„Mironosițele Femei” de la Baia Mare, la ceas de mare sărbătoare

 

E o vorbă din bătrâni care spune că ploaia este un semn de bun augur. Că aduce noroc, belșug și vitalitate. Pe o vreme rece, deși suntem pe la jumătatea lunii mai, cu norii care se scuturau din când în când deasupra noastră, am plecat la drum cu doamna Delia Zamfirescu, președinta Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Eparhia Râmnicului spre Maramureșul milenar cu oameni buni și gospodari. Lung a fost drumul, dar presărat cu peisaje mirifice, cu munți și ape curgătoare, cu defilee și păduri împodobite în straie de sărbătoare de un verde de smarald, nu am simțit oboseala ci doar bucuria de a ne potoli setea de frumos cu ,, România Grădina Maicii Domnului ”. Minunată și bogată țară avem ! Revederea cu colegele venite din diferite colțuri de Românie, a fost emoționantă ! Doamna Varvara Pop, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe ,, Mironosițelor Femei'' din Baia Mare și ,, Albinuțele ''domniei sale, ne-au întâmpinat cu zâmbetul pe față și bucate alese pe masă. De douăzeci de ani, Asociația Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” își îndeplinește misiunea filantropică în societate, sprijinind și ajutând pe cei aflați în nevoi. << Purtarea cu dragoste faţă de aproapele, cuvântul nostru plin de mângâiere pe care îl spunem celui întristat, apărarea celui nedreptăţit, împotrivirea faţă de gândurile rele, nevoinţa în rugăciune, răbdarea, milostenia, dreptatea şi orice altă virtute, Îl odihnesc pe Dumnezeu şi atrag în sufletele noastre harul Lui, care ne ajută să ne înfruntăm greutăţile vieţii. (Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina, Editura Evanghelismos, p. 5) >>. În perioada 22-25 Mai 2025, Asociația Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” din Baia Mare, au sărbătorit două decenii de activitate filantropică în slujba aproapelui, alături de reprezentante a unsprezece societăți ale femeilor creștin-ortodoxe din țara, și Republica Moldova. Manifestarea a debutat vineri, 23 mai 2025, cu deplasarea la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde, în prezența Preasfințitului Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a fost săvârșit un Te-Deum și slujba de pomenire a membrilor asociației plecați la Domnul. A urmat deschiderea lucrărilor prin cuvântul Preasfințitului Timotei Sătmăreanul, apoi cuvântul domnului Doru Dăncuș, primar al Municipiului Baia Mare, cuvântul doamnei președinte actuale, Varvara Pop și al preotului coordonator Viorel Bud. Despre activitatea de 20 de ani a asociației a vorbit și doamna președinte fondatoare, Florica Soponar. Lucrările au continuat cu urările de felicitare din partea societăților femeilor creștin-ortodoxe din : Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Alba-Iulia, Craiova, Caraș-Severin, Reghin, Buzău, Vrancea, Întorsura Buzăului, Galați, și Republica Moldova. Vineri, după amiază a avut loc vizita la Casa memorială a Arhiepiscopului Justinian Chira și la Biserica de lemn din Plopiș, comuna Sisești, județul Maramureș. Despre viața și activitatea marelui ierarh pe ,, Ogorul Domnului ’’ din https://doxologia.ro/viata-arhiepiscopului-justinian-chira, aflăm... << Prin fidelitatea sa faţă de credinţa ortodoxă, tradiţia liturgică şi canonică a Bisericii noastre, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian rămâne în memoria noastră a tuturor ca fiind un ierarh luptător, un păstor dinamic şi un evlavios slujitor liturgic. Totodată, Voievodul Maramureşului a fost un mare patriot, iubind şi apărând valorile spirituale şi culturale ale poporului român.

Născut în anul 1921 în ținutul Maramureșului din părinți evlavioși, a primit la botez numele Ioan. În anul 1941, din dragoste pentru viața monahală a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, unde, în anul 1942 a fost tuns călugăr cu numele Justinian. În anul 1944, în perioada vitregă a războiului, a preluat conducerea mănăstirii, deși era în vârstă de doar de 23 ani. Râvna și hărnicia sa au ajutat la dezvoltarea şi promovarea acestui așezământ, pe care l-a condus ca stareț vreme de aproape 30 de ani, până în anul 1973, când – pentru meritele sale deosebite – a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, cu titlul de Maramureșeanul. Şi la Cluj, vreme de 17 ani (1973-1990), a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară şi social-culturală. Însă, din cei 43 de ani de slujire arhierească (1973-2016), cei mai cunoscuți tuturor sunt anii de neobosită şi intensă lucrare misionară, dedicați renașterii şi înnoirii Episcopiei Maramureșului şi Sătmarului, veche năzuinţă a dreptcredincioşilor maramureşeni...>>. Seria evenimentelor frumoase, a continuat sâmbătă, 24 mai 2025, cu vizitarea lăcașurilor sfinte : Mănăstirea „Sfânta Treime” – Breaza, Mănăstirea Ruoaia din Lăpușul Românesc, Mănăstirea Rohița Boiereni și Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, unde membri delegației au înălțat un imn de mulțumire Bunului Dumnezeu chiar la mormântul Părintelui Arhiepiscop Justinian. Un moment special și de suflet l-a constituit întâlnirea cu membrii comunității din satul Boiereni, locul de obârșie al doamnei Varvara Pop. Locurile natale sunt locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Într-o atmosferă plină de emoție și evlavie, îmbrăcați în costume populare, alături de părintele Ilorian Călin și preoteasa Veronica, ,, boiereni ’’ ne-au întâmpinat cu muzică și voie bună. Cu plăcinte și ceaune pline cu gulaș, săteni ne-au primit ca pe cei mai deosebiți oaspeți. În semn de respect ne-am prins în hore alături de ,, dănțăuși ’’, am cântat și-am ,, chiuit ’’ , fiecare în felul său. Minunați Oameni, frumoasă clipă întru veșnicie ! Oriunde ne-ar purta pașii pe acest pământ, să nu uităm de unde am plecat, să ne întoarcem din când în când și să aducem prinos de mulțumire Bunului Dumnezeu și celor ce ne-au dat viață și ne-au educat. Să nu ne uităm niciodată rădăcinile, chiar dacă viața ne trimite într-o altă ,,lume". Mi-a fost dat să văd multă bucurie pe chipurile tuturor celor prezenți, emoții puternice am văzut și la preoți care ne-au fost alături : preotul Gherman Valentin de la Reghin, părintele Ciprian Popică și preoteasa Maria de la Întorsura Buzăului, părintele Constantin Naclad și preoteasa Daniela de la Iași. Seara am fost onorați de un alt gen de spectacol, Paula Coteț și Aurelian Filip doi tineri de la Catedrală au interpretat câteva melodii lirice de pus la suflet, copii de la Ansamblul Folcloric Hori și Joc al Palatului Copiilor Baia Mare, condus de doamna profesor coregraf Maria Seraz, ne-au purtat prin lumea satului maramureșan pe melodii și dansuri populare tradiționale. Despre Sfintele Femei Mironosiţe, cele care sunt amintite şi pomenite în Sfintele Evanghelii ca făcând parte din grupul de femei ce-L urmau pe Mântuitorul, însoţind-o pe maica Domnului, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, spunea... „Maica Domnului este mama tuturor neamurilor şi a tuturor femeilor de pe pământ şi începutul sfinţeniei, și împreună cu Ea sunt toate Femeile Mironosiţe şi toate femeile creştine şi toate fecioarele înţelepte care păstrează candela aprinsă, candela înţelepciunii, cu untdelemnul înţelepciunii şi al faptelor bune”, publicat de Sorin Ioniţe pe 04.05.2020.  Întâlnirea de la Baia Mare a fost o experiență valoroasă, fiind un bun prilej de a cunoaște activitatea societăților prezente. Credința, dragostea, fapta bună, mângâierea se îmbină armonios pentru binele semenilor noștri.  Fiecare delegație a plecat acasă mai îmbogățită spiritual, cu trăiri și amintiri de neuitat, oferite de „Mironosițele Femei” de la Baia Mare.

Cuvinte care mă fac să tresar zâmbind

 

Suntem suma amintirilor, a momentelor în care am încercat și am eșuat sau a planurilor în care am sperat și s-au întâmplat, a lecțiilor pe care le-am învățat și a întâlnirilor care ne-au marcat viața, uneori în rău dar de cele mai multe ori în bine. ,, Unii oameni apar în viaţa noastră ca o binecuvântare. Alții ca o lecţie’’, spunea  Maica Tereza. Cândva, la o Tabără literară am cunoscut-o pe Rodica Mureșan. Empatică, mereu zâmbitoare, cu o experiență de viață vastă, cu darul prieteniei, cu harul cuvântului scris și rostit, Rodica Mureșan este o un Om pe care-l simpatizezi de la prima vedere. În timp, am descoperit pe pagina ei de socializare gânduri și cuvinte în care regăsim propriile trăiri, nostalgii, amintiri. Și iată cu ce ne încântă uneori...

<<Îmi plac vorbele sincere care vin din suflet, cuvinte care mă fac să tresar zâmbind și care mă fac să conștientizez că mai sunt iubiri curate și dezinteresate; îmi place parfumul care lasă în urma mea o umbră de melancolie, iubesc floarea de liliac cu mirosul lui îmbătător, îmi plac lalelele și trandafirii galbeni, îmi place la nebunie să ascult, cum pe clapele pianului se poartă măreția muzicii care îți dă fiori, iubesc vioara pe ale cărei strune văd apele râului și munții cu ecourile lui, văd marea pe care o iubesc cu disperare, iubesc tăcerea oamenilor care nu au nevoie de cuvinte, cărora le ajunge o privire să înțeleagă că sunt un singur suflet, chiar dacă sunt două ființe, și iubesc tot ce este vechi...

Drumul spre fericire e foarte anevoios !!!

Și, poate nici nu ajungi niciodată. Ca să fii fericit e nevoie de multe ingrediente, e nevoie de iubire. Ori, iubirea cere un minim de sacrificiu, iubirea înseamnă în primul rând dăruire, dăruire de sine, de timp. Iubirea e direct proporțională cu timpul pe care îl acorzi celui pe care îl iubești. Să-ți rupi din ce faci, să te oprești să vrei să-l auzi, să-ți dorești imperios să-l vezi, să fii în preajma lui, pentru o clipă, pentru o zi, pentru o viață. Să vrei să te trezești lângă cel drag, iar seara să adormi rezemată de pieptul lui. Nu iubirea carnală e iubire! Aceea e ca focul întețit, care se stinge încet sau brusc, depinde de vreme, dacă picură sau plouă cu găleata. Ci, să iubești cu mintea, să te îndrăgostești de mintea cuiva. Creierul e rațiune și el transmite apoi, unde, spre suflet. Oricine cu un IQ peste medie înțelege și își dorește asta. Sigur că te simți bine în pielea ta, atunci când te simți dorită, când știi, asta face bine, crește nivelul serotoninei, dar, dacă nu vine de unde trebuie, de unde ai tu așteptări, e în zadar… Trecem prin viață căutând fericirea, la care, cum spuneam, poți ajunge sau nu poți ajunge niciodată. Plătim taxă pentru asta, suferim, trecem prin focul iadului, urcuș-coborâș, coborâș-urcuș, negru-alb, alb-negru, dar dacă nu ne asumăm, dacă nu avem curajul de a înfrunta tot, căutarea e zadanică și ne trezim că viața a trecut pe lângă noi și de fapt, nici n-am trăit.

Apoi, lumea... Interpretările date de lume, lumea care te examinează cu lupa aceea necruțătoare. Face și desface cât privește viața ta, tot ce spui, tot ce faci, chiar și tot ce scrii, fără să cunoască adevărul, în esența lui

Vin regretele! Tardive. Să poți să vezi în oameni lumina, e absolut esențial! Defecte avem toți, cu nemiluita, dar toți avem și lumină, care, chiar dacă nu strălucește, dacă ai capacitatea de a o descoperi, te poți considera învingător.

Eu mai cred încă în valori!

E noapte, cer senin, gânduri desuete…În rest, parole, parole…

sfârșit de aprilie, un gând...

Rodica Mureșan

Din vol. Scrisori către nimeni și către nicăieri

Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, iar sărbătoarea Învierii rămâne sărbătoarea sărbătorilor noastre bisericeşti. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti; prin Înviere, Mântuitorul a biruit moartea.

Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt... Cerurile, după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure; să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută Învierea lui Hristos, Izvorul vieţii.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Niciodată nu cred că am văzut atâta lume la biserică, la Înviere.

O mare de oameni, cât vedeai cu ochii și parcă nu-i puteai cuprinde. Doar acolo ne mai putem regăsi, doar EL ne mai poate ajuta, doar EL mai poate fi speranța celor năpăstuiți.

Se auzea cor de îngeri din ceruri, glasuri în biserică, toți la unison slăvind Învierea celui pe care noi cu nesăbuința noastră l-am ucis răstignit pe cruce, iar acum îi aducem slavă și-l așteptăm să intre în inimile noastre viu, nu călare pe asin, ci coborând cu aripi diafane în mijlocul mulțimii, să ne mângâie creștetul, să ne ierte păcatele și să ne mântuiască.

Era întuneric beznă, dar s-a aprins LUMINA!

Hristos a Înviat! >>

20.04.2025

Felicitări, Rodica Mureșan pentru aceste cuvinte frumoase și alese !

 

Vrednicul de pomenire arhiereu, Antim Petrescu

 

Vâlcea, cel mai vechi județ din țară, a devenit în anul 2019 și „Vâlcea, cel mai frumos județ din România”, brand înregistrat, printr-un certificat cu o durată de protecție pe zece ani și posibilitatea de reînnoire la expirarea acestui termen. Pământ ales sau pământul sfânt al României, este județul cu cele mai multe schituri și mănăstiri, este locul de obârșie al marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române : Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Efrem Enăchescu, Episcopul Antim Petrescu și nu în ultimul rând actualul Mitropolit al Olteniei, Mitropolitul Irineu. Vâlcea este o oază de liniște și pace, cu păduri dese și pajiști alpine, cu râul Olt care străbate   județul de la nord la sud, cu munți falnici și defilee spectaculoase. Pe aceste meleaguri de legendă și istorie, în anul 1875, a văzut lumina zilei Antim Petrescu. Născut în localitatea Păuşeşti-Măglaşi, județul Vâlcea, Alexandru, fiul lui Petre Marinescu, viitorul Episcop al Râmnicului a urmat Cursul inferior al Seminarului din Râmnicu Vâlcea și superior la “Central" din București (1889-1897), a absolvit Facultatea de Teologie din București în anul 1902. A fost ales și instalat episcop al Râmnicului în 1918, dar datorită vremurilor , alegerea sa a fost anulată în toamna aceluiași an. A condus, totuși, eparhia ca locțiitor, până la moarte. De -a lungul timpului, am înțeles că trebuie să stăm în rugăciune pentru mai marii și înaintașii lor, cei care au transmis cu sfințenie și jertfelnicie tezaurul credinței ortodoxe. Ca urmașii ai părintelui episcop Antim Petrescu, am considerat că este o datorie creștinească și o poruncă dumnezeiască să aprindem o candelă în amintirea Preasfinției Sale. În anul 1999, doamna bibliotecar Ioana Goran, a făcut demersurile necesare pentru atribuirea denumirii "Episcop Antim Petrescu" bibliotecii publice din comuna Păușești Măglași. În luna septembrie a aceluiași an a organizat manifestarea comemorativă închinată Părintelui Antim Petrescu, Episcopul Râmnicului și al Noului Severin. La data de 21 decembrie 1999, Consiliul Județean Vâlcea a hotărât atribuirea denumirii "Episcop Antim Petrescu" bibliotecii publice din localitatea Păușești Măglași. De atunci, doamna bibliotecar Ioana Goran organizează mereu câte o activitate de cinstire a marelui înaintaș. În anul 2014, am avut marea onoare de a reprezenta Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, la un eveniment organizat în localitatea natală a ierarhului vâlcean. Sala de Consiliu a Primăriei a devenit neîncăpătoare pentru cei veniți să aducă un omagiu marelui  ierarh. Au participat alături de domnul primar Alexandru Dediu, oameni de cultură din localitate și din Vâlcea, elevi ai Școlii Gimnaziale ,, Achim Popescu ’’, coordonați de doamna director Carmen Cristina Zorlescu . În anul 2019, clădirea unde își desfășoară activitatea Biblioteca Publică "Antim Petrescu ", a fost renovată. În toamnă, în prima zi a Anului Nou bisericesc, pe 1 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Vlăduceni, comuna Păușești-Măglași. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost înălțate rugăciuni pentru arhiereul Antim Petrescu, de la a cărui mutare la cele veșnice s-au împlinit 100 de ani. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Râmnicului a săvârșit slujba de binecuvântare a Bibliotecii din localitatea Păușești-Măglași, recent renovate . Cu această ocazie, Înalpreasfinția Sa, a rostit următoarele cuvinte frumoase și alese... „Antim Petrescu s-a distins ca fiind un mare intelectual, cunoscător al limbii germane, din care a tradus mai multe lucrări. Zelul său misionar a fost imprimat în cele câteva scrieri pe care le-a tipărit. Este anul acesta un prilej nu numai de a ne aduce aminte de el, ci și de a-l pomeni în rugăciuni, așa cum este pomenit întotdeauna la Catedrala Arhiepiscopală, pentru că s-au împlinit 100 de ani de la mutarea sa în Împărăția lui Dumnezeu. Episcopul Antim, cu numele de botez Alexandru, s-a născut în decembrie 1875, în satul Păușești-Măglași, într-o familie de părinți binecredincioși... La 3 iulie 1918 a fost numit episcop de Râmnic, unde a slujit oficial până la 6 noiembrie 1918. S-a îngrijit în continuare de nevoile episcopiei, până la 6 septembrie 1919, când, la numai 44 de ani, a trecut la cele veșnice”, a spus Chiriarhul Râmnicului. Din dorința și datoria de a păstra credința și de a promova valorile moștenite, doamna Ioana Goran a continuat seria manifestărilor dedicate marelui ierarh vâlcean. Pe data de 14 noiembrie 2024, Primăria Păușești-Măglași a găzduit „Medalionul comemorativ Antim Petrescu (1875-1919) – Episcop al Râmnicului și al Noului Severin.” Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în colaborare cu Biblioteca Publică „Antim Petrescu” și Biblioteca Județeană ,, Antim Ivireanul” Vâlcea a marcat 105 ani de la trecerea în veșnicie a acestui mare ierarh și fiu al comunei. La manifestarea pe care am coordonat-o împreună cu doamna Goran, au participat primarul Marcel Radi, viceprimarul Bogdan Teodorescu, preoți, cadre didactice, elevi și scriitori vâlceni. Cu această ocazie a fost adus un omagiu profund personalității Episcopului Antim Petrescu, subliniind importanța valorilor creștine și culturale. „Să ne inspirăm din exemplul Episcopului Antim Petrescu și să ducem mai departe tradiția credinței și solidarității,” a fost mesajul comun al organizatorilor și participanților. Simbol al credinței ortodoxe și un promotor al culturii românești într-o perioadă plină de provocări, Episcopul Antim Petrescu a lăsat o frumoasă moștenire generațiilor actuale și viitoare.  

Pe Altarul și în Universul poeților Cristian Mărgineanu & Marioara Marin

 

Născută din starea de grație, de sensibilitate, poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, ea este sufletul nostru, viața noastră. În zi de primăvară frumoasă, cu soarele-n priviri și cu zâmbetul pe față, am pornit la drum spre inima Olteniei pentru a fi parte la un eveniment cultural deosebit, organizat de doi creatori aflați la început de drum , Cristian Mărgineanu și Marioara Marin. Vineri, 11 aprilie 2025, în Sala ,, Dinu C. Giurescu”, de la  Biblioteca Județeană „ Alexandru și Aristia Aman” , s-a desfășurat lansarea volumelor: „Un univers într-un suflet”, autor Marioara Marian și „Altarul sufletului”, autor Cristian Mărgineanu. Într-o atmosferă emoționantă, prietenească, scriitori din toată Oltenia de sub munte și de la câmpie, au venit să fie alături de cei doi poeți. Misiunea mea de a modera acțiunea a fost una frumoasă dar și grea pe alocuri. Alături de scriitori, în sală se aflau și prieteni, membrii familiilor, iubitori de cultură, foști elevi, ca în cazul domnului Cristian Mărgineanu. Am încercat, într-un ritm alert, fiind condiționați de timpul rezervat de gazde pentru eveniment, să ofer posibilitatea tuturor celor prezenți de a spune un cuvânt, un gând frumos celor doi autori. Doamna profesoară Margareta Chirițoiu, un mare mare critic literar contemporan, ne-a introdus în lumea mirifică a poeziei domnului Cristian Mărgineanu, stârnind dorința și curiozitatea de a citi cartea. Mai mult, în cuvântul de întâmpinare, intitulat ,, Poezia salvează omenirea ”, ne descrie astfel lucrarea domnului Cristian Mărgineanu :...  << Cartea,, Altarul sufletului” este complexă prin bogăția tematică, prin stilul de expresie clasică, muzicală, dar și prin structurarea creațiilor în secvențe ce diferă prin modul de abordare a vieții, dar și prin lejeritatea cu care asociază cuvintele menite să dezvăluie viața unui om – creator de universuri artistice. 

1.       De-ale Sufletului

2.       Poeme diamant. Acrostih. Tautograme

3.       Zodii în versuri

Poezia vorbește la persoana întâi. Recăpătându-și conștiința de sine, eul recapătă și conștiința raporturilor sale cu universul. Poemele sale capătă o mare deschidere spre gravitatea existenței, autorul provocând cititorul la meditație asupra marilor teme : universul, existența, destinul, natura, timpul, istoria....Pentru C. Mărgineanu, contactul cu realitatea înseamnă tocmai captarea unui strat de bază a esenței lumii. Se știe că omul trăiește sub clopotul timpului și al istoriei. Insul resimte bucuria unei vieți bogate în experiențe emoționale, cognitive și formative, devenind un pom încărcat cu roadele iubirii, dar simțind povara anilor : ,, Privesc în larg o mare liniștită, / De- aproape mi se pare un ocean, / Îmi este dor să mergem pe faleză, / Așa cum o făceam acum un an, / Nisipul îmi șoptea cu voce dulce, / Se cufunda plăcut sub pașii tăi, / Să te mai văd odată alergând, / Cu pașii eleganți ca de gazelă, / Și marea să ne cânte liniștită, / Pe strunele subțiri ca de vioară”. ( Rătăcind pe țărm ).  Pentru poet, natura devine partener al omului prins în brațele iubirii, ca sentiment profund și eliberator...La final, doamna Chirițoiu își exprimă credința că poeziile lui C. Mărgineanu se vor înscrie în cultura noastră și nu numai, ca o filă a literaturii române și universale. Felicitări din suflet pentru performanța creativă !  >>. Rând pe rând : Rodica Nicoleta Ion, Carmen Pinte, Marinela Belu-Capșa, Luci Trușcă, Leliana Mihaela Rădulescu, Liliana Boian și Jianu Pandele, Constanța (Tanți) Triță și-au exprimat impresiile despre cărțile celor doi protagoniști. Surpriza evenimentului a reprezentat-o Roxana, fiica domnului Mărgineanu care în cuvinte frumoase și alese, din suflet desprinse, ne-a făcut un portret minunat al Om-lui, tată și creator de versuri, Cristian Mărgineanu. De altfel, domnia sa, se mărturisea... „Poezia este artă, în cuvinte gândite care dau sens și multiplică sentimentele. Tot ce înseamnă terapie erupe în cuvinte – metaforă, armonios așezate ca pe un portativ muzical din care izvorăște melodia sufletului care tânjește după liniște, iubire și frumos.
Fenomenul creației e cu atât mai complex atunci când se aliniază planetele și totul e în armonie aproape de perfecțiune. Fiecare poet își dorește să transmită odată cu poeziile sale gânduri sau sentimente, trăiri, neîmpliniri, sau visări de o clipă, furat de măreția ideii creatoare.
Și, totuși, inpirația este izvorul creației.”

Aflată la prima lansare de carte, doamna Marioara Marin, a încântat publicul cu câteva dintre poeziile sale pe care le-a recitat cu multă sensibilitate și emoție. Despre volumul său, „Un univers într-un suflet” , domnul Valeriu Butulescu, a scris... „Poezia Marioarei Marian are un timbru cald și sincer, curge fluent și natural. Într-o perioadă în care literaturizarea e la mare preț, iar confecțiile lirice experimentale par să nu se mai oprească, Poeta își permite luxul de a fi ea însăși. Unele din versurile ei au o rezonanță clasică. Autoarea nu forțează originalitatea, nu o caută, nu ține să se alinieze la școli și curente. Scriitura pare cuminte, dar multe din imagini sunt adânci și tulburătoare. E un elogiu adus iubirii absolute, intangibile, ca orice trăire imaginară”. Momentele muzicale, cu melodii special alese, au fost asigurare de Dan State și Tibi Dumitru. Se spune că în spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică. Beti Mărgineanu  ne-a demonstrat că iubirea și familia sunt prioritare pentru mulți dintre noi. Lansarea celor două volume, a fost o celebrare a sentimentelor și a artei literare, iar publicul s-a conectat la universul emoțional al celor doi autori.

Zenovia Zamfir
 

 

Mănăstirea ,, Sfântul Nicolae ” din Dealul Fârtățești , județul Vâlcea

 

Cu mănăstiri istorice și stațiuni balneare renumite, cu peisaje montane spectaculoase, Vâlcea milenară este și zona de unde au pornit în lume mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian Marina din comuna Stănești, Mitropolitul Bartolomeu Anania din localitatea Glăvile și din Zăvoieni, actuala comună Măciuca, Mitropolitul Efrem Enăchescu. Valea Cernei, cu ape limpezi curgătoare, a adunat de-a lungul timpului pe malurile sale, comunități de oameni harnici și gospodari. Printre localitățile înfloritoare, cu dealuri, văi și un peisaj desprins din ilustratele turistice de odinioară, se numără și comuna Fîrtățești. Așezată la răspântie de drumuri, de o parte Craiova, de cealaltă parte Târgu Jiu, cu dealuri și păduri ale căror legende spun că pe acolo s-au născut miturile celor trei păduri – de aur, de argint şi de aramă, este localitatea cea mai mare din județul Vâlcea, ca suprafață. Străbătută de serpentine, pădurea de stejar, ce se continuă spre Tetoiu, mai păstrează parfumul de odinioară al poveștilor cu haiduci, cu zmei paralei și castele ascunse, de pe alte lumi. Despre frumusețea zonei, am auzit pentru prima dată de la Mariana Pîrvu, fostă colegă de liceu. Apoi, preocupările și proiectele cultural-sociale, mi-au purtat pașii pe acele meleaguri pline de istorie. Aflată în regiunea Oltenia din România, la 63 de kilometri de orașul de reședință a județului, Râmnicu Vâlcea, comuna Fîrtățești este formată din 20 de sate. Are 18 biserici, dintre care, unele sunt declarate monumente istorice, precum și o mânăstire nou înființată, cu o poveste impresionantă. În toamna anului 2022, am participat la slujba de sfințire a Căminului Cultural „Mircea Buciu” din satul Dozești, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a domnului Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtățești, a compozitorului Dan Buciu, fiul prim solistului Operei Române Mircea Buciu, a numeroase personalități și fii ai satului. Evenimentul a fost bine organizat iar la un moment dat am aflat că soția domnului primar, Dana Voicescu mi-a fost colegă de generație la liceu. Bucuria a fost mare iar Dana a venit la mine cu un zâmbet larg pe chipul său luminos și am început să depănăm amintiri. Frumoasă surpriză, minunat moment ! Aflat în fruntea comunei Fîrtățești de mai mulți ani, domnul primar Nicolae Voicescu și-a pus amprenta asupra dezvoltări localități care dispune de infrastructură rutieră , rețele de alimentare cu apă și canal, iluminat public, instituții reabilitate, iar altele în curs de reabilitare, toate fiind realizate numai cu bani proveniți din proiecte europene și guvernamentale. Acestea au dus la ridicarea nivelului de trai al populației. S-a ocupat de modernizarea și dotarea tuturor școlilor și grădinițelor cu echipamente și mobilier modern, a reabilitat căminului cultural din satul Fîrtățești, a construit un parc de agrement în satul Rusănești, a achiziționat trei microbuze școlare. Cea mai mare, și de suflet realizare a domnului primar o reprezintă însă Mănăstirea Sfântul Nicolae. Aflată pe cea mai înaltă culme a Fîrtățeștiului, unde, de jur împrejur, se vede toată Valea Cernei, biserica este bucuria tuturor cetățenilor care au ajutat fiecare după priceperea și puterile sale la construire. Povestea ei este impresionantă și ne-o relatează domnul primar. În anul 1989, s-a primit ordin și au fost trimise utilaje de la Vâlcea pentru a lucra terenul de pe dealurile din jur. La un moment dat buldozerele au început să scoată la suprafață oseminte umane, unele s-au păstrat cu sicrie cu tot, astfel au constat că era un adevărat cimitir.  Prin zonă circulau unele povești și legende despre un cimitir medieval. Se poate ca, atunci când satele de jos erau invadate pentru o perioadă lungă de timp, chiar de ani, micile comunități să se refugieze în pădure și să își urmeze cursul firesc al vieții și al morții, iar decedații au fost îngropați aici. Este o variantă. O altă variantă vorbește despre un asasinat colectiv. Turcii ar fi omorât o întreagă comunitate, ca răzbunare, iar supraviețuitorii ar fi îngropat cadavrele. În orice caz, aici în vârful dealului, acolo unde Fârtățeștiul atinge cerul, după evenimentele din 1989, a apărut o mănăstire care mărește patrimoniul ecleziast al Vâlcii. Speriați, muncitorii au chemat la fața locului autoritățile locale. Neștiind ce se întâmplă, aceștia au raportat la rândul lor superiorilor de la Vâlcea situația. Domnul inginer Câlea, care răspundea de lucrări la vremea aceea, a decis suspendarea lucrărilor până la soluționarea cauzei. Și cum vremea vremuiește, a venit revoluția iar întâmplarea a fost dată uitării la Vâlcea. Dar la Fîrtățești, din dragoste pentru Bunul Dumnezeu, din respect pentru înaintași, domnul primar Nicolae Voicescu împreună cu părintele Ion Gâju, cu sprijinul comunități au ridicat din temelii Mănăstirea Sfântul Nicolae. Pe data de 9 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari” și „Sfântul Proroc Ilie” a Mănăstirii Fârtățești, județul Vâlcea. Tot în aceeași zi, ierarhul a sfințit și noul Altar de vară închinat Sfântului Ioan Evanghelistul. În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfinția Sa a spus că „Sfântul Apostol Toma, prin așezarea mâinilor sale în semnele Pătimirii Domnului, ne-a încre­dințat de unirea firilor dumnezeiască și omenească în unicul Ipostas veșnic al Cuvântului lui Dumnezeu”. La finalul Sfintei Liturghii să­vârșite la Altarul de vară al mănăstirii, Arhiepiscopul Râmnicului a sfințit racla în care au fost așezate părticele din moaștele Sfântului Apostol Filip. ”Este împlinirea unui vis. Am dorit să realizăm această mănăstire. A fost munca noastră, a primăriei, a preotului paroh, a enoriașilor. Zona este una cu totul aparte, desoebită. Iar ziua de ieri înseamnă argumentul final, că muncă noastră a fost recompensată. Personalul clerical este foarte ok, primăria le va sprijini pe măicuțe cu tot ce au nevoie. Aducerea moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, spre închinarea credincioșilor, de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a culminat cu sfințirea mănăstirii ,, Sfântul Nicolae ”, de pe dealul Schit , un fost lăcaș de cult, eveniment mult așteptat de către credincioși. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a donat acestei mănăstiri moaștele Sfântului Apostol Filip. Vă mulțumim și Hristos a înviat!”, spunea primarul Nicolae Voicescu, într-un interviu publicat în ,, Râmnicu Vâlcea Week” . La sfârșitul lunii ianuarie 2025, după ce l-am vizitat pe părintele Iov Pătrașcu,, Monahul care scrie cu degetele de la picioare ”, am făcut popas la Mănăstire. Alături de ,, Albinuțele” de la Liga Femeilor Creștine Ortodoxe Vâlcea, împreună cu Maica Stareță Veronica am ascultat fascinate povestea Mănăstirii ,, Sfântul Nicolae”, relatată de domnul primar Nicolae Voicescu.  Se știe că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică ! Soția, Dana Voicescu, prezentă la întâlnire, a fost în permanență alături de soțul său. L-a sprijinit în toate proiectele și programele derulate de-a lungul timpului. Frumoasă localitate, minunați oameni !

Îngerii de la ICUTR Cluj Napoca

 

Razele blânde ale soarelui, vestind un început de primăvară timid, mângâie diafan mugurii unui cais aflat în fața ferestrei. Privesc cu melancolie gingășia primilor ghiocei albi și a florilor minunate care împodobesc coroana unui copac tânăr. Câtă frumusețe! Vâlcea noastră milenară se îmbracă în straie de primăvară iar spectacolul este fascinant. Pornesc spre Cluj cu sufletul împovărat de complexitatea intervenției chirurgicale ce mă așteaptă dar și cu grija că pierd momente importante din agenda culturală, lansări de carte, întâlniri culturale...Când este vorba de spital, majoritatea avem unele temeri legate fie de diagnosticul bolii, fie de felul în care personalul medical se comportă. Povești despre spitale, medici, asistente, serviciile primite sunt diverse, ele nu pot fi generalizate și nici ocolite. Sunt și vor fi. Meseria de medic, comportă ani grei de studii, dar este una nobilă și merită tot efortul. Devotament, pasiune, generozitate, compasiune și profesionalism, acestea sunt calitățile care stau la baza profesiei de medic. Fiecare dintre noi vom avea nevoie de medic la un moment dat și este important să întâlnim Omul potrivit. La sfârșitul lunii ianuarie în timp ce mergeam spre Cluj la un eveniment cultural am cunoscut-o pe Alina, care aflând că am o problemă de sănătate s-a oferit să meargă cu mine la un medic specialist vâlcean care avea un cabinet medical chiar în centrul orașului. Se spune că Dumnezeu când îți dă o încercare dar îți scoate și oamenii potriviți în cale. Eu pot confirma prin propria experiență că este adevărată această ,, legendă ’’. Domnul doctor Liviu Constantin te impresionează de la prima vedere prin zâmbetul ștrengăresc din colțul gurii, prin blândețea graiului dar și printr-o privire ageră. Domnia sa a înțeles de mult că pentru mulți dintre noi ,, cel mai frumos dar de la Dumnezeu este viața ’’. Studiază atent problema mea, din fericire aveam poze cu rezultatele de la ultimele investigați și cu multă sinceritate îmi explică situația, care deși foarte gravă, avea și unele șanse de reușită. Părăsesc cabinetul împreună cu Alina, copleșită de diagnostic dar și cu multă speranță că voi scăpa de acel ,, diamant ’’ din mijlocul rinichiului drept care exista acolo de ani de zile. Timpul rămas până la data stabilită pentru intervenția chirurgicală s-a scurs foarte repede. La finele lunii martie m-am prezentat la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca pentru internare. Alături de oameni veniți din toate colțurile țări, unii mai curajoși, alții plini de teamă, am așteptat cuminte la rând. Cadrele medicale treceau îngândurate dar cu zâmbetul pe buze de la un pacient la altul. Cuvintele frumoase și alese, spuse pe un ton blând alinau pentru moment durerile celor aflați în suferință. Privind în jur te simțeai ca într-un stup de albine și fiecare muncea foarte atent pentru a soluționa cazul cât mai bine posibil. Despre Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca citisem că are cea mai mare experiență din țară în domeniul transplantului renal. Aici s-au efectuat peste 2000 de astfel de operații cu un volum actual de peste 130 de intervenții anual. Timp de două zile cât am așteptat operația, am descoperit un colectiv de medici și un personal medical care își exercitau ,, meseria ” cu mult profesionalism și responsabilitate . Deși îngrijorat pentru complexitatea și gravitatea intervenției mele, domnul doctor Liviu Constantin, venea la vizită cu zâmbetul pe buze. Reușea să-mi transmită încredere și speranță iar eu eram foarte încântată că este un vâlcean de -al nostru, că își petrecuse copilăria în localitatea Sinești, județul Vâlcea, că nu-și uitasem neamul și locul de unde pornise, că era un medic bun, apreciat. În secție, chiar în mijlocul holului principal era un mic altar de rugăciune și închinăciune. Patriarhul Justinian Marina, tot vâlcean, spunea că fiecare Om trebuie să aibă un doctor pentru trup – Medicul, și un doctor pentru suflet - Preotul. Am fost plăcut surprinsă, când în timp ce mergeam spre zona de unde luam apă, am descoperit un preot tânăr care se afla la căpătâiul unui bolnav, era părintele Ovidiu Feldiorean, Lucrarea preotului în spital nu se rezumă doar la restabilirea liniștii sufletești a bolnavului, ci are în vedere restaurarea întregii firi umane bolnave. Când bolnavul suferă de o afecțiune incurabilă, preotul are datoria de a-1 conștientiza că uneori boala capătă valențele ascezei creștine, întrucât domolește pornirile trupești și gândurile care provoacă patimi brutale. În ciuda tinereții sale, părintele Ovidiu Feldiorean emană multă încredere și speranță celor aflați în suferință. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu priceperea domnului doctor Liviu Constantin, a domnului doctor rezident Emei , al doamnei Mihaela Huzum, cu îngrijirea profesionistă a asistentelor medicale, infirmierelor, am trecut cu bine marea încercare.  De-a lungul timpului, medicii de pretutindeni au demonstrat că lucrarea lor nu este o simplă meserie, ci o vocație și un răspuns fidel la chemarea adresată lor de către Doctorul și Tămăduitorul ultim al tuturor. Putem afirma că ei s-au făcut asemănători, oarecum, lui Dumnezeu, Cel de la Care vine „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”, Cel Ce este Stăpânul vieții și al morții. Pentru Sfântul Porfirie (1906-1991) unul dintre sfinții contemporani nouă, medicii și asistentele medicale, dar și toți ceilalți ostenitori erau îngeri în halate albe care, în chip văzut sau tainic, lucrează și veghează la vindecarea aproapelui și la tămăduirea lumii. Pentru Sfântul Porfirie, Spitalul era o „biserică a iubirii lui Dumnezeu”; medicii și asistentele erau îngerii în halate albe, iar surorile medicale sau infirmierele – „surori ale iubirii”, surori ale milei”.    

      Zenovia Zamfir

De dincolo de durere, vine Rodica Mureșan

 

Afară ninge liniștit, cu fulgi mari și zglobii care se rotesc, dansează în călătoria ancestrală spre pământ. Este februarie și așteptând primăvara ne-am trezit cu un covor pufos de zăpadă albă, imaculată. Privesc de la fereastra biroului frumusețea peisajului împodobit cu o mantie de nea. Totul este vis și feerie ! Gândurile mă poartă prin amintirile unor clipe petrecute în compania unor prieteni minunați. Taberele literare, acele popasuri în care ne întâlnim „ întru cuvânt și dragoste de cultură ” sunt momente care ne rămân în suflet, iar peste ani, clipe de neuitat. Întâlnirea cu cei trei magnifici : Rodica, Ovidiu și Alin, la o tabără din județul Hunedoara organizată de scriitoarea Mariana Moga, a fost șansa de a cunoaște oameni talentați, prieteni adevărați. Rodica Mureșan te impresionează de la prima vedere, este spirituală, are o cultură generală vastă, a slujit cuvântul lucrând ani de zile la o editură iar acum transmite cuvântul cititorilor, iubitorilor de cultură prin scrierile sale. Experiența profesională se îmbină armonios cu darul de a scrie, de a pune în inima celui ce citește o parte din dragostea ei pentru cuvânt, doar ...  „ La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. Ioan 1:1-5 VDC ”. Sobră și serioasă când trebuie, veselă și generoasă, șarmantă și cu o personalitate puternică, scriitoarea Rodica Mureșan se face remarcată în orice împrejurare. Uneori este tristă...  „În miez de noapte, miez de iarnă, miez de gând, parcă nici bătăile sufletului nu se mai aud; bat stins în negura din picătura vremii; miez de vis plin de amăgiri, de tăceri și singurătăți, de cioburi risipite ale sufletului obosit de amintiri, de tristeți, de dor... de dor, de drag și dor, miez de melancolie pe margine de vis”, cum scria pe data de 10 februarie 2025. Alteori visătoare... „Nu e nevoie să înțelegem totul, e de ajuns să ascultăm ce simțim. Când tăcerea e zidul care ne desparte, sufletele noastre își vorbesc. Deci, să visăm, să zâmbim și să simțim... ”, se mărturisea pe data de 7 februarie 2025. Și optimismul se regăsește în însemnările sale... << Există copaci înfloriți în noiembrie. Există soare într-o zi cu nori. Azi am uitat că ieri a fost o zi tristă. Mă bucur doar că există un azi. Și las “zilei de mâine, grijile zilei de mâine”. Într-o zi, când am deschis ochii, am deschis și aripile sufletului. Într-o zi, când am văzut lumina ferestrei, am văzut și soarele din inima mea. Într-o zi, m-am trezit...>>. Iar când întrebările o copleșesc caută răspuns la alți iubitori de cuvânt...

<< - Oare cum este să fii OM?

- Cum să fie? E bine, doar…până când cineva îţi rupe sufletul.

- Dar, oare cum e să fii FLOARE?

- Cum să fie? E bine, doar...până când te rupe cineva.

- Şi ce fac, când sunt rupte?

- Şi omul şi floarea plâng de durere.

- Înseamnă că, să fii floare, este la fel cu să fii om?

- Da. Doar că florile nu pot să ţipe de durere.

- Deci, este mai bine să fii floare?

- Cred, că este mai bine, să fii OM – FLOARE!

Octavian Paler , ... >>, consemna Rodica, pe data de 4 februarie 2025.

De ani de zile Rodica Mureșan ne încântă cu mărturisirile sale de pe pagina de socializare, cu gândurile și trăirile de zi cu zi, cu sfaturi și speranțe ,, că și mâine este o zi ”.       

 

Iată ce scria pe data de 3 februarie 2025 ...

1. Am învățat că oamenii au venit pe lume, pentru a umple Universul cu lumina și căldura sufletului, au venit pe lume, buni.

2. Am învățat că EU trebuie să fiu prioritatea, să-mi apreciez valoarea, pentru că altfel, altcineva nu o va face.

3. Am învățat că, dacă treci cu vederea prima jignire, celelalte urmează, iar cel care o face, o va face în mod firesc.

4. Am învățat că prima impresie contează, chiar dacă mai oscilezi, dar în final înțelegi că vibrația din plex nu te minte niciodată.

5. Am învățat că nu e bine să oferi; te golești de iubire, iar mai apoi, te trezești gol, sub un cer fără soare, fără stele.

6. Am învățat că în orice trebuie să faci troc. Dai și primești, talerele balanței trebuie să fie întotdeauna egale.

7. Am învățat că trebuie să fii puternic pentru a putea depăși o povară, dar asta nu înseamnă că ești vindecat, dar cel puțin, respiri.

8. Am învățat că trufia este unul dintre cele mai mari păcate și mulțumesc bunului Dumnezeu că nu port și această greutate!

9. Am învățat că făcând bine fără a ți se cere e și ăsta un păcat și nu ți se va recunoaște niciodată .

10. Am învățat că mândria sfârșește prin a te desconsidera în final, cei din jur.

11. Am învățat că sunt prieteni care te înțeleg și te ajută mai mult decât toate neamurile la un loc.

12. Și am mai învățat că prin fiecare rană intră Lumină.

 

Parafrazând titlul uneia dintre cărțile sale, Rodica Mureșan vine de dincolo de durere pentru că este o luptătoare și o mare învingătoare.

Zenovia Zamfir