iubirii fără frontiere ” , am plecat prin Europa având ca obiective – o întâlnire cu frații români din diasporă, cei din Spania, și o vizită în Portugalia, mai precis la Fatima, zonă faimoasă pentru altarul de aici ce aniverseaza evenimentele din 1917, când trei copii de țărani au văzut-o pe Maica Domnului, Fecioara Maria de la Fatima. M-a ajutat Bunul Dumnezu și de -a lungul timpului am fost prin locurile binecuvântate de Maica Domnului, la : Efes- Turcia, Medjugorje -Bosnia Herțégovina, Lourdes – Franța. Se spune că… ” Duminică, 13 mai 1917, într-un sat ascuns din Serra do Aire, în centrul Portugaliei, trei copii, Lucia dos Santos, frații Francisco și Jacinta Marto, se jucau în timp ce îngrijeau o turmă, pe un câmp care aparținea tatălui Luciei. Către prânz, după ce au participat la slujbă ca de obicei, au văzut două fenomene luminoase, ca două fulgere, și apoi o frumoasă Doamnă, mai strălucitoare decât soarele.

– << De unde sunteți, doamnă?

– Eu sunt din ceruri >>.

Așa a început prima conversație între Fecioara Maria și Lucia.

Aceasta a fost prima apariție a Maicii Domnului de la Fatima. ”

Astăzi, pe locul aparițiilor se află Sanctuarul Maicii Domnului a Rozariului din Fatima. Mii de oameni din întreaga lume fac un pelerinaj la acest sanctuar în fiecare an. Pentru a ajunge pe data de , 2 mai 2023, la Centrul Cultural Românesc “Sf. Antim Ivireanul” din Parla, Spania, am plecat cu trei zile mai devreme deoarece drumul era lung și obositor. Cu priceperea lui Mihai în a găsi cazare la orice oră din zi, indiferent de țară, cu îndemânarea lui Chirică la mânuirea volanului, pelerinajul cultural- spiritual s-a desfășurat frumos. Nevoia de a călători, dorința de a realiza clipe frumoase celor din jurul nostru, m-a determinat să înițiez proiectul ” Caravana culturii și a iubirii fără frontiere ”, pentru românii plecați din țară, pentru frații aflați la mii de kilomentri distanță de cei dragi. Cu ani în urmă am înțeles cât de greu este dorul de țară, dorul de familie, dorul de tot ceea ce este frumos, de valorile şi de sufletul acestui popor, de cultura lui, de sfinții strămoși, de baladele noastre frumoase, de mila, dragostea, smerenia românilor noștri de pretutindeni. Cuvântul ” Dor ” nu poate fi tradus, pentru că el nu există în nici o limbă, în ” Dor ” sunt amestecate sentimente de bucurie, durere, tristețe, melancolie, patimă, dar și stropi de fericire. Dorul de cei dragi, dorul de locurile copilăriei, este una dintre cele mai puternice emoții, pe care cei mai mulți dintre noi o trăim zilnic. Din aproape în aproape am ajuns la destinațție. O noapte am petrecut într-un decor de vis în Alpii italieni, două zile la malul Mării Mediterane și vizitarea câtorva obiective turistice renumite din Barcelona, anume – Catedrala Sagrada Familia, opera neterminată a faimosului Gaudi și Mănăstirea Montserrat, aflată la o altitudine de 720 de metri, unde se poate ajunge, pe trasee turistice amenajate, pe vârful cel mai înalt al muntelui, Sfântul Ioan, cu o înălțime de 1.236 de metri. Lângă mănăstire se mai află și „Drumul Crucii”, unde este amenajată „Peștera Sfântă” și locul legendar unde a fost găsită icoana Sfintei Fecioare din Montserrat. Așadar,…” marți, 2 mai 2023, la Centrul Cultural Românesc “Sf. Antim Ivireanul” din Parla, Spania, a avut loc o întâlnire culturală sub genericul: „Caravana Culturii și a Iubirii fără frontiere” . La evenimentul coordonat de părintele Eugen Barz și de Dragoș Cosmin Popa, cu pariciparea poeților români reuniți sub egida ASARS Iberica/ Asociación de Escritores y Artistas Rumanos de España, doamna Zenovia Zamfir a transmis mesajul managerului bibliotecii, conf. univ. dr. Remus Grigorescu, a prezentat și donat lucrările : ”Oameni, Locuri, Istorii”, ediție îngrijită de Zenovia Zamfir, „Între clipa ce va veni și visul ce a fost”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, ”Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile”, ediţie îngrijită de Adrian Constantin Catană, Zenovia Zamfir, Maria Lica Catană. Poezia și recitalul muzical susținut de Gelu Aldea și „Trupa de weekend” au adus un strop de Românie în inimile fraților români prezenți. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu”, a fost consemnat pe pagina Bibliotecii . Momentul a fost întregit de o ” agapă frățească ”, am cinat împreună prin grija părintelui și cu sprijinul soției , am vorbit despre ospitalitatea românească, am lăcrimat la aducerea aminte de tradițiile și obiceiurile românilor la zilele sfinte de sărbătoare, ne-am descris locurile natale și frumusețea satului din care ne tragem seva. Indiferent de anotimp, iarna împodobit cu o matie diafană de nea, primăvara în mii de culori, cu flori de câmp și ape cristaline , toamna cu al ei alai de frunze ruginii iar vara cu soare și pășuni înverzite, satul românesc a rămas tezaur de comori. Pentru o clipă cât o eternitate, am fost cu toții în armonie și comuniune. Părintele Barz a reușit să strângă în jurul său, români veniți din toate colțurile țării, stabiliți în arealul din Madrid și împrejurimi. Din dragoste de neamul românesc, de famiile lăsate în țară, se adună în ” Casa Domnului ” pentru a -și potoli dorul ce le arde în piept. Aici se roagă , cântă și vorbesc în graiul dulce strămoșesc. Despre preotul – poet, citeam într-un articol al domnului Aurel Podaru,…” Eugen Barz a pătruns în lumea literaturii contemporane, scriind din unghiul unui observator al concretului ridicat la rang de simbol creștin, nu pornind de la textul biblic, ci ajungând firesc la el, după un ocol prin cele văzute. Acesta mi se pare succesul lirismului său, cu, uneori, montaje suprarealiste, lirism vorbind nu despre o dezordine a lumii, ci despre o bogăție a celor ieșite din mâinile Creatorului.” Pentru a confirma cele spuse în articol, redăm un poem reprezentativ pentru creația lui Eugen Barz: „Mereu am știut/ că degetele dreptei mele/ au fost făcute/ ân zi de sărbătoare,/ pe care le înmulțesc./ Cu ele înalț jertfe/ care coboară între voi/ âmpărțind bucurii,/ cu ele ridic potirul/ să luați veșnicia./ Când le împreunez la rugăciune,/ îmbracă nume de sfinți/ știuți și neștiuți,/ să ne transformăm/ în nuntași veșnici/ lângă bucatele Martei,/ fii ai Mariei/ născuți din speranță”. Prin anul 2020, părintele – poet, în interviul acordat domnului Valentin Iacob, se mărturisea…”De țara mea nu mă pot desprinde. Aici sunt și rădăcinile, și enoriașii mei. De aceea vin mereu acasă, la mama mea, care are 96 de ani. Și mai vin ca să îmi lansez și cărțile, să mă întâlnesc cu scrii­torii mei români, vin să îmi adăp setea de lim­ba română. Ori de câte ori mă întorc din Ro­mânia, fac câteva co­lete mari cu cărți, pe care să le duc fraților mei din îndepărtata peninsulă iberică. Pentru că românii din Spania continuă să simtă și să viseze româ­nește” . Seara petrecută împreună cu frații din Parla a fost minunată.