Maica Domnului , nădejdea noastră Pelerinaj cultural Vâlcea – Viena- Borås

 

Dor – acest cuvânt care nu se întâlnește la nici un popor, spune multe despre sensibilitatea sufletului românului, care nu îşi schimbă ţara fără să sufere, chiar dacă acolo unde merge îi e mai bine din punct de vedere financiar, el tânjește după locul în care s-a născut, unde a copilărit, unde a mers pentru prima dată în biserică. A rânduit Bunul Dumnezeu să ajung și eu într-o țară străină pentru o perioadă relativ scurtă de timp, atunci am văzut și am simțit la fel, că dorul țară , de cei dragi este foarte greu, uneori te seacă la inimă . Acolo, românii veniţi să muncească pentru o viaţă mai bună aveau nevoie să vorbească româneşte, își doreau întâlniri cu alţi români, vorbeau cu delicatețe de mâncare românească, de petrecerile româneşti, de portul lor tradiţional.  I-am înâlnit în jurul preoților, care săvârșeau Sfânta Liturghie în spații improvizate, închiriate, i-am văzut cum își priveau cu dragoste pruncii, cum îi învățau să -și facă semnul crucii, cum se mândreau cu costumele populare pe care le aduseseră de acasă. Acele momente mi-au rămas vii în memorie iar acum că lucrez la Biblioteca Județeană ’’Antim Ivireanul’’ Vâlcea și am posibilitatea să organizez proiecte culturale, sociale, m-am gândit cu drag la cei pe care i-am cunoscut în scurtul răgaz petrecut dincolo de hotare. Pentru ei și pentru mulți alți ca ei am inițiat proiectul ’’ Caravana iubirii fără frontiere’’ . La cea de a II a ediție, în anul 2022, am făcut popas în Viena, unde cu sprijinul domnului Ioan Godja, preşedintele Asociaţiei Cercul Cultural Româno-Austriac UNIREA din Wiener Neustadt (Viena), am ajuns la părintele Emanuel Nuțu. Maramureșan, get – beget, cu o familie frumoasă, domnul Ioan Godja a fost și este organizatorul unor evenimente culturale de mare avengură , de altfel cu domnia sa am colaborat chiar de la prima ediție a caravanei. L-am cunoscut în anul 2016, când împreună cu doamna Liliana Hinoveanu, o mare jurnalistă din Oltenia de sub munte, scriitorul și jurnalistul Nicolae Băciuț, scriitorul Puiu Răducan, doamna doctor Valentina Popescu  și un grup de oameni de cultură din mai multe zone ale țării, am participat la sărbătoarea Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie chiar în inima Austriei, la Viena. Domnul Godja a organizat o gamă largă de evenimente la care să ne mândrim că suntem români și la care să nu uităm că suntem români. Este un mare patriot român, cu iubire de români, de acest popor și oferă sprijin necondiționat românilor din Austria pentru a se manifesta ca la ei acasă. Ioan Godja a demonstrat prin ceea ce a făcut că , „cultura n-o muritu”, așa cum spunea un prieten apropiat domniei sale, înființând postul RTV „Unirea” și Asociația „Cercul Cultural Româno-Austriac” păstrează vie flacăra românismului în afara granițelor. Întâlnirea cu familia Godja și părintele Emanuel Nuțu în Biserica cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Ștefan cel Mare a fost foarte emoționantă. Sala de la subsolul bisericii unde se reunesc frații români din Viena și împrejurimi a răsunat de glasurile gingașe ale copiilor, de melodiile religioase interpretate de Maria Brădean. Comuniune, armonie, iubire, muzică și poezie, o seară de neuitat. Despre părintele Nuțu aveam să aflu că... https://www.antena3.ro/actualitate/romani-preot-biserica-micul-voronet-viena-672967.html Preot ca și tatăl său, acesta și-a dorit să aducă o bucățică din draga lui Bucovina pe meleagurile străine. "Îl însoțeam în mod deosebit seara, la slujbele de seară, și s-au așezat în sufletul și în mintea mea foarte multe amintiri, amintiri sfinte", povestește preotul Emanuel Nuțu. De la aceste amintiri, în urmă cu 12 ani s-a născut ideea de a construi "micul Voroneț". Șapte ani s-au scurs până când părintele Emanuel Nuțu a reușit să pună prima cărămidă la temelia bisericii.  https://jurnalul.ro/timp-liber/manastirea-voronet-viena-preotul-emanuel-nutu-biserica-ridicata-romani-patron-spiritual-stefan-cel-mare-952247.html. Mânăstirea Voroneț din Viena. Preotul Emanuel Nuțu: "Biserica ridicată de către români şi care îl are ca patron spiritual pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare" . Lăcaşul de cult a fost ridicat cu nisip din Bucovina, după proiectul unor arhitecţi care au studiat detaliile celebrei mănăstiri. Biserica mai trebuie pictată şi "îmbrăcată" în albastru de Voroneţ. În jurul ei, părintele a construit o comunitate unită de credincioşi dar şi un loc căruia aproape 50 de familii îi spun acasă. Credincioşi: Noi ne bucurăm că îl avem în turn pe Hristos Pantocratul cel care ţine de toate, are grijă de tot şi toate... S-a descoperit acest albastru şi nădăjduim că vom putea să procuram acea culoare şi să fie aplicată ca fond pentru partea de exterior. Biserica ţine pasul cu timpurile actuale şi are inclusiv lift care duce la subsol. Acolo funcţioneaza şcoala parohială, unde peste 100 de copii învaţă limba română. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul ''Caravana Iubirii fără frontiere'' , ''Armonii literar -muzicale, Maica Domnului , nădejdea noastră''. Din delegație au făcut parte : Liliana Ghiță Boian - scriitor- jurnalist, Maria Catană scriitor, Elena Hodoroagă - publicist, Mihai Ghebrea - jurnalist, Maria Brădean și Pandele Bebe Jianu - interpreți de muzică religioasă. Au participat au participat alături de românii veniți din toate colțurile Austriei, domnul Nicoară Mihali-scriitor, membru Uniunea Scriitorilor din România, Florica Zamfira -cantautor, Lazăr Năsui- scriitor, Adriana Weimer- poet, membru Uniunea Scriitorilor din România, reprezentant media Romania-Austria. Muzica și poezia românească au adus un strop de Românie tuturor participanților nevoiți să-și desfășoare activitatea profesională departe de locurile natale. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu. De la Viena, delegația vâlceană alături de familia Jianu venită din Drăgănești – Olt a plecat spre Suedia. Drumul a fost lung, dar ’’Bucuria de a dărui... Bucurie ’’, a eliminat orice umbră de oboseală. În Suedia, la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Borås , românii au venit de la distanțe apreciabile (200 km) pentru a trăit pentru o clipă în armonie și comuniune cu semenii de pretutindeni. După slujba de vecernie oficiată de preotul paroh Andrei Hoha a urmat un moment de muzică, poezie și rugăciune comună. La final s-a făcut un schimb de cărți, reviste, icoane, diplome, impresii, emoții. Au fost prezentate și donate cărțile : ''Oameni, Locuri, Istorii'', ediție îngrijită de Zenovia Zamfir, "Mărturii în lumina icoanei Maicii Domnului", ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir, Iuliana Radi, Maria Catană și Alin Pavelescu. ''Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile'', ediţie îngrijită de Adrian Constantin Catană, Zenovia Zamfir, Maria Lica Catană . Părintele Andrei Hoha, împreună cu familia sa, veghează ca frații noștri din aceea parte de lume să-și găsească liniștea și dorul de cei dragi la umbra icoanei Maicii Domnului cu pruncul cel sfânt în brațe. A fost emoționant să-i vedem îmbrăcați în costume populare și să ne trateze cu sarmale în foi de varză românească. În Anul Omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, întânirea întru cuvânt și iubire de Dumnezeu a fost un dar oferit românilor de pretutindeni. La întoarcea spre casă, membrii delegației s-au revăzut în centrul istoric al Vienei cu domnul Adrian Fejzulahi – director la Filarmonica '' Royal Orchester Wiener'', pe care l-au cunoscut din întâmplare la prima ediție a caravanei. Originar din Albania, de o noblețe și o modestie specifică oamenilor valoroși, domnul Fejzulahi, i-a invitat pentru a doua oară consecutiv, la un concert al Filarmonicii '' Royal Orchester Wiener'' . Slavă Domnului că am putut oferi o clipă de bucurie românilor noștri dragi care şi l-au luat în valiză cu mare drag atunci când au plecat de acasă icoanele sfinte, tablourile cu părinți, pozele cu locurile dragi, care să le amintesc cine sunt, de unde vin şi încotro trebuie să meargă, atunci le este greu.

Patriarhul Justinian Marina slujitor harnic și înțelept al Bisericii Strămoșești

 

Primăvara, anotimpul renașterii, al iubirii, al bucuriei, este perioada în care natura începe să se transforme, să capete o altă culoare. Timid, cu capul plecat, de sub stratul de frunze moarte se ivește un ghiocel, vestind o primăvară frumoasă împodobită cu o mantie verde, cu parfum de flori și adieri diafane de vânt. Într-o zi de primăvară timpurie, la 22 februarie 1901, a văzut lumina zilei, Ioan Marina, fiul lui Marin și Elena Marina. Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată".
Hărăzit de Bunul Dumnezeu, cum avea să spună Părintele Arsenie Papacioc, a urcat treptele ierarhiei Bisericii până la înalta demnitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor.  Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13, 7). Un mare duhovnic contemporan spunea că drumul sau calea spre desăvârșire trece în mod obligatoriu prin proba ispitelor, a încercărilor sau necazurilor fără de voie, a suferințelor trupești și sufletești. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A avut una dintre cele mai lungi cârmuiri ( 1948 – 1977 ), rezistând în scaunul patriarhal aproape trei decenii. A fost lăudat și criticat în egală măsură, fiind văzut atât drept Patriarhul Roșu, cât și salvatorul Bisericii Ortodoxe Române. Cu prilejul comemorării a 40 ani de la trecerea în veșnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidențiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian și a evocat virtuțile și eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toți slujitorii Bisericii lui Hristos.

Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească și socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler și credincioși, un model luminos și inspirator de fidelitate și slujire a Mântuitorului Iisus Hristos și a Bisericii Sale, a subliniat Preafericirea Sa.

Aducem prinos de recunoștință memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Românești care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste nețărmurită și a reușit cu înțelepciune și dăruire jertfelnică să apere, să păstreze și să transmită valorile eterne ale credinței noastre strămoșești, a spus Preafericirea Sa.... https://www.activenews.ro/stiri-social/40-de-ani-de-la-trecerea-la-cele-vesnice-a-Patriarhului-Justinian-Marina.-Cuvantul-Patriarhului-Daniel-la-slujba-de-pomenire-. 

A rânduit Bunul Dumnezeu șă văd lumina zilei într-un loc binecuvântat, în satul Cioponești de pe malul Cernei – cea frumos curgătoare, la câțiva kilometri de zona pe unde odinioară își purta pașii Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina. Apoi, destinul m-a adus la Biblioteca Județeană  ’’Antim Ivireanul ’’ Vâlcea – Casa Cărții vâlcene. În acest Templu al Culturii, am descoperit că este datoria mea creștinească de a-m cinsti înaintași, pentru că dacă nu ne cunoaștem trecutul nu ne putem  construi frumos viitorul. Încet, încet, cu multă evlavie, am început să-l caut, să mă documentez, ,să cercetez, iar când l-am descoperit am înțeles ce mult trebuie să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu că a îngăduit să scriu și să rostesc numele Patriarhului Justinian Marina. În vara anului 2009, pe 6 iunie, de Rusalii , dată la care în 1948 era înscăunat ca Patriarh al României am organizat prima manifestare cultural-spirituală în memoria sa, la tâmpla bisericii Cuvioasa Paraschiva, adusă pe cheltuială proprie și rectitorită în localitatea natală. Candela aprinsă atunci spre veșnica aducere aminte și cinstire a ars necontenit prin organizarea a numeroase simpozioane, manifestări culturale, editarea unor cărți despre viața și activitatea patriarhului pe ogorul Domnului. La două dintre aceste evenimente cultural – spirituale a participat și Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. În toamna anului 2011, pe data de 18 septembrie 2011, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva , din satul Suiești, cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la rectitorire. La acest eveniment sărbătoresc a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a lansat ideea ca în aceea zonă șă fie ridicată o Mănăstire spre Slava lui Dumnezeu și spre aducerea aminte a celui ce a fost numit de domnul Gheorghe Vasilescu  Un Apostol al Bisericii și al Neamului Românesc. Eu care, inițiasem manifestarea , am spus – de ar fi punem fiecare câte o cărămidă și vom face mănăstire.

Înaltprea­sfinția Sa vorbea despre Patriarhul Justinian ca un autentic patriot român. „Ceea ce uimește este faptul că timpul lucrează în favoarea distinsului ierarh al Bisericii străbune. Mircea Eliade spunea despre orice operă care se macină în timp că doar după 30 de ani se vede ce mai rămâne din ea. Gândindu-ne la opera celebrului Patriarh Justinian, putem spune azi că, după patru decenii, lucrarea inimii sale – grija pentru Biserica lui Hristos – a fost una de excepție și ea a crescut în dinamică diamantină. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus și pune mare grijă în a se izvodi pentru toată lumea adevărata personalitate a patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, cei care au avut chemare de la Dumnezeu de a împlini binecuvântatele rosturi duhovnicești și administrative ale Bisericii lui Hristos din România pentru românii din lume. Desigur, anul acesta, specialiști, ierarhi și cei care au avut fericirea de a-l cunoaște personal pe Patriarhul Justinian au dragoste să evoce episoade emo­ționante, laturi ale personalității genialului pălmaș din via Domnului nostru Iisus Hristos”. În toamna anului 2014 Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a decis înființarea unei mănăstiri în satul Suiești, din comuna Stănești, acolo unde s-a născut Patriarhul Justinian Marina. Piatra de temelie a Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Suiești a fost așezată, în prezența ctitorilor și a obștii monahale, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 20 iunie 2015.

Locul acesta, binecuvântat de Dumnezeu prin nașterea celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, își primește astăzi prinosul de recunoștință din partea noastră, a Bisericii, și a autorităților, prin începerea lucrărilor de construcție a mănăstirii din satul în care s-a născut, în urmă cu mai bine de un secol, Patriarhul Justinian Marina. (…) De fel din locul acesta, Patriarhul Justinian a binecuvântat prin viața sa aleasă atât satul în care s-a născut, Biserica Ortodoxă din Vâlcea, unde a fost preot, la Băbeni și la Biserica Sfântul Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, dar și întreaga Patriarhie, prin lucrarea providențială pe care a avut-o, fiind un patriarh care a dat un suflu nou Bisericii, care a apărat Biserica de puterea ciocanului și a secerii comuniste, a spus Înaltpreasfinția Sa în cuvântul rostit cu aceea ocazie. Munca Patriarhului Justinian Marina a fost impresionantă, iar pe piatra de mormânt de la Mănăstirea Radu Vodă, inscripționată în zid, cu un an înainte de a trece la cele veșnice, spunea … M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”.     Autoarea  prezintă  în lucrarea sa  și părerea unor personalități ale Bisericii Ortodoxe Române ,  care l-au definit ca slujitor și apărător al Bisericii Ortodoxe Române .   Patriarhul Justinian Marina va rămâne în conștiința neamului românesc ca Un Apostol al Bisericii și al Neamului Românesc ,                                                  Un fiu al Vâlcii străbune !

 

Zenovia Zamfir

 

Împletim povești și poezie la Muzeul Satului din Bunești

 

Satul românesc a fost și este un fascinant univers care ne caracterizează pe noi ca popor milenar. Viața satului cu lumea lui în toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică , la aspecte şi trăiri de fiecare zi, boteze, nunți, ȋnmormântări, viaţa câmpenească a fost scrisă și descrisă de poeții neamului românesc.„Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva” (de Lucian Blaga), în „Sufletul satului românesc”. Poporul român putem spune, din binecuvântarea lui Dumnezeu, că este un popor de țărani cu știința de la Dumnezeu de lucrători ai pământului. Viaţa este trecătoare dar sufletul rămâne veșnic, atunci sufletul satului românesc nu a murit, el trăiește prin generaţii, din suflet în suflet de om, găsindu-şi sălaş în inima celor care îşi au rădăcinile în el. În lumea mirifică a satului vâlcean a văzut lumina zilei doamna Iuliana Radi, bibliotecar la Biblioteca Publică Bunești. Cunoscând valorile și tradițiile românești, a înțeles foarte bine nevoia de a conserva, de a îmbogăți zestrea culturală și a transmite mai departe generațiilor viitoare frumusețea patrimoniului românesc. La 1 Decembrie 2023, de Ziua Națională a României, în localitatea Bunești, visul doamnei Iuliana Radi de a avea un loc unde – să spună povești tinerilor despre vremurile de ieri și de astăzi ale localității, a devenit realitate. În prezența unui public numeros, alături de consilierii locali, elevi, cadre didactice, oameni de cultură, domnul primar Viorel Radi a inaugurat Muzeul Satului. Prezent la eveniment, domnul Ilinca Alexandru, cel mai vestit opincar din țară, spunea ...’’ A vorbi despre tradiție și istorie locală nu înseamnă a te întoarce în trecut, ci înseamnă ați asuma identitatea, a fi real, a aparține lumii. Trebuie să ne cunoaștem rădăcinile, trecutul, tradițiile pentru a ne construi viitorul’’. De altfel, Muzeul este locul unde oamenii dornici de cunoaștere vin pentru a admira obiecte de patrimoniu și a descoperi povești despre trecut. „Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta” (Octavian Goga). Buneștenii, cum le este drag să li se spună, se înscriu printre realizatorii de seamă ai artei populare românești, reușind să obțină adevărate valori artistice în diferite domenii, dar mai ales în  cusăturile cu acul, țesutul la război, ornamente în lemn, îmbinând armonios utilul cu plăcutul. În 1973 a luat ființă o secție de artizanat, frumoasele ii și obiecte fiind expune într-o sală a Căminului Cultural, care trezeau vizitatorilor admirația pentru frumusețea, gingășia și varietatea lor. Elementele vechiului port popular al buneștenilor îl făcea  asemănător cu acela al dacilor: căciula, cămașa și izmenele din cânepă, brâul și betele, înlocuite mai târziu cu chimirul. Costumul femeiesc era compus din cămașa, cusută uneori din două bucăți, una până la brâu cu râuri și alesături și alta de la brâu în jos peste care veneau doua zăvelci, în față și în spate, strînse cu bete peste mijloc. Pe cap purtau cârpă de borangic, iar în picioare opinci cu ciorapi sau obiele din lână. În zilele de sărbătoare zăvelcile erau înlocuite cu oregul, iar cârpa cu marama. Începutul noului an, 2024, ne aduce în prim plan Muzeul Satului din Bunești. Sub genericul ,,Împletim povești și poezie,, doamna Iuliana Radi ne-a oferit oportunitatea de a împărtăși povești, poezii și impresii literare, alături de Luci Trușcă- scriitoare, Marinela Capșa-scriitoare, Ana-Maria Cîrstea-jurnalist, dar și șansa de a descoperi tainele țesutului tradițional alături de doamna Cristina Niculescu - producător de mătase naturală. Născută în Stoenești, județul Vâlcea, iubitoare de tradiții, fascinată de poveștile despre „Drumul Mătăsii”, doamna Cristina Niculescu, în 2007 a înființat o plantație de dud și a adus larve pentru viermii de mătase de la Institutul de Sericicultură din București. Drumul spre succes a fost anevoios dar nu imposibil. Sprijinită și încurajată de familie, Doamna Niculescu, a îmbinat meșteșugul țesăturilor deprins în familie, în perioada copilăriei când lucra alături de mama la Colectivul Arta Populară cu informații și povești despre tehnica specifică de prelucrare a borangicului de la târgurile de meșteșugari și de la vecinii din sat. Povestea Cristinei Niculescu a fost dată ca exemplu într-o conferință dedicată „Apropierii culturale în modă” organizată de Universitatea pentru Arte Creative din Marea Britanie în cadrul proiectului de cooperare europeană „Give (Back) Credit to the Heritage Communities”, coordonat de Andreea Tănăsescu și Ondina Taut. La manifestarea ’’Împletim povești și poezie", tinerii prezenți au recitat versuri din creația poetului Ilorian Păunoiu, iar poveștile și poezia s-au împletit armonios cu firul de borangic al doamnei Cristina Niculescu, producător de mătase naturală și creator de artă populară. Prezent la eveniment , domnul Viorel Radi, primarul localității a evidențiat frumusețea, importanța tradiției și a meșteșugului popular în comunitate. Eu am avut onoarea de a fi moderator. La final, doamna Iuliana Radi ne-a oferit șansa de a degusta produse autentice din propria gospodărie, și de a ne bucura de versurile...

"Nu sunt ce par a fi

Nu sunt

Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!...

Dar fiindcă m-am născut fără să știu,

Sau prea curând,

Sau poate prea târziu....

M-am resemnat, ca orice bun creștin,

Și n-am rămas decât...Cel care sunt!..."

 

Întoarcerea către rădăcini, autenticitate și elementele care au definit identitatea românească este un răspuns pentru viitorul incert care se profilează.

Întru credinţă şi dragoste de neamul strămoşesc

 Fiecare zonă a României are propriile sale locuri frumoase, binecuvântate de Dumnezeu, legende, tradiții, obiceiuri și datini străbune. Mi-a fost rânduit să colind țara în lung și în lat, mi-a fost dat să văd oameni și locuri minunate ! Am ascultat povești și am văzut cum fiecare palmă de pământ spune istoria locului. Când am ajuns pentru prima dată în Valea Jiului am fost fascinată de măreția munților și de peisajele care te copleșesc cu frumusețea lor. Înconjurată de munții Parâng, Șureanu, Retezat și Vâlcan, Valea Jiului oferă iubitorilor de călătorii locuri extrem de atractive. O mulțime de așezări pitorești împânzesc munții în jurul orașelor miniere din Valea Jiului, Hunedoara. Aici, locuiesc, din cele mai vechi timpuri, români care s-au ocupat cu creșterea animalelor numiți „momârlani“. Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii arhaice distincte, una dintre ele fiind îngroparea morților în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte. Portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian. „Cine a văzut Columna lui Traian din Roma va avea puţine dubii că aceşti valahi, la fel ca şi cei din Moldo-Valahia, sunt descendenţii poporului lui Decebal. Ca şi o caracteristică, înfăţişarea şi îmbrăcămintea prizonierilor daci de pe columnă se păstrează şi astăzi”, informa „The Times”, în 1867, într-un articol dedicat românilor. Momârlanii îşi dedicau tot timpul îngrijirii turmelor, ducând o viaţă de păstor, îi descria în 1870, publicistul Robert Nelson Boyd, autor al unui amplu reportaj denumit „O vizită în Principatele dunărene”, pe care l-a publicat în „Ilustrated Travels” (Călătorii ilustrate), editată de Societatea Georgafică Regală din Mare Britanie. „Unii au cabane de buşteni pe înălţimi, unde locuiesc toată vara. Alţii caută un adăpost sub corturi făcute din ramuri şi frunze de copaci; foarte puţini coboară în văi în timpul sezonului cald şi nu îşi văd casele luni de zile. Nimeni nu rămâne jos, în afară de cei bătrâni şi infirmi. Chiar şi femeile şi fetele se alătură exodului general, iar satele sunt practic pustii. La mijlocul verii, turmele pasc chiar pe vârfurile munţilor, dar pe măsură ce vremea se răceşte, ele sunt coborâte, curăţând versanţii zonă cu zonă de iarbă şi lăsând frecvent petice de pământ goale”, scria Robert Nelson Boyd. Sunt multe supoziții în privința numelui de momârlan,  se spune că ar veni de la “maratvany” care în limba maghiară s-ar traduce prin rămășiță sau resturi, însemnând de fapt ca ei sunt descendenții dacilor. Dacă la început porecla i-a deranjat, mai târziu au convenit că momârlanii sunt urmașii dacilor. Deasemenea în publicațiile din secolul al XIX-lea  momârlanii erau numiți astfel pentru că purtau plete lungi. „Portul românilor din văile Jiiurilor ni se înfățișăză astfel: bărbații își lasă păr lung și pentru aceea se numesc în batjocură „momârlani“. Vara poartă pălării cu margini late, iarna căciuli, care se numesc clăbețe sau căițe, ca în Valea Hațegului. Pe acestea le fac ei înșiși din piei de miel albe sau negre și sunt forte mari și la fund mai late, ca la gură. Cămeșile le sunt lungi, până la genunchi și cu mâneci largi, românești; Peste cămașă se încing cu șerpare late, (pe cari le numesc brâie), apoi au ieptare înfundate, ori deasupra șube de pănură albă; iarna purtă și cojoace scurte. În picioare portă opinci, unii au și călțuni de pănură grasă”, informa Gazeta Transilvaniei, într-un articol despre momârlani, în 1897. Momârlanii mai erau numiți și “jieni” datorită râului Jiu care străbate zona. La ora actuală, urmașii momârlanilor par să fie mândri de originile lor și se străduiesc să le transmită generațiilor viitoare. Așa am cunoscut familia Lucreția și Petru Melinesc care ne-au impresionat cu munca depusă pentru păstrarea unor valori patrimoniale primite în dar de la o mătușă. Pe strada Slătioara unde locuiesc,  timpul devine istorie, una din cele mai vechi comunități rurale din România încă își duce veacul, urmele momârlanilor sunt păstrate într-o casă memorială din Petroşani, casă autentică, veche de peste 200 de ani. Pentru a nu se pierde obiceiurile și tradițiile locului, familia Mălinesc a decis să deschidă un muzeu al momârlanilor, într-un cadru cât se poate de pitoresc. Aici pot fi admirate sute de obiecte specifice zonei, de la îmbrăcăminte veche de zeci de ani, până la unelte tradiționale, unele rudimentare, folosite în ogrăzile familiilor momârlănești. Toate aceste obiecte au fost donate de-a lungul timpului de mai mulți momârlani din Slătinioara, Sălătruc, Dâlja Mare. Gazda muzeului are în jur de 100 de costume, toate strânse de-a lungul anilor, însă, din lipsă de spațiu nu sunt toate expuse aici. În cadrul muzeului pot fi admirate și zeci de păpuși, toate îmbrăcate în costume populare, realizate chiar de doamna Mălinesc. Volubilă, amabilă, primitoare, gazda noastră ne descrie amănunțit cele două camere ale muzeului. Una dintre încăperile muzeului a fost amenajată cu temă „nunta”, pentru că pentru momârlani, nunțile și înmormântările erau și sunt evenimente importante din comunitate. Aici pot fi admirate costume ale mirilor, nașilor, plosca ce era „plimbată” din poartă în poartă atunci când erau invitați oamenii la nuntă, fotografii vechi în care au fost surprinse diferite ipostaze ale celor două mari evenimente. De asemenea, mai sunt expuse și ștergare realizate de femei în trecut, chiar și zestrea tinerelor este expusă aici, adică o ladă, mai mică, sau mai mare, în funcție de cât de înstărită era respectiva familie, în care se puneau perne, plapume, ștergare, pături, și multe alte obiecte, cusute și țesute de femeile casei. În cea de-a doua cameră pot fi admirate mai multe unelte și obiecte ce erau folosite la munca din gosporărie. Aici este și un război de țesut, furcă de tors, dar și un fuior cu lână pe el. În aceeași cameră mai există și o sobă cu ajutorul căreia membrii familiei se încălzeau, dar pe care o foloseau și pentru gătit. Tot în această încăpere se pot vedea și multe obiecte ce erau folosite de femei în bucătărie. În aparență muzeul pare modest, însă este încărcat spiritual, având în vedere faptul că toate aceste obiecte sunt autentice, folosite de momârlani în urmă cu zeci, poate sute de ani. Am ajuns în zona momârlanilor chiar pe 1 Decembrie – De Ziua Națională și împreună cu Angella Dumitraşcu, Mihai Bodogan, Luciana Danciu, Cristina Mitrache şi Viorel Cherăscu, alături de membrii Ansamblului Jienii Petroşanilor coordonați de Fabian și Rafila Drăgănescu, am reconstituit o filă din istoria neamului românesc la Muzeul Momârlanilor din Petroşani , gazde fiind chiar întemeietori acestui muzeu, Lucreţia şi Petru Mălinesc. Cultura românească este caracterizată prin tradiții pline de însemnătate care oglindesc armonia cu care locuitorii țării trăiau în raport cu natura. Noi avem datoria morală faţă de înaintaşii noştri, să păstrăm cu grijă tradiţiile moştenite, să le îmbogățim și să le transmitem cu cinste, credință, dragoste și demnitate mai departe.

De voi pleca...

 

Plecarea lui Costi Triță în țara de peste veacuri a lăsat un gol imens în inimile tuturor celor ce l-au cunoscut. Poet al iubirii, un Om hărăzit de Bunul Dumnezeu să aducă bucurie semenilor săi, prieten neobosit, soț iubitor, Costi Triță a lăsat în urma sa multe amintiri și lacrimi. Plecarea intempestivă, mult prea devreme a fost șocantă pentru prietenii săi, pentru toți cei ce l-au cunoscut. Deși au trecut doi ani de la acel moment trist și mult prea dureros, chipul său ne zâmbește din poze și este mai luminos ca oricând. Promisiunea celor ce l-au condus pe ultimul drum de a organiza un festival de muzică și poezie în memoria sa, a devenit certitudine în toamna anului 2023. Cu o voință și o putere greu de crezut la o ființă gingașă și sensibilă cum este Tanțy,  iubita sa soție, momentul mult așteptat a fost o certitudine la sfârșitul lunii septembrie 2023. Încă de la primele ore ale dimineții, razele soarelui au înveșmântat cu o mantie aurie locurile natale, locurile binecuvântate ale lui Constantin Triță. Veniți din toate colțurile țării dar și de dincolo de Prut, prietenii lui Costi, i-au adus un frumos omagiu la Casa de Cultură din Piatra- Olt. Domnul primar Nicușor Rada împreună cu domnul Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, prezent în sală, au organizat o primă ediție a festivalului concurs de muzică folk și poezie ,, „Constantin Triță – poet al iubirii” de excepție. Familia Cristina și Vasile Bele, veniți tocmai din Maramureșul istoric, au demonstrat că prietenia este mult mai presus decât  sutele de kilometri parcurși pentru a participa la un astfel de eveniment. Veniți tocmai de la Cluj, Rodica Mureșan, Ovidiu Vasile și Alin Cucuruzan alături de frumoasele lor soții, au dovedit că prietenul la greu se cunoaște. Mariana și Cristi Moga,  Corina Corpodean au străbătut țara pentru a fi alături de Constanța Triță la un eveniment atât de emoționant. Cristi și Luminița Postolache au venit tocmai de la Vrancea pentru a aduce un omagiu prietenului Costi Triță. Sosiți din Galați, doamna Mioara Baciu însoțită de soțul său, au dovedit că poezia leagă prietenii și dincolo de veșnicie. De la Pitești, Silvia Giurgiu și Florin Pătrăchioiu și-au exprimat prietenia prin prezența și cuvintele frumoase rostite pe scena Casei de Cultură. Și tot de la Pitești a ținut să fie aproape de Tanțy, domnul profesor – scriitor Marian Popescu. Președintele Societății Culturale „Anton Pann”, Nicu Cismaru și Violeta Scrociob – vicepreședintă au onorat manifestarea cu gânduri și versuri frumoase. Nu puteau lipsi prieteni craioveni, Augustin Jianu, Doina Bonescu, Leliana Mihaela Rădulescu, Cornel Popescu și Rodica Țugui, care au încântat publicul cu creațiile lor, de la Slatina au venit Viorel Pintea – președintele UZPR Filiala Olt, Paulian Buicescu, Grigore Călin, de la Drăgășani, prietenul lui Costi, președintele Asociației ’’Rusidava Culturală ’’ Marian Bărăscu împreună cu domnul profesor Ilie Bucă,Valerica Predescu și Sergiu Gorjan au rostit cuvinte alese, criticul literar Mihaela Rădulescu, Marian Ghiță de la Curtea de Argeș, bădia – cum i se spunea în Caravana Culturii domnului George Tei,  Mihai Bodogan , Luciana Danciu și Angella Dumitrașcu au trecut munții Vâlcan, au traversat Defileul Jiului și au ajuns la timp pentru un recital de muzică și poezie. Dovedind o prietenie frumoasă, Cornelia Diță și Dan Șalapa au venit de la Severin special pentru festival. Domnul Petre Cichirdan – vicepreședinte UZPR Filiala Vâlcea, a filmat întreaga manifestare. Finii Liliana Ghiță Boian și Bebe Jianu de la Drăgănești – Olt împreună cu Marian Martin au făcut un mic spectacol. Maria Corini a reprezentat cu succes prietenii de dincolo de Prut. Puntea aeriană Anglia – Piatra a fost un prilej de a înțelege că arta nu are granițe. Astaloși, Ionela Flood și Alexandra Tronaru  au încântat participanții cu un vernisaj de artă vizuală. Vasile și Luci Trușcă - președinta Ligii Scriitorilor Filiala Vâlcea, Marinela Capșa au adus un frumos omagiu lui Costi Triță.   Programul complex, a cuprins premierea concurenților participanți la concursul de poezie dedicat poetului Constantin Triță, un spectacol de muzică populară și folk cu participarea unor renumiți interpreți precum : Maria Ghinea, Vasia Oprea, Camelia Petria, Alexia Rotaru, Mihai Bodogan, Corina Corpodean, trupa Arhaic. Mie mi-a revenit marea onoare de a prezenta alături de Tanțy Triță întregul eveniment care s-a derulat pe parcursul a mai multor ore dar care s-a bucurat de un public numeros, reprezentanți ai autorităților locale , consilieri locali și mulți oameni de cultură. Din scrierile domnului Mihai- Octavian Groza aflăm...Născut la 10 ianuarie 1957, în Oltenia lui Mihai Viteazul, Constantin Triță s-a format și a activat în domeniul transporturilor, vârsta pensionării oferindu-i timpul necesar cultivării pasiunii pentru poezie. Predestinat a fi iubire, după cum el însăși mărturisea în poezia „Rondel predestinat” („Predestinat a fi… iubire,/Soroc la margine de gând”), Constantin Triță s-a dedicat poeziei de factură romantică, primul volum de versuri, intitulat sugestiv Trubadur prin dragoste, fiind publicat în anul 2014.Debutul literar al poetului Constantin Triță a fost rapid remarcat de critica literară, care i-a așezat versurile în continuarea operei poetului și scriitorului vâlcean George Țărnea, cel supranumit „poetul iubirii”. Călcând pe urmele acestuia, Constantin Triță avea să fie etichetat, la scurt timp, drept „ultimul romantic al Olteniei”, „ultimul poet romantic”, poetul pentru care „Iubirea mea este-n ulciorul de lut,/Uitat undeva-n așteptare,/De toamnă, de ploi și sărut,/De foc, de noroc și răbdare”...Cu familia Constanța și Constantin Triță am organizat multe activități sociale și la fel de multe întâlniri culturale. Ne-am bucurat de bucuria celor pe care i-am vizitat în centrele sociale, am colindat țara în lung și în lat cu Caravana Culturii, în tot acest timp am descoperit doi oameni minunați, doi poeți talentați, doi prieteni devotați. Atât cât vom putea, vom ține aprinsă flacăra iubirii și a neuitări celui ce pe bună dreptate a fost numit de contemporani, un poet al iubirii – Constantin Triță !

De voi pleca, să nu fii tristă,
Mă vei uita ușor, ușor,
Nu ai nevoie de batistă,
În suflet... n-am să-ți rămân dor.

Și totuși ne va fi foarte dor de tine, Constantin Triță !

Zenovia Zamfir

 

 

Popasuri culturale între Vâlcea și Ungheni, Republica Moldova

 

Nimic din ce îți este menit nu va trece pe lângă tine și nimeni nu apare în cale ta din întâmplare ! În toamna anului 2011, la tâmpla bisericuței de lemn ’’ Cuvioasa Parascheva ’’ din localitatea Suiești, județul Vâlcea, unde s-a desfășurat manifestarea cultural spirituală „Patriarhul Justinian Marina și locurile natale - 60 de ani de la rectitorirea bisericii”, am avut surpriza plăcută ca tânărul elev la Seminarul Teologic ’’ Sfântul Nicolae ’’ din Râmnicu Vâlcea, Mădălin Gheorghe Trohonel să ne aducă în dar binecuvântarea părintelui Andrei Andreicuț - Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Dincolo de curajul său, Mădălin Trohonel avea să mă impresioneze cu darul de a cerceta, de a se documenta, cu hotărârea de a cunoaște și publica cât mai multe date despre viața și activitatea celui ce a fost denumit un  ’’ Apostol al neamului românesc ’’, Patriarhul Justinian Marina. De atunci am rămas într-o prietenie frumoasă, el a finalizat Facultatea de Teologie de la Cluj și teza de doctorat a fost dedicată marelui ierarh vâlcean iar printre lucrările cercetate au fost folosite și cărțile pe care eu le-am scris în memoria Patriarhului Justinian Marina, lucrări care au inspirat ctitorirea Mănăstirii Suieșți spre Slava lui Dumnezeu și aducerea aminte de marele înaintaș.  Ascensiunea lui Mădălin în cariera didactică pe care a ales-o, m-a bucurat foarte mult. Invitația domnului Victor Cobzar de a participa la Gala Premiilor Concursului Internațional de Creație Literară a Românilor de Pretutindeni "Începe Ziua cu Ana", dedicat memoriei poetei Ana Podaru, ce se desfășura la Palatul de Cultură din Ungheni, Republica Moldova, unde am fost premiată, a venit ca o încununare a unui an, 2023 plin cu manifestări culturale în țară și străinătate. Fiind în prejma Zilei Internaționale a Bibliotecilor Școlare, am gândit ca în drum spre frații moldoveni șă facem un popas cultural și la frații ardeleni care tocmai ce m-au invitat la inaugurarea unei Bibliotecii. Spuneam doar că nimic nu este întâmplător ! Cu sprijinul managerului Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea, conf. univ. dr. Remus Grigorescu, am pregătit câteva colete cu cărți pentru Școala Jucu dar și pentru Biblioteca ''Mihail Sadoveanu'' din Strășeni, Republica Moldova. Revederea cu Mădălin Trohonel, acum directorul Școlii Gimnaziale “George Barițiu” de la Jucu de Sus, județul Cluj, a fost emoționantă. Manifestarea, a fost frumos și bine organizată, și s-a desfășurat astfel, după cum s-a consemnat și pe pagina de socializare... ’’Astăzi, de Ziua Internațională a Bibliotecilor Școlare, a fost inaugurată biblioteca Școlii Gimnaziale “George Barițiu”Jucu de Sus. Evenimentul a început cu o slujbă de sfințire oficiată de preoții Cercului Preoțesc Jucu. Au urmat luări de cuvânt din partea doamnelor inspector școlar Maria Pintea și Alexandra Maja, a domnului primar al comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, a doamnei director a Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” Cluj, Sorina Stanca, a doamnei Zenovia Zamfir, reprezentant al Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea, a domnului colonel Ovidiu Purdea Someș, doamna Prof. Rotar Adriana de la Liceul Tehnologic ,,Alexandru Borza” Cluj-Napoca și director al Școlii Postliceale Sanitare ,,Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca, domnul comandant al Unității 01489 Jucu, doamna director a Centrului de Abilitate și Reabilitare Jucu, Andra Bradea. Domnul director Trohonel Mădălin a subliniat în cuvântul de deschidere că această bibliotecă este rodul unui efort colectiv. În primul rând, a mulțumit pentru sprijinul necondiționat al domnului primar, care a făcut posibilă mobilarea și dotarea bibliotecii cu un bogat fond de carte. De asemenea, a adus mulțumiri cadrelor didactice, doamnei bibliotecar Rotar Cecilia, nou venită în echipa școlii, doamnei Maria Deiac de la Biblioteca Comunală Jucu, personalului nedidactic și elevilor, care au făcut posibilă amenajarea și organizarea acestei biblioteci.

Am avut bucuria de a asculta discursurile invitaților, care au adus cuvinte pline de înțelepciune și încurajare, subliniind importanța cărților și a cunoașterii în viața fiecărui elev.

A fost un moment deosebit, în care am sărbătorit nu doar inaugurarea bibliotecii noastre, ci și bucuria lecturii și a învățării, care ne unesc într-o comunitate dedicată educației. La final participanții au primit diplome din partea unității școlare.

Cu această ocazie, domnul director, Trohonel Mădălin a primit o diplomă de excelență din partea Ligii Scriitorilor Filiala Vâlcea, pentru întreaga activitate științifică desfășurată’’.

#ZiuaBibliotecilorȘcolare #CărțiPentruViitor #CunoaștereșiInovație #BibluotecascolaraJucu Cuvintele frumoase și alese, invitații domnului Mădălin Trohonel ne-au încântat. Trebuie să mărturisesc că am fost impresionată de tinerețea și priceperea colectivului de cadre didactice de la școală, că a fost o mare bucurie întâlnirea cu renumitul interpret de muzică populară Ovidiu Purdea Someș pe care îl admir pentru talentul și interpretarea frumoasă a cântecelor specifice zonei din care își trage seva, că domnul primar a dat valoare evenimentului prin alocuțiunea sa, că slujba oficiată a fost emoționantă. Felicitări și mult succes pe mai departe. Seara am ajuns la Mănăstirea Ilva Mare ! Aici, suntem întâmpinați întotdeauna, cu o ospitalitate rar întâlnită, de maica stareță Hristofora și de părintele Daniil, harnici și buni gospodari,  excelenți interlocutori pentru pelerinul avid de informație, având bogate cunoștințe de cultură generală și, desigur, devotați slujitori al sfântului altar.  Manifestarea dedicată poetei Ana Podaru, plecată prea devreme dintre noi, a reunit oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului. La evenimentul organizat de poetul, Victor Cobzar, care a impresionat prin alocuțiunea de la început ”Ea este astăzi printre noi/ Aud și cum respiră o Ană ce s-a logodit cu veșnicia…”, a poposit și o delegație de poeți români, membri ai Societății Apollon-România, în frunte cu președintele George Călin, Ambasador Cultural Convenţia ONU-Geneva . Maestru în Artă, domnul Victor Cobzar a invitat, la ’’clipa întru veșnicie’’ și pictori, actori, prieteni, iubitori de frumos, de cultură, de artă. Comemorarea celor decedați contribuie la dezvoltarea culturii recunoștinței și a comuniunii între generații. Veșnica lor pomenire din neam în neam înseamnă obligația noastră de a transmite generațiilor ce vor veni zestrea culturală moștenită de la înaintașii noștri dar îmbogățită cu propriile creații. Cuvinte frumoase, versuri alese, muzică și poezie au fost oferite din prea plinul inimilor celor prezenți. Fiecare invitat a rostit un gând, a recitat un vers, a transmis emoție, trăire, fiecare clipă a fost un spectacol de lumină, iubire, bucurie, comuniune.  Cu modestia specifică oamenilor valoroși, Victor Cobzar s-a dovedit a fi o gazdă minunată și un amfitrion desăvârșit. Slavă Domnului pentru astfel de evenimente ! Spre seară am revenit în țară și am făcut popas de suflet la Mănăstirea Râșca unde părintele stareț Gabriel ne-a întâmpinat cu multă bucurie. „Pusă subt o sprinceană de braniște, la marginea șesului, întemeiată de episcopul Macarie al Romanului în zilele lui Petru Rareș”, așa cum o descrie Alexandru Vlahuțǎ în peregrinǎrile sale prin munţii Sucevei, Mǎnǎstirea Râşca se înalţǎ seninǎ spre cer. Victorioasǎ în lupta cu timpul și vitregiile istorice, mănăstirea Râșca este ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, fǎcǎtorul de minuni. În tihna unei săli de mese împodobită cu o pictură frumoasă, vegheați de Maica Sfântă a tuturor, de Maica Domnului Hristos, am depănat amintiri cu părintele stareț Gabriel , care m-a impresionat prin blândețea și dulceața vorbelor sale.Dis de dimineață am plecat spre Iași. Un moment de rugăciune la Moaștele Cuvioasei Parascheva ne-a alungat toate grijile și problemele cotidiene. O zi frumoasă de toamnă cu raze de soare aurii, cu frunze ruginii , am petrecut în frumosul oraș al lui Eminescu. La final ne-am întâlnit cu părintele Dan Damaschin, ocrotitorul a mii de copii, pentru a face o mică donație . Locuri de poveste, oameni minunați am întâlnit în aceste popasuri culturale. Slavă Domnului !

  

Zenovia Zamfir

 

 

 

La margine de dor și de gândire, cu Gavril Moisa

 

Lumea este o realitate atât de complexă și inepuizabilă, încât fiecare om este chemat, prin darul primit la Botez, să scoată la iveală, puterile și frumusețile așezate în creație de către Dumnezeu. Se spune că la Botez are loc învierea firii noastre, mirungerea ei cu talanții Împărăției! Cel botezat primește în Taină experiența Apostolilor din ziua Învierii: Ați primit Duhul Sfânt, spune Sfântul Ambrozie neofi­ților, Duhul Înțelepciunii, Duhul Înțelegerii, Duhul Sfatului și al Puterii, Duhul Cunoștinței și al Evlaviei, Duhul Temerii de Cel Sfânt. Părintele Arsenie Boca precizează că la Botez primim ­Lumina cunoașterii lui Dumnezeu, Lumina cunoașterii lucrurilor și Lumina nezidită dumnezeiască, Lumină care se arată desăvârșit întru sfinți. Și tot la Taina Sfântului Botez sunt împărțiți talanții – unul primește cinci, altul doi, altul un singur talant, fiecare în funcție de chemarea sa față de rostul lumii, față de locul și timpul istoric în care a fost chemat la existență. Și cel cu un talant și cel cu cinci talanți au, fiecare în parte, toate înzestrările pentru realizarea rostului propriu în viață. Privind adesea în jurul nostru ne dăm seama de aceste adevăruri. Mare mi-a fost mirarea și bucuria când l-am cunoscut pe domnul Gavril Moisa. Încă de la început a demonstrat că Bunul Dumnezeu a fost darnic cu domnia sa, că harul revărsat asupra sa a fost materializat în zeci de cărți, că trudește cu multă dăruire pe Ogorul scrisului. Îmbinând armonios profesia cu darul scrisului a reușit să publice parte din creația sa, șă transmită iubitorilor de cultură, frumusețea cuvântului și bucuria cititului. Răsfoind biografia domnului Gavril Moisa vedem că vine dintr-o zonă binecuvântată de Dumnezeu. Este născut pe 06.12.1951, în localitatea Voivozi, din județul Bihor. Licențiat în științe militare.
    Absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare, București, Facultatea de Arme, specialitatea Artilerie și Rachete (1993).    
    Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România (2004), membru fondator și secretarul general al Ligii Scriitorilor Români (din 2006), vicepreședintele Cenaclului „Artur Silvestriˮ (2011) și al Cenaclului „Satiricon” (2013) din Cluj-Napoca.
    A obținut numeroase premii și diplome la concursuri de creație și festivaluri naționale și internaționale de poezie, literatură umoristică și epigramă.
    Din anul 1977, este cuprins în 15 antologii de versuri, peste 50 de antologii de epigramă și este inclus în 16 volume colective (la două fiind coautor).
    Semnează în diverse publicații de literatură, cultură, epigramă și sociale din țară, articole diverse, cronici literare, eseuri, epigrame etc.  Este Cetățean de Onoare al Comunei Popești, județul Bihor (2016).  Pseudonim literar: Gavril Voivozeanul. Deși este mai cunoscut pentru epigramă, un gen literar care nu este la îndemna oricui, domnul Gavril ne surprinde plăcut și cu poezie. Volumul Dincolo de timp , ne încântă cu poezii frumoase, cu gândurile și trăirile autorului, ajuns la vârsta maturității, cu versuri pline de iubire, cu anotimpuri și locuri de poveste. Sensibilitatea și talentul poetului ne arată că poezia sa vorbește despre iubire, umanitate, metamorfozând cel mai simplu poem într-un îndemn la introspecție interioară, un imbold la dialog, pace și toleranţă. "Poezia este o fereastră spre diversitatea uluitoare a omenirii", spunea Irina Bokova. Poezia domnului Gavril Moisa din acest volum este scurtă, dar bogată în emoții. Poetul concetrează și prelucrează în versurile sale lumi și universuri interioare și exterioare, le pune într-un anumit ritm, folosește cuvinte și metafore, dându-le înțelesuri mai înalte. Citind poeziile domnului Moisa, cunoscând complexitatea scrierilor sale de la epigramă la texte jurnalistice, gândurile m-au purtat spre cuvintele marelui filosof Aristotel, care ne spune  "Diferența dintre istorici și poeți nu constă din faptul că unii scriu proză , iar ceilalți versuri ... Cei dintâi descriu lucrurile care au fost , ceilalți faptele care pot deveni. Din această cauză , poezia este mult mai filozofică și mai importantă decât istoria , întrucât afirmațiile ei sunt de o natură mai curând universală , față de cele predilect singulare ale istoriei.” Fiecare poezie din acest volum are o semnificație și un timp anume, toate sunt scrise cu inima și cu speranța că vor fi pe placul cititorului.

Să fiu convins că n-o să îmi lipsești

Cu zâmbetul cu care îmi zâmbești

Să fiu convins că am să te găsesc

Și după ce am să mă risipesc,

Stea te-am făcut în orice anotimp

Iubita mea și dincolo de timp.

La margine de dor și de gândire

Reper să-mi fii și-n cealaltă trăire,... spune poetul în Dincolo de timp .

 

Poetul Gavril Moisa este vizionar permanent, un iubitor de oameni și de frumos, un făuritor de cuvinte alese, și cum spune William Hazlitt "Poezia este tot ce merită să ne amintim dintr-o viață."  A publicat peste 35 de cărți și cu siguranță nu se va opri aici.

 

 

Zenovia Zamfir