Bucuriile și durerile părintele Iov Pătraşcu, Monahul care scrie cu degetele de la picioare

 

Iubirea, acel sentimentul care ne întregește, care unește suflete, a apărut o dată cu Pământul și este veche precum lumea. A iubi este legea vieții, ea reprezintă : înțelegere, respect, loialitate, bucurie. Sfânta Scriptură ne spune „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ,,Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. ” (Marcu 12:30-31 VDC ). Pornind de la aceste precepte biblice împreună cu prietenii, prietenele, colegele de la Biblioteca Județeană ,, Antim Ivireanul”, Societatea Culturală “Anton Pann” , Liga Scriitorilor ,,Valeriu Anania ” Vâlcea, Ascior Buzău și Liga Femeilor Creștin Ortodoxe -Filiala Vâlcea, am gândit un proiect care să ne permită ca  „din puținul nostru” să dăruim și celor din jur care au nevoie, să le alinăm suferințele cu o vorbă bună, o rugăciune, un cântec, o poezie. „Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta” – E. Swedenborg. Sub genericul „Iubirea de aproapele meu”, am pornit prin Centrele de Îngrijire și Asistență Socială din Vâlcea: Măciuca, Bistrița, Lungești, Zătreni, Milcoiu, Băbeni, Govora iar cu timpul am ajuns la Valea Plopului – Prahova, la Mănăstirile din Moldova unde există copii abandonați de familie și ajutați de monahi și monahii, pentru a oferi ,, Bucuria de a dărui...Bucurie”. Întâlnirile au fost și sunt frumoase, emoționante. La Centrul de la Zătreni l-am întâlnit pe părintele Iov Pătrașcu care are o impresionantă poveste de viață...  <<Călugărul Iov, pe numele său de mirean Ilie Pătrașcu (53 de ani), este un om a cărui existență a fost marcată de nenumărate suferințe. A fost abandonat la naștere, când mama lui a aflat că afecțiunea copilului, tetrapareza spastică (o boală gravă care afectează membrele), nu avea leac. Ilie a ajuns atunci în grija bunicii, cea care l-a ocrotit timp de 33 de ani. Copilăria lui Ilie Pătrașcu a fost un alt chin, cum singur recunoaște. Din cauza handicapului locomotor sever de care suferă, monahul a fost obligat să-şi petreacă mai tot timpul închis în casă. La școală nu a mers niciodată, dar asta nu l-a împiedicat să-și hrănească setea de cunoaștere, să învețe să scrie și să citească. „Bunica era o femeia fără prea multă cultură, dar consider că Dumnezeu i-a dat putere și dragoste să mă îngrijească atât cât a știut și a putut ea să înțeleagă și să facă. Da, ea a fost multă vreme singura mea lume. Când am împlinit șapte ani am învățat să citesc, cu toate că nu am putut să merg la școală. De atunci, am citit tot ce mi-a căzut în mână, pentru că eram mai tot timpul singur, iar timpul trecea mai ușor astfel. Cu calculatorul am început să lucrez în urmă cu cinci ani, m-am străduit destul de mult, m-am luptat până am învățat să tastez“, își începe povestea Ilie Pătrașcu. Monahul Iov comunică cel mai ușor în scris, căci fiecare cuvânt pe care se străduiește să-l articuleze pare să-i zdruncine și mai mult sănătatea și așa destul de firavă... „În centrul de la Zătreni am cunoscut oameni care au fost alături de mine și m-au sprijinit cât s-a putut de mult. Prin ei am început să cunosc viața duhovnicească, în sensul că am început să merg pe la mănăstiri. Așa i-am cunoscut pe Părintele Siluan și pe Părintele Varsanufie de la Pătrunsa și m-am călugărit. Mereu am avut o relație cu Dumnezeu, dată fiind situația mea, pentru că m-am născut cu o boală ce m-a ținut tot timpul imobilizat și departe de prieteni“, adaugă Ilie Pătrașcu....>> Povestea călugărului paralizat care socializează cu degetele de la picioare: „Toată viața mea este minunată!“ Irina Rîpan,  publicat: 26.09.2015. Viața este o luptă... cazi și te ridici mereu. Important nu este să învingi, ci să te ridici și să arăți că nu poți fi înfrânt! De la prima întâlnire au trecut ani, timp în care viața părintelui s-a schimbat mult. A beneficiat și beneficiază de condiții bune în care să-și desfășoare pasiunea de a scrie, de a visa cu ochii deschiși, de a avea prieteni virtuali. În perioada pandemiei Roventa, cea care îi alină tristețile și durerile, cea care este zi și noapte alături de el, l-a luat acasă. Aici i-a creat un spațiu confortabil iar cu sprijinul Emiliei, o prietenă a mea, au achiziționat un pat ergonomic care să- i permită un somn odihnitor și liniștit. În camera curată și frumos mobilată, cu o sobă de teracotă care iarna îi încălzește trupul firav, Părintele poate să-și primească puțini vizitatori, să se roage l-a icoanele care îl veghează de pe pereți, să privească natura de pe geam. „Iov Monahul sau Părintele Iov Pătrașcu este un călugăr de la care avem multe de învățat. Îndură suferința strângând din dinți, așteptând să capete un moment în care să tragă adânc aer în piept, fără să crâcnească, fără să spună că durerile pe care le duce zi de zi sunt atât de puternice încât, pe oricare dintre noi ne-ar pune la pământ. Zâmbește, povestește, se bucură când este vizitat, se luptă din răsputeri să le vorbească tuturor celor care îi calcă pragul, deși, fiecare cuvânt pe care îl spune, parcă este rupt din întreaga lui ființă, necesintând un efort extraordinar...” scrie Luminița Ciobanu, jurnalul.ro. Deși drumul de la Vâlcea la Zătreni este lung și obositor, ori de câte ori am timp merg împreună cu fetele de la Liga Femeilor sau cu doamnele bibliotecare Iuliana Radi și  Emilia Gulică, pentru a petrece o clipă de bucurie, pentru a râde și a glumi cu părintele, pentru a primi sfaturi și îndrumări de la domnia sa. Întâlnirile noastre au devenit momente de sărbătoare pentru Monahul care scrie cu degetele de la picioare, cântăm și ne bucurăm împreună, visăm și sperăm la o lume mai bună. Prin anul 2021, părintele ne scria...,,vă mulțumesc mult doamna Zenovia, dumneavoastră și tuturor celor care m-ați vizitat, mă bucur nespus de mult că nu m-ați uitat, a fost o mare bucurie să vă revăd și să știu, să simt că cineva nu m-a uitat. Totuși vă gândiți la mine în aceste vremuri grele, mă bucură faptul că mai există puțină dragoste pe acest pământ, sper ca dragostea să nu moară și Dumnezeu să nu ne părăsească”. Momentele sunt foarte emoționante și pline de evlavie. Privind la viața curată și la demnitatea cu care Părintele o trăiește, ne dăm seama cât de mici suntem și ce multe avem de învățat de la domnia sa. Bucuria cu care ne întâmpină, zâmbetul larg de pe fața scăldată în lumină, dragostea cu care ne așteaptă sunt motive speciale pentru care parcurgem o cale destul de lungă. Nici un efort nu este prea mare atunci când trebuie să-l vizităm pe Părinte. Plecăm de la el și mulțumim de fiecare dată Bunului Dumnezeu pentru șansa de a -l cunoaște, de a fi prieteni. ”Domnul și Maica Domnului să vă binecuvânteze, să vă ocrotească și să vă mântuiască! Amin !”, ne scrie în fiecare zi.    

Zenovia Zamfir                  

Glăvile natale, spațiul veșniciei Mitropolitului Bartolomeu Anania

 

Județul Vâlcea cu istoria sa milenară a devenit „Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România” , marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Este primul judeţ din ţară care şi-a înregistrat brandul la OSIM, printr-un certificat cu o durată de protecţie pe zece ani şi posibilitatea de reînnoire la expirarea acestui termen. Dar Vâlcea este judeţul cu cele mai multe staţiuni balneoclimaterice şi cu cele mai multe lăcaşuri de cult din România. La acestea se adaugă staţiunile montane, pârtia de schi de pe Transalpina, monumentele istorice şi serviciile protejate UNESCO, precum ceramica de la Horezu şi Mănăstirea Hurezi. În anul 2020, ultimul record mondial înregistrat de Academia Recordului Mondial din Statele Unite ale Americii – World Record Academy – a fost înregistrat de cupola Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Recordul „Largest stained glass dome: The Ramnicu Valcea County Library” a fost publicat pe site-ul Academiei Recordului Mondial, cea mai mare organizaţie care verifică şi omologhează recordurile mondiale, şi  a fost inclus în celebra Carte a Recordurilor, Guinness Book. În această zonă binecuvântată de Dumnezeu, au văzut lumina zilei marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian Marina, la data de 22 februarie în localitatea Suiești iar Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe 18 martie 1921 în comuna Glăvile. A rânduit Bunul Dumnezeu să se cunoască și să se respecte până la asfințitul vieții. Dâra de lumină rămasă în urma lor strălucește și mai mult, pe măsură ce anii trec. Pe data de 31 ianuarie 2015, se împlinesc 14 ani de la trecerea în veșnicie a Mitropolitului Bartolomeu Anania. Născut pe meleaguri vâlcene, a primit la botez numele de Valeriu. Ascensiunea sa până la înalta demnitate de Mitropolit a fost conform canoanelor bisericești și a presupus multă muncă, dăruire, fiind presărată cu multă suferință și mari greutăți. <<În iunie 1946, când era student la Cluj a condus greva studențească anticomunistă, grevă urmată de un lung şir lung de arestări şi expulzări. În timpul comuniştilor, părintele Anania a fost întemniţat 6 ani, între 1958-1964. În 1948, la Sibiu, şi-a luat licenţa în Teologie. Cariera duhovnicească a început-o în 1942, la mănăstirea Antim din Bucureşti. A primit numele de călugărie Bartolomeu. Între anii 1965-1976 a deţinut mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. În anul 1967 ajunge arhimandrit. Cât a stat în SUA, a ţinut conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Stăpânea bine limba engleza. Reîntors în România, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al BOR (1976-1982). În 1982 s-a retras la mănăstirea Văratec, unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Bibliei. Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În 24 martie 2006, Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar Bartolomeu a devenit mitropolit. A slujit 18 ani ca arhiepiscop şi 5 ca mitropolit. Florina Pop, ziarul Adevărul , ianuarie 2015, >>. Părintele Bogdan Ivanov, care a stat în preajma sa, ani de zile, spune că Bartolomeu Anania era un om foarte organizat, avea disciplina muncii, iubea foarte mult copii şi tinerii, îndrăgea animalele, şi a trăit cu conştiinţa de a lăsa ceva în urma sa. „A fost un om foarte disciplinat care a avut tot timpul conştiinţa muncii, rigoarea şi disciplina muncii. A ştiut să-şi depăşească propria condiţie. A trăit cu sentimentul că el, ca om, trebuie să facă ceva în viaţa asta. 
Povesteşte, la un moment dat, în Memorii, că, în timpul unui raid aerian deasupra capitalei, făcut de aviaţia anglo-americană, era ascuns pe un câmp, în nişte gropi improvizate şi care serveau ca adăpost. A avut atunci o revelaţie, şi-a zis ce penibil poate să moară şi cum se poate încheia viaţa sa fără să facă nimic. Atunci, când avea vreo 14-15 ani şi era elev la seminar, şi-a făgăduit că dacă va scăpa de acolo trebuie să facă ceva cu viaţa sa. Şi a şi făcut. Şi generaţia din care a făcut parte a fost una care a lăsat ceva pentru lumea în care trăim şi dacă noi avem conştiinţa libertăţii  o avem şi datorită acestor oameni care au suferit şi s-au format toată viaţa lor în spiritul ei”, afirma Bogdan Ivanov, într-un interviu acordat ziarului Adevărul . Avea cultul familiei. Şi-a iubit foarte mult mama, iar la Nicula, în locuinţa sa, în dormitor, avea un portret cu ea. Ura până la violenţă nedreptatea. Avea un cult al dreptăţii. Când era la seminar a luat apărarea unui bătrân care vindea cornuri în curte şi pe care colegii săi îl suspectau ca fiind omul ruşilor. I-au rechiziţionat taraba, iar Anania a intrat între ei, i-a dat la o parte şi  l-a apărat pe bătrân. Dorul și dragostea pentru locurile natale, le-a purtat în suflet pretutindeni, pe unde destinul l-a condus. Spre toamna vieții s-a stabilit în Cluj iar la Mănăstirea Nicula și- a construit o locuință cu o arhitectură asemănătoare cu cea din Oltenia pentru a-și alina dorul de meleagurile natale. „Şi-a construit o reşedinţă unde şi-a lăsat toate lucrurile pe care le considera de valoare: biblioteca, obiectele personale, arhiva literară şi arhiva biblică. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a predicat. Sunt cunoscute predicile de la Mănăstirea Nicula. Unele sunt publicate, altele urmează“, afirma părintele Bogdan Ivanov. Este un mic sanctuar, făcut de Silviu Oravitzan, un artist din Lugoj, în care există o capelă. În acea capelă pitită în perete au rămas, aşa cum le-a lăsat Anania, cărţi de rugăciuni bine frunzărite, potire care nici n-au fost folosite, haine de slujbă, dar şi macheta unei biserici făcute doar din chibrituri de fratele său, Dumitru Anania. Este macheta bisericii din satul lor natal, Glăvile, din judeţul Vâlcea. Un portret al fratelui său, ţinând în mâini biserica de la Glăvile, se află şi în dormitorul fostului mitropolit, alături de chipul mamei şi al bunicului – persoane foarte importante în viaţa lui. Pe masa de altar se găseşte o cărticică veche de rugăciuni care i-a fost alături în cele mai grele momente ale vieţii sale. În anul 2017, am inițiat un pelerinaj sub genericul  ,, Pe urmele marilor ierarhi vâlceni -Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul’’, pentru a ne cunoaște mai bine înaintași dar și pentru a le cinsti memoria. Astfel, joi 7 iunie 2017, o delegaţie de vâlceni pe care am coordonat-o împreună cu domnul Duicu Justin, primarul comunei Glăvile, alături de Maria Catană – Biblioteca Publică Glăvile şi preot Dumitru Popa, am pornit la drum în zori zilei. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde îşi dorme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere , la ora 13,30 grupul însoţit de tânărul teolog Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuț Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca. În timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ''pe ogorul Domnului''. << Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost un om mare, un ierarh al Bisericii cu o ţinută de excepţie, iar minimum de recunoştinţă faţă de arhipăstorii noştri este ca la soroacele pe care ni le-a lăsat Sfînta Biserică să le facem pomeniri şi să ne rugăm pentru ei, spunea (la  29 ianuarie 2012 ), mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ  >>. Apoi am mers la muzeu unde maica Gabriela ne-a precizat '' Iniţiativa Mitropoliei Clujului de reorganizare a muzeului de artă religioasă într-o formulă modernă, profund ştiinţifică, de tezaurizare a unor valori artistice şi istorice, sau de valoare documentară, o datorăm vrednicului de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, preluată cu entuziasm de I.P.S. Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit Ortodox al Clujului, care s-a angajat cu fermitate şi dăruire, sporind şi împlinind moştenirea iluştrilor săi înaintaşi''. Pelerinajul a continuat cu vizitarea mănăstiri Floreşti-Tăuţi din Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului . "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu Harul Sfântului Duh, Treimea cea Deofiinţă şi nedespărţită, ziditu-s-a această sfântă biserică a mănăstirii, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", din Tăuţi-Floreşti... între anii 1994-2010..." Împreună cu obştea, maica stareţă Teodora a realizat aici ''o scânteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului''. Spre seară, am ajuns la mănăstirea Nicula, un loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, unde Bartolomeu Anania, şi-a găsit a doua casă. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a predicat...spunea părintele Bogdan Ivanov. Tot aici se află icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care a fost pictată în 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit unui proces-verbal, scris de câțiva militari austrieci din acea perioadă, icoana Maicii Domnului a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie și 12 martie 1699, iar Mănăstirea Nicula a devenit, ulterior, loc de pelerinaj. Icoana este apreciată și în lumea romano-catolică. Acolo am întâlnit-o pe Maica Galineea '' Îngerul păzitor'' al mitropolitului, care ne-a primit cu multă bucurie şi emoţie în ,,Casa Înaltului’’. Cu voce dulce şi suavă ne-a povestit amintiri despre vrednicul de pomenire Mitropolitul Barolomeu Anania, ne-a permis să admirăm biblioteca vastă și plină cu capodopere ale literaturii române, să ne așezăm pentru poze la biroul marelui ierarh vâlcean. A suferit mult pentru că nu a putut participa la înmormântarea mamei sale fiind în închisoare atât el cât și fratele Dumitru, ne spune Maica Galineea care l-a surprins adesea trist și îngândurat. A doua zi, însoţiţi de părintele Pantelimon am vizitat noua biserică a Mănăstirii Nicula , a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 aprilie 2001, în prezenţa I.P.S. Bartolomeu Anania şi a numeroase oficialităţi. Cu timpul, acest pelerinaj a devenit tradiție și de la Cluj, am mers la Mănăstirea Piatra- Fântânele unde piatra de temelie a fost pusă de Mitropolitul Bartolomeu. Maica stareță Pamfilia ne-a povestit cu mare emoție istoria locului. Următorul an am ajuns la Mănăstirea Ilva Mare unde maica stareță Hristofora și părintele Daniil Ureche ne-au impresionat prin ospitalitatea și bucuria cu care ne-au întâmpinat. Și aici istoria locului îl are în prim plan pe Mitropolitul Bartolomeu. În anul 2019, am luat copiii de „Casa Pinocchio” din Băbeni și am ajuns până la Mănăstirea Râșca unde părintele stareț Gabriel ne-a oferit găzduire, ne-am rugat și am adus Slavă Bunului Dumnezeu împreună. În anul 2020 am publicat împreună Adrian Catană, Maria Lica Catană cu  lucrarea "Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri, comuna Glăvile". În prefață, +Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, a scris << Această monografie alcătuită cu multă însuflețire de către distinsele cercetătoare vâlcene Maria Catană și Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate, „Leul Ardealului”. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală și legăturile mai puțin știute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia și buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părintești din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de față, unde l-am însoțit și eu pe mentorul meu, odrăslit în acest străvechi ținut românesc. >> . La ora actuală Mitropolitul Bartolomeu Anania este cinstit în localitatea natală prin înființarea și sfințirea unei Case Memoriale.  Site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului, Cultural, publica în primăvara anului 2024  << Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, au participat, sâmbătă, 30 martie 2024, la evenimentul prilejuit de dezvelirea bustului mitropolitului Bartolomeu Anania, ce a fost așezat în fața Casei Memoriale din comuna Glăvile. Casa memorială a fost organizată muzeistic într-un spațiu aflat în apropierea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Glăvile, unde ierarhii au săvârșit slujba de pomenire pentru mitropolitul Bartolomeu Anania, părinții și frații acestuia, care au trecut la cele veșnice.La finalul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a elogiat personalitatea mitropolitului Bartolomeu, îndemnându-i pe cei prezenți să așeze în inimi sensul adânc al cuvintelor sale: „ținem la eternitatea sufletului nostru și, de aceea, îl cultivăm, întrucât veșnicia unui neam se măsoară cu sufletul. Sufletul Mitropolitului Bartolomeu, purtat spre înălțimile culturii și ale spiritualității românești a fost pătruns de dragostea față de Dumnezeu și față de  Glăvile natale, căreia se alăturau neliniștea scriitorului și jertfelnicia slujitorului sfântului altar. Frumusețea nepământeană a slujirii i-a devenit noian de nădejde spre lăcașurile veșniciei, pentru că viața Mitropolitului Bartolomeu a reprezentat o scară spre Împărăția lui Dumnezeu, o chemare spre a mărturisi fără niciun preget Adevărul, îndurând cu multă demnitate toate încercările vieții ca o adevărată stâncă de care s-au izbit valurile și furtunile. Ceea ce nu a putut fi împietrit niciodată a fost dorul de „acasă”, de care nu a fost niciodată dezlipit în inima sa. „Dorul este poate cel mai frumos sentiment care poate să îl aibă cineva”, spunea la ceas de taină, iar dorul de acasă, de părinți și bunici, de toate rudele sale, l-a purtat în toate câte a cugetat, scris şi înfăptuit. Glăvile natale de sub cerurile Oltului, în care văzuse lumina zilei la 18 martie 1921, reprezentau pentru Mitropolitul Bartolomeu spațiul veșniciei, „Betleemul” său, în care îi regăsea pe toți ai neamului său și, în chip deosebit pe mama Ana, la a cărei înmormântare a fost, iremediabil, văduvit de a fi prezent. Acum „acasă” pentru mitropolitul Bartolomeu este Împărăția luminii și a comuniunii Mântuitorului Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, Care, în urmă cu 13 ani, l-a cules ca pe o floare aleasă din grădinile Glăvilor și ale Clujului, ca, de altfel, din toate locurile unde, prin onestitate, eleganță și generozitate, îngăduință și iertare, dragoste și jertfelnicie, a împărtășit arvuna bucuriei cerești... Într-un act al profundei recunoștințe din partea fiilor duhovnicești sau a unor personalități ale Bisericii și culturii române, numeroase pagini i-au „răsplătit” Mitropolitului Bartolomeu dragostea și disponibilitatea dialogului cu care nu doar i-a fascinat pe cei mai mulți, ci le-a împărtășit „apa cea vie a Ortodoxiei”, după cum și-a numit unul dintre volume. Recunoștința este, de altfel, starea firească și sinceră a omului care privește rodirea bogăției darurilor împărtășite de Dumnezeu prin întâlnirea cu celălalt și, în acest sens, actelor de cinstire închinate Înaltpreasfințitului Părinte Bartolomeu s-au alăturat și inaugurarea unei case memoriale, aici, în Glăvile natale, unde, sunt expuse toiagul și veşmintele arhierești, cărţile sale, fotografii, copii ale manuscriselor, fragmente din corespendența purtată de-a lungul anilor, precum şi numeroase medalii, plachete şi distincţii dobândite în timpul vieţii. Aducem un nou omagiu pios de cinstire memoriei acestui mare iubitor de Biserică şi Neam și vom participa împreună la dezvelirea monumentului pe care a fost așezat bustul mitropolitului, spre a menține veșnică vie aducerea aminte a celui care mărturisea: „Îmi vine greu să mă lipsesc de privirile voastre...”. Ne alăturăm și noi, astăzi, locuitorilor din Glăvile care se bucură, duhovnicește cu biografia și bibliografia personalității Mitropolitului Bartolomeu Anania și cu moștenirea spirituală și culturală pe care le-a încredințat-o”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Fie numele Domnului lăudat și binecuvântat de acum și până în veac, fie numele Mitropolitului Bartolomeu Anania, cinstit de acum și până în veac !

Zenovia Zamfir