Sfânta Maria, roagă-te pentru noi. Amin.

Sfânta Maria, roagă-te pentru noi. Amin.

Din totdeauna omul a simţit nevoia să se roage, la bucurie, dar mai ales la tristeţe, atunci toate speranţele sunt îndreptate spre Dumnezeu,spre Fiul Sfânt şi spre Maica Domnului.Pentru orice creştin, rugăciunea înseamnă convorbire, comunicare, comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele său.Este bine să ne rugăm pentru noi, pentru familia noastră, pentru prietenii şi chiar pentru duşmanii noştri, cerând de la Dumnezeu anumite bunuri, daruri sau mulţumind pentru cele primite. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne rugăm în toate momentele importante din zi.- dimineaţa, la prânz, seara, înainte şi după ce mâncăm -, la plecarea în călătorie sau la mutarea într-o casă nouă, pentru orice avem nevoie. Prin rugăciune cerem lui Dumnezeu să ne ajute, să ne fie mereu aproape. Nevoia permanentă de ajutorul lui Dumnezeu, înseamnă că rugăciunea noastră trebuie să fie permanentă.Sfântul Apostol Pavel îndeamnă într-una din epistolele sale să ne rugăm neîncetat, un om duhovnicesc se roagă mereu, se bucură mereu şi este mulţumit în permanenţă de viaţa sa. În spiritualitatea ortodoxă, un loc important în rugăciunile noastre îl ocupă Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului. Biserica Ortodoxă crede în mijlocirea şi îndrăznirea ei de Maică a Domnului, crotitoarea tuturor celor ce se roagă, Maica duhovnicească a tuturor creştinilor, însăşi icoana Bisericii.Spune Sfântă Scriptură: <<...''atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât ni l-a dat pe Fiul său, unul născut” (cf. In 3,16) prin Fecioara Maria. De aceea, să ne rugăm ei spunând: „Ajută-ne, Maică a Iubirii Divine, să ne supunem voinței Tatălui și să facem ceea ce ne spune Isus, care a luat asupra sa suferințele noastre și s-a împovărat cu durerile noastre ca să ne conducă, prin cruce, la bucuria învierii. Sub acoperământul tău alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu alunga rugăciunile şi nevoile noastre, ci ne mântuiește pururea de toate primejdiile, Fecioară slăvită și binecuvântată!>> .Viața Maicii Domnului a fost şi rămâne o mare taină chiar și pentru apostolii care au scris despre ea. În Cartea Sfântă, nașterea Fecioarei Maria și copilăria ei sunt descrise în câteva episoade scurte iar Biblia ne spune prea puțin .Maria a fost un dar divin pentru părinții ei, Ioachim și Ana care se rugau de mulți ani la Dumnezeu să le dea moștenitori .Ana a fost binecuvântată și a născut o fiică pe care a botezat-o Maria, Luminătoarea – pentru că aceasta este semnificația numelui Maicii Domnului. Cunoscând misiunea divină pe care o avea Maria, părinții au trimis-o să învețe cele sfinte la Templu încă de la vârsta de 3 ani. Prunca Sfântă, atunci când a ajuns la Templu, din proprie inițiativă și într-un mod cu totul neobișnuit, a plecat de lângă părinții ei și a urcat singură treptele Templului. Sfânta Copilă a fost primită la Templu de arhiereul Zaharia, tatăl Botezătorului Ioan, care a dus-o, fapt cu totul neobișnuit, în Sfânta Sfintelor a Templului, locul unde intra numai arhiereul o dată pe an. Ducerea Fecioarei în cel mai sfânt loc din lume, la acea vreme, a fost văzută ca o prefigurare a faptului că Fecioara Maria va deveni ea însăși Sfânta Sfintelor, adică Cea care va purta în pântece și va naște pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Sfântul Teofan al Niceei a spus că, înainte de a Se întrupa Fiul lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Fecioara s-a unit cu Dumnezeu, adică ea însăși a lucrat sub înrâurirea Duhului Sfânt la sfințirea sufletului și a trupului său. Iar Sfântul Grigorie Palama spune că Prunca avea o deplină cunoștință a tainelor lui Dumnezeu: „Şi deşi era încă la o astfel de vârstă, fiind plină de harurile cele dumnezeieşti şi desăvârşit împlinită cu mintea şi cunoştinţa, totuşi, mai mult decât celelalte care se desăvârşiseră mai înainte de ea şi între care s-a arătat că nu a avut nevoie să fie adusă de alţii, ci ea însăşi din propriul ei imbold către Dumnezeu, printr-o cunoştinţă nemijlocită, ca şi cum i-ar fi crescut aripi de la sine, fiind purtată spre sfânta şi dumnezeiasca sete şi dragoste şi având o asemenea vrednicie, prin ea însăşi, a aflat calea şi sălăşluirea în Sfânta Sfintelor”.De asemenea, Sfântul Grigorie Palama ne prezintă și informația că prunca a fost hrănită în timpul șederii ei la Templu de către îngeri cu hrană dumnezeiască spre întărirea firii ei pentru lucrarea ce avea să o primească: „Dumnezeu a trimis acolo de sus prin îngerii săi negrăită hrană Fecioarei prin care a întărit-o cu firea în [lucrarea] celor mai bune, pe cea care era şi cu trupul mai curată, şi mai presus şi decât cele netrupeşti, păzind-o şi desăvârşind-o, având cugetele cereşti şi supuse”.Maica Domnului a avut o misiune de o importanță covârșitoare, care i-a fost încredințată prin îngerul Gavriil ce i se arată aievea și îi spune că va lua în pântece și va naște un Fiu. Avea vârsta de 15 ani și pentru că nu înțelegea cum se va putea întîmpla acest lucru de vreme ce ea nu știa de bărbat, cere lămuriri. Îngerul o liniștește spunându-i că această zămislire se va petrece prin puterea Celui Preaînalt și lucrarea Duhului Sfânt.Fecioara acceptă misiunea prin cuvintele „iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”(Luca 1, 38). După zămislire ea a rămas fecioară, pentru că Pruncul zămislit care era de fapt Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a intrat în pântecele fecioarei așa cum intră raza soarelui prin fereastră, a născut fără durere și a devenit maică și fecioară, noutate absolută sub soare.Biblia spune că, deși căsătorită cu Iosif, Maria a rămas de-a pururea fecioară pentru a împlini voința Domnului .În cursul vieţii sale pământeşti, Maica Domnului a avut şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă. Dreptul Simeon îi spune că „prin inima ta va trece sabie ca, în felul acesta să fie descoperite nenumărate gânduri, ascunse în inimile oamenilor”. Sabia este simbolul suferinței și al crucii. Maica Domnului, la picioarele Crucii, a primit darul acesta de la Dumnezeu-Omul, ca să poarte suferința tuturor oamenilor în inima ei de mamă,pentru că ea își asumă suferința și păcatele întregii umanități. Maica Domnului stă între cer și pământ,ea este iubirea, îndurarea, mila și grija, mijlocitoarea și apărătoarea noastră, a tuturor.Omul nu este singur în tristețea sa, inima Maicii Domnului este rănită și frântă, iar ea plânge alături de noi.Coboară în orice casă, în orice inimă, acolo unde este suferință, unde sunt lacrimi, unde este durere, și se roagă pentru ele și le asumă, așa cum și-a asumat, la picioarele Crucii, suferințele Fiului ei.Maica Domnului coboară în inima noastră. Vine, ne acoperă, ne ocrotește chiar și când suntem răi, păcătoși, când întoarcem spatele credinței, când devenim oameni care vrem să stăpânim, să dominăm, Maica Domnului plânge pentru păcatele noastre. Fecioara Maria este Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara. Adică e mai slăvită decât toţi Sfinţii Îngeri şi întâia între sfinţi, plină de har şi binecuvântată între femei (Lc. 1, 28).

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !

Sfânta Maria, roagă-te pentru noi. Amin.

Zenovia Zamfir

Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri

Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri

Satul este patria poporului român din vremi imemoriale. Aici suntem acasă de la început de lume, în sat ieşi din timp şi istorie şi intri în timpul şi istoria devenite veşnicie.Veacurile şi sutele de generaţii au ctitorit această matcă şi vatră unde omul este cuprins de-o lăuntrică şi tainică bucurie şi măreţie.

Satul a fost, de-a lungul vremii preocupat de formarea omului interior în spiritul celor mai înalte principii morale pe care le-a avut umanitatea, cele ale jertfei de sine din iubire pentru aproape, ale răbdării îndelungi, ale îmbogăţirii sufleteşti, ale însetării după dreptate şi adevăr. Această rânduială, spirituală , păstrată prin viaţa practică două milenii, este moştenirea noastră cea mai de preţ, indiferent unde trăim şi cât consumăm din bunurile lumii.Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat şi s-a promovat conştiinţa naţională,este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om dorul şi dragul de viaţă, să aștearnă pe chipul său un zâmbet luminos.De- a lungul timpului, satul românesc s-a organizat şi s-a dezvoltat în felurite moduri, cultivând virtuţile poporului român: hărnicia, dărnicia şi ospitalitatea, satul românesc este cel mai bun exemplu ce poate fi dat pentru adevărata comuniune dintre mai mulți oameni, care se bucură să fie împreună, să se ajute între ei în orice clipă și să înfăptuiască lucruri frumoase de care să se mândrească.„Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în “Sufletul satului”.

“Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta“,Octavian Goga.Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, operele lor îşi adună seva din acelaşi izvor al folclorului, istoriei şi al vieţilor sătenilor de diferite vârste, lumea satul fiind în strânsă legătură cu natura. „Suntem și vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află ȋn sufletul ţăranului – creatorul și păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat și rodnic” (Lucian Blaga). A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei în localitatea vâlceană Stăneşti, pe malul Cernei cu apă limpede şi sclipitoare în razele soarelui de vară fierbintele, pe acele meleaguri pe unde odinioară îşi purtase paşii ''Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina''. De mai la deal şi de peste deal , din Glăvile Vâlcii avea să pornească în lume, la 21 martie 1921, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Întâlnirea, comuniunea şi colaborarea , prietenia şi sprijinul reciproc dintre cei doi mari ierarhi vâlceni a fost descrisă de cărturarii vremii ca fiind una providenţială.Mare bucurie, onoare şi recunoştinţă pentru noi urmaşi care călcăm cu smerenie, evlavie şi recunoştinţă pe urmele marilor înaintaşi . A îngăduit Bunul Dumnezeu ca împreună cu Maria Catană, bibliotecar la Biblioteca Publică din Glăvile să aprindem candela neuitări, marilor ierarhi, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul.De două mii de ani, de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim locul şi neamul, să ne omagiem eroii istoriei, martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care şi -au pus amprenta pe istoria, veacurile şi locurile străbune, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!

Comuna Glăvile, este situată în partea central-estică a judeţului Vâlcea, pe traseul şoselei de la Rm. Vâlcea - Şirineasa - Drăgăşani, printre dealuri acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi şi păşuni naturale ce încântă privirea călătorului.

Despre frumuseţea localităţi, în cotidianul Râmnicu Vâlcea Week din 18 iunie 2019, jurnalistul Liviu Popescu ne spune...''Pe Valea Pescenei, pe vechiul drum al transhumanţei, se află una din cele mai frumoase comune vâlcene, o inimă din Oltenia adevărată, o frântură din frumosul judeţ al Vâlcei.Ne referim la Glăvile. Un loc enigmatic ale cărui poveşti se pierd în negura timpului. Oameni liberi până în secolul al XIV-lea, cei din Glăvile şi-au inspirat numele satului din legendele Valahiei, legende cu draci, zmei sau şi Cosânzene, cu lupte aprige cu turcii. Un sat românesc care aduce toată România veche în prezent.

“Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti alte peisajele rustice superbe, le avem şi noi. Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti. Dealuri, pădurile noastre, tradiţiile, verdele nostru, zăvoaiele. Păstorii noştri, poate că sunt eu mai subiectiv, dar România e frumoasă şi Glăvile face parte din ţara asta”, spune Iustin Duicu, primarul localităţii.Glăvile începe la marginea Pescenei şi se duce plăcut în subcarpaţii Vâlcii, spre Olteanca, acolo, unde este vechiul loc al Valahiei frumoase,un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată.În Glăvile convieţuiesc oameni pentru care tradiţia a însemnat ceva aproape sacru, cu reguli de bunăcuviinţă creştină, cu obiceiuri şi rânduieli bine conturate şi respectate cu sfinţenie.Oamenii din Glăvile sunt mândri, iubitori, sociabili, îşi iubesc locul şi nu ezită să îl arate celor ce doresc să îl vadă. De-a lungul istoriei, bărbaţii au fost recunoscuţi pentru curajul lor în luptă iar femeile pentru ţesături, pentru rostul casei. Aşa s-a născut comunitatea din Glăvile''. Născută, crescută , educată pe aceste meleaguri de doină şi legendă, doamna Maria Catană a ales profesia de bibliotecar din dragoste de locurile natale, pentru frumuseţea profesiei de bibliotecar pe care a realizat- o cu mult profesionalist şi dăruire, pentru a fi în slujba comunităţi şi a promova valorile tradiţionale şi culturale din zona binecuvântată de Dumnezeu de pe Valea Pesceanei.Cât timp a slujit pe altarul culturii din Glăvile, Maria a organizat numeroase activităţi dedicate portului tradiţional, folclorului popular, simpozioane dedicate personalităţilor locale.A participat la concursuri populare cu formaţi de dansatori din localitate şi a obţinut mai multe premii care au pus în valoare tradiţiile şi obiceiurile satului românesc, a promovat costumul popular, multă vreme ''lada de zestre'' a Glăvilor a fost cunoscută şi apreciată la nivel judeţan şi naţional.Alături de familie, soţul şi cei doi copii, împreună cu formaţia de dansatori profesionişti a colindat ţara în lung şi- n lat pentru a promova valorile tradiţionale specifice comunei Glăvile.La 31 ianuarie 2011, am fost părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a unui mare cărturar, scriitor, teolog, ierarh, mărturisitor al istoriei milenare româneşti, totodată apologet al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, care şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani! Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania a păstorit meleagurile Transilvaniei străbune şi Ardealului strămoşesc, vreme de 18 ani, între anii 1993 – 2011, ca Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului iar din anul 2006 (şi) ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului!Născut pe frumoasele plaiuri vâlcene, în comuna Glăvile, marele ierarh, s a făcut remarcat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: maturitatea,cunoaşterea şi bogata experienţă, înţelepciunea pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin tenacitatea şi perseverenţa specifică marilor caractere, prin cultura teologică, luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă, prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte cerebral, lucid şi vertical, concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!

Dar mai presus de toate a fost un om de o sinceritate, fermitate ,discreţie şi modestie ieşite din comun, care îţi inspirau foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale culturii şi spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!Atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă .

Trecerea la cele veșnice a Părintelui Mitropolit Bartolomeu, a adus în activitatea doamnei Mariei Catană o responsabilitate imensă, aceea de a ţine veşnic aprinsă făclia neuitări marului ierarh.Din anul 2011 până în anul 2020 în fiecare lună ianuarie şi martie, la Glăvile s- au organizat activităţi cultural religioase în memoria şi spre aducerea aminte a marelui ierarh şi cărturar Bartolomeu Valeriu Anania. Deşi nu a fost uşor, doamna Catană a vegheat ca Părintele Mitropolit să fie cinstit cum se cuvine în locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare dintre noi.Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, cu sprijinul autorităţilor locale, cu ajutorul domnului primar Iustin Duicu şi al preoţilor din parohia Glăvile şi din localităţile învecinate , cu participarea elevilor şi a cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială din localitate , Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost cinstit şi evocat cum se cuvine la nivel local,judeţean şi naţional. La aceste evenimente de mare amploare au participat oameni de cultură, monahi şi monahi din toată ţara. În ultimul capitol al acestei lucrări am inserat câteva articole din publicaţiile vremi care descriu pe larg manifestările organizate, personalităţile care au participat, cărţile şi revistele lansate cu aceste ocazii.Doamna Maria Catană este promotoare unui eveniment special în viaţa Mitropolitului Bartolomeu.În anul 2001 când a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani a fost declarat cetăţean de onoare al comunei Glăvile, toate demersurile fiind făcute de doamna bibliotecar Catană.La ceremonia de decernare a titlului a venit însoţit de numeroşi preoţi din Cluj, Vâlcea, de Înalpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. A fost un moment cu mare încărcătură emoţională la care a participat întreaga comunitate din Glăvile.În anul 2019, Înalpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului împreună cu domnul Iustin Duicu, primarul comunei Glăvile au hotărât să amenajeze o casă memorială în cinstea marelui prelat, om de cultură, care a contribuit la punerea pe hartă a comunei. Se pot scrie manuscrise despre marele cărturar vâlcean , timpul cerne aşa cum spunea Mircea Eliade iar dâra de lumină lăsată în urma sa va străluci şi mai mult.Lucrarea doamnei Maria Catană aduce în actualitate măreţia trecutului îngropat de veacuri pentru ca generaţiilor viitoare să cunoască faptele înaintaşilor ce i-au acoperit de glorie.Ea reprezintă un dar de suflet pentru cei ce au sfinţit locurile binecuvântate de Dumnezeu ale comunei Glăvile, un îndemn pentru cei ce vor veni la cunoaşterea şi promovarea valorilor cultural spirituale.

Zenovia Zamfir

Bisericuţa din Dealul Suieştilor - Făclia aprinsă de Patriarhul Justinian Marina

Bisericuţa din Dealul Suieştilor - Făclia aprinsă de Patriarhul Justinian Marina

Biserica, locul unde credincioşii merg pentru a se întâlni cu Dumnezeu, prin intermediul rugăciunii, este foarte importantă în viaţa omului, deoarece aici se petrec cele mai mari evenimente din viaţa sa: botezul, nunta şi moartea.

Acolo putem întâlni linişte sufletească atunci când suntem împovărați, iar când suntem în necazuri primim alinare și mângâiere, este unicul loc sigur în care nimic rău nu ni se poate întâmpla, în care ne putem simți în siguranță, deoarece Dumnezeu ne ocrotește. Poporul român a fost dintotdeauna un popor iubitor de Dumnezeu, trecerea de la o credinţă politeistă la creştinism s-a făcut odată cu formarea poporului român.Unitatea spirituală, unitatea de cultură s-a realizat întotdeauna în jurul bisericii, fiecare zonă, fiecare palmă de pământ a fost împodobită de-a lungul timpului cu o biserică.Vâlcea, considerat județul cu cele mai multe mănăstiri, schituri și troițe , înconjurat de o salbă de staţiuni balneo-climaterice, este şi locul de obârşie a marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian Marina - comuna Stăneşti, Bartolomeu Valeriu Anania - comuna Glăvile, Efrem Enăchescu - comuna Măciuca. Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei, Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării" (din Gramata Sinodală de instalare). Dragostea Patriarhului Justinian Marina pentru locurile natale, suferinţa din copilărie cînd era nevoit să străbată o distanţă destul de mare pentru a junge la biserică, l- au determinat ca, în anul 1951, să aşeze în satul Suieşti, o bisericuţă construită în stil maramureşean din lemn, în comuna Gârlău, jud. Sălaj, înainte de anul 1700, cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva". La 1 mai 1951, întreaga comunitate a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a participa la sfinţirea Sfântului Lăcaş. Prezent la eveniment, arhidiaconul Vartolomeu din Glăvile Vâlcii, care la 2 martie 2006 a devenit mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, consemna la vremea aceea în revista ''Glasul Bisericii'': <<Însemnatu-s-a aici, spre ştiinţă, că această Sfânta Biserică cu hramul ''Cuvioasa Parascheva'' a fost aşezată pe locul acesta din comuna Cermegeşti, satul Şueşti, Regiunea Vâlcea, de către Înaltpreasfinţitul Justinian, Patriarhul României, în anul 1951.

Cunoscut ne-a fost după izvoadele mai vechi că lăcaşul acesta măiestrit din lemn a fost durat mai întâi în Maramureş, înainte de anul 1700 şi apoi strămutat în comuna Breaza - Prahova în anul 1939. De acolo strămutatu-s-a iarăşi pe acest loc şi a fost înalţat prin râvna, osteneala şi toată cheltuiala Înaltpreasfinţiei Sale Justinian, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României ca să fie lăcaşul acesta spre folosul, mângâierea şi mântuirea sufletelor credincioşilor acestui sat în care acum cincizeci de ani s-a născut Înaltpreasfinţia Sa; încă şi spre fericita pomenire a sufletelor părinţilor săi Marin şi Elena şi a tuturor celor din neam. S-a sfinţit acest lăcaş astăzi 1 Mai 1951 - în a treia zi a Sfintelor Paşti - de către însuşi Prea Fericitul său Ctitor, Patriarhul Justinian, împreună cu Preasfinţiile lor: Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului şi Theoctist Botoşaneanul, Episcop Vicar al Sfintei Patriarhii, înconjuraţi fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. Pisania aceasta, întărită cu iscăliturile părtaşilor la sfinţire, pecetluită în metal şi zidită în stâlpul Sfântului Prestol, este prin sine grăitoare despre săvârşirea lucrului celui bun, de către Înaltpreasfinţitul Patriarh Justinian în satul obârşiei sale. Aşa încât diacului cronicar îi rămâne numai să apese condeiul pe unele fapte în treacăt pomenite şi să mărturisească asupra frumuseţii sfântului lăcaş aşezat de curând strajă peste Cermegeştii Vâlcii... Aşezată strajă peste sat, pare un heruvim înălţat pe vârfuri, cu aripa desfăcută către paftaua cerului. Lăcaşul încântă ochiul şi mişcă simţirea cu înfăţişarea lui cea dinafară, iar odată intrat în el creştinul îşi simte sufletul înmiresmat de o deosebită evlavie. Arcuirea alungită a bolţii, sfinţii străvechi zugrăviţi în culori palide, catapeteasma cioplită de mâna iscusită, odoarele cele noi, potrivite cu întregul înlăuntrului pregătesc sufletul pentru închinarea smerită la Dumnezeu.Iar sfinţirea s-a făcut în cea de a treia zi a Sfintelor Paşti. Părtaşi ai acestui praznic, alături de Înaltpreasfinţitul Ctitor, au fost: Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei; PS Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului; PS Theoctist, Episocp Vicar al Sf. Patriarhii, PC Pr. Gheorghe Păsoi, Consilier Administrativ în Sfânta Arhiepiscopie a Bucurestilor; PC Pr. Al. Zamfirescu, Consilier Administrativ în Sfânta Episcopie a Râmnicului şi Argeşului; PC Pr. Em. Lăstun, protoiereu al Raionului Lădeşti; PC Arhid. C. Sacerdoţeanu, împreună cu alţi numeroşi oaspeţi.Popor mult în alese straie de sărbătoare a înconjurat biserica sub însorita zi de primăvară şi a îngenunchiat împreună cu vlădicii înaintea uşilor care i se deschideau acum după atâta vreme. PS Theoctist a săvârşit apoi Sfânta Liturghie, în mijlocul căreia s-a făcut pioasa pomenire a ctitorilor celor vechi, a părinţilor ÎPS Patriarh, precum şi a tuturor celor răposaţi din obştea satului.La sfârşit, soborul a ieşit în faţa bisericii, înaintea mulţimilor setoase de cuvânt. Şi nu fără uşoară tremurare de glas, Înaltreafinţitul Patriarh Justinian, de pe treptele lăcaşului, şi-a îndreptat ochii către popor şi a cuvântat:
Dragi consăteni,
Luăm parte astăzi la unul din cele mai mari praznice pentru satul nostru: sfinţirea acestei biserici, îndelung dorită de credincioşii întregului sat. A rânduit Bunul Dumnezeu, prin aleşii clerului şi ai poporului, ca fiul acestui sat, acela care şi-a petrecut copilăria cu mulţi dintre voi, timp de douăzeci şi doi de ani, acela care, cu mulţi dintre cei de faţă, a păzit oile pe dealurile din jur, acela care a cosit fânul, a săpat porumbul şi a secerat grâul cu voi, acela care, mai târziu, a fost pregătit de părinţi să devină preot în satul lui, acela care, urmând şirul preoţilor în neamul său, s-a făcut preot şi a înjghebat o familie în mijlocul satului în care a crescut, să fie chemat a cârmui astăzi destinele Bisericii Ortodoxe Române. Am văzut în aceasta o chemare şi o cinstire pentru mine, dar o cinstire şi pentru satul meu. Gândul meu s-a îndreptat către voi laolaltă şi m-am hotărât să pun capăt unor frământări pe care le-am trăit şi eu alături de obştea satului, frământări care mi-au pricinuit multă mâhnire, ca şi vouă tuturora, fiindcă ne lipsea lăcaşul de închinăciune.Bisericuţa cea veche a fost închisă încă de acum 60 de ani şi apoi, împovărată fiind de greutatea vremii, s-a dărâmat. Înaintaşii noştri au murit cu durerea că urmau să fie îngropaţi într-un cimitir în care nu era nici o biserică şi nici măcar clopot. Părinţii mei au murit, de asemenea, cu împărtăşirea acestei dureri; la rândul meu, am purtat în suflet moştenirea acestei străvechi mâhniri că în satul nostru nu este o biserică prin care să se binecuvânteze sufletele, casele şi copiii din obştea noastră.A vrut Dumnezeu să punem capăt acestei dureri. Am făcut această biserică şi primul meu gând de mulţumire s-a îndreptat către Cel Atotputernic care m-a ajutat. .. Vă mulţumesc din toata inima şi vă încredinţez ca obolul ce l-aţi dat, întocmai ca acela al văduvei sărace din Evanghelie, va fi bine primit înaintea lui Dumnezeu. Mie nu-mi aparţin decât cheltuielile făcute cu transportul, cu reclădirea şi cu întregirea podoabei picturale a bisericii. Mi se umple sufletul de bucurie şi de nădejde. Văd aici, de faţă, pe toţi cei care s-au ostenit să aprindem o făclie pe acesta culme de deal. Să rămână această făclie în veci aprinsă şi să vă bucuraţi. Să faceţi ca şi corăbierii care, plutind în noapte pe valurile înfuriate ale mării, aşteaptă cu sete să vadă farul din port, pentru a-şi ancora corabia la limanul cel cu bun adăpost; aşa şi voi, cei ce plutiţi pe marea acestei vieţi, să vă îndreptaţi corăbiile sufletelor spre farul acesta luminos ce străluceşte, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, peste sat şi peste voi toţi. Iubiţi consăteni, biserica e ridicată. Rămâne ca ea să fie încălzită de inimile voastre. Rămâne ca ea să aibă viaţă, să trăiască prin dragostea voastră de Dumnezeu. Păşind în ea, să vă cutremuraţi sufletele, să vă lepădaţi de rău, şi să vă iubiţi unii pe alţii, aducându-vă aminte de cuvintele Mântuitorului: „ Când va fi să aduci darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo şi mergi, întâi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău " (Matei V, 23-24). Tot aşa şi voi să uitaţi toate necazurile şi răutăţile, pentru că, închinându-vă, să vă fie rugăciunile ascultate. Să iertaţi greşalele celor ce vă greşesc, "că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta- vă vouă Tatăl vostru cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre" (Matei V, 14-15). Iată, vă îndemn ca aceste două ţineri de minte să le aveţi pururea treze în cugetele voastre. Si vă mai îndemn: aşa cum îngrijiţi de gospodăriile voastre, de case şi de ogoare, aşa să vă îngrijiţi de sufletele voastre, ca ele să fie adăpate cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi cu bucuria învierii lor întru mântuire. „Căci ce va folosi omului de ar câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îşi va pierde / Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său" (Matei XVI, 26). Astfel, acum când în satul vostru este biserica voastră, altarul vostru unde veţi putea merge să ascultaţi învăţătura Domnului Hristos, nu uitaţi că prima grijă trebuie să vă fie de sufletele voastre...Biserica aceasta nu e măreaţă, nu are podoabe scumpe şi nu e suflată cu aur. E de lemn. O bisericuţă simplă, smerită în evlavia ei, dar nădăjduitoare spre cer. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „ Odinioară erau potire de lemn, dar preoţi de aur". Vă spun şi eu, după pilda lui: am adus aici o bisericuţă de lemn; căutaţi să fie sufletele voastre de aur; să fie mari, să se înalţe pururea spre Dumnezeu, să fie bogate de darurile dumnezeieşti...Lăsându-vă şi întorcându-mă spre rosturile de fiecare zi, vă binecuvântez din toată inima şi vă încredinţez că, în rugăciunile mele, nu voi uita satul meu, pe ţăranii mei de aici, mai cu seamă că sub altarul acestei biserici mi-am îngropat părinţii care mi-au dat viaţă acum cincizeci de ani. Mă rog lui Dumnezeu ca, la chemarea cea sfântă, să mergeţi cu toţii în ceata cea dreaptă a celor împărtăşiţi de mântuirea cea veşnică. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi, casele voastre, holdele voastre şi să vă sporească numai în bine, munca voastră...>>( text publicat în cartea ''Patriarhul Justinian Marina părintele sufletesc al neamului românesc'', pag 98 -104 , autori :Zenovia ZAMFIR, George ROTARU).A îngăduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zile pe acele meleaguri binecuvântate, pe unde odinioară îşi purtase paşii Patriarhul Justinian Marina, pe Valea Cernei cu apa limpede şi curgătoare. Întâlnirea providenţială cu ''oamenii condeiului'' mi-a oferit şansa de a duce prinos de mulţumire Bunului Dumnezei pentru darurile şi harurile rânduite de a scrie despte viaţa şi activitatea ''Apostolului neamului românesc'', cum frumos l-a numit domnul Gheorghe Vasilescu în lucrările sale.Începând cu anul 2009, la tâmpla bisericuţei ''Cuvioasa Parascheva'' , cu sprijinul oamenilor de cultură vâlceni, al ofialităţilor locale, am începul organizarea unor manifestări culturale spre ''Slava lui Dumnezeu şi spre aducere aminte de cel ce a aprins o făclie a credinţei în Dealul Suieştului'', vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina.Până în anul 2014 am organizat multe activităţi şi impozioane cultural- spirituale în amintirea marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.Un eveniment aparte s-a petrecut în toamna anului 2011, şi a fost consemnat astfel de arhidiaconul Liviu Găman în ziarul ''Lumina'' din 21 septambire 2011 :..În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul "Cuvioasa Parascheva" din localitatea vâlceană Suieşti, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la rectitorire. Sute de credincioşi din Parohia vâlceană Cermegeşti, localitatea Suieşti, au participat duminică, 18 septembrie, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la altarul Bisericii "Cuvioasa Parascheva", de IPS Calinic şi de PS Emilian Lovişteanul, cu prilejul împlinirii a şase decenii de la ctitorirea sfântului lăcaş. La eveniment a participat şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.Înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii, cei doi arhierei împreună slujitori au sfinţit o troiţă şi o fântână ridicate în incinta bisericii, în memoria patriarhului Justinian Marina. După slujbă au fost organizate o serie de activităţi culturale cu caracter comemorativ, centrate în jurul simpozionului "Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale - 60 de ani de la rectitorirea bisericii". În deschiderea simpozionului, IPS Calinic a rostit un cuvânt dedicat vieţii şi activităţii pastorale şi social-misionare a patriarhului Justinian. În cadrul întrunirii, au mai ţinut prelegeri, despre personalitatea marelui patriarh, IPS Gherasim, PS Emilian Lovişteanul, acad. Gheorghe Păun, scriitoarea Zenovia Zamfir, moderatorul întâlnirii, istoricul George Rotaru, pr. prof. Ion Iliescu, parohul bisericii, şi alte personalităţi ale vieţii culturale vâlcene.Vremea vremuieşte iar Dumnezeu sporeşte, astăzi lângă ''Bisericuţa din Dealul Suieştilor'' îşi înalţă turla maiestoasă spre cer Mănăstirea ''Sfântul Mc. Gheorghe – Suiești'' care a fost ridicată în satul natal al patriarhului Justinian Marina, întru pomenirea sa veșnică, ca loc de nevoință și folos duhovnicesc al viețuitorilor. Piatra de temelie a noii mănăstiri a fost așezată, în prezența ctitorilor și a obștii monahale, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 20 iulie 2015.

Zenovia Zamfir

Pelerinaj cultural – spiritual Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească

Pelerinaj cultural – spiritual

Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească

În mod natural, Omul este curios şi are dorinţa de a înţelege cât mai bine Lumea. ,dintotdeauna a existat dorinţa de-a cunoaşte cât mai mult despre lucrurile văzute şi nevăzute, despre evenimente deja petrecute în trecut sau profeţite de-a avea loc în viitor, despre situaţiile speciale în care s-au aflat înaintaşi noştri.

Călătoriile ne învață lucruri, nu doar despre lume și diferitele sale culturi, dar și despre noi înșine,interacțiunea cu oameni și comunități din diferite zone ale lumii ne învață să apreciem diferențele și să remarcăm similaritățile ca pe niște revelații.

A rânduit Bunul Dumnezeu să lucrez într- o instituţie de cultură, în Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, clădirea cu cel mai frumos vitraliu din lume, un loc unde ştiinţa de carte se îmbină armonios cu posibilitatea de a cunoaşte şi de a cerceta.

<<Vâlcea este cel mai vechi judeţ din ţară, dintre toate judeţele României de la această dată,acest lucru reiese dintr-un hrisov de la 1392 în care găsim prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea. „Eu, (...) marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit (…) să ridic din temelie o mănăstire (...), am dăruit puţin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor (...). În judeţul Vâlcea, pe fiecare an, să-şi adune înşişi călugării albinăritul”, menţionează, printre altele, hrisovul de la 8 ianuarie 1392.Marele logofăt Filos este cel care a scris „actul primei atestări documentare a judeţului”. În acelaşi an, acesta a renunţat la dregătorie şi averea personală şi a devenit călugăr la Mănăstirea Cozia, sub numele de Filotei. „Mare învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă” el va întemeia aici prima şcoală de caligrafi şi copişti şi va ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Logofătul Filos este considerat primul poet român>>...Povestea celui mai vechi judeţ atestat documentar al României, 15 ianuarie 2020, 04:19 de Daciana Mitrache, adevărul.ro.Nebănuite sunt cărările Domnului, începând cu anul 1995, cel puţin de două ori pe an, împreună cu familia Nicolae şi Ioana Ştefănescu mergeam la mănăstirea Cozia pentru a ne bucura de frumuseţea locului, pentru a ne odihni în chiliilie călugărilor cărturari de odinioară ,pentru a ne îmbogăţi spiritual cu pildele înţelepte ale părintelui stareţ Gamaliil.Şi după plecarea prietenilor dragi ''în ţara de dincolo de veacuri'', mi- am păstrat obiceiul de a vizita mănăstirea .La ora actuală, părintele stareţ, protosinghel Veniamin Luca, „cel care în urmă cu 25 de ani a pășit pragul Mănăstirii Cozia, așezându-se sub povățuirea duhovnicească a părintelui stareț Gamaliil Vaida și apoi a părintelui stareț Vartolomeu Androni” continuă misiunea creşterii duhovniceşti a vieţii monahale „după tradiția păstrată de la Sfântul Nicodim de la Tismana”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, duminică, 4 noiembrie 2018. . Aici am înţeles multe adevăruri...“Cu cât citeşti mai mult, cu atât vei şti mai multe lucruri. Cu cât înveţi mai mult, cu atât mai multe locuri vei vizita” (Dr. Seuss).Privind în liniştea nopţi frumuseţea mănăstiri Cozia am simţit o dorinţă puternică de a păşi pe urmele înaintaşilor noştri, marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul.În luna iunie 2020, împreună cu domnul Iustin Duicu , primarul comunei Glăvile, localitatea natală a Mitropolitului Bartolomeu Anania, şi soţia domniei sale, alături de doamna Maria Catană , bibliotecar la Bibloteca Publică din comună şi soţul acesteia, cu sprijinul domnului Doru Pătroiu şi a doamnei Liliana Hodoroagă, cu familia Constantin şi Maria Turcu, am pornit la drum într-un pelerinaj cultural- spiritual în Moldova, Ardeal şi Ţara Românescă.Împodobită în straie de sărbătoare, cu verdele crud al poienilor şi pădurilor, cu un albastru de cleştar al pârâiaşelor de munte, cu mănăstirile şi schiturile străbune, România, ''Grădina Maicii Domnului'', este ''minunat de frumoasă'' cum spunea odinioră Alexandru Vlahuţă.După ce ne- am adăpat setea de cunoaştere şi de credinţă la mănăstirile binecuvântate din Bucoviana, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Gabriel, am rămas peste noapte la Sfânta Mănăstire Râşca.Mai puţin cunoscută, nefiind inclusă în circuitul turistic,...<<Mănăstirea Râşca se dovedeşte a fi un adevărat stâlp de credinţă şi spiritualitate ortodoxă , a fost construită de domnitorul Petru Rareş, în anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericeşti ale domitorului, aceasta nu are nişte dimensiuni impresionante, are un plan foarte simplu, în formă de cruce, fără pridvor şi fără gropniţă (camera mormintelor).De jur-imprejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri şi un turn, pentru a sluji la nevoie ca şi cetate. Sfinţirea mănăstirii a avut loc în data de 9 mai 1542, cu această ocazie fiind aduse aici şi Moaştele Sfântului Nicolae. După terminare, Mănăstirea Râşca a devenit metoc al Mănăstirii Probota.

Între anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, împreună cu soţia sa, Candachia, şi cu fiica lor, Tudosca, prima soţie a domnitorului Vasile Lupu, îşi va dărui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Mănăstirea Râşca.Vornicul Costea a adăugat vechii biserici, precum citim în pisania de deasupra intrării sudice, un pridvor masiv, dublând astfel capacitatea interioară a acesteia. În anul 1844, domnitorul Mihai Sturza îl surghiuneşte pe marele istoric Mihail Kogălniceanu la Mănăstire. Aici, marele istoric a stat închis vreme de şase luni, într-o cameră din turnul clopotniţă>>...www.crestinortodox.ro,de Teodor Danalache.,Frumuseţea şi istoria sfântului lăcăş ne sunt povestite în frumosul grai ''moldovinesc'' de părintele stareţ Gabriel care ne-a impresionat cu vorba dulce şi ospitalitatea tipic românească.Slavă Bunului Dumnezeu pentru astfel de oameni minunaţi , slujitori devotaţi.Plecăm mai departe după slujba de la primele ore ale dimineţi şi după binecuvântarea părintelui Gabriel.Drumul până la Mănăstirea Piatra Fântânele, următorul obiectiv, a fost o adevărată încântare şi desfătare pentru călătorul iubitor de natură, peisaje desprinse din poveşti,munţi şi văi cu serpentine spectaculoase, ici , colo câte o casă cu pridvor şi muşcate la fereastră, grădini pline cu trandafiri înforiţi în nuanţe şi culori diferite, un tărâm de vis.Revederea cu maica stareţă Pamfilia este plină de emoţie şi bucurie.Despre Mănăstirea Piatra Fântânele, locul unde se zidește veșnicia, domnul Dumitru Manolache ne spune în ziarul ''Lumina'', din 21 Feb, 2020 ..''Există un loc unde poți vedea cum veșnicia se zidește timid în succesiunea zilelor și liniștea se naște din șuierul viscolului. Un loc ca o taină, spre care tot urcă zilele, nopțile, cu stelele lor, cerul și omul locului ce-și poartă viața, după propria-i busolă, prin prezentul nostru rătăcit. În acest „pas” de lume, cu chip de cruce, numit Tihuța, Ardealul se îmbrățișează cu Bucovina ca doi creștini ducând coșurile de pască la sfințit în noaptea de Înviere. Aici, la 1.200 m, pe o stâncă din Piatra Fântânele, îi așteaptă, de aproape un veac, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”.În acest loc totul se face poveste. Căci și istoria, și timpul, și oamenii își topesc reperele, chipurile, anotimpurile, într-un fel anume de a se petrece, cum numai dincolo de timp se întâmplă. Dar, pentru că trăim într-un veac de piatră, rece și ignorant, supus mai degrabă nepăsării și uitării, câteva date trebuie să țină vii în memorie trecutul și prezentul acestui așezământ...Mănăstirea seamănă cu un labirint. Intri pe o ușă, străbați coridoare, dai în altă ușă, te trezești deodată într-un cerdac, apoi într-un atelier, în paraclis. Și peste tot mișcare. Maici tăcute aleargă prin acest labirint ca prin bătătura unei zile mult prea scurte pentru ele, ca niște albine într-un stup, fără odihnă, dar mai ales fără timp de pierdut.Când zăpezile se fac și ele poveste și acoperă cătunele, văile și munții, maicile își pun schiuri în picioare, se coboară spre sate, fac injecții bolnavilor izolați de nămeți, duc de mâncare, împart medicamente, iar părintele Gavril, ca și oamenii locului, ghidat de propria-i busolă, ia la pas mereu reînnoita înfruntare cu iarna, cu timpul, cu lumea, ca să-L vestească pe Mântuitorul celor uitați prin văioage. „Chi-raaaa-leeeei-saaa!”, răsună văile și cerul de strigătul prin portavoce al însoțitorului cuvioșiei sale, care anunță sosirea părintelui cu Boboteaza. Și oamenii sar din pat, deschid ușile, dornici să-l primească pe vestitorul Domnului, care nu de puține ori, aici, în mijlocul pustietății, se face și meșter și ce mai trebuie pentru sărmanii pierduți prin nămeți și prin vremuri. Maicile și părintele, uitând de sine, se fac și ei poveste, încercând să țină în viață, cu zâmbetul pe buze, lumea care încet-încet se topește.Maicile de la Piatra Fântânele văd, cum ne mărturisește maica stareță Pamfilia, „cu bucurie lumea de dincolo de zidurile mănăstirii. Când cobor în oraș, mă așez pe o bancă și privesc oamenii. Unii sunt atât de frumoși, dar alții foarte triști, zbuciumați și îngândurați. Plaiurile acestea mioritice te obligă însă să te bucuri de tot, să te simți un privilegiat. Avem în biserică o carte pentru vizitatori, în care cei care ne trec pragul lasă însemnări. Unii scriu: «Doamne, cât este de frumos aici! E mai aproape cerul!» Eu cred că depărtarea de Biserică și înstrăinarea de Dumnezeu este cel mai mare pericol pentru lumea noastră. Eu sunt din Suceava și îmi amintesc cu atâta drag de părinții mei și de felul cum mă învăța mama să mă închin în biserică, să stau la rugăciune lângă ea în casă, în fața icoanelor. Îmi amintesc brațele ei pe care îmi așezam capul când îmi vorbea despre Doamne-Doamne. Iar eu întindeam mâna și o întrebam: «Mamă, unde este Dumnezeu?» Și mama îmi spunea: «Draga mea, și-n degetul tău mic este Dumnezeu, și asta să nu uiți niciodată!» Sunt mulți copii care astăzi nu au aceste bucurii. De aceea, suferim și ne pare rău. Sunt foarte sigură însă că băieții și fetițele de care noi avem grijă vor purta cu ei prin lume imaginea cerului și a stelelor pe care ei le văd aici. Sunt foarte sigură de lucrul acesta, pentru că știu ce duc cu ei din mănăstire în familiile lor. Vin părinții și ne spun că acum își fac și ei rugăciunea la masă, pentru că o spun copiii lor, cum au învățat la noi, unde își petrec săptămâna”, ne mărturisește maica stareță.Din acest loc, unde veșnicia se zidește timid în succesiunea zilelor și liniștea se naște din șuierul viscolului, lumea și cerul se văd altfel. Aici, până și moartea își anulează atributul și se face poveste. Altfel cum ar fi spus vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania la primul hram al mănăstirii rectitorite, în 1995: „Ce frumusețe dumnezeiască! Este atât de frumos încât, dacă ai muri aici, nici nu ți-ai da seama când ai trecut în Rai!”Ca orice mănăstire de maici şi cea de la Piatra Fântânele are un duhovnic, părintele-călugăr Gavril Horţ, venit aici de la mănăstirea Nicula: „Când m-a trimis aici Înaltul Bartolmeu mi-a zis că mă trimite în rai, că şi aici ca şi în rai, nu ştii când mori, aşa e de bine", spune protosingerul Gavril Horţ. Şi el face de toate, iar acum conduce şantierul pentru ridicarea unei noi biserici, cea veche devenind neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi ce vine din localitate dar şi din satele sucevene aflate pe graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud.După ce ne cazăm şi ''ne tragem sufletul'', maica stareţă ne anunţă bucuroasă că slujba de a doua zi a fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.Pentru mine surpriza este imensă, am văzut câteva interviuri cu domnia sa, am citit că în perioada 1998-2003 a fost secretar de cabinet al ÎPS Părinte Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului şi doream să- l cunosc, mă impresionase chipul său blând şi smerit, vocea caldă, cunoştinţele vaste şi recunoştinţa ce o purta marelui ierarh vâlcean.Cu noi este Dumnezeu, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, după Sfânta Liturghie ce a făcut să vibreze inimile tuturor, după ce a prezentat publicului delegaţia de la Vâlcea, după ce a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, părintele s-a aşezat la masă alături de noi.Cu o modestie specifică oamenilor de valoare, a vorbit cu emoţie şi evlavie de părintele Mitropolit Bartolomeu Anania, multe şi frumoase sunt momentele petrecute în preajma marelui ierarh, toate acestea vor fi subiectul unui amplu material pe care Preasfinţitul Macarie îl va scrie pentru a prefaţa lucrarea dedicată comunei Glăvile.<<Episcopul Europei de Nord, s-a născut la data de 9 mai 1977, în localitatea Căianu Mic, județul Bistriţa-Năsăud, din părinții Vasile şi Ana din localitatea Spermezeu, județul Bistriţa-Năsăud. La Botez a primit numele Marius Dan.Pe 23 iunie 2003 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia de către Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, fiind hirotonit ierodiacon pe 24 iunie 2003. Pe 6 ianuarie 2004 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, îndeplinind ascultările de preparator și duhovnic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Pe 24 aprilie 2005 a fost hirotesit protosinghel de către Mitropolitul Bartolomeu Anania și numit eclesiarh al Catedralei mitropolitane și profesor-duhovnic la Seminarul Teologic Liceal Otodox din Cluj-Napoca. Pe 16 martie 2008 a fost hirotesit arhimandrit de către Mitropolitul Bartolomeu Anania în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Pe 5 martie 2008 a fost ales Episcop al nou-înființatei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.În perioada 2008-2016, a întemeiat primele parohii românești din Danemarca și Norvegia, iar, în Suedia, alte noi parohii, adăugate celor trei vechi parohii, întemeiate în 1971. În 2014 a întemeiat prima mănăstire românească din Danemarca, la Ikast, cu hramul „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț”, iar în 2015 a încheiat ridicarea bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Martiri Năsăudeni” din orașul Sölvesborg, Suedia>>....Episcopul Europei de Nord, PS Macarie, a împlinit 42 de ani, de Vlad Părău, 10 mai 2019,www activenews.ro.''Să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-au iubit părinții și strămoșii noștri, care ne-au lăsat o moștenire de cinste, plătită cu sânge”, spune adesea părintele Macarie.După clipele frumoase şi binecuvântate petrecute la Mănăstirea Piatra Fântânele plecăm spre Vâlcea natală. În timp ce delegaţia de la Glăvile se grăbeşte spre casă eu mă hotărăsc să poposesc două zile la mănăstirea mea de suflet, Cozia. Seara, alături de interpreta de muzică populară Tatiana Mărcoianu şi de părintele stareţ, Veniamin Luca deapăn firul evenimentelor frumoase petrecute în Moldova şi Ardeal.

<<''Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Şi-ale valurilor mândre generaţii spumegânde,
Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc...”
A fost să fie - şi istoria literară ne-o confirmă - că versurile care să vestească în cel mai înalt grad apariţia pe crugul literelor româneşti a luceafărului său de poezie, să cânte frumuseţea unei mănăstiri,Cozia.
Şi dacă Alexandrescu va fi cântat în stihuri nemuritoare această măreaţă ctitorie a Coziei, Eminescu, la rândul său, nu va întârzia să-şi lege cu iubire talentul de ctitorul aceluiaşi sfânt locaş, Mircea cel Bătrân, înveşnicindu-i pentru a doua oară imaginea cea luminoasă în "Scrisoarea III-a".
Din hrisovul redactat la 20 mai 1388, cu prilejul sfinţirii ctitoriei de la Cozia aflăm că "gloriosul voievod" va fi ridicat "din temelie o mănăstire în numele Sfintei şi de viaţă începătoare şi nedespărţitei Troiţe...la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele, Nan Udoba". Erau înşirate în continuare daniile extrem de generoase atribuite acestei mănăstiri, clasată de la bun început pe locul doi (după Tismana) ca importanţă pentru viaţa religioasă a întregii Ţări Romaneşti.
Rolul avut de mănăstirea Cozia pentru viaţa de duhovnicie a Ţării Româneşti şi a celui mai de seamă voievod al său este apropiat celui îndeplinit la timpul său de Mănăstirea Putna pentru Moldova lui Ştefan cel Mare.După 606 ani de istorie dezlănţuită, acest sfânt locaş în care a fost, după dorinţă, îngropat şi Mircea cel Bătrân cu o impresionantă modestie, pe un simplu pat de fier, acest sfânt locaş se constituie astăzi ca unul dintre cele mai armonioase, originale şi străvechi ctitorii româneşti care să fi asimilat în chip creator modalităţi de construcţie, compoziţie şi decor specifice culturii şi artei bizantine. Iar prin planul său triconic, pronaosul pătrat şi naosul dreptunghiular, cu bolta în semicilindru peste care veghează ca nişte ochi lungiţi turla cea mare , prin inserţiile orizontale de piatră tencuită alternând cu brâie de cărămizi tăiate de ferestruici şi rozete frumos meşteşugite, mănăstirea Cozia apare vizitatorului, înainte ca el să afle mai multe despre ea, ca un monument de aleasă şi odihnitoare încântare vizuală nu numai pentru Ţara Românească ci pentru tot sud-estul european. Încadrarea în peisaj este, în felul ei, unică: pe de o parte Oltul, care, cum observa I. Petrovici "in ciuda tuturor împotrivirilor - se desfăşoară maiestuos, înaintând fără a se pripi ori sta la cumpănă, ocolind obstacolele fără a se face mititel..." iar pe de alta muntele care şi-a împrumutat numele mănăstirii, vânjos şi sălbatic, vopsit pentru o veşnicie în verde. >> ... Constantin Tanasa ,Istoric Mănăstirea Cozia.

Ca urmaşi ai marilor ierarhi vâlceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul ne-am adăpat setea de cunoaştere şi dorinţa de a călători în locuri binecuvântate, în lăcaşuri de rugăciune, păstrătoare a tradiţiilor şi a credinţei strămoşeşti, în mănăstirile din ''Grădina Maicii Domnului''.Peste tot am fost primiţi cu mare bucurie şi emoţie, tinereţea monahilor şi monahiilor, priceperea şi dăruirea slujirii lui Dumnezeu, ne- au impresionat profund.Viaţa şi activitatea marilor ierarhi vâlceni pe ''Ogorul Domnului'' este la fel de cunoscută şi apreciată peste tot pe unde paşii ne -au purtat.Părintele stareţ Veniamin Luca ne povesteşte că a fost martor la câteva dintre vizitele întreprinse de Mitropolitul Bartolomeu la mănăstirea Cozia. Venea mai mult pentru tratament la apele termale din zonă însă cea mai parte a timpului scria şi studia.Când toată lumea s- a retras pentru odihnă, mă strecor pe pridvor şi privesc cerul plin de stele , luna argintie ce învăluie într- o maramă strălucitoare turla mănăstiri,întind braţele spre cerul senin şi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru clipele minunate şi oamenii deosebiţi întâlniţi în acest pelerinaj binecuvântat. Slavă ţie, Doamne! Slavă ţie!

Zenovia Zamfir