Iubirea, aceea taină pe care am primit-o în dar de
Dumnezeu este un sentiment ce a apărut o dată cu Pământul și este veche precum
omul. Ea este vis și realitate, este o poveste pe care o trăim așa cum ne este
destinată, este legea vieții și una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o
poate realiza o ființă umană. Viața
fiecăruia dintre noi este o poveste alcătuită din clipe, este iubire și
suferință, bucurie și biruință ! De-a
lungul timpului, de când proiectul,, Iubirea de aproapele meu“, face
parte din viața mea, am întâlnit mulți Oameni și am aflat multe povești. Când
l-am întâlnit prima dată pe Ilorian Păunoiu, mare scriitor dar și mai mare Om,
am fost șocată iar apoi uimită de forța și puterea sa de a fi de ajutor celor
din jurul lui. Prizonier în propriul trup, Ilorian răspândea iubire, lumină,
bunătate, generozitate iar deși avea permanent nevoie de ajutor, fiind
paralizat de la gât în jos, oferea ajutor. La Centrul de la Zătreni l-am
cunoscut pe părintele Iov Pătrașcu ,, monahul care scrie cu degetele de la
picioare “, care mărturisea că îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său ca în
Sfânta Scriptură, că ...
„Toată
viaţa mea este frumoasă şi minunată, dacă stau bine să mă gândesc. Cu toate
greutăţile şi necazurile şi suferinţele mele, consider că viaţa este frumoasă
şi merită să lupţi pentru ea, merită să o trăieşti. Şi dacă ar fi să-mi doresc
ceva, mi-aş dori ca oamenii să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pe
mine şi pe toţi cei ca mine “. La Cenaclul ,, Petale“, coordonat de domnul Dumitru
Zamfira, președintele Societății Naționale a Persoanelor cu Handicap România,
am întâlnit mulți Oameni speciali. Deși viața i-a rezervat multă suferință, domnul
Zamfira este un luptător și un mare câștigător pe frontul culturii, el
promovând persoanele cu dizabilități care pot excela prin talentul lor artistic
și prin potențialul intelectual, în multe cazuri peste medie. Scriitor
remarcabil, pictor foarte talentat, Mitică, pentru cei apropiați, a adunat în
jurul său mulți Oameni frumoși prin caracterul și comportamentul lor. La
Cenaclul ,, Petale“, au avut șansa de a cunoaște consacrarea artistică mai
multe persoane cu dizabilități printre care, Iulian Păuna, Laura Vega, Marian
Pătrașcu, Alexandru Hurezeanu, Gabriel Medvedev, toți autori a numeroase volume
de literatură și lucrări de artă expuse atât în țară, cât și în străinătate.
Acolo am văzut-o pentru prima dată pe Mihaela Andrei. Cu un zâmbet larg pe
chipul frumos dar pe care durerea a sculptat câteva urme, cu un puternic simț
al umorului și cu o poveste de viață cutremurătoare, ea te cucerește de la
prima vedere. Într-un interviu acordat doamnei Lavinia Elena Niculicea, de la
,, Jurnalul Social “, Mihaela povestește că, la vârsta de 33 de ani, viața avea
să i se schimbe radical, fiind diagnosticată cu o boală genetică rară care avea
să-i afecteze mobilitatea.
,,Sufăr de Ataxia Friedreich, o boală
genetică foarte rară, care se caracterizează prin evoluţie progresivă,
tulburări de mers (mers ataxic), tulburări de vorbire (disartrie), lipsa
reflexelor osteotendinoase la membrele inferioare, afectarea inimii, mişcări
ample, stângace. În timp am dezvoltat și alte boli, cum ar fi
scolioză, discopatie, tetrapareză. Nu există tratament,însă un psihic bun ajută
enorm.
Atunci când am descoperit-o, în 2005, mi
s-a dat un timp foarte scurt de viață, mai precis trei ani. Impactul emoțional
a fost atât de mare, încât am căzut din picioare. Nu aveam pe nimeni lângă
mine, care să mă susțină moral, și după o noapte de coșmar, dimineața mi-am
spălat fața, m-am uitat în oglindă și mi-am zis că, indiferent dacă voi fi pe
un fotoliu rulant sau în pat, eu am obligația morală de a-mi crește și educa
fetele. Una avea cinci ani, cealaltă unsprezece ani. Deși mă dezechilibrăm
foarte des, uneori cădeam, nu am acceptat fotoliul rulant, nu din complexitate,
ci din dorința ferma de a lupta cu boala, de a nu mi se atrofia mușchii”, mărturisește
ea.
Mihaela afirmă că a urmat o perioadă extrem de
dificilă, fiind nevoită să-și adune și ultima fărâmă de putere pentru
încă o încercare.
,,În 2009, mi-a murit fata cea mare,
înecată în râul Olt. Era al doilea copil pe care mi-l înhumam –, primul a fost
doar la cinci zile după naștere, murind din cauza neglijenței cadrelor medicale
din maternitate –, în anul 1994. La înmormântarea fetei, suferința foarte
mare, cât și dozajul exagerat de calmante, m-au îngenunchiat din nou,
fiind la granița dintre viață și moarte. Bineînțeles, că nu avem pe nimeni să
mă susțină, deoarece tatăl meu murise la un an după ce mi-a murit copilul, mama
era bătrână, iar soțul căzuse în patima alcoolului. Trebuia să lupt, fiindcă
eram singurul stâlp al familiei, singurul sprijin al fetei pe care o mai aveam.
Atunci am fost foarte supărată pe divinitate, nu am găsit răspunsul la
întrebarea: ,,De ce mie?” Dar prin multă luptă cu destinul, am reușit să rămân
în picioare până în 2015, când am decis că un scaun rulant m-ar ajuta să
pot lupta mai departe. Ulterior, am divorțat, însă trebuia să-mi susțin fata în
facultate”. Mihaela nu se concentrează pe dizabilitate
sau pe neajunsuri, ea încearcă să schimbe percepțiile eronate asupra
persoanelor cu dizabilități și ajută semenii aflați în suferință. Duminică, 3
august 2025, împreună cu domnul Marian , doamna Elena cu fiul, domnul Florin
Mănoiu cu soția, am pornit cu ,, noaptea în cap “, să-l ajutăm pe Marius de la
Tetoiu. Tânărul slăbuț și cu o privire tristă ne întâmpină plin de speranță. O
clădire veche, cu pereți scorojiți, cu ferestre fără geamuri, cu tavanul picat
pe alocuri, este viitoarea locuință pentru Marius. Pentru început un pat îi va
alina somnul tânărului care privește cu ochii în lacrimi lenjeria nouă,
păturile pufoase și frumoase, plasele pline cu mâncare, fructele, hainele noi
și moderne. Nu-i vine să creadă ! Parcă trăiește un vis ! O astfel de clipă
merită orice efort. După ce evaluăm situația, ce materiale trebuie
achiziționate, ce obiecte de strictă necesitate trebuie, onorăm invitația Marianei
Ciobanu, doamna cu ,, suflet mare“, care îl ajută și mergem la ziua fiicei sale
Andreea – Delia. Mare și frumoasă mi-a fost surpriza când am descoperit în
scaunul cu rotile o tânără zâmbitoare care-și aștepta răbdătoare invitații.
Andreea este veselă, se bucură de cadouri, povestește cum i s-a schimbat viața
în bine de când a cunoscut-o pe Mihaela și face planuri pentru viitor. Spuneam
într-o emisiune ,, Sănătatea azi “ moderată de Daniela Ștefănescu, că de
-a lungul timpului am descoperit mergând prin centrele sociale, la familiile cu
nevoi speciale, că iubirea vindecă trupul și sufletul. Am înțeles cât de
importantă este credința și rugăciunea în vindecarea oricărei afecțiuni. Acolo
unde este iubire și dorință există și biruință ! Îmi povestea Mihaela că la un
moment dat încercând să găsească o explicație pentru toate necazurile care se
abătuseră asupra sa, a mers la o mănăstire. Acolo s-a mărturisit unui călugăr
care cu multă blândețe, vorbe alese și meșteșugite i-a dat răspunsuri la toate
întrebările și suferințele sale. Atunci a înțeles ce înseamnă iubire și cât de
mult ne iubește Dumnezeu încât a trimis în lume pe singurul său fiu, câtă
durere trebuie să fi îndurat Maica Domnului, Maica Sfântă a noastră a tuturor
văzându-și unicul fiu răstignit pe cruce ! Din iubire de Dumnezeu și de semeni,
Mihaela Andrei s-a ridicat de pe patul de suferință, a reînviat din propria
cenușă și se străduiește să aducă bucurie acolo unde este tristețe, speranță
acolo unde este deznădeșde, a reușit să creeze un nucleu de oameni care aduce
lumină acolo unde este întuneric iar visele celor pe care-i ajută devin
realitate.,, Iubirea este cea mai vindecătoare forță din lume;
nimic nu este mai profund decât iubirea. Ea vindecă nu numai trupul, nu numai
mintea, ci și sufletul. Dacă cineva poate iubi, atunci toate rănile dispar.
Atunci cineva devine întreg - și a fi întreg înseamnă a fi sfânt“, Osho. Fie ca
iubirea Mihaelei Andrei să lumineze asupra semenilor săi, multă vreme de acum
încolo !
Zenovia Zamfir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu