Iubirea, acel sentimentul care ne întregește, care unește
suflete, a apărut o dată cu Pământul și este veche precum lumea. A iubi este
legea vieții, ea reprezintă : înțelegere, respect, loialitate, bucurie. Sfânta
Scriptură ne spune „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Iată porunca dintâi. Iar a doua este
următoarea: ,,Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. ”
(Marcu 12:30-31 VDC ). Pornind de la aceste
precepte biblice împreună cu prietenii, prietenele, colegele de la Biblioteca
Județeană ,, Antim Ivireanul”, Societatea Culturală “Anton Pann” , Liga
Scriitorilor ,,Valeriu Anania ” Vâlcea, Ascior Buzău și Liga Femeilor Creștin
Ortodoxe -Filiala Vâlcea, am gândit un proiect care să ne permită ca „din puținul nostru” să dăruim și celor din
jur care au nevoie, să le alinăm suferințele cu o vorbă bună, o rugăciune, un
cântec, o poezie. „Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău
altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta” – E. Swedenborg.
Sub genericul „Iubirea de aproapele meu”, am pornit prin Centrele de
Îngrijire și Asistență Socială din Vâlcea: Măciuca, Bistrița, Lungești,
Zătreni, Milcoiu, Băbeni, Govora iar cu timpul am ajuns la Valea Plopului –
Prahova, la Mănăstirile din Moldova unde există copii abandonați de familie și
ajutați de monahi și monahii, pentru a oferi ,, Bucuria de a dărui...Bucurie”. Întâlnirile
au fost și sunt frumoase, emoționante. La Centrul de la Zătreni l-am întâlnit
pe părintele Iov Pătrașcu care are o impresionantă poveste de viață... <<Călugărul Iov, pe numele său de
mirean Ilie Pătrașcu (53 de ani), este un om a cărui existență a fost marcată
de nenumărate suferințe. A fost abandonat la naștere, când mama lui a aflat că
afecțiunea copilului, tetrapareza spastică (o boală gravă care afectează
membrele), nu avea leac. Ilie a ajuns atunci în grija bunicii, cea care l-a
ocrotit timp de 33 de ani. Copilăria lui Ilie Pătrașcu a fost un alt chin, cum
singur recunoaște. Din cauza handicapului locomotor sever de care suferă,
monahul a fost obligat să-şi petreacă mai tot timpul închis în casă. La școală
nu a mers niciodată, dar asta nu l-a împiedicat să-și hrănească setea de cunoaștere,
să învețe să scrie și să citească. „Bunica era o femeia fără prea multă
cultură, dar consider că Dumnezeu i-a dat putere și dragoste să mă îngrijească
atât cât a știut și a putut ea să înțeleagă și să facă. Da, ea a fost multă
vreme singura mea lume. Când am împlinit șapte ani am învățat să citesc, cu
toate că nu am putut să merg la școală. De atunci, am citit tot ce mi-a căzut
în mână, pentru că eram mai tot timpul singur, iar timpul trecea mai ușor
astfel. Cu calculatorul am început să lucrez în urmă cu cinci ani, m-am
străduit destul de mult, m-am luptat până am învățat să tastez“, își începe
povestea Ilie Pătrașcu. Monahul Iov comunică cel mai ușor în scris, căci
fiecare cuvânt pe care se străduiește să-l articuleze pare să-i zdruncine și
mai mult sănătatea și așa destul de firavă... „În centrul de la Zătreni am cunoscut
oameni care au fost alături de mine și m-au sprijinit cât s-a putut de mult.
Prin ei am început să cunosc viața duhovnicească, în sensul că am început să
merg pe la mănăstiri. Așa i-am cunoscut pe Părintele Siluan și pe Părintele
Varsanufie de la Pătrunsa și m-am călugărit. Mereu am avut o relație cu
Dumnezeu, dată fiind situația mea, pentru că m-am născut cu o boală ce m-a ținut
tot timpul imobilizat și departe de prieteni“, adaugă Ilie Pătrașcu....>>
Povestea călugărului paralizat care socializează cu
degetele de la picioare: „Toată viața mea este minunată!“ Irina Rîpan, publicat: 26.09.2015. Viața este o luptă...
cazi și te ridici mereu. Important nu este să învingi, ci să te ridici și să
arăți că nu poți fi înfrânt! De la prima întâlnire au trecut ani, timp în care
viața părintelui s-a schimbat mult. A beneficiat și beneficiază de condiții
bune în care să-și desfășoare pasiunea de a scrie, de a visa cu ochii deschiși,
de a avea prieteni virtuali. În perioada pandemiei Roventa, cea care îi alină
tristețile și durerile, cea care este zi și noapte alături de el, l-a luat acasă.
Aici i-a creat un spațiu confortabil iar cu sprijinul Emiliei, o prietenă a
mea, au achiziționat un pat ergonomic care să- i permită un somn odihnitor și
liniștit. În camera curată și frumos mobilată, cu o sobă de teracotă care iarna
îi încălzește trupul firav, Părintele poate să-și primească puțini vizitatori,
să se roage l-a icoanele care îl veghează de pe pereți, să privească natura de
pe geam. „Iov Monahul sau Părintele Iov Pătrașcu este un călugăr de la care
avem multe de învățat. Îndură suferința strângând din dinți, așteptând să
capete un moment în care să tragă adânc aer în piept, fără să crâcnească, fără
să spună că durerile pe care le duce zi de zi sunt atât de puternice încât, pe
oricare dintre noi ne-ar pune la pământ. Zâmbește, povestește, se bucură când
este vizitat, se luptă din răsputeri să le vorbească tuturor celor care îi
calcă pragul, deși, fiecare cuvânt pe care îl spune, parcă este rupt din
întreaga lui ființă, necesintând un efort extraordinar...” scrie Luminița
Ciobanu, jurnalul.ro. Deși drumul de la Vâlcea
la Zătreni este lung și obositor, ori de câte ori am timp merg împreună cu
fetele de la Liga Femeilor sau cu doamnele bibliotecare Iuliana Radi și Emilia Gulică, pentru a petrece o clipă de
bucurie, pentru a râde și a glumi cu părintele, pentru a primi sfaturi și
îndrumări de la domnia sa. Întâlnirile noastre au devenit momente de sărbătoare
pentru Monahul care scrie cu degetele de la picioare, cântăm și ne bucurăm
împreună, visăm și sperăm la o lume mai bună. Prin anul 2021, părintele ne
scria...,,vă mulțumesc mult doamna Zenovia, dumneavoastră și tuturor celor care
m-ați vizitat, mă bucur nespus de mult că nu m-ați uitat, a fost o mare bucurie
să vă revăd și să știu, să simt că cineva nu m-a uitat. Totuși vă gândiți la
mine în aceste vremuri grele, mă bucură faptul că mai există puțină dragoste pe
acest pământ, sper ca dragostea să nu moară și Dumnezeu să nu ne părăsească”. Momentele
sunt foarte emoționante și pline
de evlavie. Privind la viața curată și la demnitatea cu care Părintele o
trăiește, ne dăm seama cât de mici suntem și ce multe avem de învățat de la
domnia sa. Bucuria cu care ne întâmpină, zâmbetul larg de pe fața scăldată în
lumină, dragostea cu care ne așteaptă sunt motive speciale pentru care
parcurgem o cale destul de lungă. Nici un efort nu este prea mare atunci când
trebuie să-l vizităm pe Părinte. Plecăm de la el și mulțumim de fiecare dată
Bunului Dumnezeu pentru șansa de a -l cunoaște, de a fi prieteni. ”Domnul
și Maica Domnului să vă binecuvânteze, să vă ocrotească și să vă mântuiască!
Amin !”, ne scrie în fiecare zi.
Zenovia Zamfir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu