Atunci, acum
și pentru totdeauna
Despre ospitalitatea românească s-a dus vestea în
toată lumea, despre frumusețea portului popular s-au scris numeroase cărți și
studii de specialitate, despre generozitatea fraților noștri basarabeni aveam
să mă conving pentru prima oară în primăvara anului 2012. Împreună cu jurnalistul
Ştefan
Nemecsek din Lupeni, județul Hunedoara și domnul scriitor
Virgil Cisteianu din Alba Iulia, județul Alba, am onorat invitația fraților de
peste Prut de a participa la mai multe evenimente culturale, organizate în
capitala țării, la Chișinău și în
localitatea Borogani. Am pornit la drum în luna martie, mai spre sfârșit
pentru a sărbători împreună Ziua Unirii Basarabiei
cu România – sărbătoare națională de suflet a întregului spațiu românesc. La
Borogani, am mers chiar pe data de 27 martie. Când am ajuns în fața Muzeului
din localitate și am văzut mai multe persoane de diferite vârste îmbrăcate în
costume naționale iar un bărbat împreună cu o femeie ne așteptau cu pâine și
sare la intrare mi-au dat lacrimile. Nu credeam că voi trăi vreodată un moment
atât de emoționant ! Apoi, în holul instituției, un grup folcloric ne-a
întâmpinat cu un spectacol de muzică și dansuri populare. A fost extraordinar !
Prezentarea și lansarea cărților noastre s-a desfășurat într-o atmosferă autentic
românească. Prietenia, aceea relație bazată pe gânduri și opiniii asemănătoare, pe clipe
de bucurie pentru fericirea celui de lângă tine, este cel mai frumos și sigur
sentiment pe care îl poate experimenta o persoană. Prietenie, fraternitate ! Am
trecut prin toate stările posibile. La final ne-am bucurat de faimoasele
''plăcinte poale în brâu'', de bucate gustoase și alese. Acele clipe și momente
mi-au rămas intipărite în memorie pentru totdeauna. Doamna profesoară Ecaterina
Odagiu, organizatoarea acelui eveniment minunat, dimpreună cu colegii și
colegele sale ne sunt prieteni și la ora actuală. Am scris frumos unii despre
alții, ne felicităm reciproc cu ocazia câte unei reușite. Anul următor a fost
rândul nostru să fim gazde. Din relatările prietenilor, am aflat că au fost la
fel de impresionați și ne poartă o frumoasă amintire. Plecarea domnului
scriitor - jurnaist Ştefan Nemecsek
la ceruri, ne-a blocat pentru un timp însă în vara anului 2019, dorul de basarabenii
noștri dragi m-a determinat să plec din nou la drum, să trec Prutul de ar fi
fost nevoie chiar și înot. În contextul evenimentelor dedicate
satului românesc, alături de doamnele: Maria Catană, Ludmila Pătroiu, Liana Catană, Luciana Danciu, Mihai Bodogan,
în prima decadă a lunii august am onorat invitaţia doamnei profesoare Ecaterina
Odagiu şi a doamnei primar Elena Savițki din localitatea Borogani, Republica
Moldova de a participa la o serie de evenimente culturale care au evocat vatra
străbună de ieri şi de astăzi, sub genericul ''Satule vatră frumoasă, dorul
mi-e aici acasă''. Schimburile interculturale au debutat cu un cuvânt de salut
şi de suflet transmis pe scena amplasată în faţa Muzeului Borogani, apoi au
continuat cu un spectacol de muzică populară în interpretarea solistului din
Valea Jiului, Mihai Bodogan. A doaua zi în sala Muzeului am lansat cărţile :
''În veşnicia unei clipe'' , ''Im Memoriam -Ştefan Nemecşek'', ''În lacrima
iubirii inimile nu plâng niciodată'', pe care le-am publicat împreună cu
doamnele :Maria Catană, Cornelia Moţ, Ecaterina Odagiu, Iuliana Radi şi domnul
doctor Alin Pavelescu, a revistelor Bibliotecii Judeţene ''Antim Ivireanul''
Vâlcea : ''Vitralii Culturale'', ''Casa Cărţii''. O donaţie de carte din partea
Bibliotecii Judeţene şi a unui grup de doamne din Vâlcea, ''Istoria Literatuii
Române de la origini şi până în prezent'' scrisă de George Călinescu au
întregit clipa de emoţie şi bucurie. În semn de preţuire şi respect, doamna
primar Elena Saviţki a premiat membrii delegaţiei cu Diplome. În ultima zi,
delegaţia vâlceană a fost primită în vizită de prietenie de doamna primar
Angela Creţu din localitatea Tigheci, raionul Leova. Doar cuvinte frumoase şi
gânduri alese avem la adresa gazdelor noastre doamnele :Ecaterina Odagiu, Maria
Basarab, Maria Velicoglo, tuturor celor prezenţi la evenimentele realizate
împreună. Venirea pandemiei a stopat pe moment vizitele reciprocece dar
prietenia continuă. În vara anului 2020, am inițiat un proiect on -line
intitulat '' Întru
iubire, credinţă şi lumină-Cultura și dragostea de aproapele nostru în vremuri
de restriște'' . Pe această cale am rugat-o pe doamna profesoară Ecaterina
Odagiu să ne transmită un gând iar domnia sa nu a ezitat. <<Prieteni
dragi,mă alătur şi eu iniţiativei doamnei Zenovia Zamfir de la Biblioteca
Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea de a- mi exprima iubirea şi solidaritatea
pentru semenii noştri de pretutindeni prin următoarele gânduri.Numai împreună
vom reuşi!.Ziua bună prieteni din Petroșani, Vulcan, Vâlcea, Hunedoara, Bucov,
Vălenii de Munte, Basarabia și din toată Țara. În aceste clipe grele pentru noi
și întreaga planetă este important să ne susținem, să ne amintim de momentele
frumoase și emoționante petrecute împreună. Cu ocazia Marii Uniri a Basarbiei
cu Țara, eveniment marcat astăzi la data de 27 martie, îmi împărtășesc
amintirile cu voi, cei care ne sunteți alături mereu. Uniți pentru vecie.Sub
acest generic s-au desfășurat activitățile culturale în cadrul zilei Diasporei
din satul Borogani raionul Leova la data de 04-05 august 2019. Am avut prezenţi
la acest eveniment mai mulți invitați, dar și oaspeţi din România, judeţul
Vâlcea. Grație doamnei Zenovia Zamfir, scriitoare, publicistă, reprezentanta
Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul,, din Râmnicu Vâlcea am avut ocazia să
organizăm o întâlnire de suflet. Ne-au onorat cu prezența doamnele Lucia
Danciu, Maria Catană, Liana Catană, Ludmila Pătroiu împreună cu interpretul de
muzică populară Mihai Bodogan din Petroşani. Distinsul artist a încântat
publicul cu melodii populare din Ardeal, Oltenia şi Moldova, dar şi a
rapsodului neamului nostru, Nicolae Sulac. Oaspeţii din România şi toată
asistenţa a fost impresionată de teatralizarea evenimentului petrecut lângă
râuleţul Ialpugel. Satul Borogani, în contextul evenimentelor istorice şi a
conflictului dintre Imperiul Otoman şi cel Rus între anii 1853-1856 a fost
dezbinat în partea Rusiei şi a Moldovei timp de 22 de ani.În anul 1878 judeţele
Izmail, Cahul şi Bolgrad au fost retrocedate Imperiului Rus. Pentru borogăneni
evenimentul a urmat cu ridicarea hotarului dintre cele două părţi. Evenimentul
a continuat a doua zi, la Muzeul de Istorie şi Etnografie, cu o întâlnire
emoționantă a delegaţiei din România și angajații din instituțiile de
învățământ, localnici și elevi din sat. Scriitoarea Zenovia Zamfir a fascinat
auditoriul, vorbind cu multă dăruire despre conținutul cărților sale , ''Monografia
comunei Stănești'' și ''Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina''. Cu
drag a relatat despre viața și opera Patriarhului Justinian Marina, grija față
de localitatea natală Stănești județul Vâlcea, loc sfințit de Bunul Dumnezeu în
care s-a născut și scriitoarea Zenovia Zamfir, o adevărată fiică a neamului.
Scriitoarea Maria Catană a prezentat lucrarea '' Trecut și prezent în comuna
Glăvile '', locul nașterii marelui Mitropolit Bartolomeu Anania. În continuare
asistența a ascultat despre impresionantele lăcaşe de cult din Valea Jiului,
activitatea Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul,, din Râmnicu Vâlcea și
aparițiile scriitoricești din zonă. Am onorat memoria regretatului scriitor şi
publicist Ştefan Nemecşec, autorul '' Mineriadei literare '', la care a
participat și eleva Elena Jalbă din Borogani. Oaspeţii ne-au oferit în dar o
bogată colecţie de carte românească şi Monumentala lucrare a scriitorului
George Călinescu,'' Istoria Literaturii române de la origini până în prezent''.
O comoară inedită, de la frate la frate. La finele întâlnirii am ascultat piese
muzicale, interpretate cu mult dor de interpretul Mihai Bodogan. Evenimentele
petrecute la Borogani vor rămâne un reper istoric și cultural despre care se va
vorbi în ani .Mulțumim din suflet oaspeților noștri pentru clipele minunate
petrecute împreună>>.
Cu mare
drag,
Ecaterina
Odagiu, profesoară de istorie, director-fondator al Muzeului satului Borogani.
Atunci, acum
și pentru totdeauna dragostea frățescă, iubirea de neam și de țară să ne
unească !
Clipe frumoase, Oameni minunați, Amintiri prețioase
! Slavă Bunului Dumnezeu pentru aceste daruri !
Zenovia Zamfir






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu