În tăcerea dimineților de școală

    

                                   

Nevoia de cunoaștere, zbuciumul interior, lumea din jur, sunt câteva dintre motivele pentru care fiecare dintre noi suntem tentați să punem pe hârtie, gânduri, trăiri. Se spune că românul s-a născut poet, sintagma folosită de poetul Vasile Alecsandri într-o perioadă în care literatura românească avea o generație deosebită de scriitori este valabilă și astăzi. Inițiativa doamnei Popescu Ancuța Mihaela pe a publica creațiile elevilor săi este bună, tinerii sunt talentați dar au nevoie de îndrumare, încurajare, de sprijin. Școala este poate cea mai frumoasă perioadă a vieții dar și cea mai grea. Întrebările, îndoielile, curiozitățile sunt primordiale și ele se pot exprima foarte bine în scris, prin poezie sau proză. Am citit cu atenție și cu multă bucurie lucrările propuse spre publicare. Am fost încântată să descopăr că tematica abordată este diversă iar cuvintele folosite sunt bine alese și exprimă starea de spirit a autorului care dorește și reușește să ajungă la inima cititorului. Farmecul anotimpurilor este descris în poveștile despre primăvară, iarnă, vară, toamnă, iubirea de Dumnezeu și dragostea pentru ființa care ne-a dat viață, Mama, pentru familie, pentru școală și prieteni, se întâlnește la mai mulți tineri. Descoperim în paginile cărții și poezii despre Sfintele Sărbători, Crăciunul, Paștele, despre flori și animalele îndrăgite, ființele cele mai credincioase, dar și despre iubire. Dragostea este cel mai frumos și înălţător sentiment pe care oricare dintre noi îl poate trăi, dar ea se manifestă diferit de la om la om, în funcţie de nivelul de conștiinţă pe care îl avem. Iubirea întâlnită în poeziile tinerilor este sinceră, curată, este energia de care avem nevoie. Fiecare creație poartă amprenta autorului iar doamna Popescu Ancuța Mihaela a reușit să pună în valoare talentul fiecărui elev care a avut curajul să scrie. Și a mai făcut ceva special, a intercalat creațiile literare ale celor mici cu două scrieri ale doamnelor învățătoare- profesoare. Pentru mine, Liceul Tehnologic ,,Justinian Marina” -Băile Olănești are o semnificație aparte. Justinian Marina a fost Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 1948- 1977 și a văzut lumina zilei în localitatea Suiești, județul Vâlcea. Actuala clădire a fost construită la inițiativa și cu sprijinul Patriarhului. Împreună cu colegii scriitori de la Liga Scriitorilor ,, Valeriu Anania ” Vâlcea am organizat câteva manifestări cultural – spirituale în memoria marelui ierarh vâlcean la liceul care-i poartă numele. Doamna Popescu Ancuța Mihaela a ales un titlu foarte frumos, ,, Penița fermecată -creații literare ale celor mici și celor mari”, cândva penița era cea care aducea cuvintele în fața iubitorilor de cultură.   

 

 

 

Cât de frumoase și sugestive sunt scrierile ce vor fi publicate rezultă din câteva exemple :

Gând creștin

Dumnezeu ne-a dat iubire,

Pentru a noastră împlinire.

E mereu la noi în gând

Și în cer și pe pământ....

Stoleriu Alexandru, clasa a V-a, Liceul Tehnologic ,, Justinian Marina” Băile Olănești.

Primăvara

Este anotimpul meu preferat. In acest anotimp sensibil soarele plăpând mângâie pământul cu raze aurii, un pământ umed și negru, care se îmbracă în haina mătăsoasă a firelor subțiri de iarbă. Vântul ne mângâie obrajii ușor, zilele se fac mai lungi, iar pomii se îmbracă într-o mantie de frunze....

Dură Alisia Maria, clasa a V-a, Școala Gimnazială ,,Achim Popescu” -Păușești Măglași

Dăscălița

,, În tăcerea dimineților de școală, când clopoțelul abia își face simțită chemarea, o dăscăliță pășește în clasă cu aceeași emoție pe care o simțea în prima zi a carierei. Pe tabla încă neatinsă se va scrie, din nou, o lecție. Dar nu doar despre litere sau cifre, ci despre viață, despre bine, despre frumos. Acolo, între pereții unei clase primare, se întemeiază nu doar cunoștințe, ci caractere... prof.înv.Primar Spafiu Andreea.

Cele 97 de creații, selectate de doamna Popescu Ancuța Mihaela, spre a fi publicate în cartea ,, Penița fermecată -creații literare ale celor mici și celor mari”, sunt darurile elevilor de la cele două unități de învățământ, din Păușești Măglași respectiv Băile Olănești pentru cititorii, pentru iubitorii de frumos, de Cuvânt! Felicitări !

Prin gânduri simple și vise împlinite, cu Jeni Ioana Dicu

 

 

Trăim într-o perioadă în care totul este foarte accelerat și ne luptăm constant cu lipsa timpului. Prieten iar uneori dușman, timpul este simbolul transformării și al evoluției noastre. Vrăjită de trecerea timpului, de trăirile și realizările sale de-a lungul timpului, poeta Jeni Ioana Dicu a ales ca titlu pentru primul său volum de poezii ,, Vraja timpului ’’ . Frumos și relevant am putea spune după ce studiem lucrarea. Poeta, ne oferă în dar versuri pline de emoție, ne poartă prin lumea satului vâlcean, de ieri și de astăzi, prin poezii scurte dar izvorâte dintr-o trăire profundă. Spre exemplu în poezia ,, Dă-mi, Doamne, har ’’ :

Dă-mi, Doamne, har să cânt pe strune,

Să zbor pe-a versului aripă

Să mă înalț în gânduri simple

Și să dau cinste acelora ce cântă...

Dascăl cu vocație, cadru didactic remarcabil în învățământul vâlcean, care a educat generații de elevi, doamna Jeni Ioana Dicu, a prins curaj și a publicat acest volum de poezie ,, Vraja timpului ’’ acum când ,, are timp ’’, la vârsta maturității intelectuale. Cele 72 de poezii sunt o sinteză și o ,, uvertură a neprevăzutului și infinitului, o conexiune a spiritului național cu cel european, greco- latin, mitologic, un amestec continuu de aspirație intelectuală și limitele formării la care să medităm, eventual să ne autoevaluăm, după ce am pătruns în spațiul cotidian sau în cel al armoniei universale’’, ne spune scriitorul Nelu Barbu, care a scris prefața volumului.

...Să merg în zbor spre infinit,

Să merg spre steaua mea, spre Carul Mare.

Atâtea stele – mi poartă dorul,

De vise și de necunoscut... ,, Urcușul ’’.

Poeta ne surprinde  cu teme diverse : timpul care a trecut , cu doruri, regrete dar și cu împliniri, cu vise, amintiri dar și cu iubiri. Unele poezii sunt în vers alb, altele în vers  clasic, dar toate ne poartă în lumea frumoasă și plină de mister a doamnei Jeni Dicu.

Când luna bolta își coboară,

Pe cer la stele eu privesc

Și-adorm cu gândurile aiurea.

Cine știe ce visez....,, Clepsidra ’’.

Volumul ,, Vraja timpului ’’, prin gânduri simple, ne îndeamnă la visare, iar pe autoare, să zboare spre infinit.

Drăgășani, orașul de poveste al scriitorului Al. Florin Țene

 

Este o vorbă din bătrâni care spune că ploaia aduce belșug, iar curcubeul noroc. Pe o vreme ploioasă, la început de toamnă 2025, am plecat împreună cu Jeni Dicu, Luci și Vasile Trușcă spre Drăgășani, orașul dintre vii, orașul cu parfum de nostalgii, cum a mai fost denumit, locul de obârșie al domnului scriitor, renumit și apreciat Om de cultură, Al. Florin Țene. La zi de mare sărbătoare culturală, Ziua Limbii Române, jurnalistul, neobositul scriitor vâlcean, era onorat în urbea sa natală, un eveniment de mare importanță pentru cultura vâlceană, dar nu numai. Această manifestare de suflet, o recunoaștere normală a muncii depuse de domnul Țene în slujba scrisului, a culturii, a constituit pentru domnia sa, un moment profund emoționant. În sala de spectacole, devenită neîncăpătoare pentru drăgășenenii veniți să-și cunoască și să-și aprecieze personalitățile, familia Titina și Al Florin Țene, însoțiți de cei doi fii ai lor, Florinel și Ionuț, ca doi stejari falnici, de familia Cristina Eufrosina și Ion Bolocan, au pășit cu sfială și modestie, așa cum sunt în general Oamenii valoroși. Într-un cadru festiv, emoționant și plin de semnificație, domnul primar Costinel Stoica a oferit diplome și titluri de „Cetățean de Onoare” pentru trei fii ai municipiului Drăgășani, personalități de excepție care au contribuit remarcabil la promovarea valorilor românești pe plan național și internațional. Domnul Gheorghe Condei, reputat cercetător și creator al soiului de strugure de masă „Victoria” – cel mai cunoscut soi românesc din lume, omologat în 1978 – a fost distins post-mortem pentru contribuțiile sale extraordinare în domeniul viticulturii. Domnul profesor Constantin Ceaușu și-a dedicat întreaga viață și activitate artei și culturii muzicale românești, dar a reprezentat cu mândrie Drăgășaniul peste hotare. Domnul AI. Florin Țene, este cunoscut ca scriitor prolific și figură emblematică a literaturii române contemporane – poet, dramaturg, filosof, jurnalist și istoric În calitate de Președinte al Ligii Scriitorilor Români și membru al Academiei Americane Române de Artă și Știință, acesta a promovat cu devotament valorile literare autentice. Despre opera vastă a domnului Țene s-a scris și se va scrie multă vreme. A fost și este apreciat atât în țară cât și peste hotare. Am avut șansa să cunosc familia Țene cu mulți ani în urmă, să descopăr doi oameni pe cât de talentați pe atât de modești. Se spune că locurile natale sunt locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Născut și crescut în Drăgășani, căsătorit cu doamna Titina, care a copilărit în localitatea Șușani, petrecând o parte o parte a tinereții pe acele meleaguri pline de viță de vie și ,, vin de razachie ’’, domnul Florin Țene a purtat și poartă în prea plinul inimii sale frumusețea și nostalgia acelor meleaguri de poveste. Ori de câte ori vorbește despre orașul copilăriei, ochii i se umezesc de bucurie și emoție. Dorul de locurile pe unde odinioară și-a purtat pașii, banca unde a iubit prima dată, liceul unde a învățat carte pentru a-și împlini visele, locul casei părintești unde acum este o fântână , le-am vizitat împreună și am ascultat poveștile de o viață ale familiei Titina și Al. Florin Țene. În scrierile domnului Țene ,, orașul dintre vii ”,  este descris și împodobit în cele mai alese cuvinte. Așezat în dreapta Oltului, botezat de romani Alutus, municipiul Drăgășani, a fost castru roman Rusidava, localitate ce s-a aflat pe unul din drumurile romane care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului de azi, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea) și continua către Transilvania. Acest drum și traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană ).Mai târziu această localitate, a devenit, de-a lungul vremurilor, “Podgoria Voievodală a Banilor Oltenilor”, cum specifică scriitorul Teodor Barbu în volumul “ Drăgăşani între legendă și adevăr“( Editura Kitco, 2014).
Numele acestei localități este consemnat, pentru prima oară, în hrisovul din 7 iunie 1535, scris în limba slavonă, din timpul voievodului Vlad Vintilă din localitatea Slatina. Drăgășaniul este cunoscut pentru viticultura sa, dar și pentru felul în care îmbină tradiția cu modernitatea, menținându-și în același timp valorile culturale și istoria sa diversă. Cunoscând dragostea familiei Țene pentru aceste meleaguri de poveste, am depus la Primăria Drăgășani un dosar cu opera marelui scriitor Al. Florin Țene și propunerea de a fi declarat cetățean de onoare. Când Dumnezeu voiește, Omul reușește. În primăvara anului 2025, cererea noastră a fost analizată și aprobată. Din motive obiective ceremonia de acordare a distincției care certifică această onoare, s-a amânat până pe data de 31 august 2025. Nimic întâmplător, la această dată este sărbătorită Ziua Limbii Române, eveniment inițiat și realizat cu ani în urmă de cei trei mari Oameni de cultură : Corneliu Leu, Al. Florin Țene și Ligia Diaconescu. Festivitatea de premiere a fost bine gândită și frumos organizată. Eu împreună cu Luci Trușcă am avut onoarea de face „o laudatio” domnului Al. Florin Țene. O poetă, Titina, un istoric – cercetător, Ionuț, un operator de imagine la o televiziune națională, Florin, nepoți și nepoate, sunt comorile domnului Țene. De-a lungul anilor, a primit numeroase distincți și diplome, dar privindu-i chipul radiind de bucurie pe scenă la Drăgășani, am înțeles cât de important era pentru domnia sa, acel moment. Înconjurat de familiei, împreună cu prietenii, alături de oameni de cultură, domnul Al. Florin Țene era cu adevărat fericit și împlinit. Evenimentul a fost întregit de momente artistice deosebite, susținute de tinere talente de la Clubul Copiilor – recitaluri de poezie, cântece și dansuri tradiționale care au adus emoție și bucurie în rândul participanților. Privesc încântată spectacolul iar în minte îmi răsună versurile poeziei – Poetul, de Al. Floorin Țene :

S-a întors poetul în satul natal

Cu toate păsările lui zburătoare

Acelaşi râu îi aduce la mal

Amintiri din clipe arzătoare.

S-a întors poetul pe strada copilăriei

Şi e o altă adresă pe casa lui

Bronzul toamnei sună în frunza viei

Şi galbrnul scrisorilor a trecut în gutui.

…Ceaţa timpului, val după val,

peste nuci încet se lasă

prin inimile oamenilor din satul natal

trece poetul, amintire, spre casă…

Frumoasă clipă, minunat moment !

Pe culmi de deal, în stropi de ploaie, la Festivalul național de literatură "Panorama", 2025

 

România ,, Grădina Maicii Domnului “, cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, cu ocazia vizitei din anul 1999, țara noastră ,, minunat de frumoasă “, cum o descria Alexandru Vlahuță în volumul .. România pitorească “, te uimește cu fiecare pas pe care-l străbați, cu fiecare fir de iarbă și de nisip pe care-l calci cu teama de a nu-l strivi. Am colindat cărările și potecile, am ajuns pe culmile semețe ale Carpaților, mi-am adăpat setea de frumos în apele limpezi curgătoare și-n marele fluviu Dunărea, am ascultat susurul izvoarelor în serile de vară, este frumoasă chiar foarte frumoasă patria noastră străbună. În luna august, a anului 2025, am ajuns în Ținutul Pădurenilor. Văzusem imagini la televizor, pe internet dar realitatea depășește imaginația ! Dincolo de impunătorul Castel al Corvi­nilor din Hunedoara se află una dintre cele mai originale și mai conservatoare zone etnofolclorice din România, este zona cunoscută sub numele de Ținutul Pădurenilor. Locuitorii au fost numiți „pădureni” de vecinii lor din Țara Hațegului și din celelalte zone limitrofe pentru faptul că întreg ținutul este înconjurat de păduri. La invitația domnului scriitor Daniel Luca, în perioada 14 – 17 august, 2025, am participat la Festivalul național de literatură "Panorama" Ediția a V-a, care s-a desfășurat în localitatea Ghelari. Întâlnirile culturale organizate de colegii scriitori din diferite zone ale țării sunt momentele în care frumosul este redat în cele mai alese cuvinte iar poezia și muzica se îmbină armonios. La această ediție ediție plină de lumină și culoare au participat scriitori din toate colțurile țării: Emil Mircea Neșiu și Crinela Neșiu, Vali Șerban, Florentina Loredana Dalian, Mihai Ursulescu, Vicu Cojocaru, Firuț Mihuț, Daniel Mariș, Daniel Marian, Dumitru Tuhuț, Nicolae Preda, Ion Rășinaru, George Băicoianu, Cristian Gabriel Moraru, Alexandra Dogaru-Aldo, Anda-Mihaela Miroiu,  David Valentin, Silvia Horga, Corina Ofelia Corpodean și soțul, Corin Culcea, Maria Udrea, Maria Vaida, Armanda Filipine, Antoaneta Crudu, Radu Roxelana, Camelia Monica Cornea, Marieta Coman, Aura Nicoleta Lupșescu, Maria Bacău, Mioara Baciu și soțul, Florin Ciocea, Petrică Gavrilă, La biserică au mai fost Daniela Mihăeș și Dorina Brândușa Landen . Bucuria revederii cu cei pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului a fost întregită de emoția cunoașterii altor iubitor de cuvânt, oameni de cultură. După primirea călduroasă a domnului Sergiu Țenț, un mare cunoscător al Ținutului Pădurenilor dar și un mare iubitor de cultură, a urmat un moment în care fiecare dintre noi ne-am prezentat în fața, atât a colegilor cât mai ales în fața lui Dumnezeu, evenimentul fiind organizat în Casa Domnului din Ghelari. Smerenie, evlavie, bucurie, iubire, am remarcat pe fața tuturor colegilor iar la final cantautoarea Corina Ofelia Corpodean ne-a încântat cu câteva melodii pornite din suflet și menite să ajungă la sufletele tuturor celor prezenți. Pe parcursul festivalului ne-am delectat cu lansări de carte, prezentări de reviste literare , recitaluri poetice, momente de muzică folk și vizite de cunoaștere și documentare în locuri pline de istorie, tradiție și frumos. Scriitoarea Maria Vaida a ținut o conferință intitulată "Ada Caleh, mon amour". În Hunedoara, sculptorul Alexandru Podea ne-a invitat să cunoaștem și să vizităm  Ferrum Art Galleryne iar scriitoarea – bibliotecar  Vali Șerban de la Slobozia ămpreună cu scriitoarea Alexandra Dogaru și-au prezentat cele mai recente cărți. Alături de Florentina Loredana Dalian, Cristian Gabriel Morar, Daniel Luca, am avut onoarea și bucuria de a-mi exprima și eu părerea despre creațiile colegelor. A urmat un recital poetic și muzical. Ne-am regăsit cu poetul Gelu Dobrescu și îndrăgita solista de muzică populară Ana Almășana Ciontea din Hunedoara, cu poetul Dumitru Tîlvescu tânăra poetă Lia Teodora Ianto de la Arad. O dimineața a fost rezervată ceremoniei de acordare a diplomelor intitulate sugestiv ,,Arhitect de metafore’’. Organizatori ne-au pregătit multe surprize frumoase : „Scriitorii la stână” o experiență autentică, unde poezia s-a întâlnit cu frumusețea pură iar Ministeru ( Ciobanu de la stână ), de pe culmea Ponoriciului din Alun împreună cu familia sa, ,,ne-au omenit cum se cuvine ”, brânză proaspătă, slană, ceapă dar și o pălincă să ardă toate caloriile. Pe un drum de munte, pe cât de frumos, pe atât de greu am coborât la Mănăstirea de marmură din satul Alun. Din această zonă au fost extrase blocuri de piatră folosite la construcţia Casei Poporului. Cel mai uimitor lăcaş de cult al pădurenilor, singura biserica de marmură, a fost ridicată în anul 1942. Ziua a continuat, cu un recital poetic printre stropi de ploaie și metafore în cariera de marmură de la Alun iar seara cantautoarea Cornelia Ofelia Corpodean ne-a încântat cu un regal muzical. De o modestie specifică oamenilor valoroși, cu un doctorat în filologie, domnul scriitor Daniel Luca, s-a străduit și a reușit să ne ofere clipe și momente de neuitat. Fiecare participant a avut șansa de a -și prezenta creațiile, de a ne încânta cu versul, cu cuvântul, cu cea mai recentă lucrare. Locația unde ne-am desfășurat activitatea este de o frumusețe amețitoare iar Catedrala din Ghelari, cea mai mare biserică ortodoxă construită în spațiul rural din România, chiar în perioada comunistă ne-a uimit cu frumusețea și povestea sa. Domnul Sergiu Țenț ne-a oferit cea mai bună definiție a timpului petrecut la Ghelari...,, Epilog, Festivalul de literatură Panorama ediția a 5-a, un timp ars cu prieteni, între pagini, pietre, ziduri de biserica, pe culmi de deal, in stropi de ploaie...’’. ,, Înfrățiți prin Cuvânt, Uniți prin Cultură ’’, scriitori din toată țara vom veni și reveni la Hunedoara - Ghelari pentru a ne bucura, așa cum ne îndemna poetul iubirii Ilorian Păunoiu din Vâlcea ...

Bucuraţi-va de cântec,
bucuraţi-va de mare;
bucuraţi-va de munte,
bucuraţi-vă de soare!

*

Bucuraţi-va ca sunteţi
şi ca vine-o dimineaţa;
bucuraţi-vă de zâmbet,
bucuraţi-vă de viaţă!

*

Bucuraţi-vă!

Ne-am bucurat într-o vară, într-o ,, Panoramă ’’și vom duce cu noi ,, Bucuria de a dărui...Bucurie ! ’’

 

Zenovia Zamfir

Iubirea leac pentru trup și suflet

 

Iubirea, aceea taină pe care am primit-o în dar de Dumnezeu este un sentiment ce a apărut o dată cu Pământul și este veche precum omul. Ea este vis și realitate, este o poveste pe care o trăim așa cum ne este destinată, este legea vieții și una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană.  Viața fiecăruia dintre noi este o poveste alcătuită din clipe, este iubire și suferință, bucurie și biruință !  De-a lungul timpului, de când proiectul,, Iubirea de aproapele meu“, face parte din viața mea, am întâlnit mulți Oameni și am aflat multe povești. Când l-am întâlnit prima dată pe Ilorian Păunoiu, mare scriitor dar și mai mare Om, am fost șocată iar apoi uimită de forța și puterea sa de a fi de ajutor celor din jurul lui. Prizonier în propriul trup, Ilorian răspândea iubire, lumină, bunătate, generozitate iar deși avea permanent nevoie de ajutor, fiind paralizat de la gât în jos, oferea ajutor. La Centrul de la Zătreni l-am cunoscut pe părintele Iov Pătrașcu ,, monahul care scrie cu degetele de la picioare “, care mărturisea că îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său ca în Sfânta Scriptură, că ... „Toată viaţa mea este frumoasă şi minunată, dacă stau bine să mă gândesc. Cu toate greutăţile şi necazurile şi suferinţele mele, consider că viaţa este frumoasă şi merită să lupţi pentru ea, merită să o trăieşti. Şi dacă ar fi să-mi doresc ceva, mi-aş dori ca oamenii să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pe mine şi pe toţi cei ca mine “. La Cenaclul ,, Petale“, coordonat de domnul Dumitru Zamfira, președintele Societății Naționale a Persoanelor cu Handicap România, am întâlnit mulți Oameni speciali. Deși viața i-a rezervat multă suferință, domnul Zamfira este un luptător și un mare câștigător pe frontul culturii, el promovând persoanele cu dizabilități care pot excela prin talentul lor artistic și prin potențialul intelectual, în multe cazuri peste medie. Scriitor remarcabil, pictor foarte talentat, Mitică, pentru cei apropiați, a adunat în jurul său mulți Oameni frumoși prin caracterul și comportamentul lor. La Cenaclul ,, Petale“, au avut șansa de a cunoaște consacrarea artistică mai multe persoane cu dizabilități printre care, Iulian Păuna, Laura Vega, Marian Pătrașcu, Alexandru Hurezeanu, Gabriel Medvedev, toți autori a numeroase volume de literatură și lucrări de artă expuse atât în țară, cât și în străinătate. Acolo am văzut-o pentru prima dată pe Mihaela Andrei. Cu un zâmbet larg pe chipul frumos dar pe care durerea a sculptat câteva urme, cu un puternic simț al umorului și cu o poveste de viață cutremurătoare, ea te cucerește de la prima vedere. Într-un interviu acordat doamnei Lavinia Elena Niculicea, de la ,, Jurnalul Social “, Mihaela povestește că, la vârsta de 33 de ani, viața avea să i se schimbe radical, fiind diagnosticată cu o boală genetică rară care avea să-i afecteze mobilitatea.

,,Sufăr de Ataxia Friedreich, o boală genetică foarte rară, care se caracterizează prin evoluţie progresivă, tulburări de mers (mers ataxic), tulburări de vorbire (disartrie), lipsa reflexelor osteotendinoase la membrele inferioare, afectarea inimii, mişcări ample, stângace. În timp am dezvoltat și alte boli, cum ar fi scolioză, discopatie, tetrapareză. Nu există tratament,însă un psihic bun ajută enorm.

Atunci când am descoperit-o, în 2005, mi s-a dat un timp foarte scurt de viață, mai precis trei ani. Impactul emoțional a fost atât de mare, încât am căzut din picioare. Nu aveam pe nimeni lângă mine, care să mă susțină moral, și după o noapte de coșmar, dimineața mi-am spălat fața, m-am uitat în oglindă și mi-am zis că, indiferent dacă voi fi pe un fotoliu rulant sau în pat, eu am obligația morală de a-mi crește și educa fetele. Una avea cinci ani, cealaltă unsprezece ani. Deși mă dezechilibrăm foarte des, uneori cădeam, nu am acceptat fotoliul rulant, nu din complexitate, ci din dorința ferma de a lupta cu boala, de a nu mi se atrofia mușchii”, mărturisește ea.

Mihaela afirmă că a urmat o perioadă extrem de dificilă, fiind nevoită să-și adune și ultima fărâmă de putere pentru încă o încercare. 

,,În 2009, mi-a murit fata cea mare, înecată în râul Olt. Era al doilea copil pe care mi-l înhumam –, primul a fost doar la cinci zile după naștere, murind din cauza neglijenței cadrelor medicale din maternitate –,  în anul 1994. La înmormântarea fetei, suferința foarte mare, cât și dozajul exagerat de calmante, m-au îngenunchiat din nou, fiind la granița dintre viață și moarte. Bineînțeles, că nu avem pe nimeni să mă susțină, deoarece tatăl meu murise la un an după ce mi-a murit copilul, mama era bătrână, iar soțul căzuse în patima alcoolului. Trebuia să lupt, fiindcă eram singurul stâlp al familiei, singurul sprijin al fetei pe care o mai aveam. Atunci am fost foarte supărată pe divinitate, nu am găsit răspunsul la întrebarea: ,,De ce mie?” Dar prin multă luptă cu destinul, am reușit să rămân în picioare până în 2015, când am decis că un scaun rulant m-ar ajuta să pot lupta mai departe. Ulterior, am divorțat, însă trebuia să-mi susțin fata în facultate”. Mihaela nu se concentrează pe dizabilitate sau pe neajunsuri, ea încearcă să schimbe percepțiile eronate asupra persoanelor cu dizabilități și ajută semenii aflați în suferință. Duminică, 3 august 2025, împreună cu domnul Marian , doamna Elena cu fiul, domnul Florin Mănoiu cu soția, am pornit cu ,, noaptea în cap “, să-l ajutăm pe Marius de la Tetoiu. Tânărul slăbuț și cu o privire tristă ne întâmpină plin de speranță. O clădire veche, cu pereți scorojiți, cu ferestre fără geamuri, cu tavanul picat pe alocuri, este viitoarea locuință pentru Marius. Pentru început un pat îi va alina somnul tânărului care privește cu ochii în lacrimi lenjeria nouă, păturile pufoase și frumoase, plasele pline cu mâncare, fructele, hainele noi și moderne. Nu-i vine să creadă ! Parcă trăiește un vis ! O astfel de clipă merită orice efort. După ce evaluăm situația, ce materiale trebuie achiziționate, ce obiecte de strictă necesitate trebuie, onorăm invitația Marianei Ciobanu, doamna cu ,, suflet mare“, care îl ajută și mergem la ziua fiicei sale Andreea – Delia. Mare și frumoasă mi-a fost surpriza când am descoperit în scaunul cu rotile o tânără zâmbitoare care-și aștepta răbdătoare invitații. Andreea este veselă, se bucură de cadouri, povestește cum i s-a schimbat viața în bine de când a cunoscut-o pe Mihaela și face planuri pentru viitor. Spuneam într-o emisiune ,, Sănătatea azi “ moderată de Daniela Ștefănescu, că de -a lungul timpului am descoperit mergând prin centrele sociale, la familiile cu nevoi speciale, că iubirea vindecă trupul și sufletul. Am înțeles cât de importantă este credința și rugăciunea în vindecarea oricărei afecțiuni. Acolo unde este iubire și dorință există și biruință ! Îmi povestea Mihaela că la un moment dat încercând să găsească o explicație pentru toate necazurile care se abătuseră asupra sa, a mers la o mănăstire. Acolo s-a mărturisit unui călugăr care cu multă blândețe, vorbe alese și meșteșugite i-a dat răspunsuri la toate întrebările și suferințele sale. Atunci a înțeles ce înseamnă iubire și cât de mult ne iubește Dumnezeu încât a trimis în lume pe singurul său fiu, câtă durere trebuie să fi îndurat Maica Domnului, Maica Sfântă a noastră a tuturor văzându-și unicul fiu răstignit pe cruce ! Din iubire de Dumnezeu și de semeni, Mihaela Andrei s-a ridicat de pe patul de suferință, a reînviat din propria cenușă și se străduiește să aducă bucurie acolo unde este tristețe, speranță acolo unde este deznădeșde, a reușit să creeze un nucleu de oameni care aduce lumină acolo unde este întuneric iar visele celor pe care-i ajută devin realitate.,, Iubirea este cea mai vindecătoare forță din lume; nimic nu este mai profund decât iubirea. Ea vindecă nu numai trupul, nu numai mintea, ci și sufletul. Dacă cineva poate iubi, atunci toate rănile dispar. Atunci cineva devine întreg - și a fi întreg înseamnă a fi sfânt“, Osho. Fie ca iubirea Mihaelei Andrei să lumineze asupra semenilor săi, multă vreme de acum încolo !

Zenovia Zamfir

Arhiepiscopul Calinic Argeșanul, ierarhul iubitor de cultură

 

Turla Bisericii ,, Cuvioasa Paraschiva ’’, strălucea în soarele blând de toamnă, septembrie 2011, imnurile de slavă se înălțau suav spre cer, învăluind întreaga Vale a Cernei, tineri îmbrăcați în costume tradiționale, veseli, urcau Dealul Suiești spre locul unde Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,  Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, înconjuraţi de numeroşi credincioşi, săvârșau Sfânta Liturghie. Priveam fascinată mulțimea de oameni din fața mea și nu-mi venea să cred. Aceeași nedumerire dar și bucurie o vedeam pe chipul domnului academician Gheorghe Păun. Oameni de cultură, președintele Consiliului Județean Vâlcea de la aceea dată, Ion Câlea, primari, cadre didactice și elevi, locuitorii comunei dar și din zonele învecinate , în costume de sărbătoare, înconjurau Dealul Suieștiului și ascultau liniștiți slujba. După cuvântul de  învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, care a vorbit și despre Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, pentru a cărui evocare ne-am reunit, ne-a recomandat ca pe acele locuri binecuvântate, pe unde odinioară își purtase pașii,, Apostolul neamului românesc ’’, cum l-a numit în scrierile sale, domnul Gheorghe Vasilescu, să se înalțe o Mănăstire, spre Slava lui Dumnezeu și spre aducerea aminte de Patriarhul Justinian Marina. Într-un interviu părintele Traian Valdman, spunea ... ,, Cred că Patriarhul Justinian a fost un dar pe care Dumnezeu l-a făcut poporului român, în vremuri de mare încercare. Preafericirea Sa rămâne în istoria neamului nostru nu numai ca apărător și organizator al Bisericii, al învățământului teologic, al vieții monahale și al asistenței sociale, ci ca apărător al credinței în vremuri grele, ca persoană de mare omenie, ca adevărat părinte al preoților, al călugărilor și al tuturor creștinilor pe care i-a iubit și pentru care a trăit. Veșnică să-i fie pomenirea! ’’  Apoi, Preasfințitul Emilia Lovișteanul m-a prezentat ca scriitoare și m-a invitat să moderez evenimentul cultural, eu fiind inițiatoarea manifestării. Am fost atât de surprinsă și de uimită încât nici astăzi nu știu ce am spus dar se pare că a fost bine după felicitările pe care le-am primit la final. Un singur moment mi-a rămas de a pururi în minte... am întrebat cu gasul tremurând de emoție, de- ar fi să punem cărămidă cu cărămidă să construim o mănăstire, sunteți de acord ? Un – Daaa prelung s-a auzit la unison. Am privit în sus și am văzut aievea chipul Patriarhului, pe care-l cunoșteam din picturi, zâmbind. A fost o clipă pe care o port cu drag în inimă și suflet în chiar dacă mi-a adus multă suferință dar în același timp și multe bucurii. Astăzi, calc cu evlavie și smerenie pe urmele unui,, fiu al Vâlcii străbune ’’ pe care părintele Arsenie Papacioc l-a numit ,, Un Patriarh hărăzit de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române  în acele vremuri tulburi ’’. Așa vrednic și cinstind înaintași, l-am cunoscut pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,  Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care m-a impresionat profund. Modest, carismatic, cu o mare dragoste de Dumnezeu, cu darul și harul de a propăvădui Sfânta Scriptură, cu grijă de semenii săi, Părintele Calinic, ne-a îndemnat să ne iubim trecutul, să ne îmbogățim zestrea culturală pentru a lăsa la rândul nostru ,, dâre de lumină ’’. De atunci, drumurile noastre s-au mai intersectat, mai ales când a fost mare nevoie de prezența domniei sale, în anul 2013, la un simpozion organizat la Arhiepiscopia Râmnicului și dedicat Patriarhului Justinian Marina. Din biografia Înalpreasfinției Sale, foarte vastă, am selectat câteva repere, https://basilica.ro/arhiepiscopul-calinic-al-argesului-si-muscelului-implineste-80-de-ani/....,,Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului s-a născut în 6 iunie 1944 în localitatea Cracăul Negru, comuna Crăcăuani, județul Neamț.

Înaltpreasfinţia Sa a studiat la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968), absolvind cu lucrarea de licență: Lupta profeților împotriva formalismului (sub îndrumarea Pr. Prof. dr. Nicolae Neaga). În 6 septembrie 1964 a fost hirotonit diacon celib, apoi preot, la 8 septembrie 1964. A slujit ca preot în Parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic. Aici, a îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la Mănăstirea Cernica (1974-1977); a fost numit stareţ al Mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al Mănăstirii Cernica (1981-1985). În 30 septembrie 1985 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul şi cu reşedinţa la Mănăstirea Curtea de Argeş. În această demnitate a fost hirotonit şi instalat în 17 noiembrie 1985. În 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şi Teleorman. Ca locţiitor de episcop, în 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereul vicar Calinic Argatu Argeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 şi înscăunat în 18 noiembrie 1990. În anul 2009, prin ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rangul de Arhiepiscopie, a devenit arhiepiscop ’’. De-a lungul timpului Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, s-a dovedit a fi un mare ierarh dar și un bun scriitor, cercetător. Scrierile sale cu tâlc se regăsesc și în postările de pe pagina Facebook , unde a relatat fragmente din volumul  "Toată vremea-şi are vreme", publicată la Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. A publicat peste 70 de volume și, din anul 2006, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A primit numeroase premii și distincții, enumerăm câteva. Pe 9 decembrie 2019, Senatul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu i-a acordat Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului titlul de Doctor Honoris Causa, la propunerea Consilului Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Saguna”, instituție de învățământ teologic cu o tradiţie de peste 230 de ani. În 2012 a primit Premiul pentru proză memorialistică al revistei „Argeș” și, din 2013 este senior editor al revistei. În 2021 a primit Premiul de Excelență al revistei „Regal Literar”, „pentru creațiile literare și pentru cercetările academice publicate, acestea făcând parte din tezaurul culturii române și al Bisericii Ortodoxe, cât și pentru promovarea valorilor autentice creștine, culturale și morale”. A fondat publicațiile bisericești „Argeșul Ortodox”, „Lumină Lină” și „Pastorul Ortodox”.Slavă Domnului și pentru talentul oratoric ! Predicile Înaltpreasfinției Sale merg direct la inima credincioșilor veniți să-l asculte. Multe s-au scris și tot mai multe se vor mai scrie despre ,, Un ierarh misionar, harnic și cărturar ". La împlinirea vârstei de 80 de ani, a fost operat la rotulă, după ce și-a fracturat-o la o slujbă. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a ținut să îi fie alături colegului său din Sfântul Sinod și i-a transmis un mesaj de încurajare și felicitări.

”Înaltpreasfinția Voastră,

Hristos a înviat!

Cu prilejul aniversării a 80 de ani de viața a Înaltpreasfinției Voastre, vă adresăm alese felicitări, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați.

Astăzi, la ceas aniversar, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înaltpreasfinției Voastre și asupra clerului și credincioșilor din istorica eparhie a Argeșului și Muscelului pe care o păstoriți.

Timpul vieții dăruit nouă de Dumnezeu se sfințește prin rugăciuni sfinte și prin fapte izvorâte din iubire smerită și darnică, în care lucrează tainic harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) și „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1), să vă dăruiască însănătoșire grabnică și mult ajutor în continuare pentru slujirea Bisericii noastre și a poporului român!

Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu părintească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos,

† DANIEL

Calinic Arhiepiscopul, este iubit de marii ierarhi, de cler, de popor, și se roagă neîncetat pentru noi toți...,, Ajută-ne, Doamne, să avem dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt, în toate zilele vieții noastre, aici și în bucuria Împărăției Tale! "

(PS Calinic Argatu, episcop al Argeșului și Muscelului, Veșnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, București, 2006, p. 17) .

Iertată să-mi fie îndrăzneala de a scrie despre un ,, slujitor și misionar harnic al Domnului ’’,  ierarhul iubitor de cultură și artă românească, Arhiepiscopul Calinic Argeșanul, dar a fost un privilegiu să-l cunosc !

Cu nădejde și curaj la „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”

 

România ,, Gradina Maicii Domnului ’’, țara noastră ,, Minunat de frumoasă ”, cum a numit-o Alexandru Vlahuță în cartea ,, România Pitorească ”, este locul de obârșie al  „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”. Supranumit de mulți credincioși ,, Sfântul Ardealului ”, părintele Arsenie Boca este considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Sfaturile sale au fost publicate într-un număr impresionant de cărţi, iar mormântul său de la mănăstirea Prislop a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Despre canonizarea lui Arsenie Boca se discuta încă din 2019. Decizia a fost luată de Preafericitul Părinte Daniel, care a explicat că în teologia modernă canonizare nu înseamnă recunoașterea sfinției, ci înseamnă că persoana respectivă e dată ca model. Din biografia sa extrem de vastă, redăm câteva repere... https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-marturisitor-arsenie-de-la-prislop...<< Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte.Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie s-a născut la data de 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul Național Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a finalizat-o în 1933. A primit, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, a audiat cursuri la Facultatea de Medicină, ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, a tradus-o în limba română în doar cinci luni. În 1935, ca absolvent al Academiei Teologice, a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 a fost hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Muntele Athos. Aici a avut parte de o experiență duhovnicească formatoare în ceea ce privește viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. La întoarcere a adus manuscrisele ce au stat la baza Filocaliei românești. A fost închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, iar în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 fost hirotonit preot și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu, pe care a renovat-o. După ocuparea țării de către armata sovietică, Cuviosul Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 și eliberat pe 30 iulie 1945, fiind găsit nevinovat. La data de 14 mai 1948 a fost arestat din nou, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat. Mitropolitul Nicolae Bălan l-a transferat de la Mănăstirea Sâmbăta, la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo a fost pus stareț, iar după ce lăcașul de cult a devenit mănăstire de maici, a devenit duhovnic al mănăstirii, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare. Pe 15 ianuarie 1950 a fost arestat pentru a treia oară, urmând să execute detenție „administrativă” la Canal, până pe 23 martie 1951. Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii, în 1953, a fost anchetat din nou, apoi dus în arest la Timișoara, Jilava și Oradea pentru 6 luni, din 5 octombrie 1955, până în aprilie 1956.

În anul 1959 i s-a înscenat nereguli financiare, pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra acestei decizii). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. A lucrat pe postul de pictor bisericesc, până la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității. După anul 1984 se retrage la Mănăstirea Sinaia, iar pe data de 28 noiembrie 1989 trece la Domnul, fiind în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința sa, la Mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 >>. Multe și de neînțeles sunt minunile săvârșite încă din timpul vieții sale. Potrivit ucenicului său „El a fost dus la Sfântul Munte și a stat 2 ani. A fost hrănit de îngeri cât a studiat Noul și Vechiul Testament”. Părintele Arsenie a stat în chilia unui sfânt, a ținut, ca și Mântuitorul, 40 de zile de post negru și a fost luminat. Atunci a primit darul de a citi suflete și acele puteri divine care au uimit atâția români. „Cum mergi către munte, către pădure, sunt două lacuri și primul e făcut de părintele Arsenie. Pietrele astea mari le ridica părintele Arsenie și avea o putere de neimaginat. Pietre cât masa de mari”, mărturisește un bărbat. Alte minuni... „În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văzs”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, în 2008. O prietenie frumoasă și trainică s-a înfiripat de-a lungul anilor între părintele Arsenie Boca și Patriarhul Justinian Marina, considerat de unii contemporani ,, Un Apostol al neamului românesc ”. La Biserica Drăgănescu, părintele Arsenie Boca a realizat cea mai frumoasă pictură cu chipul marelui ierarh. Documentele vremii atestă grija părintească a Patriarhului Justinian Marina pentru ,, Sfântul Ardealului - https://anomismia.wordpress.com/tag/arsenie-boca-si-patriarhul-justinian-marina/ ... << După cum se știe, începând din toamna anului 1958 (vedeți document mai jos) și culminând  cu Decretul 410 din 1959  – de reorganizare monahală (în fapt de desființare a mânăstirilor),   datat 28 octombrie 1959 (foto mai jos), cea mai mare parte a marilor duhovnici români a fost îndepărtată de la altarele mânăstirești. Între ei a fost și Părintele Arsenie Boca – cel care a trebuit să părăsească în toamna lui 1959 mânăstirea la care slujea atunci – Mănăstirea Prislop din apropierea Hunedoarei, și care a rămas și singurul care nu a mai primit dreptul de a îmbrăca straiul preoțesc niciodată. Cu toată opoziția demnă și foarte curajoasă a Patriarhului Justinian (vedeti aici), noul făgăș pe care o luase anticreștinismul și ateismul nu a mai putut fi stăvilit. Cu toate acestea, Patriarhul Justinian a reușit să îl sprijine pe Părintele Arsenie în anii ce au urmat lui 1959. Așa se face că încă din prima zi a anului 1961 Zian Boca (prenumele său de mirean) a fost angajat la Atelierele Patriarhiei de lângă Schitul Maicilor din București. Din acest loc Părintele Arsenie avea să se și pensioneze, în vara anului 1968 >>. Când sfinții se roagă și Dumnezeu voiește, miracolul se împlinește. În luna septembrie a anului 2011, în localitatea natală a Patriarhului Justinian Marina, la manifestarea organizată în memoria marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Înalpreasfințitul  Calinic Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului a propus construirea unei mănăstiri pe acele meleaguri binecuvântate. Eu care inițiasem aceea activitate am promis împreună cu toți cei prezenți că vom contribui și ne vom ocupa de zidirea sfânt lăcașului. Când am încercat să trecem la fapte au apărut o mulțime de obstacole. Trei ani de zile am luptat cu diverse ,, ispite ”. Când simțeam că numai pot aștepta, numai înțeleg de ce nu se aprobă, domnul George Stan, care avea o vârstă venerabilă iar în tinerețe fusese medicul personal al Patriarhului Justinian Marina, mă tempera cu vorbe frumoase ,, marile realizări se înfăptuiesc cu mari încercări ”. A rânduit Bunul Dumnezeu și în primăvara anului 2024 a venit în fruntea Eparhiei Râmnicului Înalpreasfințitul Arhiepiscop Varsanufie. La prima întâlnire cu oamenii de cultură din Vâlcea pe care a organizat-o în Sala Iosif Episcopul a Centrului cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din Râmnicu-Vâlcea, i-am spus despre dorința noastră referitoare la marele ierarh vâlcean. În luna septembrie 2014, mă aflam la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, la un simpozion dedicat Sfinților Brâncoveni. Seara mă plimbasem pe aleile din jurul mănăstirii și parcă vedem aievea chipul părintelui Arsenie iar într-un dialog imaginar îi povesteam durerea și neputința mea de a construi mănăstirea mult visată. A doua zi , în timp ce eram în sala de conferințe, am simțit telefonul vibrând, era pe silențios. Privesc ecranul și mă strecor grăbită afară. Înalpreasfințitul Arhiepiscop Varsanufie mă anunța că a fost luată decizia de înființare a Mănăstiri „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”- Suiești, în localitatea natală a ,,Vrednicului de pomenire Patriarhul Justinian Marina ”, și a trimis deja un călugăr în zonă iar eu trebuie să mă ocup de cazare  și toate cele de trebuință. Lacrimile de bucurie estompau chipul părintelui Arsenie Boca ce mă privea zâmbind din zare. Minunile sunt lângă noi, să avem nădejde și curaj, să cerem , să ne rugăm, să fim buni și blânzi, să ajutăm, să sperăm și vom primi. Slujba de sfințire a fost săvârșită duminică, 22 octombrie 2017, de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor. Fie numele „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”, binecuvântat acum și totdeauna !