Caravana Iubirii fără frontiere la Viena
Anul 2021 a
fost proclamat de Patriarhia Română, ''Anul omagial al pastorației românilor
din afara României şi Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea
liturgică și culturală a cimitirelor''. După evenimentele de la 1989, mulți
români au luat calea străinătăți pentru un trai mai bun, însă cu cât distanța
de locurile natale este mai mare cu atât dorul de cei dragi este mai dureros.
Dezrădăcinarea este grea. Dragostea de patrie, de neam, de pământul
nostru sfânt
este rădăcina şi viaţa poporului nostru înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea
dreaptă în Hristos. ,,Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu
oasele înaintaşilor noştri. Pentru ca să fie o patrie, trebuie să fie mai întâi
religia strămoşilor, sfânta cuminecătură a sufletelor, calda adoraţie a acelora
care au fost şi nu mai sunt decât oseminte şi ţărână’’ (Delavrancea). Depărtarea de casă, de
părinți și de frați, de pământul străbun, de neam și de țară, adună în inimile
românilor din toate colțurile lumii multă tristețe și tot atâta durere, mult
dor și drag de valorile strămoșești, acel dor ce poate fi trăit și simțit doar
românește. Chiar dacă vremurile sunt grele,
chiar dacă nu ne-am văzut prea
bine fețele din cauza măștilor, împreună cu poetele Rodica Rîpeanu și Nastasica
Popa - Năvodari, Mihai Ghebrea și Viorel - Vâlcea am mers în Austria la frați noștri
plecați prin lume de nevoie. Cu sprijinul părintelui Nicolae Dura și al
Consiliului parohial, duminică 24 octombrie 2021 am organizat acțiunea ''Caravana Iubirii fără frontiere''
la Biserica Ortodoxă Română din Viena.După o noapte de mers continuu, după ce
la frontiere nu am avut obstacole, la primele ore ale dimineții eram deja la
Biserică. Am participat la Sfânta Liturghie împreună cu frați noștri, i-am
privit cum își duceau copii la Sfânta Împărtașanie și am lăcrimat, am văzut cum
aprindeau lumări pentru cei plecați la cer , i-am văzut ascultând slujba
smeriți și pătrunși de cuvintele părintelui Nicolae Dură. Apoi am coborât
într-o sală unde versurile colegelor au smuls lacrimi de dor și de durere de la
româncuțele noastre. Am prezentat cărțile : ''În veșnicia unei clipe'', ediție
îngrijită de Zenovia Zamfir, Alin Pavelescu și ''Amintiri ale măreţiei
trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile'', ediţie îngrijită de Adrian
Constantin Catană, Zenovia Zamfir, Maria Lica Catană și am transmis mesajul
managerului Bibliotecii Județene "Antim Ivireanul", conf. univ. dr.
Remus Grigorescu. Doamna Rodica Râpeanu descrie frumos și emoționant
desfașurarea manifestării ... ''Roțile mestecau din kilometri cu o foame
pantagruelică pentru ineditul necunoscut.
La ora 6
a.m. eram ajunşi la destinație.
...deşi
obosiţi eram mai treji ca oricând!
Eram ajunşi
in spatele primei Biserici Ortodoxe la care toți românii din capitala Austriei
au visat să o aibā, biserică începută în 2002 şi ridicată de preotul , Nicolae
Dura.
Bucuria mea
a fost cu atât mai mare, din momentul în care am aflat că biserica s-a ridicat
pe Simmeringer Hauptstrasse, o cale care leagă Apusul de Răsărit.
Pe acelaşi
drum pe care au venit în Viena :"Mihai Viteazul, Horea cu
suspinele Transilvaniei, Tudor Vladimirescu, Eminescu, Slavici, Ciprian
Porumbescu, George Enescu" dar şi noi: eu — R R-ița Răpeanu,
"Năvodăreancă de Țăndărei", doamna - Zenovia Zamfir, reprezentant
bibliotecă "Antim Ivireanul", Mihai Gherbea, director la Casa de
Copii Pinocchio din Orașul Băbeni, Nastasica Popa, preşedinte - Ascior
Năvodoari.
Biserica
ne-a îmbrățişat aşa friguroşi, flămânzi, smeriţi şi fericiți!
E o
binecuvantare de la Dumnezeu să te alături în casa Domnului ca şi fiu ori
fiică, dar mai ales să poți intra după voie, să te poți ruga pentru ai tăi şi
țara ta şi nu numai.
Evenimentul
a fost însuflețit de prezența enoriaşilor, ( cu toții, români ) frumoşi,
curați, cuminți veniți la slujba de duminică unde se sărbătorea "Sf.
Dimitrie cel Nou", creştini ce- au fost invitați după terminarea sfintei
liturghii, de către părintele fondator al Bisericii Ortodoxe Române din Viena,
preot. prof. dr. Nicolae Dura, să ia parte la împărtăşirea bucuriei sosirii
noastre şi la evenimentul literar prezentat pe rând de noi, membrii delegației,
"Caravana iubirii fără frontiere".
La
terminarea emoționantei întâlniri, ne-am îmbrățişat, deşi străini şi neştiuți,
dar înfrățiți de aceleaşi doruri şi dureri, şi am plâns împreună.
Drumul de
cca. 895 km, destul de costisitor, spre surprinderea noastră, ne-a fost ostoit
şi rãsplătit de către părinte care ne-a ospătat cu merinde calde şi din pocalul
sfințit cu vin!
Călătoria
delegației continuă, luând cu ea încărcătura emoțională a unei întâlniri şi
totodată ale nedoritei despărțiri, de cei mai minunați noi prieteni, ( fiindcă
tot am fi stat şi tot am fi vorbit ) dar eram aşteptați la Wiener Neustadt, de
către domnul Ioan Godja, de la Radio TV Unirea Internațional din Austria și
preoții Ioan Iulian Hotico, Felician Petru Vladu și Petru Vladu - senior, şi de
românii veniți din zona Vienei, prieteni cu domniile lor, români de seamă ce
activează pe diferite funcții în Austria, şi numele lor sunt onorante pentru
țara noastră. Momentul a fost înnobilat de premii şi prietenii noi''. Întâlnirea
cu domnul Ioan Godja este ilustrată de doamna Nastasica Popa...''Menţine-ţi
gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale.
Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale.
Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile
tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile
tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul
tău.'' Mahatma Gandhi.
''Caravana
iubirii dincolo de frontiere '' și-a continuat drumul. De astă dată am răspuns
invitației domnului Ioan Godja-director radio Tv Unirea Viena. Am fost profund
impresionați de primirea făcută! După interviuri am primit din partea domniei
sale Diploma de onoare! Am făcut schimb de cărți, oferindu-i domnului Godja pe
lângă cărțile de autori și cartea antologică ”În curtea Domnului” carte
redactată de doamna Mariana Moga, oferind astfel posibilitate
promovării tuturor colegilor de condei antologați,la r\ndul meu am oferit Diploma
de Excelență și medalia Ascior din partea societății Ascior amintind că
președintele fondator este domnul Nicolae Mușat care le transmite gînduri
frumoase și alese. Deasemeni am oferit Diplome de Onoare preoților : Ioan
Lucian Hotico,Felician Petru Vladu și Petru Vladu senior. După interviu am avut
parte de o primire deosebită, am stat la aceeași masă cu enoriașii veniți din
toate colțurile Vienei, am râs și ne-am bucurat de veșnicia clipei, pentru acel
moment ne-am simțít onorați și
binecuvântați!
Vă mulțumim
din suflet OAMENI ȘI ROMÂNI MINUNAȚI!
Mulțumim domnului
Godja și soției domniei sale fără de care nu am fi putut avea acest privilegiu!
Să aveți
parte de binecuvântări Divine!
Vă
îmbrățișăm cu drag și prețuire!''.
Un moment
emoționant și neprevăzut în programul manifestării ''Caravana Iubirii fără
frontiere'' l-a constituit întâlnirea cu domnul Adrian Fejzulahi, de la ''
Royal Orchester Wiener '' . În timp ce Mihai căuta pe stradă o persoană care
să-l îndrume și să-i spună unde poate parca mașina, l-a întâlnit pe Adrian care
văzând că are număr de România i-a explicat chiar vorbind fluent româna. Apoi
ne-a invitat la o cafea . Impresionat de activitatea noastră, de curajul de a
pleca pe drum în aceste vremuri grele și de faptul că i-am oferit câte o carte, ne-a invitat la un concert prezentat de
''Wiener Royal Orchester'' . Am fost onorați să fim chiar pe locurile din fața,
am avut ocazia să dialogăm cu dirijorul orchesstrei, am închinat un pahar de
șampanie în cinstea prieteniei ce s-a legat între noi. Slavă Domnului pentru
clipele minunate și pentru toți oameni speciali pe care ni-a scos în cale ! A
fost greu dar la final am cules lauri unui pelerinaj cultural - spiritual de
excepție.
Zenovia
Zamfir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu