Grecia m-a fascinant dintotdeauna prin miturile sale
despre zei, eroi și creaturi mitologice, povești care m-au inspirat în primele
scrieri, atunci când am publicat cele două romane. Dar în realitate, Grecia
este un spațiu încărcat de istorie și de spiritualitate, apreciat atât de istorici și cercetători, cât
și de pelerini ortodocși din toată lumea. Personalități precum Platon,
Aristotel sau Alexandru cel Mare, au marcat antichitatea greacă. Leagănul civilizației
europene, cum adesea a fost considerat spațiul elen, este și locul unde s-a
dezvoltat Biserica Creștină. Când am ajuns prima dată în Grecia am descoperit
că, ceea ce mi-am imaginat eu, era total diferit de ceea ce, era în realitate. Așezată pe Riviera Olimpului, Paralia Katerini
te încântă cu un peisaj frumos, de pe plaja Marii Egee poți admira în zare
Muntele Olimp, care nu este atât de spectaculos cum credeam eu. Timp de câteva
zile, în care am mers în excursiile opționale printre care o vizită la Meteora,
am încercat să înțeleg unde este povestea și unde se situează realitatea. Dorința de cunoaștere, bucuria de a vedea ,,
cu ochii mei ”, m-au determinat să merg într-un pelerinaj creștin,
anul următor. Cronologic, creștinismul a fost adus în Grecia de Sfântul Apostol
Pavel, cu toate că apostolicitatea Bisericii se sprijină,
de asemenea, pe Sfântul Andrei
care a propovăduit Evanghelia și a suferit moarte mucenicească
în Patras, pe Sfântul Apostol Tit,
însoțitorul lui Pavel, care a propovăduit Evanghelia în Creta, pe Sfântul Apostol Filip
care, după tradiție, a vizitat și a propovăduit în Atena, pe Sfântul Luca
Evanghelistul care a primit moarte mucenicească în
Teba, pe Sfântul Ioan Teologul
care a fost exilat în Insula Patmos unde a primit Apocalipsa
ce constituie ultima carte a Noului
Testament. Tradiția spune că Maica
Domnului însăși a vizitat Sfântul
Munte în anul 49 d.Hr.. Astfel, Grecia este prima țară
europeană care a primit Evanghelia lui Hristos.
Au urmat și alte pelerinaje pentru a mă convinge că ,, fiecare palmă de pământ
grecesc ” spune o poveste. Am vizitat majoritatea mănăstirilor
care conțin moaștele marilor sfinți, precum: Nectarie, Spiridon, Grigorie,
Dimitrie izvorâtorul de mir. Mi-am dorit să colind pe Acropole dar timpul
petrecut la Atena a fost foarte scurt. Multe și frumoase au fost emoțiile
trăite, minunate au rămas amintirile acelor clipe binecuvântate. Un loc aparte
în sufletul meu este dedicat Mănăstiri Kato Xenia. Acolo, Maica Andreea, o
româncuță smerită și cu multă dragoste de Dumnezeu, ne-a primit cu bunătate și
bucurie, ne-a povestit despre istoria locului. Iar potrivit , https://www.sihastriaputnei.ro/recomandari/manastirea-kato-xenia...
<< Mănăstirea Kato Xenia din Grecia se află în apropierea orașului
Almiro, la o distanță de 7 kilometri de autostrada Tesalonic-Atena. Mănăstirea
adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Panaghia
Xenia” și o parte din Brâul Maicii Domnului, informează Ziarul Lumina. Maicile
de la Mănăstirea Kato Xenia au reușit să ridice pe solul arid al Greciei o
mănăstire cu adevărat deosebită închinată Maicii Domnului. Mănăstirea este
așezată pe un deal, încă verde, ferit parcă de razele arzătoare ale soarelui.
Pe dealul geamăn se văd trei cruci, o mică golgotă, unde în fiecare an, în
Vinerea Mare, se face o procesiune în amintirea Patimilor Mântuitorului.
Mănăstirea încântă prin arhitectura specifică Greciei, țiglă roșie, ziduri din
piatră și chilii vopsite în alb. Biserica mănăstirii este închinată Sfântului
Ierarh Nicolae. În vecinătatea ei sunt așezate chiliile cu paraclisul icoanei
„Panaghia Xenia” și care mai adăpostește racla cu Brâul Maicii Domnului și
părticele de sfinte moaște. Curtea interioară a corpului de chilii este
invadată de vegetație, o armonie între verdele copacilor și coloritul florilor
care te duce cu gândul la mănăstirile de maici din țara noastră.
„Străina”
Numele mănăstirii este în directă legătură cu icoana
Maicii Domnului, având Pruncul în brațe, icoană ce este făcătoare de minuni,
datând din perioada iconoclastă (secolul VI), când cinstitorii sfintelor icoane
erau persecutați, iar icoanele erau distruse. Pentru a fi salvată din mâna
prigonitorilor, icoana a fost pusă într-un cufăr și aruncată pe mare. Voia
Maicii Domnului a fost să ajungă în vechea așezare a actualului port Ahilio,
unde a strălucit cu raze de lumină. Astfel a fost găsită ca o comoară, localnicii
numind-o „Străina” – „Xenia”, fiindcă nu știau de unde vine. În locul unde
Maica Domnului a binevoit să fie descoperită icoana, creștinii au ridicat o
mănăstire. Existența sfântului lăcaș a fost pusă în pericol pentru că, fiind la
malul mării, pirații au atacat-o în nenumărate rânduri, umplând biserica cu
paie și dându-i foc. Deși focul a ars întreaga așezare sfântă, icoana a trecut
prin foc fără să ardă, însă ca semn al minunii săvârșite a fost înnegrită de
fum. Din fața numeroaselor atacuri ale piraților, călugării au luat icoana
Maicii Domnului și s-au refugiat la Mănăstirea Panaghia Chisiotisa, care astăzi
se numește Ano Xenia (Xenia de sus). Sfânta icoană a poposit aici până în anul
1750, când, din cauza atacurilor turcilor asupra mănăstirii, monahii au luat
icoana și au construit un metoc la 12 kilometri mai jos cu hramul Sfântului
Ierarh Nicolae, purtând numele Kato Xenia (Xenia de Jos). În anul 1980, în urma
unui mare cutremur, mănăstirea a fost distrusă în întregime. Din cauza
instabilității terenului pe care a fost construită mănăstirea, autoritățile
timpului nu au aprobat refacerea pe același loc, motiv pentru care s-a început
reconstrucția la un kilometru mai jos. Până astăzi, Mănăstirea Kato Xenia este
unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din întreaga Grecie, atât
pentru icoana făcătoare de minuni „Panaghia Xenia”, cât și datorită faptului că
adăpostește, din secolul al VI-lea, și două bucăți din Cinstitul Brâu pe care
Maica Domnului l-a purtat pe când era în viață. Acesta a fost adus de la
Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos și este păstrat în racla din argint
făurită în Țara Românească în secolul al XVIII-lea. Hramul mănăstirii este pe
23 august, ziua în care se sărbătorește icoana Maicii Domnului „Panaghia
Xenia”, când mii de pelerini din toată lumea, care caută mila Maicii Domnului
și mijlocirea ei la Tronul lui Dumnezeu, vin să-i aducă cinstire Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu>>. A doua oară când am ajuns la Mănăstirea Kato Xenia, maica
Andreea ne-a așteptat cu un sirop de fructe, mai multe prăjiturele și cu multă
bucurie. Orice cuvânt românesc răsună în jurul său îi aduce aminte de țara sa,
de copilărie, de părinți. Dar Dumnezeu a hărăzit-o cu darul a sluji la
Mănăstirea Maicii Domnului așezată în această parte de lume unde mii de
credincioși își găsesc alinare. Îi ofer o carte cu Patriarhul Justinian Marina
în care este prezentată și Mănăstirea Suiești, ctitorită de curând în
localitatea natală a marelui ierarh vâlcean și o primește cu mare sfială.
Vorbind despre Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, maica Andreea
ne ascultă cu mare atenție. La un moment dat spun și despre activitățile
sociale desfășurate în centrele de copii și dorința mea de a le oferi o vacanță
în Grecia. Am să vorbesc cu Maica Stareță de aici și poate vă oferim și noi
sprijin, ne încurajează Măicuța. Despre stareța mănăstirii, maica Nimfodora
părintele Pimen Vlad spunea...,, este o stareță cu viață
sfântă. Pot spune chiar, o stareță care mi-a ajuns la suflet. Ea are smerenie
multă, dragoste și bunătate. Nu o să o vedeți niciodată țipând, supărată,
nervoasă, mânioasă, ci întotdeauna plină de dragoste și bunătate. Așa conduce ea
mănăstirea și pe celelalte maici, cu răbdare, cu smerenie și cu dragoste”. De
această turul mănăstirii l-am făcut alături de maica Antonia, o româncă sfioasă
și evlavioasă. Plec de acolo cu multă bucurie în suflet și speranța că data
viitoare voi reveni împreună cu copiii din centrele sociale.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu