Întru unire, credinţă şi comuniune

Întru unire, credinţă şi comuniune

Centenarul Marii Uniri este o sărbătoare a unităţii de neam și de credinţă, întărită prin

jertfă și biruinţă, este momentul aducerii aminte că Marea Unire din 1918 a fost rodul

luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, a întregului popor. Au contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. - care s-au aflat în

primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De a lungul timpului, slujitorii

Bisericii Ortodoxe Române s-au identificat mereu cu năzuinţele poporului nostru de

dreptate socială, libertate şi unitate naţională.

Unitatea poporului a reprezentat împlinirea unei aspiraţii de veacuri a neamului românesc de pretutindeni, a tuturor celor ce au grăit româneşte, celor ce s-au

închinat la altarele Bisericii, a celor ce-au purtat aceleaşi straie, au cântat aceleaşi

balade. Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului afirma: „Istoria românilor e

biografia extraordinară a unui popor de viţă veche, din strămoşi viteji şi drepţi, cumpăniţi în gândire şi hotărâţi în faptă“. Ca orice moment important al neamului românesc şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 poartă amprenta Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă, între acestia Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului pe atunci, care a rostit: „Nu putem şi nici nu avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că

astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă

românească...” Repere din viaţa şi activitatea pe ''Ogorul Domnului" a vrednicului de pomenire patriarhul Miron Cristea, sunt menționate de părintele Ciprian

Apetrei în ziarul ''Lumina'' din 6 martie 2018 : ''A văzut lumina zilei la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita, din binecredincioşii ţărani de frunte George şi Domniţa Cristea. La botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului

Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş i-a fost un vestit cioban din Săliştea

Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: Să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă! Și-a început cariera vieţii după absolvirea înaltei şcoli teologice de la Sibiu,

ca învăţător şi director la Şcoala primară din Orăştie (1890-1891). S-a remarcat imediat printr-o bogată activitate didactică de reînviorare a vieţii spirituale de aici. La 16 iulie 1891, a trimis o cerere Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, prin care solicita o bursă la Universitatea din Cernăuţi. A primit aprobarea, prin intermediul fostului său profesor de la Sibiu, Ioan Popescu, la Universitatea din Budapesta. Aici a fost student la Facultatea de Litere şi Filosofie (1891-1895), unde a obţinut şi doctoratul cu teza: Eminescu, viaţa şi opera (în limba maghiară), o premieră în cultura românească.

خn aceeaşi perioadă a publicat articole virulente la adresa şovinismului maghiar,

apărând drepturile românilor, atitudine manifestată şi în cadrul Societăţii studenţeşti

Petru Maior din Budapesta. Reîntors la Sibiu, i-au fost încredinţate diferite misiuni: secretar eparhial (1895- 1902), asesor (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909); între timp a fost hirotonit diacon celibatar (necăsătorit) - în 30 ianuarie 1900; hirotonit arhidiacon (în 8 septembrie 1901) şi în următorul an (1902) a

fost călugărit, sub numele de Miron (nume dat în cinstea Mitropolitului Miron

Romanul), la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din părţile Aradului; la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit în preot (ieromonah), iar la 1 iunie 1908, hirotesit protosinghel. خn perioada sibiană, în paralel, a fost redactor la Telegraful Romגn (1898-1900) şi preşedinte al Despărţămגntului Astra din Sibiu (în 1905); preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu, membru şi preşedinte al altor instituţii culturale româneşti; şi-a adus o importantă contribuţie la întemeierea Băncii Lumina din Sibiu, precum şi la înălţarea Catedralei Mitropolitane sibiene. Datorită pregătirii sale intelectuale alese, dar şi bogatei experienţe administrative acumulată la Centrul mitropolitan din Sibiu, în 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului şi înscăunat la 25 aprilie/8 mai 1910. La Caransebeş a apărat

şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa. În acelaşi timp, a militat pentru unitatea naţională a românilor, fiind prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român: Unirea cea Mare; de asemenea, a făcut parte din delegaţia care a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand Declaraţia de unire a Transilvaniei cu țara-mumă. În urma retragerii din scaun a Mitropolitului Primat Conon Arămescu Donici, gândurile multor clerici şi oameni destat s-au îndreptat înspre Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului. Astfel că, în 18/31

decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Mitropolit Primat al

României întregite, înscăunarea sa făcându-se a doua zi, 19 decembrie 1919/1 ianuarie 1920. Prin înălţarea Bisericii noastre la rang de Patriarhat, în 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. Pentru activitatea culturală şi naţională deosebită a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Patriarhul Miron Cristea a trecut la cele veşnice la Cannes, în Franţa, la 6 martie

1939, și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Unul dintre visele sale neîndeplinite din pricina timpurilor pe care le-a trăit, a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, iată că visul său devine realitate prin osteneala urmaşului său în demnitatea de Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu la Centenarul Marii Uniri ne vom ruga în Catedrala Naţională din Bucureşti''. Tradiţia poporului român de a-şi cinsti faptele de vitejie ale fiilor săi ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie, aceasta având o profundă semnificaţie religioasă şi laică, cu valenţe morale, spirituale, civice şi militare. Marile momente istorice care au marcat

poporul român s-au petrecut în vremuri de mari sacrificii omenești. Operele

comemorative ne amintesc despre curajul, spiritul de sacrificiu şi eroismul înaintaşilor noştri. Pe data de 20 iulie 2018, ca prinos de ''aducere aminte şi cinstire a înaintaşilor'', împreună cu doamna Mihaela Marina Popa, originară din zona binecuvântată a râului Mureș, am participat la Sărbătoarea Sfântului

Ilie Tesviteanul la Mănăstirea din Toplița. Spre bucuria şi surpriza mea, Mihaela este

descendenta patriarhului Miron Cristea. Despre frumoasa mănăstire, ctitoria marelui

ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Lucian afirma: „Aflândune

astăzi în Bethleemul primului Patriarh al Bisericii noastre ortodoxe, nu putem decât să medităm la credința cu care acesta, născut în preajma praznicului Sf.Proroc Ilie, a oferit drept ofrandă ocrotitorului său ceresc casa părintească, și împrejurimile acesteia, loc unde a și adus această preafrumoasă bisericuță de lemn. Remarcându-se prin atributul de a fi ctitor de neam, Patriarhul Miron a creat o legătură indestructibilă între prima sa Eparhie arhipăstorită, cea a Caransebeșului și locurile sale natale din Toplița Română, astăzi aparținătoare canonic de Eparhia Covasnei și Harghitei”. Centenarul reprezintă pentru tinerii de astăzi rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă din ţară şi

de peste hotare.

Zenovia ZAMFIR