Trecut şi prezent în comuna Glăvile

Trecut şi prezent în comuna Glăvile

Nimic şi nimeni nu va reuşi vreodată să ne facă să uităm locul în care ne-am născut , am copilărit , biserica unde am primit pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie , şcoala unde am învăţat primele litere ale alfabetului, vocea blândă a mamei , zâmbetul cald al tatei , nicăieri nu vom găsi un cer mai senin şi mai înalt ca cerul copilăriei noastre. Aceste minunate lucruri ne fac să ne păstrăm sufletul de copil…sau poate copilul din suflet.

Locurile natale sunt locuri sfinte pentru mulţi dintre noi. În casa în care mirosea a pâine aburindă s-au zidit spre nemurire gânduri pătrunse de tainicul fior al rădacinii româneşti. La sfârsitul lunii februarie 2014, la Biblioteca Publică Glăvile din judeţul Vâlcea a avut loc lansarea cărţii “Trecut şi prezent în comuna Glăvile”, o schiţă monografică a localităţi,  autor Maria Catană. Au participat, de la Biblioteca Judeţenă “Antim Ivireanul” Vâlcea,  Valentin  Smedescu,  Zenovia  Zamfir,  Emil Catrinoiu director Editura “Fortuna” Vâlcea, din partea autorităţilor locale, domnul primar Ion Ignătescu,  llarion Nicolaescu- directorul Şcolii Nr. 1 Glăvile, cadre didactice, elevi şi reprezentanţi ai comunităţi. ”Oricine ai fi , oriunde te-ai afla în lumea asta mare , gândul care se întoarce cu încăpăţânare parcă de fiecare dată , este cel legat de copilarie şi de satul natal…M-am născut în comuna Glăvile …Deoarece << cărţile sunt moştenirile pe care marile spirite le lasă omenirii , care sunt date din generaţie în generaţie ca daruri pentru posteritatea celor care nu s-au născut înca >> , Joseph Addison , acum , în prag de pensie , doresc să las urmaşilor un << Apus şi Răsărit>> despre comuna Glăvile ca semn al dragostei de locurile natale”, se “mărturiseşte” autoarea Maria Catană. Domnul primar Ion Ignătescu a subliniat importanţa lucrări cu un profund caracter monografic , pentru că aduce în prim plan istoria localităţi din cele mai vechi timpuri până în prezent. Domnul Valentin Smedescu – şef marketing la Biblioteca Judeţeană în cuvinte frumoase şi alese a apreciat lucrarea.Cu această ocazie autoarea a primit o diplomă pentru activitatea prestigioasă depusă de a lungul celor aproape douăzeci de ani în slujba cărţi ca bibliotecar. Emil Catrinoiu, director editură a vorbit despre eforturile depuse de doamna Maria Catană pentru aducerea la lumină a unui crâmpei din frumuseţea locurilor natale.

„Comuna Glăvile este o zonă pitorească , cu dealuri şi livezi , un loc unde stejarii stau de pază , unde mereu e soarele luminos şi vântul şopteşte poveşti vechi , păstrate cu sfinţenie şi dragoste de străbuni . E vatra unui echilibru spiritual , a unei lumi trecute şi prezente care pune în valoare locurile şi improvizează scara timpului” , „ Trecut şi prezent” , pag. 5. Şi eu m- am născut la ţară iar, în nopţile calde de vară, jucându-mă printre stele şi culegând iluzii... am descoperit că , în aceea frântură de rai pământesc, sunt visele mele din inima copilăriei şi clipele fericite trăite alături de  părinţi, fraţi, bunici, săteni. Acolo am învăţat să-mi construiesc aripi pentru a zbura, acolo am simţit pentru prima dată că pot să ţin în palme zâmbete şi acolo mă voi întoarce să regăsesc , să mângâi respiraţia unui trecut ce pentru mine nu va apune niciodată. “Trecut şi prezent în comuna Glăvile” este un dar de suflet al Mariei Catană pentru cei ce sunt din această vatră străbună dar şi pentru cei ce vor veni.

Zenovia Zamfir

Naşterea Domnului, bucuria nemărginită a omului

Naşterea Domnului, bucuria nemărginită a omului

Crăciunul este sărbătoarea care aduce o bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici și până la cei mai mari,de la cei bogaţi până la cei mai sărmani. Este ziua în care creștinii se reunesc în biserică și în familie pentru a celebra Nașterea Domnului Iisus Hristos, este sărbătoarea când cerul îşi arată bucuria Naşterii Fiului în ieslea cea săracă, împărat fiind. Multe şi frumoase sunt legendele despre Naşterea Domnului, dar una dintre ele ne impresionează profund. Se spune că ...''Moş Crăciun era stăpânul casei unde au poposit într-o seară de iarnă Maica Domnului şi bătrânul Iosif, aflaţi în călătorie, pentru a cere adăpost. Bătrânul Crăciun, nefiind defel o gazdă primitoare, nu i-a primit pe călători în casă, ci în grajd, împreună cu animalele. Aici i-a venit sorocul Maicii Preasfinte şi L-a născut pe Domnul Iisus, Mântuitorul lumii, pe Care L-a luminat în chip miraculos steaua, Căruia I s-au închinat păstorii, iar magii de la răsărit I-au adus daruri.

Când a realizat bătrânul Crăciun Cine este Cel ce S-a născut în sălaşul său, se spune că s-a căit atât de mult, încât s-a legat cu legământ ca, în fiecare an, când se va sărbători Naşterea Domnului, să cutreiere lumea în lung şi în lat oferind daruri celor mici, doar-doar i se va ierta lipsa sa de generozitate faţă de Pruncul Iisus. Aşa se face că de atunci moşul colindă lumea în pragul sfintelor sărbători de iarnă şi se achită de această promisiune, aducând bucurie în sufletele celor pe care îi încântă cu felurite daruri'',Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, ziarul Lumina din data de 18 decembrie 2018.

Pe vremuri,praznicul Crăciunului era întâmpinat cu mare fast şi evlavie, mărturie stau scrierile cronicarilor , dar şi însemnările călătorilor străini, veniţi pe meleagurile noastre. Naşterea Domnului Iisus Hristos este momentul cu cele mai complexe şi ancestrale obiceiuri păstrate atât în lumea satului cât şi la curţile domnitorilor noştri.

Multe obiceiuri şi tradiţii erau împământenite, altele au fost translate din Bizanţ.
Mărturiile şi documentele vremii ne arată cum a sărbătorit sfârşitul anului 1596 Crăciunul, în Cetatea Bălgradului (Alba Iulia), Mihai Viteazul, cel care avea să uneasca pentru prima dată Moldova, Ţăra Românesca şi Ardealului.'' Voievodul a participat la banchete şi serbări, a stabilit planuri de încuscrire cu Ioşca, cel care era cancelarul Principelui Transilvaniei, a participat la slujbele religioase desfăşurate în clădirea nouă a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului''.La curtea Sfântului Constantin Brâncoveanu ritualul sărbătorilor de iarnă şi a Crăciunului sunt descrise de italianul Anton-Maria del Chiaro, secretarul domnitorului.''Oaspeţii Voievodului stăteau pe bănci şi se ospătau la mese lungi, ca în trapezele călugărilor, acoperite cu pânzeturi, după obiceiul ţării, din in fin ţesut. Vodă Brâncoveanu acorda o atenţie deosebită bucatelor de Crăciun : peşte, legume, carne de viţel, oaie, iepuri, vânat, salate, vutci (lichioruri), vinuri, dulceţuri, meniul fiind pregatit de un bucătar neamţ.Marii demnitari, aduceau domnului în semn de omagiu daruri constând din covoare persiene sau potire turceşti cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori în filigrană.Domnul ţării nu uita niciodată pe cei care se aflau în lipsuri şi nevoi, le oferea mese îmbelşugate şi îi miluia pe săraci,ştia că bucuria adevărată a sărbătorii pătrundea în suflet atunci când se aflau în comuniune cu toţi, bogaţi şi săraci''. Astăzi, atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa întâlniri cu Moş Crăciun. Despre magia şi farmecul sărbătorilor de iarnă marii scriitori au scris şi au descris bucuria copiilor , frumuseţea satelor şi a oraşelor decorate cu luminiţe multicolore.Scriitorul american Washington Irving, spune „e vremea când aprinzi focul ospitalităţii în casă, iar flacăra bunătăţii în suflet”. Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zona la alta, având în centru marile sărbători creştine .Tradiţiile legate de perioada premergătoare Naşterii Domnului aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.Împodobitul bradului este cel mai îndrăgit obicei , datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie (pentru că sub el sunt puse darurile ), magie (se spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu este brad, nu sunt copii), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru că este mereu verde, chiar şi când afară ninge).În vârful bradului se aşează neapărat o steluţă.Se spune că stelele ne conduc spre locuri speciale, sunt semne ale norocului şi ale realizării unor ţeluri măreţe.

Aprinderea lumânărilor în ajunul Crăciunului este o tradiţie veche ce reprezintă naşterea lui Iisus şi reînnoirea vieţii, puritate, speranţă.Colindele sunt o parte importantă a spiritului Crăciunului. Grupuri de copii, fete şi băieţi, merg din casă în casă să colinde. Tradiţia ne spune că este bine să primeşti colindători,urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primeşti colindul vei fi urmărit de ghinion tot anul. După ce colindătorii termină de cântat, gazda le oferă mere, nuci şi colaci.

În ultima sa pastorală, Mitropolitul Bartolomeu Anania, spunea:''În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători...Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea  Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile,  bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet''. Eminescu şi Crăciunul :"E vremea colindelor căci gheaţa se întinde asemeni oglinzilor, şi tremură brazii mişcând rămurelele, căci noaptea de azi-i când scânteie stelele.. De dragul Mariei şi a Mântuitorului luceşte pe ceruri o stea călătorului", o poezie din 1878.Mihai Eminescu, poetul nepereche al românilor care considera sărbătoarea Crăciunului o sărbătoare a creaţiei.Colindele au aceeaşi menire, ele sunt vestitoarele unui program reformator şi transformator, steaua de pe cer este ochiul lui Dumnezeu care arată rătăcirea omului şi nevoia de rugăciune.Fericitul Augustin († 430) descrie taina Nașterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor și micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toți vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui și făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor și dăruind, din sânul mamei Sale, sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deși iese din el; înțelept mai presus de orice cuvânt și copil ca înțelepciune; umplând lumea și stând culcat în iesle; conducând stelele și alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu și, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. (…) El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).

La Taina Nașterii lui Hristos participă cerul și pământul .

Scriitori de ieri şi de astăzi au cântat în versuri şi cuvinte frumoase sarbătoarea Naşterii Domnului,bogăţia de datini şi obiceiuri, zestrea poporului român, bucuria şi veşnicia neamului străbun pe plaiuri mioritice.

Zenovia Zamfir

Întru unire, credinţă şi comuniune

Întru unire, credinţă şi comuniune

Centenarul Marii Uniri este o sărbătoare a unităţii de neam și de credinţă, întărită prin

jertfă și biruinţă, este momentul aducerii aminte că Marea Unire din 1918 a fost rodul

luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, a întregului popor. Au contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. - care s-au aflat în

primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De a lungul timpului, slujitorii

Bisericii Ortodoxe Române s-au identificat mereu cu năzuinţele poporului nostru de

dreptate socială, libertate şi unitate naţională.

Unitatea poporului a reprezentat împlinirea unei aspiraţii de veacuri a neamului românesc de pretutindeni, a tuturor celor ce au grăit româneşte, celor ce s-au

închinat la altarele Bisericii, a celor ce-au purtat aceleaşi straie, au cântat aceleaşi

balade. Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului afirma: „Istoria românilor e

biografia extraordinară a unui popor de viţă veche, din strămoşi viteji şi drepţi, cumpăniţi în gândire şi hotărâţi în faptă“. Ca orice moment important al neamului românesc şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 poartă amprenta Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă, între acestia Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului pe atunci, care a rostit: „Nu putem şi nici nu avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că

astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă

românească...” Repere din viaţa şi activitatea pe ''Ogorul Domnului" a vrednicului de pomenire patriarhul Miron Cristea, sunt menționate de părintele Ciprian

Apetrei în ziarul ''Lumina'' din 6 martie 2018 : ''A văzut lumina zilei la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita, din binecredincioşii ţărani de frunte George şi Domniţa Cristea. La botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului

Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş i-a fost un vestit cioban din Săliştea

Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: Să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă! Și-a început cariera vieţii după absolvirea înaltei şcoli teologice de la Sibiu,

ca învăţător şi director la Şcoala primară din Orăştie (1890-1891). S-a remarcat imediat printr-o bogată activitate didactică de reînviorare a vieţii spirituale de aici. La 16 iulie 1891, a trimis o cerere Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, prin care solicita o bursă la Universitatea din Cernăuţi. A primit aprobarea, prin intermediul fostului său profesor de la Sibiu, Ioan Popescu, la Universitatea din Budapesta. Aici a fost student la Facultatea de Litere şi Filosofie (1891-1895), unde a obţinut şi doctoratul cu teza: Eminescu, viaţa şi opera (în limba maghiară), o premieră în cultura românească.

خn aceeaşi perioadă a publicat articole virulente la adresa şovinismului maghiar,

apărând drepturile românilor, atitudine manifestată şi în cadrul Societăţii studenţeşti

Petru Maior din Budapesta. Reîntors la Sibiu, i-au fost încredinţate diferite misiuni: secretar eparhial (1895- 1902), asesor (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909); între timp a fost hirotonit diacon celibatar (necăsătorit) - în 30 ianuarie 1900; hirotonit arhidiacon (în 8 septembrie 1901) şi în următorul an (1902) a

fost călugărit, sub numele de Miron (nume dat în cinstea Mitropolitului Miron

Romanul), la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din părţile Aradului; la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit în preot (ieromonah), iar la 1 iunie 1908, hirotesit protosinghel. خn perioada sibiană, în paralel, a fost redactor la Telegraful Romגn (1898-1900) şi preşedinte al Despărţămגntului Astra din Sibiu (în 1905); preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu, membru şi preşedinte al altor instituţii culturale româneşti; şi-a adus o importantă contribuţie la întemeierea Băncii Lumina din Sibiu, precum şi la înălţarea Catedralei Mitropolitane sibiene. Datorită pregătirii sale intelectuale alese, dar şi bogatei experienţe administrative acumulată la Centrul mitropolitan din Sibiu, în 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului şi înscăunat la 25 aprilie/8 mai 1910. La Caransebeş a apărat

şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa. În acelaşi timp, a militat pentru unitatea naţională a românilor, fiind prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român: Unirea cea Mare; de asemenea, a făcut parte din delegaţia care a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand Declaraţia de unire a Transilvaniei cu țara-mumă. În urma retragerii din scaun a Mitropolitului Primat Conon Arămescu Donici, gândurile multor clerici şi oameni destat s-au îndreptat înspre Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului. Astfel că, în 18/31

decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Mitropolit Primat al

României întregite, înscăunarea sa făcându-se a doua zi, 19 decembrie 1919/1 ianuarie 1920. Prin înălţarea Bisericii noastre la rang de Patriarhat, în 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. Pentru activitatea culturală şi naţională deosebită a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Patriarhul Miron Cristea a trecut la cele veşnice la Cannes, în Franţa, la 6 martie

1939, și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Unul dintre visele sale neîndeplinite din pricina timpurilor pe care le-a trăit, a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, iată că visul său devine realitate prin osteneala urmaşului său în demnitatea de Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu la Centenarul Marii Uniri ne vom ruga în Catedrala Naţională din Bucureşti''. Tradiţia poporului român de a-şi cinsti faptele de vitejie ale fiilor săi ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie, aceasta având o profundă semnificaţie religioasă şi laică, cu valenţe morale, spirituale, civice şi militare. Marile momente istorice care au marcat

poporul român s-au petrecut în vremuri de mari sacrificii omenești. Operele

comemorative ne amintesc despre curajul, spiritul de sacrificiu şi eroismul înaintaşilor noştri. Pe data de 20 iulie 2018, ca prinos de ''aducere aminte şi cinstire a înaintaşilor'', împreună cu doamna Mihaela Marina Popa, originară din zona binecuvântată a râului Mureș, am participat la Sărbătoarea Sfântului

Ilie Tesviteanul la Mănăstirea din Toplița. Spre bucuria şi surpriza mea, Mihaela este

descendenta patriarhului Miron Cristea. Despre frumoasa mănăstire, ctitoria marelui

ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Lucian afirma: „Aflândune

astăzi în Bethleemul primului Patriarh al Bisericii noastre ortodoxe, nu putem decât să medităm la credința cu care acesta, născut în preajma praznicului Sf.Proroc Ilie, a oferit drept ofrandă ocrotitorului său ceresc casa părintească, și împrejurimile acesteia, loc unde a și adus această preafrumoasă bisericuță de lemn. Remarcându-se prin atributul de a fi ctitor de neam, Patriarhul Miron a creat o legătură indestructibilă între prima sa Eparhie arhipăstorită, cea a Caransebeșului și locurile sale natale din Toplița Română, astăzi aparținătoare canonic de Eparhia Covasnei și Harghitei”. Centenarul reprezintă pentru tinerii de astăzi rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă din ţară şi

de peste hotare.

Zenovia ZAMFIR

Somn lin, suflet blând

Este greu să vorbeşti despre un scriitor în plină efervescenţă creatoare la trecut. Este greu să anunţi că Ştefan Nemecşek , numai este printre noi când doar în urmă cu două luni de zile organizase festivitatea de premiere a concursului ''Mineriada internaţională a tinerilor liceeni'', la Vulcan . Uneori cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie un Om , un jurnalist , un scriitor şi mai presus de toate un prieten al Vâlcii , al tinerilor liceeni şi al scriitorilor de pretutindeni.În perioada 2012-2014 , Ştefan Nemecşek devenise o prezenţă constantă în Râmnicu Vâlcea .Ediţia a II a concursului a fost lansată la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi adjudecată de tineri de la Liceul Tehnologic Oltchim , printre care Patricia Gherman dar şi de Alexandru Crăciun de la Călimăneşti. Cunoscător al mineritului , prieten al ortacilor , născut şi crescut în Valea Jiului , Ştefan a considerat că prin cultură , prin evenimente culturale , tinerii pot schimba opinia publicului despre violenţă , despre Valea Jiului.„Televiziunile, ziarele şi nu numai, se întrec în a comemora violenţele minerilor din Valea Jiului, săvârşite cu mulţi ani în urmă. Intrigat de cele revăzute a nu ştiu câta oară, mineri cu cozi de topor lovind în stânga şi dreapta, imobile şi maşini incendiate, violenţe săvârşite de indivizi-mineri care nu erau mineri, imagini care au ampretat imaginea Văii Jiului cu un stigmat necuvenit, decid organizarea unei contraacţiuni culturale, care să fie săvârşită de fiii şi fiicele celor acuzaţi de derularea violenţelor de tristă amintire”, spunea Ştefan Nemecşek.Cea de-a treia ediţie a Concursului literar al liceenilor precum şi a premiului Literar „Ştefan Nemecsek” a fost lansat la finele lunii noiembrie 2013, la Mănăstirea Cozia. La eveniment au paticipat nume reprezentative din jurnalistica românească, scriitori cunoscuţi precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Si la această editie tineri vâceni au fost laureaţi:Elena Burcuş , Mădălina Diaconu , iar la Liceul ''Constantin Brâncoveanu'' din Horezu a ajuns placheta trofeului. Despre Ştefan ştim:în anul 1956, luna iunie, ziua 19, într-o casă de colonie din cartierul KOKOSVAR - Vulcan, se naşte Ştefan NEMECŞEK, primul copil al familiei Susana şi Ştefan NEMECŞEK. Urmează cursurile primare la şcoala Generală nr. 4 şi nr. 5 Vulcan. În anul 1975, termină cursurile Liceului Real-Uman din Vulcan. În anul 1981 termină cursurile Facultăţii de Maşini şi Instalaţii Miniere din cadrul Institutului de Mine Petroşani, obtinând licenţa în electromecanică-tehnologică. Cinci ani mai târziu, obţine licenţa în ziaristică, absolvind cursurile Facultăţii de Ziaristică Bucureşti. Preocupat de continuarea studiilor şi perfectarea pregătirii jurnalistice obţine un masterat în filosofie-jurnalism fiind şeful primei promţii de master specializare filosofie-jurnalism din România, la Facultatea de Filosofie şi Jurnalism Bucureşti. Continuă studiile doctorale fiind doctorand al Institutului de Filosofie şi Psihologie "Constantin Rădulescu Motru" din cadrul Academiei Române (specializarea filosofie-psihologie) şi doctorand al Facultăţii de Filologie şi Istorie din cadrul "Universităţii 1 Decembrie" 1918 Alba Iulia, specilizarea Jurnalism şi comunicare. La începutul anului 2008 autorul reuşeşte să scoată de sub tipar încă doua volume cu tematică filsofică: "Teme filosofice mereu actuale" şi "Politică, religie şi morală". Încă de la lansarea cărţilor acestea s-au bucurat de o atenţie deosebită "Controverse filosofice" şi "Toleranţa în filosofia lockeeană" au reuşit să depăşească limitele judeţului Hunedoara, graniţele ţării, fiind apreciate chiar într-o bază NATO din Germania, la Parlamentul European şi Consiliul Europei de la Strasbourg, unde a avut loc o lansare oficială.
Cele doua volume ale "PRESEI HUNEDORENE (de la origini până în prezent)" apărute la Editura Realitatea Românească (editor ing. Daniela Miklos, coperta ing. Elisabeta Kocsik, ing. Cristian Nemecşek, tehnoredactarea computerizată ing. Zoltan Miklos, ing. Cristian Nemecşek, Adrian Catana, Culegere text Mădălina Căprar, corectura Ioan Dubek, Anamaria Nedelcoff) fiind apreciate ca lucrări originale şi inedite primesc Premiul Naţional al Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru carte de presă. Mai mult decât onorabil pentru autor a fost acţiunea de lansare a "PRESEI HUNEDORENE (de la începuturi până în prezent)" la Muzeul Naţional de Istorie din Cairo, cele două volume de istorie jurnalistică hunedoreană găsindu-şi loc împreună cu "Toleranţa în filosofia lockeeană" şi "Controverse filosofice" pe rafturile Bibliotecii din Alexandria şi în sacra bibliotecă a Mănăstirii Sinai, una dintre cele mai valoroase biblioteci creştine din lume.
Prin temele abordate, prin expunerea ideilor filosofice într-un limbaj accesibil, fară ca cititorul să aibă nevoie de un dicţionar filosofic pentru a înţelege şi reţine problematica prezentată, volumele "Teme filosofice mereu actuale" şi "Politică, religie şi morală" cunosc acelaşi succes de librărie, tirajele tipărite fiind epuizate chiar mai repede decât credea autorul.
Pe Ştefan l-am cunoscut în primăvara anului 2012 când împreună cu domnul Virgil Şerbu Cisteianu am vizitat mai multe localităţi din Basarabia. Un om bun , un jurnalist şi scriitor cu vocaţie de ctitor. Ne-am revăzut la diferite manifestări culturale organizate în Valea Jiului , Vâlcea , Curtea de Argeş. Acum la finalul călătoriei- Somn lin, suflet bun!

Zenovia Zamfir

Întru unire şi comuniune la Bibliotecă

Biblioteca a fost şi este un izvor nesecat de cunoaştere,o poartă deschisă către lume, visare,imaginaţie,aventură şi lectură.Biblioteca poate fi considerată un templu al cărții, al discursului în compania celor mai de seamă spirite ale culturii universale, un univers magic în care, marii visători şi gânditori ai umanității, au transmis generațiilor următoare zestrea lor de gânduri și sentimente. Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea este într-o permanentă căutare, modernizare, adaptare a ''vremilor'' şi ''vremurilor''.

O nouă dimensiune a bibliotecii publice: activităţile social- culturale a prins contur şi s-a dezvoltat în ultimii ani. Proiectele precum: '' Iubirea de aproapele meu'', ''Copilăria- bucuria tuturor'', ''Caravana Culturii'', '' Pe urmele marilor ierarhi vâlceni Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul'', ''Pe drumuri de istorie,credinţă şi cultură'' realizate în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului, Liga Femeilor Creştine Ortodoxe Vâlcea, Societatea Culturală ''Anton Pann'', Clubul de Presă Valea Jiului'', Asociaţia ''Rusidava Culturală'' Drăgăşani, Societatea Culturală Apollon- România, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea au creat o paletă largă de preocupări şi au reprezentat Biblioteca Judeţeneană ''Antim Ivireanul'' în judeţ, ţară şi dincolo de graniţă: Cernăuţi, Chişinău. Iubirea este o taină pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu există jertfă fără iubire şi iubire fără jertfă. Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea înseamnă lacrimi, suferinţă, părere de rău. Iubirea înseamnă a te gândi, a te implica, a trăi, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mângâia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Lumea de astăzi are mare nevoie de dragoste. Trăim într-o lume în care se vorbeşte mult despre iubirea celorlalţi, într-o lume preocupată de comuniune. La începutul anului 2013 am inițiat proiectul ''Iubirea de aproapele meu'' care presupune deplasarea în Centrele Sociale și Centrele de Plasament, lunar, pentru a aduce o rază de lumină și un strop de bucurie semenilor noștri aflaţi în suferinţă indiferent de vârstă, apartenență socială, convingeri religioase. De-a lungul timpului am fost în Centrele Sociale din: Lădeşti, Bălceşti, Milcoiu, Govora, Bistriţa, Lungeşti, Zătreni, Măciuca, Lupeni, Buzău, în Centrele de Plasament din Ostroveni și Nord. Momente frumoase, clipe de iubire, zâmbete și bucurii am împărtăşit cu semenii noștri,deasemenea s-au stabilit relații de prietenie și colaborare, am fost răsplătiţi cu vorbe și gâduri alese.Ideea de a porni pe urmele marilor ierarhi vâlceni a venit de la marele adevăr :județul Vâlcea cu istoria sa milenară, înconjurat de o salbă de mănăstiri și staţiuni balneoclimaterice este şi zona cu mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Bartolomeu Anania şi Mitropolitul Efrem Enăchescu. Astfel,joi 7 iunie 2017, împreună cu o delegaţie de vâlceni coordonată de domnul Duicu Justin -primarul comunei Glăvile, doamna bibliotecară Maria Catană -Biblioteca Publică Glăvile şi preot Dumitru Popa am onorat invitaţia de a păşi ''pe urmele marilor ierarhi vâlceni la Cluj Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul''. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde şi dorme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere , la ora 13,30 grupul însoţit de Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuţ Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca .în timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ''pe ogorul Domnului''. ''Cunoscând trecutul, vom şti să preţuim prezentul şi să ne pregătim viitorul ''. Istoria, credinţa şi cultura apropie inimile când scopul este unul nobil-Acela de a face bine.Pentru a recompensa activitatea pe care au desfăşurat-o în cursul anului şcolar, Clubul de Presă din Valea Jiului a organizat elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 3 din Lupeni o excursie educativă în judeţele Sibiu şi Vâlcea. Excursiile contribuie la educarea şi dezvoltarea simţului estetic, trezesc dragostea şi interesul pentru natură şi respectul pentru frumuseţile ei.Proiectul a avut ca şi scop, ca, printr-o excursie amănunţit pregătită, să facă cunoscut celor interesaţi elemente din: geografia locurilor, istorie, cultură, religie şi nu în ultimul râd, tradiţie şi legendă, naţionale. Despre ''Caravana Culturii'' putem spune ca:..''La început a fost...ideea. Apoi o mână de împătimiți ai condeiulului dar și ai culturii au crezut că trebuie să pornească la drum pentru a face cunoscute creațiile lor și ale altor confrați din mai multe localități ale țării. Ajunsă la cea de-a doua ediţie, ''Caravana Culturii'' a fost un turneu pentru înfrăţire şi colaborare pe zonă culturală, lansări de cărţi, serate literare şi întâniri cu membrii Cenaclurilor literare din ţară''.Spaţiu de unire şi comuninune, Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea este considerată pe bună dreptate Templu Culturii Vâlcene.

Zenovia Zamfir

Suferinţa calea spre bucurie

Un mare duhovnic contemporan spunea că drumul sau calea spre desăvârşire trece în mod obligatoriu prin proba ispitelor, a încercărilor sau necazurilor fără de voie, a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor. ''Am crezut tot timpul în visele mele și am realizat că scrierea visului funcționează, ajută la împlinirea lui. E atât de plăcut când recitești un vis și urmărești etapele prin care se realizează! Capeți o mare încredere în tine și o claritate a scopurilor cum nu ai mai avut înainte”, sună un cuvânt, de învățătură am putea spune, al scriitorului Ilorian Păunoiu. Vestea plecării lui Ilorian Păunoiu''puţin printre stele'' i-a îndurerat profund pe toţi cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat creaţia şi activitatea. 'Nu sunt victimă şi niciodată nu mi-a plăcut să mi se spună aşa. Sunt un învingător, pentru că nu am renunţat niciodată la iubire, la frumos, la frumosul din oameni, la frumosul naturii, la frumosul primăverii, la frumosul reînvierii. Sunt un om normal ca toţi ceilalţi, am avut privilegiul poate să fiu prietenul lui Dumnezeu, prin acest har de a scrie. Acest volum de eseuri aş dori să fie citit de prieteni ai lui Dumnezeu, cu inima, aşa cum eu l-am scris, simţindu-l. Dumnezeu înseamnă iubire, Dumnezeu este iubire. Iubirea ţine de suflet, de adâncimile luminoase ale gândului curat. Cea mai frumoasă poveste a vieţii lăuntrice este poezia fiecărui suflet, unic, indivizibil, microcosmos şi taină neatinsă de miasmele cotidiene, de foşgăiala nebună a unei lumi în derivă, a unei societăţi de consum care, în fapt, ne consumă sufletul şi setea lui de zbor spre sfere mai pure'', mărturisea Ilorian . De la părinţii săi, Constantin şi Ioana, oameni gospodari, care l- au crescut cu multă dragoste a primit o educaţie religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru i-a marcat viaţa şi creaţia literară. Drumul spre fericirea veşnică a raiului trece de cele mai multe ori prin suferinţă, iar calea strâmtă, aspră şi cu lacrimi, ce conduce spre el o constituie aceste necazuri. Poarta de trecere de la bucuriile efemere, trupeşti şi lumeşti, la cele înalte, duhovniceşti este de cele mai multe ori o poartă a suferinţei. Doar trăind în durere, vom putea transforma suferinţa în împlinire şi bucurie sufletească, slăbiciunea în putere şi revolta în smerită mulţumire. Pentru Ilorian suferinţa fizică , aceea boală nemiloasă ''distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, boală nevindecabilă, care progresiv, a dus la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare'' nu părea o povară ci mai degrabă o bucurie. Citea, publica articole şi cărţi, mergea la evenimente culturale , avea mulţi prieteni şi tineri în jurul său , primea şi oferea ajutor cu multă demnitate. În ziua când ne-am luat răman bun de la Ilorian Păunoiu pentru ultima dată , am hotărât să publicăm o lucrare în memoria sa. Pe data de 14 decembrie 2016, când ar fi implinit vârsta de 52 de ani, am organizat o serie de evenimente dedicate celui ce a fost '' Poetul iubirii şi al suferinţei”. După slujba de pomenire săvârşită la mormântul din localitatea natală a urmat manifestarea “ In memoriam – Ilorian Păunoiu” care s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană '' Antim Ivireanul'' Vâlcea şi unde au fost lansate lucrările “Am plecat puţin printe stele'', ediţie îngrijită de Bogdan Popian şi “ In Memoriam – Ilorian Păunoiu'', ediţie pe care am realizat-o în colaborare cu doamna Liliana Ghiţă Boian. În această Antologie am considerat că se cuvine să publicăm o parte din poeziile rămase pe pagina lui Ilorian, impresii şi amintiri ale prietenilor . Cităm: ...''Astfel - din suferinţă şi speranţă, însoţite de o emoţionantă dragoste de viaţă şi de o voinţă puţin comună - se va naşte treptat unul dintre scriitori cei mai originali şi mai înzestraţi ai Vâlcii şi ai ţării, apreciat ca atare de reputaţi scriitori şi critici literari, precum Taşcu Gheorghiu, Constantin Zărnescu, Elisaveta Novac, Bartolomeu Anania (peste ani, aproape de zilele noastre, recomandarea înaltului prelat va cântări greu, alături de cea a poetei din Cernişoara Vâlcii, la primirea lui Ilorian în rândurile membrilor Uniunii Scriitorilor din România)'', spunea Ion Soare în revista ''Lumina Lumii'', 2016.

''La moartea unui poet- Literatura de azi Ce destin potrivnic ne face să scriem uneori despre oameni doar în momentul plecării lor? ...Ilorian Păunoiu a fost. În dimineaţa acestei zile de 7 septembrie ne-a părăsit. A fost poet, ne-a fost coleg, trendsetter al platformei ''Literatura de azi'', om prin care a curs sânge, viaţă, durere multă, uneori, rar, bucurie, dar totdeauna demnitate, dragoste de oameni şi simţire infinită'', a scris Camelia Radulian.

''Mi-e greu să-mi pun gândurile pe hârtie când e vorba de ILORIAN şi asta pentru că dincolo de prieten ,am descoperit multiple valenţe,un poet al iubirii depline, un nobil pământean, un creştin profund,un militant neobosit pe meterezele unui partid moral, un model de viaţă pentru toate vârstele şi categoriile socio-umane.Tot ceea ce a reuşit a fost din incomensurabila sa iubire' se mărturiseşte doamna doctor Rita Dumitraşcu.

''În loc de postfață .. Nu știu dacă aș fi avut posibilitatea să-l simt pe Dumnezeu așa de aproape de mine dacă nu aș fi avut șansa să-l întâlnesc pe Ilorian Păunoiu...Nu știu dacă aș fi putut să retrăiesc peste mulți ani risipiți pe cărările vieții aceeași emoție dureroasă pe care mi-a provocat-o în adolescență suferința unei rude apropiate care a suferit de aceeași maladie, dacă nu aș fi avut bucuria întâlnirii cu Ilorian Păunoiu... Și nu știu nici dacă am suferit mai mult atunci, când înfloreau mugurii compasiunii, dar și ai inutilității mele umane sau acum, când dincolo de impon-derabilitatea neputinței fizice am simțit zâmbetul cald, apropiat, serafic al lui Iorian Păunoiu'',Liliana Ghiţă Boian în lucrarea'' In Memoriam -Ilorian Păunoiu''.

Iubirea este o taină pe care Bunul Dumnezeu a strecurat-o în sufletul nostru. Prin şi din iubire ne desăvârşim, '' căci dacă dragoste nu e , nimic nu e '' , ...''şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt,'' Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel . Aşa l-am cunoscut pe Ilorian, cu multă iubire de Dumnezeu şi semenii săi, poet al iubirii , un om printre oameni, cu multă dragoste şi dăruire de sine pentru cei din jur. În ciuda fragilităţii fizice, Ilorian transmitea putere, din puţinul său reuşea să ajute şi pe alţii, deşi suferind era mereu zâmbitor, a fost şi va rămâne un exemplu de voinţă şi reuşită''.

Ilorian avea un har aparte, când începea să vorbească strălucea, răspândea pace şi lumină, era un orator desăvârşit şi cânta foarte frumos. Dăruind vei dobândi negreşit împlinire din zâmbetul celui care a primit de la tine . Nu dăruiţi pentru a primi, nu dăruiţi dacă nu simţiţi, nu dăruiţi dacă doriţi recunoaştere, pentru că ea nu va veni. Dăruiţi din puţinul vostru un zâmber, o clipă de alinare, o secundă ce poate schimba viaţa unui om, spunea adesea Ilorian.

Zenovia Zamfir