Întru credință și jertfelnicie ortodoxă

 

În Biserica Ortodoxă Română, a doua duminică după Rusalii este dedicată Tuturor Sfinţilor Români. În această duminică îi cinstim pe toţi sfinţii români, adică pe cei pe care îi cunoaştem, dar şi pe cei care, vieţuind în ţara noastră, au bineplăcut lui Dumnezeu prin virtuţile lor, însă, din cauze necunoscute, au rămas neştiuţi de nimeni. Această zi de cinstire a sfinţilor dăruiţi Ortodoxiei universale de neamul românesc a fost instituită în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Duminică, 7 iulie 2024, Biserica de lemn, bisericuța de sub pod cum o mai numesc vâlcenii, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii veniți la sărbătoarea hramului. Întoarcerea oamenilor la credință este o necesitate dar și o realitate. Bisericile și mănăstirile sunt tot mai pline de oameni de toate vârstele, copii aleargă nestingheriți, tinerii se roagă pentru cele mai arzătoare dorințe ale lor, bătrâni își plâng durerile și singurătățile, doar Bunul Dumnezeu mai poate fi scăparea la greutățile pe care le întâmpină fiecare. Dintotdeauna Biserica Ortodoxă Română a încercat să găsească soluții la toate problemele mirenilor săi. În ciuda interdicțiilor și a obstacolelor pe care le-a întâmpinat, Casa Domnului a avut totdeauna ușa deschisă pentru cei aflați în suferință, chiar dacă nu a reușit să aline toate durerile. La inițiativa doamnei Cati Jijeu, cu sprijinul părintelui Dumitru Piloiu , la Biserica cu hramurile Duminica Sfinților Români și Sfântul Mare Mucenic Mina, domnul Ionuț Țene, istoric – scriitor, a ținut o Conferință despre Sfinții Români . Cunoștințele tânărului istoric, vocea plină de emoție, nevoia de cunoaștere, au fost primite cu aplauze de cei aflați în biserică. Autor a mai multor lucrări cu teme diverse, domnul Țene și-a încântat auditoriu cu vorbe frumoase și cuvinte alese, cu dorința de a transmite generațiilor viitoare zestrea valoroasă pe care a moștenit-o de la înaintași săi. Cu origini vâlcene, fiul al renumitului scriitor, jurnalist de seamă, președintele Ligii Scriitorilor cu sediul în Cluj, Florin Al. Țene, născut în municipiul Drăgășani și al doamnei poete Titina Țene, care a văzut lumina zilei în localitatea Șușani, județul Vâlcea, domnul Ionuț a dovedit că este un important Om de cultură. Cartea sa, „NEÎNFRÂNȚII. REEDUCAREA DE LA AIUD”, este o filă de istorie din perioada comunistă, o cunoaștere și recunoaștere a martirilor din temnițele comuniste. În lucrarea domniei sale descoperim o pleiadă de intelectuali și preoți care au pătimit în temnițele comuniste,  printre care Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Nicolae Purcărea, Ilie Lăcătușu, Ioan Ianolide , Arsenie Papacioc care au refuzat orice compromis . Spunea în cap. IV. „Sfinții Închisorilor au înțeles perfect adâncimea luptei lor, că de fapt duc un război spiritual împotriva materialismului comunist și că doar prin martiriu și mărturisire pot învinge Molohul marxist. A fost un război al imanentului împotriva transcendentului, al fizicului contra metafizicului și al întunericului versus Luminii.” În fața preoților care au săvârșit Sfânta Liturghie, a familiei Ioana și Florin Dobrescu veniți special pentru această întâlnire de suflet, a unui public numeros, domnul Ionuț Țene a conferențiat cu mult suflet, dovedind că acolo unde este trudă și dăruire, Bunul Dumnezeu revarsă harurile sale spre a fi de folos tuturor. Așadar, în Duminica a doua după ­Rusalii, în Biserica Ortodoxă ­Română îi sărbătorim pe „sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi care s-au săvârşit muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră, dar şi credincioşii care au primit cununa sfinţeniei prin patimile şi sângele lor; sfinţii cuvioşi şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit duhovniceşte pe toţi credincioşii; sfinţii români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care au căzut în luptă cu aceştia, sau în amară robie pentru credinţă, Biserică şi neam; și toţi ceilalţi, sfinţi creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugăciunii şi virtuţilor creştine, pe care Dumnezeu i-a înscris în Cartea Vieţii“ (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Predici”).

Ionuț Țene este un scriitor complex și original iar prezența sa la Râmnic a fost bine plăcută tuturor celor prezenți la biserica unde cu har și dăruire păstorește părintele Dumitru Piloiu.

Aș vrea să trăiesc pe o stea – Olimpia Sava

 

În liniștea serii ce înconjoară Mănăstirea Arnota, privesc cerul plin de stele și aduc Slavă lui Dumnezeu pentru toate harurile și darurile pe care le-a revărsat asupra noastră. Clipa de tihnă și bucurie este întregită de mireasma florilor ce împodobesc curtea și împrejurimile mănăstirii, vântul adie purtând în valuri parfumul teiului de la intrare care este un adevărat balsam pentru sufletele zbuciumate de zarva cotidiană. Întâlnirea cu maica Domina a fost emoționantă, sfaturile și binecuvântările sale au alinat durerile și au alungat grijile doamnelor care m-au însoțit. Vatră de cultură și spiritualitate, mănăstirea Arnota este păstorită cu pricepere și dăruire de maica stareță Ambrozia.  „Iar sus de tot acolo unde atârnă negurile, deosebești printre ele, ca lungă pată albă, Arnota, care strălucește, de departe, în noapte […] Bisericuța, spoită mai deunăzi, are tipul curat al clădirilor lui Matei-Vodă, căci Brîncoveanu, a dres aici numai o fântînă. Pridvorul e închis; pe lături zimți, cîte trei ferești, ocnițe rotunde, deschise sus, iar în rîndul de jos închise; un singur ciubuc la mijloc, fără săpături. În pronaos doarme într-un mormînt înalt, de marmoră, cu săpături ce înfățișează tunuri, tobe, semn de războiu și stema țerii, Matei Basarab, iubitul Domn și părinte bătrîn. La picioarele sale stă Danciul din Brîncoveni, ale cărui rămășițe au fost aduse din Mitropolia de la Alba-Iulia…” – Nicolae Iorga despre Arnota, în lucrarea sa „Sate și mănăstiri din România” . Gândurile îmi zboară la prietenii care au plecat în veșnicie. Chipul blând și luminos al doamnei Olimpia Sava este mai prezent ca oricând. A trecut ceva vreme de când ne-a părăsit însă este greu să vorbesc despre domnia sa la trecut. Dragostea pentru carte, profesia de bibliotecar, dorința de a-i determina pe copii să citească, au fost doar câteva dintre motivele care au determinat-o să înființeze o editură, să publice cărți de versuri și proză pentru copii. Și cum nimic nu este întâmplător , drumurile noastre și preocupările comune ne-au oferit șansa de a ne cunoaște. Vocea caldă și catifelată, zâmbetul fin și ochii pătrunzători erau doar câteva dintre calitățile sale. În timp, am descoperit un Om care a luptat ani la rând cu o boală grea, un Om care s-a zbătut pentru semenii săi, un Om care iubea oamenii și era iubită . Într-o scurtă prezentare publicată pe ’’Însemna Culturale’’, de definea astfel...

’’Ce ar trebui să știm despre d-voastră?

Sunt din Galați, am fost bibliotecara la Școala Nr 33 Galați 23 de ani înainte de pensionare

Ce ne puteți spune despre activitatea d-voastră? (literară, artistică etc.)

- Am publicat 100 de cărți pentru copii
- Sunt administratorul editurii Olimpias, care funcționează din mai 2008

Cum doriți să vă implicați? (cititor, autor, administrator, corector, traducător etc.)

cititor, autor, dacă aveți nevoie, corector’’.

Vorbind despre creațiile sale, membrii cenaclului Arionda, spuneau...

<<În cărțile sale a abordat o vastă tematică, încât opera sa poate fi considerată o adevărată enciclopedie poetico-educativă pentru copii, de fapt, o enciclopedie ludică cu versuri simple, calde, pe înțelesul tuturor. Aceste cărți sunt grupate pe cicluri tematice despre animale, păsări, insecte, pești, despre anotimpuri, cu mirifice descrieri ale naturii. În alte cicluri se referă la sănătatea trupului și sufletului, dar și la năravuri, vicii (cum ar fi fumatul, drogurile etc.). Aduce în atenția copiilor cunoștințe despre bogăția limbii române (sinonime, antonime, paronime, cimilituri, legende, proverbe). Cu forța sa creativă a reușit să realizeze o adevărată enciclopedie a sfinților din calendar. Și în proză are scrieri deosebite (povești, povestiri), precum în volumul „Amintiri de pus la icoană”. Pentru valoroasele scrieri, a obținut multe premii literare, iar unele poezii din volumul „ECO-logice” au fost selectate și incluse în manualele școlare pentru clasele a II-a și a III-a, atât din România, cât și din Republica Moldova. Bogata sa moștenire literară lăsată generațiilor de copii va dura datorită esențelor sale diamantine de iubire>>. Dragostea pentru Dumnezeu, firea ei puternic religioasă se regăsește frecvent în scrierile sale. Pe doamna Olimpia Sava aveam să o văd pentru ultima dată în luna septembrie, anul 2023, când a fost sărbătorită Ziua Limbii Române, la Ivești. Manifestarea coordonată de sora, Tudosia Lazăr a cuprins următoarele activități: o slujbă de pomenire la statuia poetului Ștefan Petică, alocuțiuni la Casa Memorială “Hortensia Papadat Bengescu”, un spectacol de muzică și poezie în primărie și la „ OAZA LUI NĂSTĂSACHE” - ,iar la final a avut loc decernarea diplomelor de excelență . La evenimentul frumos și bine organizat au participat domnului primar Maricel Gheoca, oameni de cultură din toată țara. Împreună cu doamna poetă Lucia Țigănuș Meleacă și părintele Ionel Rusu am stat în tihnă de vorbă cu doamna Olimpia Sava. Avea trupul slăbit de boală dar sufletul plin de speranță. Ne-am bucurat și veselit împreună de clipa întru veșnicie. Din lirica domniei sale am ales câteva versuri...

AŞ VREA…
Aș vrea să trăiesc pe o stea sau pe-un nor,
Să pot străluci de iubire și dor,
Să picur în stropi de iubire și vis,
Sămânță să fiu pentru nou Paradis.

În suflete-aș vrea tuturor să le cânt
Eternă iubire și pașnic cuvânt,
Să sap în adâncuri de inimi, să scot
Necazul, durerea și zbuciumul tot....

Olimpia Sava s-a născut la data de 12 februarie 1952 în satul Bucești, comuna Ivești, județul Galați. A activat toată viața în învățământul preuniversitar, fiind învățător, profesor suplinitor, pedagog, secretar de școală și 22 de ani bibliotecar la Școala nr. 33 din Galați, de unde s-a pensionat în anul 2012.

A înființat, în anul 2000, Cenaclul „Arionda”, care funcționează și în prezent, la Școala nr. 33 Galați, apoi, în 2008 a pus bazele Editurii „Olimpias” , în cadrul căreia, ca și în cel al cenaclului, a  promovat autori de carte pentru copii, în mod special tinere talente, precum și lucrări de specialitate ale cadrelor didactice, pentru a ajuta la dezvoltarea procesului instructiv- educativ din școli.

Veșnică aducere aminte și pomenire !

Zenovia Zamfir

 

Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului nădejdea noastră Austria, Germania, Elveția

 

La început a fost nevoia de libertate, după ridicarea restricțiilor de emigrare a intervenit argumentul economic, salarii mari, un nivel de viață ridicat. La ora actuală, milioane de români sunt plecați în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie. Dacă la început partea financiară a fost suportul moral principal, pe măsură ce timpul a trecut dorul de familie, de copii, părinți, a început să se simtă tot mai puternic. Viața este ca un râu care în drumul său uneori lin , alteori năvalnic, ne duce în locuri la care ne-am fi așteptat mai puțin...sau mai mult. Uneori ne trezim departe de cei dragi, de zâmbetul mamei, de chipul blând al tatei, de frații, de bunicii noștri care ne-au făcut din copilăria la sat o poveste de neuitat. Atunci când îți este greu, când dorul de casă te frământă îndreaptă-l spre Patrie. Dragostea de patrie, de neam, de pământul nostru sfânt este rădăcina și viața poporului nostru înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos. ,,Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintașilor noștri. Pentru ca să fie o patrie, trebuie să fie mai întâi religia strămoşilor, sfânta cuminecătură a sufletelor, calda adoraţie a acelora care au fost şi nu mai sunt decât oseminte şi ţărână’’ (Delavrancea). Îndreaptă-ți dorul la glia străbună când te simți singur, amintește-ți de mirosul florilor din grădina de acasă, amintește-ți de lătratul și săriturile de bucurie ale câinelui din curtea părintească, lăsa emoțiile să te umple de căldura celor ce te așteaptă acasă. Cu ani în urmă am trăit experiența ’’traiului printre străini’’, pentru o perioadă de câteva luni. Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă ...dorul ! Deși aveam de toate, mâncare bună, cazare bună, o vorbă frumoasă, câteva ore pe zi libere, tot nu am putut să mă adaptez. Uneori simțeam un gol imens în stomac, o stare de letargie pe care nu o puteam înțelege. Așa cum obișnuiam și acasă, duminica mergeam la biserică, de fapt într-un loc închiriat, improvizat , cu un altar adaptat la spațiul disponibil, dar plin de confrați. Mare și frumoasă mi-a fost surpriza când am descoperit că toți veneau să -și aline dorul de cei dragi, că toți înălțam câte o rugăciune pentru noi și pentru cei rămași acasă. Am fost deasemenea impresionată de preotul care slujea cu toată ființa sa, care în cuvântul de învățătură strecura multe vorbe și povețe care să le amintească tuturor că Dumnezeu este alinare, că Maica Domnului este nădejdea tuturor.  Atunci mi-am propus ca, dacă viața îmi va oferi posibilitatea de a reveni printre frații de peste hotare, să le aduc un strop de bucurie, să le ofer un dar care să le amintească de ’’ România, Grădina Maicii Domnului’’ ! Publicasem câteva cărți și aveam în lucru altele. Și cum Dumnezeu veghează ca dorințele să se împlinească, în toamna anului 2021, am inițiat primul pelerinajul cultural – spiritual ''Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului nădejdea noastră'', am continuat în 2022 și în primăvara anului 2023. Împreună cu un grup de oameni de cultură am colindat Europa în lung și-n lat. Întâlnirile întru cuvânt, cânt și iubire de Dumnezeu, de la Viena până la Borås în Suedia, Parla – Spania,  au fost un dar oferit românilor de pretutindeni. Fiecare călătorie a fost plină de emoții, peripeții, aventuri, care ne-au lăsat în suflet multe bucurii și amintiri prețioase. La Parla – Spania, părintele Barz ne-a întâmpinat alături de un grup de scriitori, cu melodii românești interpretate magistral de membrii unei formații de muzică pop – folk. În Viena, preoții Nicolae Dura și Emanuel Nuțu au reușit performanța extraordinară de a construi din temelii două  biserici românești unde alături de părinți, copiii participă la diferite activități unde învață limba și tradițiile poporului român.  Uneori participă la slujbă în costume tradiționale. La Borås, frații noști veniți de la sute de kilometri distanță împreună cu părintele Andrei Hoha și familia domniei sale, ne-au așteptat îmbrăcați în costume naționale și ne-au ospătat cu sarmale în foi de viță. Anul acesta, la începutul lunii mai, cu sprijinul familiei Christa și Ionel Udrea, alături de Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore, Hodoroagă Liliana, Eufrosina Lazăr, Rodica Prodan, am pornit din nou la drum spre confrații din diasporă. După o noapte petrecută pe drum și un somn ’’ pe apucate ’’ în mașină, am ajuns la Viena. Bucuria revederii, zâmbetul și chipul blajin al părintelui Emanuel Nuțu, ne-a făcut să uităm toată oboseala. Într-un cerc al iubirii și al prieteniei, la Biserica Ortodoxă "Sfântul Ștefan cel Mare",  alături de scriitoarea Sifora Sava, domnul arhitect M. Popescu și câțiva oameni de cultură stabiliți în Viena ne-am bucurat în tihnă de versul dulce strămoșesc. Joi, 10 mai 2024, chiar în ziua sfântă a ’’ Izvorului Tămăduirii ’’, am primit binecuvântarea părintelui Nicolae Dura la Biserica Ortodoxă Română "Sfântul Apostol Andrei" și am rostit un gând frumos la bustul poetului nepereche Mihai Eminescu, aflat chiar în fața bisericii din Viena. Cu binecuvântarea părintelui Emanuel Nuțu, la ora 9,00 ne-am întâlnit cu un grup de copii și voluntari români ai parohiei. Le-am recitat versuri și le-am prezentat câteva creați proprii. În puținele clipe petrecute împreună am trăite momente de încântare și bucurie pură. Cu inima ușoară, cu soarele în priviri am plecat voioși la drum spre Nürnberg. Revederea cu Christa și Ionel Udrea a fostă plină de emoții și lacrimi de bucurie. Stabiliți de peste 30 de ani în Germania, cei doi soți nu au uitat niciodată ’’ iarba verde de acasă’’, mai mult, așteaptă cu nerăbdare pensia pentru a se retrage la căsuța de poveste pe care au construit-o pe malul pârâului Cerna din județul Vâlcea. Seara, am fost așteptați de părintele Teofil Herineanul la Biserica Ortodoxă din Nürnberg (Bavaria), care se află în curtea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei. După ce IPS Mitropolitul Serafim, înconjurat de un sobor de preoți a finalizat slujba Sfântului Maslu, am fost prezentați confraților chiar de Înaltpreasfinția Sa. Cu un chip blând, coborât parcă dinicoane, părintele Mitropolit ne-a primit cu zâmbetul pe față, ne-a vorbit despre Dumnezeu, despre iubire, despre puterea rugăciunii. Pentru că i-am oferit în dar cartea „Patriarhul Justinian Marina, Fiu al Vâlcii Străbune”, scrisă de: George Rotaru, Zenovia Zamfir , Dr. Alin Pavelescu, a spus că domnia sa, a avut marea șansă de a-l cunoaște personal. Cuvinte izvorâte din suflet , poezii recitate de doamnele Adriana Weimer și Tania Carmen Grigore,  mai multe volume de proză și poezie au fost darurile noastre pentru frații din diasporă. <<  Să avem credința neclintită că Mântuitorul Iisus Hristos, înviat din morți, este cu noi în tot momentul și ne ajută, dacă ne rugăm, să biruim păcatul cu toate consecințele lui nefaste care culminează cu moartea. El ne cheamă mereu: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi ” (Luca 11, 28) >>, ne îndeamnă părintele Mitropolit Serafim. La final am avut onoarea de a fi oaspeții Înalpreasfinției sale. În anul 1994, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la cererea mai multor preoți și credincioși din Germania, a hotărât înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord pentru a se îngriji de viața duhovnicească a românilor ortodocși din această parte a Europei. La primele ore ale dimineții de duminică, 12 mai 2024, am pornit spre Elveția. Drumul presărat cu peisaje desprinse parcă din ilustratele care promovează turismul, ne-au încântat și ne-au făcut călătoria de sute de kilometri mai ușoară. După ce am vizitat pe fugă, orașul Berna, capitala Elveției, ne-am continuat periplul prin locuri de poveste , cu munții ale căror creste erau încă albe de zăpada care nu se topise, până la apele limpezi și cristaline ce se rostogoleau vijelios de pe stânci în adevărate cascade, străjuite pe alocuri de poienițe înverzite. La Mănăstirea ’’ Acoperământul Maicii Domnului ’’ din Elveția am fost întâmpinați de maica stareță Antonia . Cu chipul smerit, ochii de culoare cerului, un albastru infinit, cu graiul dulce românesc, maica Antonia ne-a încântat cu vorbe frumoase și alese, cu povețe și sfaturi prețioase. Și aici, ca de altfel peste tot pe unde pașii ne-au purtat, am întâlnit ’’Oameni care sfințesc locul’’. În ciuda greutăților cu care s-au confruntat și se confruntă, măicuțele continuă să-l slujească pe Dumnezeu cu multă râvnă. Pe tot parcursul pelerinajului ''Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului nădejdea noastră'', derulat sub egida Ligii Scriitorilor " Valeriu Anania " Vâlcea am încercat sentimentul de ’’ Bucuria de a dărui...bucurie’’. IPS Mitropolitul Serafim spunea...„Și toată umanitatea este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și în umanitate, ca în fiecare dintre noi, trebuie să domnească iubirea. Dacă este iubire, înseamnă că este pace, că este armonie, că este unitate”. Emoții, Bucurii , Clipe Binecuvântate ! Slavă Domnului !

Zenovia Zamfir

 

 

 

Armonii literar -muzicale, ’’ Maica Domnului , nădejdea noastră ’’

 

Nevoia de a pleca ’’ în lume ’’ pentru un trai mai bun atrage după sine multe provocări, incertitudini și experiențe mai mult sau mai puțin plăcute, indiferent de țara aleasă ca destinație. Traiul peste hotare reprezintă schimbarea casei, a prietenilor, adaptarea la noile condiții de muncă , învățarea unei alte limbi, părăsirea celor mai dragi ființe, copii, părinți. Am avut ocazia să trăiesc departe de casă trei luni de zile și am simțit personal cât de greu este.  „Probabil că nu vei realiza imediat, dar într-o bună zi te vei privi altfel. Crești, evoluezi și mergi mai departe (...) Unele cicatrice sunt bune, altele rele, dar nimic nu va mai fi la fel. Lucruri care erau importante odată își pierd din însemnătate. Lucruri care păreau lipsite de valoare devin, dintr-o dată, importante. Prieteniile devin neprețuite. Familia devine un concept vag și nu mai iei nimic de bun. Mutarea peste hotare te va face să realizezi că obiectele nu aduc fericirea. Mai mult, începi să redefinești ideea de succes“, spune Russell Ward. Uneori te cuprinde un dor de casă care te seacă la inimă. ’’ Dorul e focul în care ard speranțele, dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile’’ - Octavian Paler . Am văzut în jurul meu mulți oameni triști care deși erau realizați din punct de vedere material tânjeau după locurile natale, sufereau pentru că nu aveau timp să-și viziteze rudele și prietenii apropiați. Am văzut însă și un fenomen care m-a bucurat enorm. Prezența preoților în comunitățile de români, săvârșirea Sfintei Liturghii în spații închiriate dar pline de conaționali veniți să-și ostoiască dorul de Dumnezeu, de neam, de țară, să poată vorbi limba străbună cu frații din toate zonele românești, Oltenia, Moldova, Ardeal, Maramureș. Încet, încet , au început să vină îmbrăcați în costume tradiționale, la finalul slujbei rămâneau la o agapă frățească cu produse românești. Sunt țări unde preoți împreună cu români noștri au construit biserici din temelie. Mi-a fost dat ca în perioada 27-29 noiembrie 2015, să particip la festivitățile culturale dedicate Marii Uniri și Zilei Naționale a României, intitulate ,,Toamna culturală românească”, organizate de domnul Ioan Godja , de Centrul Cultural Româno-Austriac ,,Unirea”, cu sediul în orașul Wiener- Neustadt din Austria. Tradiția acestei sărbători a început în anul 2003, la fiecare sfârșit al lunii noiembrie, an de an. Este aniversarea în care tot românul se regăsește mai bine și petrece cu multă bucurie alături de prieteni și cunoștințe venite din mai multe zone ale Austriei și ale întregii Europe. Au fost trei zile de artă, cultură, muzică, împărtășind lumina sufletească în vorba de ACASĂ. Atunci am înțeles cât de frumoase și importante sunt întâlnirile culturale , cât efort și dăruire depun organizatori, am văzut implicare la toți membrii familiei domnului Godja, soție, copii. Șansa de a lucra la Biblioteca Județeană Vâlcea, m-a determinat ca în toamna anului 2021, să inițiez proiectul ''Caravana Iubirii fără frontiere''  . La Biserica Ortodoxă Română din Viena, în prezența și cu sprijinul părintelui Nicolae Dura a avut loc un recital de poezie și prezentare de cărți. La Wiener Neustadt, domnul Ioan Godja de la Radio TV Unirea Internațional din Austria și preoții Ioan Iulian Hotico, Felician Petru Vladu și Petru Vladu - senior au așteptat delegația venită din România alături de românii veniți din zona Vienei și din localitățile învecinate. Versurile poetelor Rodica Rîpeanu și Nastasica Popa au ajuns la inimile fraților români, eu am prezentat cartea ''Și soarele a tăcut - Liliana Hinoveanu '', o lucrare dedicată jurnalistei din Craiova în paginile căreia a fost publicat și un text al domnului Ioan Godja. Un moment emoționant și neprevăzut în programul manifestării ''Caravana Iubirii fără frontiere'' l-a constituit întâlnirea cu domnul Adrian Fejzulahi, de la '' Royal Orchester Wiener ''. Impresionat de activitatea prodigioasă a bibliotecii și de faptul că membrii delegației i-au oferit câte o carte, acesta i-a invitat la un concert prezentat de ''Wiener Royal Orchester''. Anul următor, în perioada 23 - 30 octombrie 2022, am organizat întâlniri culturale sub genericul ''Caravana Iubirii fără frontiere'' , ''Armonii literar -muzicale, Maica Domnului , nădejdea noastră''. La Viena în Biserica cu hramurile ’’ Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Ștefan cel Mare’’ păstorită de pr. paroh doctorand Nuțu Emanoil, cu sprijinul domnului Ioan Godja, cu participarea unui grup de scriitori din Maramureș, muzica și poezia românească au adus un strop de Românie tuturor participanților nevoiți să-și desfășoare activitatea profesională departe de locurile natale. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu. Pelerinajul cultural – spiritual a continuat dincolo de Marea Nordului. În Suedia, la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Borås , românii au venit de la distanțe apreciabile (200 km) pentru a trăit pentru o clipă în armonie și comuniune cu semenii de pretutindeni. După slujba de vecernie oficiată de preotul paroh Andrei Hoha a urmat un moment de muzică, poezie și rugăciune comună. La final s-a făcut un schimb de cărți, reviste, icoane, diplome, impresii, emoții. Aceste manifestări culturale , mi-au dat posibilitatea de a vedea că românii noștri indiferent cât de departe s-ar afla nu au uitat de unde au plecat, nu și-au uitat neamul și portul strămoșesc, că dorul de țară i-a apropiat mai mult de Dumnezeu, că ori de câte ori au ocazia merg la biserică însoțiți de copii. Mai mult , preoții au inițiat numeroase programe și proiecte pe lângă biserică unde copii sunt implicați. Se fac serbări în preajma marilor sărbători creștine, copii nou născuți sunt botezați și creștinați în biserică. Părintele Emanuel Nuțu a reușit să construiască în Viena o biserică românească, după modelul celei de la Voroneț. :i anul acesta, împreună cu scriitoarele Carmen Tania Grigore, Adriana Weiner, jurnalistul Mihai Ghebrea, cu sprijinul părintelui Emanuel Nuțu și al domnului Ioan Godja vom relua periplul ''Caravanei Iubirii fără frontiere''  și  ne vom vizita frații noștri din Viena. Ne vom continua seria întâlnirilor culturale ’’ Întru cuvânt ’’ la Nurenberg , unde părintele Teofil , cu binecuvântarea IPS Mitropolit Serafim veghează ca românii noștri din aceea parte de lume să -și găsească alinarea în biserica pe care cu mult suflet și dăruire o păstorește de mai mulți ani. Gazde ospitaliere ne vor fi familia Crista și Ionel Udrea. La finalul pelerinajului, cu ajutorul maicii Starețe Antonia vom aduce Slavă Bunului Dumnezeu la Mănăstirea  „Acoperământul Maicii Domnului” din Elveția. Cu gândul la țara noastră , cu versurile Baladei lui Nicolae Dabija în suflet, ne rugăm Maicii Domnului să ne ocrotească și să ne mântuiască !

…. Cât avem o țară sfântă
Și un nai, care mai cântă,
Cât părinții vii ne sunt –
Mai exista ceva sfânt.

Cât avem o țară sfântă – Nicolae Dabija

 

Tristețe, durere , un gol imens în suflet...despărțirile sunt întotdeauna grele. Plecarea domnului Nicolae Dabija în țara de peste veacuri a lăsat multă durere în sufletele celor ce l-au cunoscut, celora care i-au apreciat opera , celor pe care i-a ajutat pe drumul frumos și spinos al scrisului. Frumoase și alese cuvinte au început să curgă la dresa marelui scriitor și patriot...’’Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă, scriitorul basarabean Nicolae Dabija. În acest univers al tristeții ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea’’. Sau... ’’Timpul pământean s-a scurs foarte repede pentru scriitorul și publicistul basarabean Nicolae Dabija, un prieten și colaborator al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, care a trecut în eternitate’’. Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. A rânduit Bunul Dumnezeu să-l cunosc personal pe domnul academician, scriitor, istoric și mai presus de toate un mare patriot, Nicolae Dabija în anul 2012. La inițiativa domnului Virgil Șerbu Cisteianu, scriitor, directorul revistei "Gând Românesc, Gând   European", alături de domnul Ştefan Nemecșek, scriitor, jurnalist, directorul cotidianelor "Curierul Văii Jiului" și "Zona Specială"  am onorat invitația doamnei Elena Căldare, director biblioteca "Alba Iulia" din Chișinău și a doamnei Oxana Munteanu, profesor la liceul "Petru Rareș" Chișinău, de a participa în cadrul proiectului "Caravana Cărții" la o serie de evenimente importante dedicate Basarabiei, în perioada 23-30 martie 2012. A fost o onoare pentru mine și un bun prilej de a cunoaște oameni, personalități marcante ale culturii, locuri pline de istorie și legendă . Am participat la lansări de carte ale unor tinere frumoase și talentate, Maria Hâncu, Oxana Munteanu, prezentate în fața unui public numeros de domnii academicieni Nicolae Dabija și Mihai Cimpoi, am vizitat Zaimul unde domnul prof. universitar Ion Găină ne- a întâmpinat cu un grup de copii care au fost protagoniștii unui spectacol minunat și ne-a ajutat să redescoperim personalitatea lui Alexei Mateevici. Casa memorială devenită muzeu la inițiativa domniei sale este un adevărat "loc de pelerinaj" pentru iubitorii de cultură. La Borogani, elevii, cadrele didactice împreună cu localnicii ne-au făcut o primire emoționantă, cu pâine și sare iar domnul Victor Iftode primar, doamna profesoară Ecaterina Odagiu, împreună cu Ion Caşu, director Casa de Cultură, conducătorul unui ansamblu folkloric, ne-au purtat pe "aripi de cânt și dor" în lumea mirifică a satului românesc. Îmi aduc aminte cu mare drag de acele clipe frumoase, de frații noștri care ne-au primit și onorat cum se cuvine. Pentru domnii academicieni Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija aveam un respect deosebit iar șansa de a fi împreună la un eveniment cultural , de a purta discuții cu domniile lor despre artă și cultură a fost minunată și a rămas una dintre cele mai speciale amintiri. După acele zile petrecute în armonie și comuniune, doamna profesoară Ecaterina Odagiu a scris și publicat un articol cu titlul ’’ Punți culturale între frați ’’. L-am revăzut apoi pe domnul Nicolae Dabija la evenimentele culturale organizate de domnul academician Gheorghe Păun la Curtea de Argeș. Era incredibil de modest și empatic.  Avea un zâmbet plăcut și o privire caldă. La una din multele și remarcabilele manifestări de la Argeș i-am oferit o carte cu Patriarhul Justinian Marina iar domnia sa mi-a povestit... eu m-am născut într-o bibliotecă. Atunci când am deschis ochii, i-am deschis pe niște cărți: cărți pe  sub paturi, cărți pe sub masă, cărți, cărți, cărți în toată casa bunicilor mei – Ioan și Ana Dabija – unde am văzut lumina zilei. Ce se întâmplase? Unchiul meu, arhimandritul Serafim Dabija, stareț al mănăstirii Zloți, înainte de a fi arestat în 1947 și condamnat la ani grei de Siberie „pentru că a construit o mănăstire în scopuri antisovietice” (așa scrie în sentință), a reușit să salveze uriașa bibliotecă mănăstirească. Când am venit la universitatea din Chișinău, am adus cu mine niște volume din acea bibliotecă: Iorga, Eminescu, Stere, Russo. În ele scria altceva decât ne spuneau profesorii la ore. Viața și activitatea domnului Nicolae Dabija, dâra de lumină lăsată în urma sa vor dăinui peste veacuri. Spicuim câteva repere din biografia sa...Nicolae Dabija s-a născut pe 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. Fiul Cristinei şi al lui Trofim Ciobanu, nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, ”Lacrima care vede”, ”Oul de piatră”, ”Cerul lăuntric”, ”Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a. În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în Statele Unite ale Americii. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.Din 1986, Nicolae Dabija este redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, publicație care în perioada sa de glorie depășea tirajul de 260 mii de exemplare. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (legislaturile 1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență a Republicii Moldova, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, despre Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova. Nicolae Dabija a fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul Steaua României în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana și alte distincții prestigioase. Despre marele patriot basarabean multe și frumoase sunt cuvintele celor ce l-au cunoscut. Spre exemplu...’’Nicolae Dabija este poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi ro­mâneşti, autor de manuale şcolare, unele dintre ele arse în Transnis­tria bolşevică, altele scoase azi din învăţământul Basarabiei încă bolşevizate, animator al vieţii politice şi, credem că nu exagerăm, un eminent publicist, inima celei mai vibrante publicaţii basarabene „Literatura şi arta”, în care curajosul bărbat răstoarnă aproape săptămânal câte o brazdă de aur la rubrica „Vai de capul nostru!” – Nicolae Dabija este o vie dovadă că Basarabia n-a murit şi n-are când să moară.’’ (Grigore Vieru). Iar Ioan Alexandru spunea...’’ Opera sa poetică plăsmuită până acum izvorăște de foarte departe, din adâncurile limbii ce ni l-a dăruit pe marele Eminescu, căreia îi ascultă în acest veac, pe sfârșite, și celui de-al doilea mileniu al Logosului întrupat în istorie, imperativele etice, splendoarea, și-i răspunde cu dureroasă bucurie angajându-se în ascensiunea sa ce implică dăruirea așa cum au cunoscut-o, acceptat-o, nemuritorii înaintași, de dincolo de Varlaam până la Mateevici sau Matcovschi, contemporanii săi, ca să vorbim doar de câțiva din matca ce-o reprezintă  ’’. Mi-a fost dat ca la evenimentele organizate de domnul academician Gheorghe Păun, prilejuite de sărbătorirea Zilei Revistei „Curtea de la Argeș” și evocarea domnului academician, scriitor Nicolae Dabija să o cunosc pe fiica acelui remarcabil om de cultură. Cred că modestia este o caracteristică a familiei Dabija, fiindcă și Doina Dabija a fost la fel de discretă, binevoitoare, inteligentă , gingașă, frumoasă. Ne-a încântat cu vorbe alese despre Om-ul , tatăl, personalitatea aleasă , domnul Nicolae Dabija. Minunată clipa, veșnică să fie amintirea ! 

Balada lui Nicolae Dabija.... Cât avem o țară sfântă
Și un nai, care mai cântă,
Cât părinții vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.

Zenovia Zamfir   

Maica Domnului, nădejdea noastră. Pelerinaj cultural Vâlcea – Viena- Borås

 

Dor – acest cuvânt care nu se întâlnește la nici un popor, spune multe despre sensibilitatea sufletului românului, care nu îşi schimbă ţara fără să sufere, chiar dacă acolo unde merge îi e mai bine din punct de vedere financiar, el tânjește după locul în care s-a născut, unde a copilărit, unde a mers pentru prima dată în biserică. A rânduit Bunul Dumnezeu să ajung și eu într-o țară străină pentru o perioadă relativ scurtă de timp, atunci am văzut și am simțit la fel, că dorul țară , de cei dragi este foarte greu, uneori te seacă la inimă . Acolo, românii veniţi să muncească pentru o viaţă mai bună aveau nevoie să vorbească româneşte, își doreau întâlniri cu alţi români, vorbeau cu delicatețe de mâncare românească, de petrecerile româneşti, de portul lor tradiţional. I-am înâlnit în jurul preoților, care săvârșeau Sfânta Liturghie în spații improvizate, închiriate, i-am văzut cum își priveau cu dragoste pruncii, cum îi învățau să -și facă semnul crucii, cum se mândreau cu costumele populare pe care le aduseseră de acasă. Acele momente mi-au rămas vii în memorie iar acum că lucrez la Biblioteca Județeană ’’Antim Ivireanul’’ Vâlcea și am posibilitatea să organizez proiecte culturale, sociale, m-am gândit cu drag la cei pe care i-am cunoscut în scurtul răgaz petrecut dincolo de hotare. Pentru ei și pentru mulți alți ca ei am inițiat proiectul ’’ Caravana iubirii fără frontiere’’ . La cea de a II a ediție, în anul 2022, am făcut popas în Viena, unde cu sprijinul domnului Ioan Godja, preşedintele Asociaţiei Cercul Cultural Româno-Austriac UNIREA din Wiener Neustadt (Viena), am ajuns la părintele Emanuel Nuțu. Maramureșan, get – beget, cu o familie frumoasă, domnul Ioan Godja a fost și este organizatorul unor evenimente culturale de mare avengură , de altfel cu domnia sa am colaborat chiar de la prima ediție a caravanei. L-am cunoscut în anul 2016, când împreună cu doamna Liliana Hinoveanu, o mare jurnalistă din Oltenia de sub munte, scriitorul și jurnalistul Nicolae Băciuț, scriitorul Puiu Răducan, doamna doctor Valentina Popescu și un grup de oameni de cultură din mai multe zone ale țării, am participat la sărbătoarea Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie chiar în inima Austriei, la Viena. Domnul Godja a organizat o gamă largă de evenimente la care să ne mândrim că suntem români și la care să nu uităm că suntem români. Este un mare patriot român, cu iubire de români, de acest popor și oferă sprijin necondiționat românilor din Austria pentru a se manifesta ca la ei acasă. Ioan Godja a demonstrat prin ceea ce a făcut că , „cultura n-o muritu”, așa cum spunea un prieten apropiat domniei sale, înființând postul RTV „Unirea” și Asociația „Cercul Cultural Româno-Austriac” păstrează vie flacăra românismului în afara granițelor. Întâlnirea cu familia Godja și părintele Emanuel Nuțu în Biserica cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Ștefan cel Mare a fost foarte emoționantă. Sala de la subsolul bisericii unde se reunesc frații români din Viena și împrejurimi a răsunat de glasurile gingașe ale copiilor, de melodiile religioase interpretate de Maria Brădean. Comuniune, armonie, iubire, muzică și poezie, o seară de neuitat.

Despre părintele Nuțu aveam să aflu că… https://www.antena3.ro/actualitate/romani-preot-biserica-micul-voronet-viena-672967.html Preot ca și tatăl său, acesta și-a dorit să aducă o bucățică din draga lui Bucovina pe meleagurile străine. „Îl însoțeam în mod deosebit seara, la slujbele de seară, și s-au așezat în sufletul și în mintea mea foarte multe amintiri, amintiri sfinte”, povestește preotul Emanuel Nuțu. De la aceste amintiri, în urmă cu 12 ani s-a născut ideea de a construi „micul Voroneț”. Șapte ani s-au scurs până când părintele Emanuel Nuțu a reușit să pună prima cărămidă la temelia bisericii. https://jurnalul.ro/timp-liber/manastirea-voronet-viena-preotul-emanuel-nutu-biserica-ridicata-romani-patron-spiritual-stefan-cel-mare-952247.html. Mânăstirea Voroneț din Viena. Preotul Emanuel Nuțu: „Biserica ridicată de către români şi care îl are ca patron spiritual pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare” . Lăcaşul de cult a fost ridicat cu nisip din Bucovina, după proiectul unor arhitecţi care au studiat detaliile celebrei mănăstiri. Biserica mai trebuie pictată şi „îmbrăcată” în albastru de Voroneţ. În jurul ei, părintele a construit o comunitate unită de credincioşi dar şi un loc căruia aproape 50 de familii îi spun acasă. Credincioşi: Noi ne bucurăm că îl avem în turn pe Hristos Pantocratul cel care ţine de toate, are grijă de tot şi toate… S-a descoperit acest albastru şi nădăjduim că vom putea să procuram acea culoare şi să fie aplicată ca fond pentru partea de exterior. Biserica ţine pasul cu timpurile actuale şi are inclusiv lift care duce la subsol. Acolo funcţioneaza şcoala parohială, unde peste 100 de copii învaţă limba română. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul ”Caravana Iubirii fără frontiere” , ”Armonii literar -muzicale, Maica Domnului , nădejdea noastră”. Din delegație au făcut parte : Liliana Ghiță Boian – scriitor- jurnalist, Maria Catană scriitor, Elena Hodoroagă – publicist, Mihai Ghebrea – jurnalist, Maria Brădean și Pandele Bebe Jianu – interpreți de muzică religioasă. Au participat au participat alături de românii veniți din toate colțurile Austriei, domnul Nicoară Mihali-scriitor, membru Uniunea Scriitorilor din România, Florica Zamfira -cantautor, Lazăr Năsui- scriitor, Adriana Weimer- poet, membru Uniunea Scriitorilor din România, reprezentant media Romania-Austria. Muzica și poezia românească au adus un strop de Românie tuturor participanților nevoiți să-și desfășoare activitatea profesională departe de locurile natale. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu. De la Viena, delegația vâlceană alături de familia Jianu venită din Drăgănești – Olt a plecat spre Suedia. Drumul a fost lung, dar ’’Bucuria de a dărui… Bucurie ’’, a eliminat orice umbră de oboseală. În Suedia, la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Borås , românii au venit de la distanțe apreciabile (200 km) pentru a trăit pentru o clipă în armonie și comuniune cu semenii de pretutindeni.

Românii din Spania continuă să simtă și să viseze româ­nește

 

Nebănuite, neștiute și pline de împliniri sunt cărările vieții ! … ” Am convingerea că fiecare dintre noi venim pe lume cu un rost de împlinit, cu un sens precis în funcţionalitatea Universului. Este motivul pentru care suntem dotaţi cu o anumită zestre nativă şi ne naştem în locul şi în condiţiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în viaţă”. ..spunea la o conferință, renumitul profesor – cercetător , scriitor Constantin Dulcan. Conștient sau inconștient, voit sau nevoit, în ” călătoria ” pe acest pământ, fiecare dintre noi ne împlinim menirea pentru care am venit. M-a binecuvântat Bunul Dumnezeu, ca la maturitate să înțeleg și să pot revărsa asupra semenilor mei darurile și harurile primite. În ultimii ani, proiectele social – culturale au devenit parte din ființa mea și se derulează cu multe bucurii, atât la nivel județean cât și în marile orașe din țară și străinătate : Cluj, Iași, Viena, Parla, lângă Madrid. La începutul lunii mai, 2023, împreună cu un grup de prieteni, reuniți sub egida ” Caravana culturii și a iubirii fără frontiere ” , am plecat prin Europa având ca obiective – o întâlnire cu frații români din diasporă, cei din Spania, și o vizită în Portugalia, mai precis la Fatima, zonă faimoasă pentru altarul de aici ce aniverseaza evenimentele din 1917, când trei copii de țărani au văzut-o pe Maica Domnului, Fecioara Maria de la Fatima. M-a ajutat Bunul Dumnezu și de -a lungul timpului am fost prin locurile binecuvântate de Maica Domnului, la : Efes- Turcia, Medjugorje -Bosnia Herțégovina, Lourdes – Franța. Se spune că… ” Duminică, 13 mai 1917, într-un sat ascuns din Serra do Aire, în centrul Portugaliei, trei copii, Lucia dos Santos, frații Francisco și Jacinta Marto, se jucau în timp ce îngrijeau o turmă, pe un câmp care aparținea tatălui Luciei. Către prânz, după ce au participat la slujbă ca de obicei, au văzut două fenomene luminoase, ca două fulgere, și apoi o frumoasă Doamnă, mai strălucitoare decât soarele.

– << De unde sunteți, doamnă?

– Eu sunt din ceruri >>.

Așa a început prima conversație între Fecioara Maria și Lucia.

Aceasta a fost prima apariție a Maicii Domnului de la Fatima. ”

Astăzi, pe locul aparițiilor se află Sanctuarul Maicii Domnului a Rozariului din Fatima. Mii de oameni din întreaga lume fac un pelerinaj la acest sanctuar în fiecare an. Pentru a ajunge pe data de , 2 mai 2023, la Centrul Cultural Românesc “Sf. Antim Ivireanul” din Parla, Spania, am plecat cu trei zile mai devreme deoarece drumul era lung și obositor. Cu priceperea lui Mihai în a găsi cazare la orice oră din zi, indiferent de țară, cu îndemânarea lui Chirică la mânuirea volanului, pelerinajul cultural- spiritual s-a desfășurat frumos. Nevoia de a călători, dorința de a realiza clipe frumoase celor din jurul nostru, m-a determinat să înițiez proiectul ” Caravana culturii și a iubirii fără frontiere ”, pentru românii plecați din țară, pentru frații aflați la mii de kilomentri distanță de cei dragi. Cu ani în urmă am înțeles cât de greu este dorul de țară, dorul de familie, dorul de tot ceea ce este frumos, de valorile şi de sufletul acestui popor, de cultura lui, de sfinții strămoși, de baladele noastre frumoase, de mila, dragostea, smerenia românilor noștri de pretutindeni. Cuvântul ” Dor ” nu poate fi tradus, pentru că el nu există în nici o limbă, în ” Dor ” sunt amestecate sentimente de bucurie, durere, tristețe, melancolie, patimă, dar și stropi de fericire. Dorul de cei dragi, dorul de locurile copilăriei, este una dintre cele mai puternice emoții, pe care cei mai mulți dintre noi o trăim zilnic. Din aproape în aproape am ajuns la destinațție. O noapte am petrecut într-un decor de vis în Alpii italieni, două zile la malul Mării Mediterane și vizitarea câtorva obiective turistice renumite din Barcelona, anume – Catedrala Sagrada Familia, opera neterminată a faimosului Gaudi și Mănăstirea Montserrat, aflată la o altitudine de 720 de metri, unde se poate ajunge, pe trasee turistice amenajate, pe vârful cel mai înalt al muntelui, Sfântul Ioan, cu o înălțime de 1.236 de metri. Lângă mănăstire se mai află și „Drumul Crucii”, unde este amenajată „Peștera Sfântă” și locul legendar unde a fost găsită icoana Sfintei Fecioare din Montserrat. Așadar,…” marți, 2 mai 2023, la Centrul Cultural Românesc “Sf. Antim Ivireanul” din Parla, Spania, a avut loc o întâlnire culturală sub genericul: „Caravana Culturii și a Iubirii fără frontiere” . La evenimentul coordonat de părintele Eugen Barz și de Dragoș Cosmin Popa, cu pariciparea poeților români reuniți sub egida ASARS Iberica/ Asociación de Escritores y Artistas Rumanos de España, doamna Zenovia Zamfir a transmis mesajul managerului bibliotecii, conf. univ. dr. Remus Grigorescu, a prezentat și donat lucrările : ”Oameni, Locuri, Istorii”, ediție îngrijită de Zenovia Zamfir, „Între clipa ce va veni și visul ce a fost”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, ”Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile”, ediţie îngrijită de Adrian Constantin Catană, Zenovia Zamfir, Maria Lica Catană. Poezia și recitalul muzical susținut de Gelu Aldea și „Trupa de weekend” au adus un strop de Românie în inimile fraților români prezenți. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu”, a fost consemnat pe pagina Bibliotecii . Momentul a fost întregit de o ” agapă frățească ”, am cinat împreună prin grija părintelui și cu sprijinul soției , am vorbit despre ospitalitatea românească, am lăcrimat la aducerea aminte de tradițiile și obiceiurile românilor la zilele sfinte de sărbătoare, ne-am descris locurile natale și frumusețea satului din care ne tragem seva. Indiferent de anotimp, iarna împodobit cu o matie diafană de nea, primăvara în mii de culori, cu flori de câmp și ape cristaline , toamna cu al ei alai de frunze ruginii iar vara cu soare și pășuni înverzite, satul românesc a rămas tezaur de comori. Pentru o clipă cât o eternitate, am fost cu toții în armonie și comuniune. Părintele Barz a reușit să strângă în jurul său, români veniți din toate colțurile țării, stabiliți în arealul din Madrid și împrejurimi. Din dragoste de neamul românesc, de famiile lăsate în țară, se adună în ” Casa Domnului ” pentru a -și potoli dorul ce le arde în piept. Aici se roagă , cântă și vorbesc în graiul dulce strămoșesc. Despre preotul – poet, citeam într-un articol al domnului Aurel Podaru,…” Eugen Barz a pătruns în lumea literaturii contemporane, scriind din unghiul unui observator al concretului ridicat la rang de simbol creștin, nu pornind de la textul biblic, ci ajungând firesc la el, după un ocol prin cele văzute. Acesta mi se pare succesul lirismului său, cu, uneori, montaje suprarealiste, lirism vorbind nu despre o dezordine a lumii, ci despre o bogăție a celor ieșite din mâinile Creatorului.” Pentru a confirma cele spuse în articol, redăm un poem reprezentativ pentru creația lui Eugen Barz: „Mereu am știut/ că degetele dreptei mele/ au fost făcute/ ân zi de sărbătoare,/ pe care le înmulțesc./ Cu ele înalț jertfe/ care coboară între voi/ âmpărțind bucurii,/ cu ele ridic potirul/ să luați veșnicia./ Când le împreunez la rugăciune,/ îmbracă nume de sfinți/ știuți și neștiuți,/ să ne transformăm/ în nuntași veșnici/ lângă bucatele Martei,/ fii ai Mariei/ născuți din speranță”. Prin anul 2020, părintele – poet, în interviul acordat domnului Valentin Iacob, se mărturisea…”De țara mea nu mă pot desprinde. Aici sunt și rădăcinile, și enoriașii mei. De aceea vin mereu acasă, la mama mea, care are 96 de ani. Și mai vin ca să îmi lansez și cărțile, să mă întâlnesc cu scrii­torii mei români, vin să îmi adăp setea de lim­ba română. Ori de câte ori mă întorc din Ro­mânia, fac câteva co­lete mari cu cărți, pe care să le duc fraților mei din îndepărtata peninsulă iberică. Pentru că românii din Spania continuă să simtă și să viseze româ­nește” . Seara petrecută împreună cu frații din Parla a fost minunată.