Umbra Mitropolitului Bartolomeu Anania la Varatic

 

Toamna, cu al ei alai de păsări călătoare, cu soare blând și adieri suave de vânt, cu natura împodobită în straie de sărbătoare autumnală, ne îndeamnă la o nouă călătorie, pe cărările pe unde odinioară și-au purtat pașii marii noștri ierarhi vâlceni, Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și a Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pornim la drum. După o noapte petrecută la Mănăstirea Ilva Mare, plecăm în zori de zi cu binecuvântarea părintelui Daniil. Privim fascinați frumusețea locurilor și gândul ne zboară la ,, Leul Ardealului”, cum a fost numit de contemporani Mitropolitul Bartolomeu Anania, care la data de 6 august 1996, cu ocazia hramului „Schimbarea la Față” sfințea acel loc binecuvântat de Dumnezeu, Mănăstirea Ilva Mare. Mașina ne poartă prin zone ,, minunat de frumoase ” cum spunea Alexandru Vlahuță în ,, România pitorească ”. La un moment dat zărim Crucea de la Piatra Fântânele considerată a fi cea mai înaltă din țară și turlele Mănăstirii Piatra Fântânele ce străjuiesc Pasul Tihuța. Peisajul este de o frumusețe paradisiacă și unește depresiunea estică a „Țării Bârgăului” de Vatra Dornei. Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea că “la Piatra Fântânele nici nu știi când mori, că treci din rai în rai, atâta-i de frumos”. Facem un mic popas și ne bucurăm de ospitalitatea și binecuvântarea maicii starețe Pamfilia, pe care o găsim făcând lecțiile cu copii  de la ,, Căsuța cu pitici ” pe care -i crește și educă la mănăstire. Și aici umbra ierarhului vâlcean veghează, maica stareță Pamfilia, a fost hirotesită stravroforă de către Mitropolitul Bartolomeu Anania, la data de 15 august 2002. Deși lung, drumul prin România ,, Grădina Maicii Domnului ” este o bucurie iar la un moment dat ne apare în cale o pădure...

"De treci codrii de aramă, de departe vezi albind

S-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.

Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,

Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;

Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă

Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”...

Mihai Eminescu – Călin (file din poveste)

Obosiți dar încântați ajungem la Mănăstirea Varatic unde suntem întâmpinați de maica stareță Iosefina cu un zâmbet larg pe chipul senin și privirea blândă. Situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), Mănăstirea Varatic este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, aici viețuind la ora actuală aproximativ 300 de monahii. După tradiţie, întemeierea comunităţii monahale de la Varatic se datorează monahiei Olimpiada, care, ajutată de duhovnicul Iosif şi de mai multe monahii, cu binecuvântarea stareţului Paisie de la Neamţ şi a mitropolitului Gavriil Calimachi (1760-1786), a pus bazele unei mici sihăstrii, în jurul anilor 1781-1785. Pe la Mănăstirea Văratec au trecut și au trăit mari personalități ale culturii românești printre care Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Veronica Micle, care e și înmormântată aici, Mitropolitul Bartolomeu Anania sau academiciana Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Lăcașul de cult a avut o dezvoltare importantă în secolul al XIX-lea, când a devenit mănăstire de sine stătătoare. Atunci au fost construite zidurile de piatră ale mănăstirii, chiliile, turnul clopotniță cu paraclis, s-a refăcut pictura interioară, s-a construit biserica Schimbarea la Față, s-a refăcut din piatră biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. De asemenea, Safta Brâncoveanu și-a donat o mare parte a averii mănăstirii. Importanța acesteia în dezvoltarea lăcașului de cult este demonstrată de statuia ce i-a fost ridicată în curte. Începând din anul 2002, stareță a mănăstirii este maica stavroforă Iosefina Giosanu. Suntem impresionați de ceea ce vedem în jurul nostru dar și de maica stareță Iosefina care la vârsta de 14 ani a ales să vină la mănăstire și să numai plece niciodată. Aparent firavă, maica ne uimește cu spiritul său organizatoric și puterea de a gestiona întreaga activitate pe toate planurile, administrativ, social, cultural dar mai ales cu viața de rugăciune și orânduiala duhovnicească ce caracterizează mânăstirea. Lucrările simpozionului ,, Pe urmele Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania la Varatic ” au reunit în Centrul Cultural Spiritual Văratic, oameni de cultură din Vâlcea, Buzău, Văratec și monahii de la mănăstire. Istoria recentă a Centrului este pe cât de simplă, pe atât de emoționantă. Aflăm din https://www.manastireavaratic.ro/centrul-cultural-spiritual-varatic/, că...,, Din dorința dlui Sfrijan Dianu de a onora peste timp memoria soției sale, Sheila Margaret, la inițiativa dnei Emilia Țuțuianu și cu acordul Maicii Starețe Stavrofora Iosefina Giosanu și a Consiliului Mănăstirii Varatic, care a oferit terenul pentru viitoarea construcție, în toamna anului 2015 este inițiat proiectul construirii unui Centru Cultural Spiritual, în imediata apropiere a Sfintei Mănăstiri Varatic, pe strada ce duce spre Biserica Sf. Ioan și mormântul poetei Veronica Micle, la numărul 1. În data de 28 martie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, acordă aviz favorabil începerii lucrărilor la proiectul conceput de dna Emilia Țuțuianu, și înaintat de Maica Stareță Stavrofora Iosefina Giosanu, pentru construirea unui Centru Cultural Spiritual la Mănăstirea Varatic, proiect având ca finanțator pe dl Sfrijan Dianu. După trecerea de fazele proiectării și obținerii avizelor necesare, în data de 4 iulie 2016 începe execuția construcției. Textul pisaniei, amplasată pe peretele din holul intrării în Centrul Cultural Spiritual Varatic, certifică: ,,Eu, Dianu Sfrijan, născut în Ţara Românească, din dragoste de Dumnezeu şi ţară, …din iubire şi recunoştinţă pentru cea care mi-a luminat şi încălzit viaţa, dorit-am să ridic un lăcaş pentru vrednică folosinţă creatoare la Sfânta Mănăstire Varatic din Ţinutul Neamţului. Cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sub îndrumarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu susţinerea Maicii Stareţe Stavrofora Iosefina Giosanu, am hotărât, printr-o danie statornicită, înălţarea acestui lăcaş care se va numi: Centrul Cultural Spiritual Varatic. Astfel, voi ridica această clădire la Mănăstirea Varatic, unde doresc a-mi rândui cea veşnică viaţă, alături de Sheila, iubita mea soţie. Îndrituiesc în făptuirea acestui proiect pe prietenii mei, poeta Emilia Ţuţuianu Dospinescu şi soţul ei, Dorin Dospinescu, pe care hotărât-am a-i lăsa străjeri şi martori peste timp pentru buna rânduială a acestei aşezări. Întru dăinuirea acestui aşezământ cât şi pentru pomenirea noastră, doresc să se pecetluiască acest dar al meu, ca să nu fie clintit niciodată în veac, rămânând loc de meditaţie spirituală, spre bucuria credincioşilor care vor vizita mănăstirea şi centrul cultural. Astăzi, 4 iulie 2016, purces-am a înfăptui lucrarea. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Prin implicarea dnei Emilia Țuțuianu și a dlui Dorin Dospinescu, împuterniciți ai finanțatorului Sfrijan Dianu, cu consultarea și implicarea Stareței mănăstirii Varatic, Stavrofora Iosefina Giosanu, construcția este finalizată în luna iulie a anului 2017. Inaugurarea are loc în data de 29 iulie 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, delegat al IPS Mitropolit TEOFAN al Moldovei și Bucovinei și a unui sobor de preoți, a maicii starețe stavrofora Iosefina Giosanu, a finanțatorului, dl Sfrijan Dianu, a coordonatoarei proiectului, dna Emilia Țuțuianu, a dlui Dorin Dospinescu, a constructorilor, dnii Lucian și Ștefan Spânu, a unor oficialități administrative județene și locale și a unui numeros public, iubitor de cultură și spiritualitate”. Despre Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania dar și despre activitatea Centrului Cultural Spiritual Varatic, cuvinte frumoase și alese au rostit doamnele : Emilia Ţuţuianu Dospinescu, Radu Roxelana, Paulina Georgescu, Cornelia Moț și monahiile prezente. Pentru mine care am avut onoarea de a coordona lucrările simpozionului, cuvintele maicii starețe Iosefina despre marele ierarh vâlcean au fost frumoase și mângâietoare, ne-au demonstrat încă o dată ce mari înaintași avem. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=255928245906184&id=104671254365218&set=a.105002574332086...

,, Sejurul Mitropolitului Bartolomeu Anania la Mănăstirea Varatic a fost cel mai prolific din punct de vedere al activităţii literare. Din anul 1979, când s-a pensionat din activitatea pe care a avut-o la Institutul Biblic al Sfintei Patriarhii, a ales Mănăstirea Varatic ca „ azil al bătrâneţilor Sale„ , ca să transfigurez ceea ce zicea oarecând Mlchisedec Ştefănescu de la Roman. Îmi amintesc că în acel an, împlineam doar trei ani de viaţă mănăstirească (1979), îmi este proaspăt în minte momentul când Părintele Anania , cum era cunoscut de către noi, s-a instalat la casa Episcopului Partenie Ciopron, care străjuieşte colina din partea de sud-est a mănăstirii. Practic nu-l vedeam nici o dată ieşind fără rost din apartamentul său. Toată săptămâna o petrecea la masa de lucru şi scria, scria, scria, scria……, Duminica şi în sărbători lăsa masa de lucru pentru Sfânta masă a Altarului. Cobora la Biserica mare din incinta mănăstirii şi slujea Sf. Liturghie împreună cu preoţii slujitorii ai mănăstirii. Nu era mare liturghisitor, însă neîndemânarea liturgică era uitată de toţi când începea să rostească predica. Vorbea într-o manieră atât de elegantă şi pe înţelesul tuturor încât maicile şi cei prezenţi parcă retrăiau epoca Sf. Ioan Gură de Aur. Si astăzi multe din maicile noastre retrăiesc cuvântul pătrunzător al Părintelui Anania . După Sf. Liturghie se retrăgea din nou în apartamentul său şi reîncepea să scrie. Din când în când se mai separa de masa de scris şi mergea pe sub poala pădurii pentru a se destinde în mirificul peisaj al Mănăstirii Varatic. Parcă sorbea din ozonul de brad acea putere şi inspiraţie pentru a scrie mai departe operele sale .
La Mănăstirea Varatic a scris cele mai multe poezii, volume de proză ; Rotonda plopilor aprinşi , Amintirile peregrinului apter , Greul pământului, Cerurile Oltului. Tot aici a început şi desăvârşit diortosirea Sf. Scripturi ce avea să devină, în anul 2000, Biblia jubiliară a Sf. Sinod. După cum se ştie a rămas în oaza spirituală de la Varatic până în anul 1993 când, aşa cum spunea „ bătrânul soldat a fost chemat la armă”. Astfel, la chemarea Bisericii, părăseşte locul de inspiraţie al mănăstirii noastre pentru a deveni Arhiepiscopul Clujului şi Feleacului, apoi Mitropolit al provinciilor din nordul Ardealului.
In ceea ce priveşte amintirea şederii IPS Sale în Mănăstirea Varatic, aceasta a rămas vie şi neştearsă. Va fi permanent mereu pomenit la Sfintele slujbe săvârşite la cele trei Bisericii ale mănăstirii noastre, iar numele IPS Sale va rămâne înscris în panteonul marilor oameni de cultură care au petrecut în această oază de spiritualitate de-a lungul veacurilor...Stavrofora Iosefina Giosanu, Stareța Sfintei Mănăstiri Varatic”. După amiază, maica stareță Iosefina ne-a invitat să vizităm Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” care a fost inaugurat în 2018. Într-o atmosferă familială, la o prăjitură și un pahar de limonadă, am purtat un dialog prietenesc cu beneficiarii centrului. Încet, încet, limbile s-au dezlegat, inimile s-au unit în dragoste de Dumnezeu și de aproapele nostru. Am cântat împreună, am zâmbit și chiar am râs împreună, am recitat poezii și am cântat așa cum ne-am priceput, pe toate tonurile posibile. Clipe de iubire, emoție și multă bucurie am trăit deopotrivă ! „O parte dintre vârstnici se simt împliniți în fața lui Dumnezeu. În urma discuțiilor cu ei, mi-au spus aceste lucruri. De când se află în Centru au mai multă liniște sufletească, și-au găsit calea, deși acasă au simțit că nu mai au pentru ce să trăiască, nu mai erau motivați. Foarte mulți dintre ei văd Centrul ca pe o a doua casă. Și familia este mulțumită, știind că bunicii au condiții bune, sunt îngrijiți, li se acordă tot ce este necesar și nu solicită să fie luați din nou acasă. O parte dintre ei au fost integrați în societate, și asta este foarte important pentru noi. Scopul centrelor pentru persoane vârstnice nu este de a intra aici și de a ieși la sfârșitul vieții. Foarte mulți dintre ei s-au vindecat, s-au reintegrat și vin doar în vizită, să-și mai vadă colegii”, a povestit maica Filumena Pădurariu, coordonatorul Centrului „Cuvioasa Nazaria” într-un interviu. După ce ne dumirim că Văratec este satul iar mânăstirea se cheamă Varatic (unul și același cuvânt, doar că mânăstirea a păstrat forma mai veche), plecăm să explorăm împrejurimile. Este o zi de toamnă frumoasă, și după ce urcăm niște trepte, trecem printr-o grădină cu mere ionatane, ajungem la locul unde Bartolomeu Anania a locuit vreme de mai mulți ani. În Palatul construit de Vlădica Partenie, fostul episcop al Armatei Române în epoca regalității, a primit un apartament în care și-a amenajat un spațiu cât mai confortabil din care nu lipseau sutele de cărți. Construcția masivă, în stil cazon avea și multe neajunsuri. Pentru a se bucura de frumusețea zonei, părintele Mitropolit, a montat la fațadă un balcon deschis, unde obișnuia să stea și să tragă cu nesaț aerul curat și înmiresmat de munte și să contemple peisajele cele încărcate de poezie. Aici, ani întregi, până la urcarea în scaunul arhiepiscopal al Clujului, părintele Bartolomeu a diortosit „Vechiul Testament” și a lucrat și la alte cărți ale sale. În monografia Văratecului din 1986, pentru care a realizat capitolul „Văratecul și literatura”, mărturisea că una dintre operele sale, „Greul pământului”, își are începuturile în ambianța chinoviei nemțene. Privesc în zare măreția locului, admir frumusețea peisajului și simt aievea ,, Umbra Mitropolitului Bartolomeu Anania la Varatic ” !

O călătorie spirituală și culturală în memoria ierarhilor vâlceni Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul

 

Cărţile şi călătoriile – sunt cele mai frumoase moduri de a cunoaşte lumea, ele te fac mai tolerant şi mai modest, te ajută să înțelegi viața și să o trăiești frumos. Adevărat spune Andrew Zimmern: “nu fi un simplu turist, ci un călător. Încearcă lucruri noi, întâlneşte oameni noi şi uită-te mai departe de ceea ce se află în faţa ochilor tăi. Acestea sunt cheile pentru a înţelege minunata lume în care trăim ”. Bunul Dumnezeu mi-a oferit șansa de a lucra în ,, Casa Cărții” vâlcene, la Biblioteca Județeană ,, Antim Ivireanul ” Vâlcea. Aici, printre cărți și autori din toate timpurile, mă bucur de o lume imaginară frumoasă și plină de provocări. Și a mai rânduit Domnul Dumnezeul nostru să cunosc cuvântul, să-l pun în paginile unor cărți și să-l trimit spre cititor cu un strop din sufletul meu. La început de septembrie 2025, într-o zi de toamnă aurie, când razele soarelui mângâiau blând frunzele copacilor iar roadele pământului erau în hambarele gospodarilor, am pornit la drum ,, Pe urmele marilor ierarhi vâlceni Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul ”. Cu sprijinul doamnei Cornelia Moț și al soțului, domnul Adrian, cu participarea doamnelor Maria Nicolae și Valentina Ioana, am pornit dis de dimineață din Deva prin România ,, Grădina Maicii Domnului ”. La Cluj, am avut onoarea de a primi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și a Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Chipul blând, vocea catifelată, sfaturile alese, întâlnirea cu Părintele Mitropolit Andrei a fost o mare onoare și bucurie. Înaltpreasfinția Sa, povestea în anul 215, la un eveniment dedicat comemorării Mitropolit Bartolomeu Anania cum l-a cunoscut și ce amintiri frumoase i-au rămas... „Eram încă student, sora mea mai mică era la Liceu în Sighetul Marmaţiei şi ea mi-a spus că acolo se joacă o piesă de-a Mitropolitului Bartolomeu. Auzisem de numele lui, dar atunci am văzut pe viu harul pe care i l-a dat Dumnezeu şi l-a pus în lucrare. Era vorba de «Mioriţa». Mai apoi, carte după carte, când s-au tipărit, i le-am citit cu mult drag“. La 15 martie 2025, la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost lansată cartea „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul și Istoria”, scrisă de arhimandritul dr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. De asemenea, a fost evocată personalitatea Mitropolitului Bartolomeu Anania. „Prin tot ceea ce a fost și a înfăptuit pentru Biserică și pentru Neamul românesc, arhiepiscopul și mitropolitul, scriitorul și teologul Bartolomeu Valeriu Anania a sădit în noi neliniștea datoriei de a-i păstra memoria vie, neștirbită și cât mai deplină. Din această neliniște s-a născut preocuparea de a evoca, ori de câte ori permit împrejurările, cuvintele-i memorabile, faptele sale pilduitoare sau episoade din deopotrivă impresionanta și dramatica poveste a unei vieți pline și împlinite. Și tot această neliniște este cea care ne-a condus la o abordare din perspectivă științifică a vieții și activității sale. (…) Astfel, scopul lucrării de față este acela de a oferi o prezentare cât se poate de imparțială – îndeobște bazată pe mărturiile participanților direcți la evenimente și pe documentele oficiale, arhivistice – a episoadelor în care Bartolomeu Valeriu Anania s-a implicat sau a fost implicat, fără voia sa, însă păstrându-și mereu verticalitatea. Fără faptele, atitudinea și cuvintele sale, istoria recentă a țării noastre ar fi arătat cu siguranță altfel. Considerăm că evocarea acestor evenimente cruciale din istoria României și a unei personalități ca Bartolomeu Valeriu Anania se impune cu necesitate în actualitate. Nu pot trece cu vederea că l-am cunoscut îndeaproape, iar multe din amintirile sale mi le-a transmis direct, ceea ce mă obligă să (re)cunosc realitatea și să las o mărturie, cât se poate de onestă, în ce-l privește, dar și pentru posteritate”, a mărturisit autorul. Acum, la finalul călătoriei, pot spune că, momentele frumoase și emoționante petrecute în biroul Părintelui Mitropolit Andrei Andreicuț, vor rămâne vii în memoria noastră. În anul 2011, domnul Remus Rădulescu, spunea la Radio România Actualități, că...,, Noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ, a fost un colaborator apropiat al înaintaşului său Bartolomeu Anania...( )... "Un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă", scria cândva Bartolomeu Anania că şi-ar dori ca succesor. Înainte de a intra în Cancelarie, ne-am întâlnit cu părintele Ovidiu Feldiorean pe care l-am cunoscut la ICUTR Cluj Napoca, în timp ce se ocupa de semenii aflați în suferință. Am fost impresionată de harul său de a aduce alinare, speranță și încurajare acolo unde era multă suferință. Plăcut surprins de faptul că purtam iile oltenești, părintele Cătălin Ghit de la Revista ,, Renașterea ” ne-a întrebat de unde venim, când a aflat că suntem pentru cei doi mari ierarhi vâlceni ne-a felicitat pentru inițiativa de a păși cu ,, cu evlavie și respect pe urmele lor ”. La invitația doamnei Simonei Vlasa am mers în studiourile Radio Renașterea pentru un interviu. În prezentarea făcută pentru ascultători spunea...<< „Invitată în studio a fost doamna Zenovia Zamfir, scriitoare și vicepreședinte al Ligii Scriitorilor „Valeriu Anania” din Vâlcea, care revine cu bucurie la Cluj-Napoca, așa cum a devenit deja o frumoasă tradiție. Domnia sa este inițiatoarea ,, Pelerinajului Spiritual-Cultural pe urmele Marilor Ierarhi Vâlceni, Mitropolitul Bartolomeu și Patriarhul Justinian”, eveniment ajuns la cea de-a treia ediție, ce reunește scriitori și oameni de cultură din întreaga țară. Pelerinajul nu este doar un itinerar geografic, ci și unul de suflet, o călătorie spirituală și culturală care aduce împreună credința, literatura și memoria ierarhilor. În cadrul dialogului, doamna Zenovia Zamfir a dăruit și cea mai recentă apariție editorială, volumul „Mărturii în lumina icoanei Maicii Domnului”, o carte care completează armonios acest parcurs interior pe care îl propune cititorilor>>. Slavă Domnului pentru bucuria de a vorbi ascultătorilor despre marii ierarhi vâlceni ai Bisericii Ortodoxe Române. Spre seară am ajuns la Mănăstirea Nicula. La câţiva kilometri de Cluj-Napoca, undeva, aproape de culmea unui deal mereu verde, se înalţă mândra Mănăstire Nicula, unde vin oamenii cu zecile de mii să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În acest loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, Bartolomeu Anania, şi-a găsit a doua casă. Aici a terminat aici de tradus versiunea sa din Biblie, și-a scris memoriile, şi-a primit oaspeţii de soi, a trăit în tihnă cu dorul de casa natală, de părinți, de fratele Dumitru. Și de această dată Măicuţa Galineea, ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze dar vizibil obosită de trecerea anilor. Mergem în Bibliotecă pentru a ne bucura de o colecție impresionantă de cărți, ne plimbăm prin cameră, admirăm canapeaua de piele și biroul rămas neatins de la plecarea „Leului  Ardealului“ în veșnicie. „Părea mai aspru, dar nu era rău la suflet”, spunea într-un interviu, maica. Pe numele de civilă Georgeta Strugaru, i-a stat alături Mitropolitului Bartolomeu aproape 25 de ani. Ea a ajuns să fie apreciată de mitropolit pentru discreția și diplomația de care dădea dovadă, dar și pentru jovialitatea pe care o manifesta cu oaspeții. Împreună cu Maica Galineea admirăm după terasă apusul soarelui, depănând amintiri. Din când în când râsul său cristalin străbate liniștea pădurii din spatele Casei Mitropolitului. Privind cerul senin îmi vin în minte ,, Cerurile Oltului”, una dintre multele lucrări ale ierarhului vâlcean și mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru șansa de a savura frumusețea locurilor de la Nicula pe unde odinioară își purta pașii ,, Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania ”.

În tăcerea dimineților de școală

    

                                   

Nevoia de cunoaștere, zbuciumul interior, lumea din jur, sunt câteva dintre motivele pentru care fiecare dintre noi suntem tentați să punem pe hârtie, gânduri, trăiri. Se spune că românul s-a născut poet, sintagma folosită de poetul Vasile Alecsandri într-o perioadă în care literatura românească avea o generație deosebită de scriitori este valabilă și astăzi. Inițiativa doamnei Popescu Ancuța Mihaela pe a publica creațiile elevilor săi este bună, tinerii sunt talentați dar au nevoie de îndrumare, încurajare, de sprijin. Școala este poate cea mai frumoasă perioadă a vieții dar și cea mai grea. Întrebările, îndoielile, curiozitățile sunt primordiale și ele se pot exprima foarte bine în scris, prin poezie sau proză. Am citit cu atenție și cu multă bucurie lucrările propuse spre publicare. Am fost încântată să descopăr că tematica abordată este diversă iar cuvintele folosite sunt bine alese și exprimă starea de spirit a autorului care dorește și reușește să ajungă la inima cititorului. Farmecul anotimpurilor este descris în poveștile despre primăvară, iarnă, vară, toamnă, iubirea de Dumnezeu și dragostea pentru ființa care ne-a dat viață, Mama, pentru familie, pentru școală și prieteni, se întâlnește la mai mulți tineri. Descoperim în paginile cărții și poezii despre Sfintele Sărbători, Crăciunul, Paștele, despre flori și animalele îndrăgite, ființele cele mai credincioase, dar și despre iubire. Dragostea este cel mai frumos și înălţător sentiment pe care oricare dintre noi îl poate trăi, dar ea se manifestă diferit de la om la om, în funcţie de nivelul de conștiinţă pe care îl avem. Iubirea întâlnită în poeziile tinerilor este sinceră, curată, este energia de care avem nevoie. Fiecare creație poartă amprenta autorului iar doamna Popescu Ancuța Mihaela a reușit să pună în valoare talentul fiecărui elev care a avut curajul să scrie. Și a mai făcut ceva special, a intercalat creațiile literare ale celor mici cu două scrieri ale doamnelor învățătoare- profesoare. Pentru mine, Liceul Tehnologic ,,Justinian Marina” -Băile Olănești are o semnificație aparte. Justinian Marina a fost Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 1948- 1977 și a văzut lumina zilei în localitatea Suiești, județul Vâlcea. Actuala clădire a fost construită la inițiativa și cu sprijinul Patriarhului. Împreună cu colegii scriitori de la Liga Scriitorilor ,, Valeriu Anania ” Vâlcea am organizat câteva manifestări cultural – spirituale în memoria marelui ierarh vâlcean la liceul care-i poartă numele. Doamna Popescu Ancuța Mihaela a ales un titlu foarte frumos, ,, Penița fermecată -creații literare ale celor mici și celor mari”, cândva penița era cea care aducea cuvintele în fața iubitorilor de cultură.   

 

 

 

Cât de frumoase și sugestive sunt scrierile ce vor fi publicate rezultă din câteva exemple :

Gând creștin

Dumnezeu ne-a dat iubire,

Pentru a noastră împlinire.

E mereu la noi în gând

Și în cer și pe pământ....

Stoleriu Alexandru, clasa a V-a, Liceul Tehnologic ,, Justinian Marina” Băile Olănești.

Primăvara

Este anotimpul meu preferat. In acest anotimp sensibil soarele plăpând mângâie pământul cu raze aurii, un pământ umed și negru, care se îmbracă în haina mătăsoasă a firelor subțiri de iarbă. Vântul ne mângâie obrajii ușor, zilele se fac mai lungi, iar pomii se îmbracă într-o mantie de frunze....

Dură Alisia Maria, clasa a V-a, Școala Gimnazială ,,Achim Popescu” -Păușești Măglași

Dăscălița

,, În tăcerea dimineților de școală, când clopoțelul abia își face simțită chemarea, o dăscăliță pășește în clasă cu aceeași emoție pe care o simțea în prima zi a carierei. Pe tabla încă neatinsă se va scrie, din nou, o lecție. Dar nu doar despre litere sau cifre, ci despre viață, despre bine, despre frumos. Acolo, între pereții unei clase primare, se întemeiază nu doar cunoștințe, ci caractere... prof.înv.Primar Spafiu Andreea.

Cele 97 de creații, selectate de doamna Popescu Ancuța Mihaela, spre a fi publicate în cartea ,, Penița fermecată -creații literare ale celor mici și celor mari”, sunt darurile elevilor de la cele două unități de învățământ, din Păușești Măglași respectiv Băile Olănești pentru cititorii, pentru iubitorii de frumos, de Cuvânt! Felicitări !

Prin gânduri simple și vise împlinite, cu Jeni Ioana Dicu

 

 

Trăim într-o perioadă în care totul este foarte accelerat și ne luptăm constant cu lipsa timpului. Prieten iar uneori dușman, timpul este simbolul transformării și al evoluției noastre. Vrăjită de trecerea timpului, de trăirile și realizările sale de-a lungul timpului, poeta Jeni Ioana Dicu a ales ca titlu pentru primul său volum de poezii ,, Vraja timpului ’’ . Frumos și relevant am putea spune după ce studiem lucrarea. Poeta, ne oferă în dar versuri pline de emoție, ne poartă prin lumea satului vâlcean, de ieri și de astăzi, prin poezii scurte dar izvorâte dintr-o trăire profundă. Spre exemplu în poezia ,, Dă-mi, Doamne, har ’’ :

Dă-mi, Doamne, har să cânt pe strune,

Să zbor pe-a versului aripă

Să mă înalț în gânduri simple

Și să dau cinste acelora ce cântă...

Dascăl cu vocație, cadru didactic remarcabil în învățământul vâlcean, care a educat generații de elevi, doamna Jeni Ioana Dicu, a prins curaj și a publicat acest volum de poezie ,, Vraja timpului ’’ acum când ,, are timp ’’, la vârsta maturității intelectuale. Cele 72 de poezii sunt o sinteză și o ,, uvertură a neprevăzutului și infinitului, o conexiune a spiritului național cu cel european, greco- latin, mitologic, un amestec continuu de aspirație intelectuală și limitele formării la care să medităm, eventual să ne autoevaluăm, după ce am pătruns în spațiul cotidian sau în cel al armoniei universale’’, ne spune scriitorul Nelu Barbu, care a scris prefața volumului.

...Să merg în zbor spre infinit,

Să merg spre steaua mea, spre Carul Mare.

Atâtea stele – mi poartă dorul,

De vise și de necunoscut... ,, Urcușul ’’.

Poeta ne surprinde  cu teme diverse : timpul care a trecut , cu doruri, regrete dar și cu împliniri, cu vise, amintiri dar și cu iubiri. Unele poezii sunt în vers alb, altele în vers  clasic, dar toate ne poartă în lumea frumoasă și plină de mister a doamnei Jeni Dicu.

Când luna bolta își coboară,

Pe cer la stele eu privesc

Și-adorm cu gândurile aiurea.

Cine știe ce visez....,, Clepsidra ’’.

Volumul ,, Vraja timpului ’’, prin gânduri simple, ne îndeamnă la visare, iar pe autoare, să zboare spre infinit.

Drăgășani, orașul de poveste al scriitorului Al. Florin Țene

 

Este o vorbă din bătrâni care spune că ploaia aduce belșug, iar curcubeul noroc. Pe o vreme ploioasă, la început de toamnă 2025, am plecat împreună cu Jeni Dicu, Luci și Vasile Trușcă spre Drăgășani, orașul dintre vii, orașul cu parfum de nostalgii, cum a mai fost denumit, locul de obârșie al domnului scriitor, renumit și apreciat Om de cultură, Al. Florin Țene. La zi de mare sărbătoare culturală, Ziua Limbii Române, jurnalistul, neobositul scriitor vâlcean, era onorat în urbea sa natală, un eveniment de mare importanță pentru cultura vâlceană, dar nu numai. Această manifestare de suflet, o recunoaștere normală a muncii depuse de domnul Țene în slujba scrisului, a culturii, a constituit pentru domnia sa, un moment profund emoționant. În sala de spectacole, devenită neîncăpătoare pentru drăgășenenii veniți să-și cunoască și să-și aprecieze personalitățile, familia Titina și Al Florin Țene, însoțiți de cei doi fii ai lor, Florinel și Ionuț, ca doi stejari falnici, de familia Cristina Eufrosina și Ion Bolocan, au pășit cu sfială și modestie, așa cum sunt în general Oamenii valoroși. Într-un cadru festiv, emoționant și plin de semnificație, domnul primar Costinel Stoica a oferit diplome și titluri de „Cetățean de Onoare” pentru trei fii ai municipiului Drăgășani, personalități de excepție care au contribuit remarcabil la promovarea valorilor românești pe plan național și internațional. Domnul Gheorghe Condei, reputat cercetător și creator al soiului de strugure de masă „Victoria” – cel mai cunoscut soi românesc din lume, omologat în 1978 – a fost distins post-mortem pentru contribuțiile sale extraordinare în domeniul viticulturii. Domnul profesor Constantin Ceaușu și-a dedicat întreaga viață și activitate artei și culturii muzicale românești, dar a reprezentat cu mândrie Drăgășaniul peste hotare. Domnul AI. Florin Țene, este cunoscut ca scriitor prolific și figură emblematică a literaturii române contemporane – poet, dramaturg, filosof, jurnalist și istoric În calitate de Președinte al Ligii Scriitorilor Români și membru al Academiei Americane Române de Artă și Știință, acesta a promovat cu devotament valorile literare autentice. Despre opera vastă a domnului Țene s-a scris și se va scrie multă vreme. A fost și este apreciat atât în țară cât și peste hotare. Am avut șansa să cunosc familia Țene cu mulți ani în urmă, să descopăr doi oameni pe cât de talentați pe atât de modești. Se spune că locurile natale sunt locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Născut și crescut în Drăgășani, căsătorit cu doamna Titina, care a copilărit în localitatea Șușani, petrecând o parte o parte a tinereții pe acele meleaguri pline de viță de vie și ,, vin de razachie ’’, domnul Florin Țene a purtat și poartă în prea plinul inimii sale frumusețea și nostalgia acelor meleaguri de poveste. Ori de câte ori vorbește despre orașul copilăriei, ochii i se umezesc de bucurie și emoție. Dorul de locurile pe unde odinioară și-a purtat pașii, banca unde a iubit prima dată, liceul unde a învățat carte pentru a-și împlini visele, locul casei părintești unde acum este o fântână , le-am vizitat împreună și am ascultat poveștile de o viață ale familiei Titina și Al. Florin Țene. În scrierile domnului Țene ,, orașul dintre vii ”,  este descris și împodobit în cele mai alese cuvinte. Așezat în dreapta Oltului, botezat de romani Alutus, municipiul Drăgășani, a fost castru roman Rusidava, localitate ce s-a aflat pe unul din drumurile romane care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului de azi, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea) și continua către Transilvania. Acest drum și traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană ).Mai târziu această localitate, a devenit, de-a lungul vremurilor, “Podgoria Voievodală a Banilor Oltenilor”, cum specifică scriitorul Teodor Barbu în volumul “ Drăgăşani între legendă și adevăr“( Editura Kitco, 2014).
Numele acestei localități este consemnat, pentru prima oară, în hrisovul din 7 iunie 1535, scris în limba slavonă, din timpul voievodului Vlad Vintilă din localitatea Slatina. Drăgășaniul este cunoscut pentru viticultura sa, dar și pentru felul în care îmbină tradiția cu modernitatea, menținându-și în același timp valorile culturale și istoria sa diversă. Cunoscând dragostea familiei Țene pentru aceste meleaguri de poveste, am depus la Primăria Drăgășani un dosar cu opera marelui scriitor Al. Florin Țene și propunerea de a fi declarat cetățean de onoare. Când Dumnezeu voiește, Omul reușește. În primăvara anului 2025, cererea noastră a fost analizată și aprobată. Din motive obiective ceremonia de acordare a distincției care certifică această onoare, s-a amânat până pe data de 31 august 2025. Nimic întâmplător, la această dată este sărbătorită Ziua Limbii Române, eveniment inițiat și realizat cu ani în urmă de cei trei mari Oameni de cultură : Corneliu Leu, Al. Florin Țene și Ligia Diaconescu. Festivitatea de premiere a fost bine gândită și frumos organizată. Eu împreună cu Luci Trușcă am avut onoarea de face „o laudatio” domnului Al. Florin Țene. O poetă, Titina, un istoric – cercetător, Ionuț, un operator de imagine la o televiziune națională, Florin, nepoți și nepoate, sunt comorile domnului Țene. De-a lungul anilor, a primit numeroase distincți și diplome, dar privindu-i chipul radiind de bucurie pe scenă la Drăgășani, am înțeles cât de important era pentru domnia sa, acel moment. Înconjurat de familiei, împreună cu prietenii, alături de oameni de cultură, domnul Al. Florin Țene era cu adevărat fericit și împlinit. Evenimentul a fost întregit de momente artistice deosebite, susținute de tinere talente de la Clubul Copiilor – recitaluri de poezie, cântece și dansuri tradiționale care au adus emoție și bucurie în rândul participanților. Privesc încântată spectacolul iar în minte îmi răsună versurile poeziei – Poetul, de Al. Floorin Țene :

S-a întors poetul în satul natal

Cu toate păsările lui zburătoare

Acelaşi râu îi aduce la mal

Amintiri din clipe arzătoare.

S-a întors poetul pe strada copilăriei

Şi e o altă adresă pe casa lui

Bronzul toamnei sună în frunza viei

Şi galbrnul scrisorilor a trecut în gutui.

…Ceaţa timpului, val după val,

peste nuci încet se lasă

prin inimile oamenilor din satul natal

trece poetul, amintire, spre casă…

Frumoasă clipă, minunat moment !

Pe culmi de deal, în stropi de ploaie, la Festivalul național de literatură "Panorama", 2025

 

România ,, Grădina Maicii Domnului “, cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, cu ocazia vizitei din anul 1999, țara noastră ,, minunat de frumoasă “, cum o descria Alexandru Vlahuță în volumul .. România pitorească “, te uimește cu fiecare pas pe care-l străbați, cu fiecare fir de iarbă și de nisip pe care-l calci cu teama de a nu-l strivi. Am colindat cărările și potecile, am ajuns pe culmile semețe ale Carpaților, mi-am adăpat setea de frumos în apele limpezi curgătoare și-n marele fluviu Dunărea, am ascultat susurul izvoarelor în serile de vară, este frumoasă chiar foarte frumoasă patria noastră străbună. În luna august, a anului 2025, am ajuns în Ținutul Pădurenilor. Văzusem imagini la televizor, pe internet dar realitatea depășește imaginația ! Dincolo de impunătorul Castel al Corvi­nilor din Hunedoara se află una dintre cele mai originale și mai conservatoare zone etnofolclorice din România, este zona cunoscută sub numele de Ținutul Pădurenilor. Locuitorii au fost numiți „pădureni” de vecinii lor din Țara Hațegului și din celelalte zone limitrofe pentru faptul că întreg ținutul este înconjurat de păduri. La invitația domnului scriitor Daniel Luca, în perioada 14 – 17 august, 2025, am participat la Festivalul național de literatură "Panorama" Ediția a V-a, care s-a desfășurat în localitatea Ghelari. Întâlnirile culturale organizate de colegii scriitori din diferite zone ale țării sunt momentele în care frumosul este redat în cele mai alese cuvinte iar poezia și muzica se îmbină armonios. La această ediție ediție plină de lumină și culoare au participat scriitori din toate colțurile țării: Emil Mircea Neșiu și Crinela Neșiu, Vali Șerban, Florentina Loredana Dalian, Mihai Ursulescu, Vicu Cojocaru, Firuț Mihuț, Daniel Mariș, Daniel Marian, Dumitru Tuhuț, Nicolae Preda, Ion Rășinaru, George Băicoianu, Cristian Gabriel Moraru, Alexandra Dogaru-Aldo, Anda-Mihaela Miroiu,  David Valentin, Silvia Horga, Corina Ofelia Corpodean și soțul, Corin Culcea, Maria Udrea, Maria Vaida, Armanda Filipine, Antoaneta Crudu, Radu Roxelana, Camelia Monica Cornea, Marieta Coman, Aura Nicoleta Lupșescu, Maria Bacău, Mioara Baciu și soțul, Florin Ciocea, Petrică Gavrilă, La biserică au mai fost Daniela Mihăeș și Dorina Brândușa Landen . Bucuria revederii cu cei pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului a fost întregită de emoția cunoașterii altor iubitor de cuvânt, oameni de cultură. După primirea călduroasă a domnului Sergiu Țenț, un mare cunoscător al Ținutului Pădurenilor dar și un mare iubitor de cultură, a urmat un moment în care fiecare dintre noi ne-am prezentat în fața, atât a colegilor cât mai ales în fața lui Dumnezeu, evenimentul fiind organizat în Casa Domnului din Ghelari. Smerenie, evlavie, bucurie, iubire, am remarcat pe fața tuturor colegilor iar la final cantautoarea Corina Ofelia Corpodean ne-a încântat cu câteva melodii pornite din suflet și menite să ajungă la sufletele tuturor celor prezenți. Pe parcursul festivalului ne-am delectat cu lansări de carte, prezentări de reviste literare , recitaluri poetice, momente de muzică folk și vizite de cunoaștere și documentare în locuri pline de istorie, tradiție și frumos. Scriitoarea Maria Vaida a ținut o conferință intitulată "Ada Caleh, mon amour". În Hunedoara, sculptorul Alexandru Podea ne-a invitat să cunoaștem și să vizităm  Ferrum Art Galleryne iar scriitoarea – bibliotecar  Vali Șerban de la Slobozia ămpreună cu scriitoarea Alexandra Dogaru și-au prezentat cele mai recente cărți. Alături de Florentina Loredana Dalian, Cristian Gabriel Morar, Daniel Luca, am avut onoarea și bucuria de a-mi exprima și eu părerea despre creațiile colegelor. A urmat un recital poetic și muzical. Ne-am regăsit cu poetul Gelu Dobrescu și îndrăgita solista de muzică populară Ana Almășana Ciontea din Hunedoara, cu poetul Dumitru Tîlvescu tânăra poetă Lia Teodora Ianto de la Arad. O dimineața a fost rezervată ceremoniei de acordare a diplomelor intitulate sugestiv ,,Arhitect de metafore’’. Organizatori ne-au pregătit multe surprize frumoase : „Scriitorii la stână” o experiență autentică, unde poezia s-a întâlnit cu frumusețea pură iar Ministeru ( Ciobanu de la stână ), de pe culmea Ponoriciului din Alun împreună cu familia sa, ,,ne-au omenit cum se cuvine ”, brânză proaspătă, slană, ceapă dar și o pălincă să ardă toate caloriile. Pe un drum de munte, pe cât de frumos, pe atât de greu am coborât la Mănăstirea de marmură din satul Alun. Din această zonă au fost extrase blocuri de piatră folosite la construcţia Casei Poporului. Cel mai uimitor lăcaş de cult al pădurenilor, singura biserica de marmură, a fost ridicată în anul 1942. Ziua a continuat, cu un recital poetic printre stropi de ploaie și metafore în cariera de marmură de la Alun iar seara cantautoarea Cornelia Ofelia Corpodean ne-a încântat cu un regal muzical. De o modestie specifică oamenilor valoroși, cu un doctorat în filologie, domnul scriitor Daniel Luca, s-a străduit și a reușit să ne ofere clipe și momente de neuitat. Fiecare participant a avut șansa de a -și prezenta creațiile, de a ne încânta cu versul, cu cuvântul, cu cea mai recentă lucrare. Locația unde ne-am desfășurat activitatea este de o frumusețe amețitoare iar Catedrala din Ghelari, cea mai mare biserică ortodoxă construită în spațiul rural din România, chiar în perioada comunistă ne-a uimit cu frumusețea și povestea sa. Domnul Sergiu Țenț ne-a oferit cea mai bună definiție a timpului petrecut la Ghelari...,, Epilog, Festivalul de literatură Panorama ediția a 5-a, un timp ars cu prieteni, între pagini, pietre, ziduri de biserica, pe culmi de deal, in stropi de ploaie...’’. ,, Înfrățiți prin Cuvânt, Uniți prin Cultură ’’, scriitori din toată țara vom veni și reveni la Hunedoara - Ghelari pentru a ne bucura, așa cum ne îndemna poetul iubirii Ilorian Păunoiu din Vâlcea ...

Bucuraţi-va de cântec,
bucuraţi-va de mare;
bucuraţi-va de munte,
bucuraţi-vă de soare!

*

Bucuraţi-va ca sunteţi
şi ca vine-o dimineaţa;
bucuraţi-vă de zâmbet,
bucuraţi-vă de viaţă!

*

Bucuraţi-vă!

Ne-am bucurat într-o vară, într-o ,, Panoramă ’’și vom duce cu noi ,, Bucuria de a dărui...Bucurie ! ’’

 

Zenovia Zamfir

Iubirea leac pentru trup și suflet

 

Iubirea, aceea taină pe care am primit-o în dar de Dumnezeu este un sentiment ce a apărut o dată cu Pământul și este veche precum omul. Ea este vis și realitate, este o poveste pe care o trăim așa cum ne este destinată, este legea vieții și una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană.  Viața fiecăruia dintre noi este o poveste alcătuită din clipe, este iubire și suferință, bucurie și biruință !  De-a lungul timpului, de când proiectul,, Iubirea de aproapele meu“, face parte din viața mea, am întâlnit mulți Oameni și am aflat multe povești. Când l-am întâlnit prima dată pe Ilorian Păunoiu, mare scriitor dar și mai mare Om, am fost șocată iar apoi uimită de forța și puterea sa de a fi de ajutor celor din jurul lui. Prizonier în propriul trup, Ilorian răspândea iubire, lumină, bunătate, generozitate iar deși avea permanent nevoie de ajutor, fiind paralizat de la gât în jos, oferea ajutor. La Centrul de la Zătreni l-am cunoscut pe părintele Iov Pătrașcu ,, monahul care scrie cu degetele de la picioare “, care mărturisea că îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său ca în Sfânta Scriptură, că ... „Toată viaţa mea este frumoasă şi minunată, dacă stau bine să mă gândesc. Cu toate greutăţile şi necazurile şi suferinţele mele, consider că viaţa este frumoasă şi merită să lupţi pentru ea, merită să o trăieşti. Şi dacă ar fi să-mi doresc ceva, mi-aş dori ca oamenii să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pe mine şi pe toţi cei ca mine “. La Cenaclul ,, Petale“, coordonat de domnul Dumitru Zamfira, președintele Societății Naționale a Persoanelor cu Handicap România, am întâlnit mulți Oameni speciali. Deși viața i-a rezervat multă suferință, domnul Zamfira este un luptător și un mare câștigător pe frontul culturii, el promovând persoanele cu dizabilități care pot excela prin talentul lor artistic și prin potențialul intelectual, în multe cazuri peste medie. Scriitor remarcabil, pictor foarte talentat, Mitică, pentru cei apropiați, a adunat în jurul său mulți Oameni frumoși prin caracterul și comportamentul lor. La Cenaclul ,, Petale“, au avut șansa de a cunoaște consacrarea artistică mai multe persoane cu dizabilități printre care, Iulian Păuna, Laura Vega, Marian Pătrașcu, Alexandru Hurezeanu, Gabriel Medvedev, toți autori a numeroase volume de literatură și lucrări de artă expuse atât în țară, cât și în străinătate. Acolo am văzut-o pentru prima dată pe Mihaela Andrei. Cu un zâmbet larg pe chipul frumos dar pe care durerea a sculptat câteva urme, cu un puternic simț al umorului și cu o poveste de viață cutremurătoare, ea te cucerește de la prima vedere. Într-un interviu acordat doamnei Lavinia Elena Niculicea, de la ,, Jurnalul Social “, Mihaela povestește că, la vârsta de 33 de ani, viața avea să i se schimbe radical, fiind diagnosticată cu o boală genetică rară care avea să-i afecteze mobilitatea.

,,Sufăr de Ataxia Friedreich, o boală genetică foarte rară, care se caracterizează prin evoluţie progresivă, tulburări de mers (mers ataxic), tulburări de vorbire (disartrie), lipsa reflexelor osteotendinoase la membrele inferioare, afectarea inimii, mişcări ample, stângace. În timp am dezvoltat și alte boli, cum ar fi scolioză, discopatie, tetrapareză. Nu există tratament,însă un psihic bun ajută enorm.

Atunci când am descoperit-o, în 2005, mi s-a dat un timp foarte scurt de viață, mai precis trei ani. Impactul emoțional a fost atât de mare, încât am căzut din picioare. Nu aveam pe nimeni lângă mine, care să mă susțină moral, și după o noapte de coșmar, dimineața mi-am spălat fața, m-am uitat în oglindă și mi-am zis că, indiferent dacă voi fi pe un fotoliu rulant sau în pat, eu am obligația morală de a-mi crește și educa fetele. Una avea cinci ani, cealaltă unsprezece ani. Deși mă dezechilibrăm foarte des, uneori cădeam, nu am acceptat fotoliul rulant, nu din complexitate, ci din dorința ferma de a lupta cu boala, de a nu mi se atrofia mușchii”, mărturisește ea.

Mihaela afirmă că a urmat o perioadă extrem de dificilă, fiind nevoită să-și adune și ultima fărâmă de putere pentru încă o încercare. 

,,În 2009, mi-a murit fata cea mare, înecată în râul Olt. Era al doilea copil pe care mi-l înhumam –, primul a fost doar la cinci zile după naștere, murind din cauza neglijenței cadrelor medicale din maternitate –,  în anul 1994. La înmormântarea fetei, suferința foarte mare, cât și dozajul exagerat de calmante, m-au îngenunchiat din nou, fiind la granița dintre viață și moarte. Bineînțeles, că nu avem pe nimeni să mă susțină, deoarece tatăl meu murise la un an după ce mi-a murit copilul, mama era bătrână, iar soțul căzuse în patima alcoolului. Trebuia să lupt, fiindcă eram singurul stâlp al familiei, singurul sprijin al fetei pe care o mai aveam. Atunci am fost foarte supărată pe divinitate, nu am găsit răspunsul la întrebarea: ,,De ce mie?” Dar prin multă luptă cu destinul, am reușit să rămân în picioare până în 2015, când am decis că un scaun rulant m-ar ajuta să pot lupta mai departe. Ulterior, am divorțat, însă trebuia să-mi susțin fata în facultate”. Mihaela nu se concentrează pe dizabilitate sau pe neajunsuri, ea încearcă să schimbe percepțiile eronate asupra persoanelor cu dizabilități și ajută semenii aflați în suferință. Duminică, 3 august 2025, împreună cu domnul Marian , doamna Elena cu fiul, domnul Florin Mănoiu cu soția, am pornit cu ,, noaptea în cap “, să-l ajutăm pe Marius de la Tetoiu. Tânărul slăbuț și cu o privire tristă ne întâmpină plin de speranță. O clădire veche, cu pereți scorojiți, cu ferestre fără geamuri, cu tavanul picat pe alocuri, este viitoarea locuință pentru Marius. Pentru început un pat îi va alina somnul tânărului care privește cu ochii în lacrimi lenjeria nouă, păturile pufoase și frumoase, plasele pline cu mâncare, fructele, hainele noi și moderne. Nu-i vine să creadă ! Parcă trăiește un vis ! O astfel de clipă merită orice efort. După ce evaluăm situația, ce materiale trebuie achiziționate, ce obiecte de strictă necesitate trebuie, onorăm invitația Marianei Ciobanu, doamna cu ,, suflet mare“, care îl ajută și mergem la ziua fiicei sale Andreea – Delia. Mare și frumoasă mi-a fost surpriza când am descoperit în scaunul cu rotile o tânără zâmbitoare care-și aștepta răbdătoare invitații. Andreea este veselă, se bucură de cadouri, povestește cum i s-a schimbat viața în bine de când a cunoscut-o pe Mihaela și face planuri pentru viitor. Spuneam într-o emisiune ,, Sănătatea azi “ moderată de Daniela Ștefănescu, că de -a lungul timpului am descoperit mergând prin centrele sociale, la familiile cu nevoi speciale, că iubirea vindecă trupul și sufletul. Am înțeles cât de importantă este credința și rugăciunea în vindecarea oricărei afecțiuni. Acolo unde este iubire și dorință există și biruință ! Îmi povestea Mihaela că la un moment dat încercând să găsească o explicație pentru toate necazurile care se abătuseră asupra sa, a mers la o mănăstire. Acolo s-a mărturisit unui călugăr care cu multă blândețe, vorbe alese și meșteșugite i-a dat răspunsuri la toate întrebările și suferințele sale. Atunci a înțeles ce înseamnă iubire și cât de mult ne iubește Dumnezeu încât a trimis în lume pe singurul său fiu, câtă durere trebuie să fi îndurat Maica Domnului, Maica Sfântă a noastră a tuturor văzându-și unicul fiu răstignit pe cruce ! Din iubire de Dumnezeu și de semeni, Mihaela Andrei s-a ridicat de pe patul de suferință, a reînviat din propria cenușă și se străduiește să aducă bucurie acolo unde este tristețe, speranță acolo unde este deznădeșde, a reușit să creeze un nucleu de oameni care aduce lumină acolo unde este întuneric iar visele celor pe care-i ajută devin realitate.,, Iubirea este cea mai vindecătoare forță din lume; nimic nu este mai profund decât iubirea. Ea vindecă nu numai trupul, nu numai mintea, ci și sufletul. Dacă cineva poate iubi, atunci toate rănile dispar. Atunci cineva devine întreg - și a fi întreg înseamnă a fi sfânt“, Osho. Fie ca iubirea Mihaelei Andrei să lumineze asupra semenilor săi, multă vreme de acum încolo !

Zenovia Zamfir