Pe aripi de poezie şi iubire pură

Pe aripi de poezie şi iubire pură

Frumuseţea naturii ce dansează de o parte şi de cealaltă a drumului în ritmul maşinii mă face să visez şi să-mi imaginezi mai mult sau chiar să-mi amintesc ceva asemănător acelui peisaj magnific, să confund poieniţa din marginea pădurii cu un colţ din grădina copilăriei.

Este începutul primăverii iar peisajele sunt pline de flori viu colorate, albastre ca cerul senin ce ne veghează din înaltul său, galbene ca razele soarelui, roşii , violete.Drumul spre Sighişoara ne oferă şansa de a ne bucura de locuri minunate, de munţi şi de păduri, de ape repezi şi cristaline, de România ''minunat de frumoasă''. Invitaţia Andradei de a fi împreună la ceas de sărbătoare, la lansarea cărţi ''Eu tind spre fericire'' este bine venită şi plină de emoţi.

Silvana Andrada Vasilescu, s-a născut la 15.02.1971 în Sighișoara judetul Mureș. A petrecut primii zece ani la Sighișoara, jud. Mureș unde a urmat școala cu limba de predare germană. A finalizat studiile liceale la Liceul German nr. 34 actual Colegiul German Ghoete din București, în anul 1989. Scrie de la 15 ani, publică prima poezie în 1992 într-un ziar local din Sighişoara, debutează în Confluențe Literare la 01.02.2016 cu poezia “Adoptă- mă pădure”. Începând din 25.03.2016 publică în Revista Radio metafora ''Visul românilor de pretutindeni'' Seattle,WA,U.S.A iar din 13 .06.2016 în ''Literatura de Azi'', revista Uniunii Scriitorilor din România.

''Poezia este arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor'', Arthur Shopenhauer .

La lansarea volumului ''Eu tind spre fericire'' , în Cetatea Sighişoarei s-au reunit scriitori şi oameni de cultură din toate colţurile ţării,muzica şi poezia s-au îmbinat armonios într-o zi de mare sărbătoare religioasă ''Floriile'' iar cuvintele frumoase şi alese au fost rostite de: Ioan Romeo Roşiianu- critic literar, scriitor şi jurnalist,poetul şi editorul George Terziu, Nicolae Băciuţ -Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş , Marian Stere, jurnalist la Societatea Română de Radiodifuziue, Gabriella Costescu de la Asociaţia Literară ''Creneluri Sighişorene'', Corina Ofelia Corpodean realizator de emisiuni şi moderator la Sebeş, Bărăscu Marian de ''la Rusidava Culturală ''Drăgăşani , Liliana Ghiţă Boian -poetă, Mariana Moga -poetă , Constantin Triţă - poet, Nicolae Nistor -poet, Daniela Stan -profesoară , Piroska Hana- poetă , Ana Drăghici- poetă, Andi Jugănaru – moderator , Ovidiu Mălâncăvrean , primar al Sighişoarei .

Despre Silvana Andrada Tcacenco şi poezia sa, criticul şi jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu ne spune...''Poeta scrie cu ușurintă despre orice, abordează elegant teme felurite și își aruncă singură mănușa cuvintelor, duelul imagistic fiind iminent, chiar și în pofida unor anumite stângăcii stilistice, în care se arată mai mult tributară emoției din timpul actului inspirativ creator…

Silvana Andrada iubește totul din jur în poezia sa, iarbă, copaci, nori, păsări etc, atenției și vigilenței nescăpându-i nimic.
Exact ca și bishnoi-știi ea găsește de cuviință să se risipească, să se dăruiască prin cuvânt și forța imaginii, un mai altfel de sacrificiu suprem, o lume interioară pusă la picioarele cititorului devenit complice al acestui proces inițiatic: „Uită-mă de poți vreodată,/Uită clipa singulară/De uitare vinovată,/Rătăcirea-mi ca povară” (Aceea care sunt), sau: „Într-o goană printre clipe/Amândoi în căutare,/ Recreându-ne aripe,/ Tu pe culmi iar eu pe mare” (Beatitudine), sau: „Sunt vulturii deja ascunși pe ale lumii stânci/iar lupii și-au săpat deja bârlogurile-adânci,/Nuferii albi se scutur` pe ape ce inundă,/Tăgada fericirii e lumea muribundă” (Timpul, părinte drag), sau: „Dac-aș fi pus în crengi, în ram, în frunze,/O parte doar din visele-mi difuze,/Prin rădăcină ele ar fi ajuns la porți,/La poarta dragilor mei morți” (Oameni și vise). ''

Poezia e bucuria de a dărui din preaplinul inimii. Poezia e dar din Dar,poezia e amestec de sentimente și emoții, poezia e culoare, copilărie, bucurie.

Zenovia Zamfir

Un patriarh hărăzit de Dumnezeu Justinian Marina

Un patriarh hărăzit de Dumnezeu

Justinian Marina

Bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor. Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: "Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). Sfântul Sinod a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A fost lăudat şi criticat în egală măsură, fiind văzut atât drept "Patriarhul Roşu", cât şi salvatorul Ortodoxiei. Cu priliejul comemorării a 40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.''Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioşi, un model luminos şi inspirator de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale'', a subliniat Preafericirea Sa.

''Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti'', a spus Preafericirea Sa.

... Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi primind la botez numele Ioan. S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată", ...Justinian Marina un Apostol al Bisericii şi al neamului românesc, text publicat de Gheorghe Vasilescu în Almanah Bisericesc, 2001.În anul 2009 cu sprijinul doamnei Liliana Frăţilă care a copilărit în '' curtea Patriarhiei'', tatăl sau a fost șoferul patriarhului, l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Vasilescu la Biblioteca Sfântului Sinod , înființată în anul 1958 de către Patriarhul Justinian Marina care i-a destinat ca spațiu de existență, fostul Palat al Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din București. 

Pentru că a fost mult timp în preajma patriarhului, însemnările sale publicate în Almanahul Bisericesc, pag. 46-60 sunt valoroase, sunt sincere și reale, cităm…''Cine l-a cunoscut, l-a văzut, a stat de vorbă cu el şi s-a bucurat de grija şi ocrotirea sa părintească nu poate uita niciodată privirea lui vie şi scrutătoare, ochii săi negri care îţi dădeau impresia că te citesc până în străfundurile gândurilor tale, ca laserul, dar şi zâmbetul său, râsul acela sănătos şi natural, molipsitor şi încurajator de părinte adevărat, luminat sufleteşte de dragostea pentru copiii şi fiii săi duhovniceşti. Despre acest patriarh providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie, pe măsură ce timpul va da un nou şi tot mai bogat sens şi valoare operei sale fără egal în istoria Bisericii noastre, cu atât mai mult cu cât contextul istoric şi politic în care a activat nu a fost favorabil unei desfăşurări normale a vieţii bisericeşti. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri…

La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “...s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare)''.

Una dintre cele mai mari realizari ale '' Vrednicului de pomenire- Patriarhul Justinian Marina'' ce se înscrie la loc de cinste în cununa împlinirilor arhieriei sale, este Canonizarea unor sfinţi români .
...''După lucrări pregătitoare, desfăşurate cu implicarea directă a Patriarhului Justinian, constând din studierea amănunţită a propunerilor de canonizare, întocmirea tomosurilor sinodale şi stabilirea rânduielilor tipiconale, Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât canonizarea unor mucenici, mărturisitori şi cuvioşi români, precum şi generalizarea în întreaga Biserică a cultului unor sfinţi care s-au bucurat până atunci de cinstire locală. Apoi, în perioada 10-23 octombrie 1955, în cadrul marilor serbări religioase dedicate aniversării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, la care au participat şi delegaţi ai unor Biserici ortodoxe surori, a avut loc proclamarea solemnă a sfinţilor români canonizaţi prin hotărârea sinodală din 1950: Sf. Ierarh Calinic de Cernica (11 aprilie), Sf. Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei (24 aprilie), Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Mucenicul Oprea din Sălişte (21 octombrie). Un an mai târziu, în 1956, s-a procedat şi la canonizarea solemnă a Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie). Tot acum s-a proclamat şi generalizarea în întreaga Biserică Ortodoxă Română a cultului Sf. Mucenic Ioan Valahul, de neam român, canonizat de Patriarhia Ecumenică încă din anul 1662, de la sfârşitul său martiric, şi înscris în calendar la 12 mai, precum şi a cultului unor sfinţi de neam străin, cu cinstire locală şi cu moaşte în ţara noastră: Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 octombrie), Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7 decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de le Bistriţa-Vâlcea (20 noiembrie), Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Bucureşti (27 octombrie) şi Sf. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie). Actul proclamării solemne a canonizării unor sfinţi români şi generalizarea cultului sfinţilor cu cinstire locală, pe care l-a săvârşit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1955 şi 1956, la iniţiativa Patriarhului Justinian, a avut un puternic ecou în conştiinţa credincioşilor şi a înviorat evlavia străbună. A fost un prilej de rară bucurie duhovnicească pentru credincioşi ortodocşi români să-i vadă preţuiţi de Biserică pe cei din neamul lor care s-au învrednicit de cinstea cea mare a sfinţeniei. ...'' Gheorghe Vasilescu – Almanah Bisericesc.

În cadrul Simpozionului Naţional „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și apărător al Bisericii strămoșești”, desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului în data de 22 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie , în cuvântul de binecuvântare intitulat Justinian Marina – patriarhul providenţial al Bisericii noastre, a subliniat că ...''Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii în vremuri tulburi. ..Confruntat cu presiunile politice tot mai intense, Patriarhul Justinian a reuşit să administreze cu multă inteligenţă Biserica noastră strămoşească, astfel încât să nu fie subjugată cu totul autorităţii comuniste. A iubit neamul românesc şi Biserica Ortodoxă, apărându-le deopotrivă''.Medicul George Stan, care i-a fost aproape Patriarhului Justinian Marina în multe clipe, îşi aminteşte că Patriarhul obişnuia să-i povestească "lucruri foarte interesante despre Biserica şi neamul nostru". Într-o zi, impresionat de cele auzite, medicul i-a spus:"Prea Fericirea Voastră, eu cred că ar fi nemaipomenit să scrieţi tot ceea ce îmi povestiţi mie, pentru că multă lume ar dori să ştie ceea ce îmi spuneţi mie. Atunci, s-a oprit din mers şi mi-a zis plin de tristeţe: "Doctore, dacă nu poţi să spui tot ceea ce ştii, mai bine nu scrii. Dumneata ştii bine că ceea ce-ţi spun eu nu poate fi publicat din cauza cenzurii". În toamna anului 2010, la Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc îmi spunea despre Patriarhul Justinian Marina că:..'' a fost cel mai tânăr, cel mai longeviv şi hărăzit de Dumnezeu să conducă Biserica Ortodoxă Română în acele vremuri grele''.Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ  ”Apostolat social” (București 1948-1976) cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale. S-au editat noi periodice bisericești ori și-au continuat apariția cele vechi: ”Biserica Ortodoxă   Română” , ”Ortodoxia”, ”Studii Teologice” , ”Glasul Bisericii” , ”Mitropolia Moldovei și Sucevei” , ”Mitropolia Ardealului” , ”Mitropolia Olteniei” , ”Mitropolia Banatului” și o serie de periodice editate de comunitățile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat ”Biblia sinodală”, în două ediții (1968 și 1975), ”Noul Testament”, toate cărțile de cult, fiecare în mai multe ediții, aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic superior și seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, scrise de ierarhi, preoți și profesori de teologie, și teze de doctorat.

În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 de biserici, dintre care 999 au fost monumente istorice, iar dintre acestea 128 au fost mănăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite, care au fost împodobite cu picturi, în alte 271 de biserici, pictura a fost restaurată.Despre viaţa şi activitatea sa pe “ogorul Domnului'' se va mai scrie multă vreme, astăzi în satul natal al părintelui Patriarh se ridică mândră în soare spre Slava lui Dumnezeu , mănăstirea Sfântul Mc. Gheorghe – Suieşti , întru pomenirea sa veşnică, ca loc de nevoinţă şi folos duhovnicesc al vieţuitorilor .Decizia de înfiinţare a mănăstiri în satul Suești, din comuna Stănești, unde, la 22 februarie 1901, s-a născut Patriarhul Justinian Marina, a fost luată în toamna anului 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Patriarhul Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: "M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea". Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris:

"Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât,
pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut,
rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu".

Prin ceea ce a realizat ca ''Apostol al neamului românesc'' , Patriarhul Justinian rămâne un vrednic model, un chip luminos.

Zenovia Zamfir

Suntem călători în viața noastră şi în viața altora Bartolomeu Anania

Suntem călători în viața noastră şi în viața altora

Bartolomeu Anania

Oamenii vin şi pleacă, la fel ca anotimpurile,oamenii vin şi pleacă din viaţa nostră poate prea devreme iar uneori dispar într-o călătorie atât de lungă că nu mai au  timp să se întoarcă. Suntem cu toţii mereu călători.  În această viaţă, pe acest pământ, în viaţa celor ce ne-au cunoscut , în timpul ce l-am petrecut. Cu cât călătoreşti mai mult,pe pământ, în vis, în gând , cu atât cunoşti mai mulţi oameni, locuri, suntem într-un tren al vieţii în care alegem să rămânem la locul nostru sau alegem să ne plimbăm şi să cunoaştem şi alţi călători. Şi toate acestea ne fac să privim la rădăcinile noastre, la ceea ce ne susţine în cursul vieţii pentru a creşte spre înalt şi a aduce rod. Rădăcinile.''Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăţi, fără să-ţi aduci aminte că ai un părinte care te aşteaptă cu braţele deschise'', Mitropolit Bartolomeu Anania. A rânduit Bunul Dumnezeu să copilăresc pe Valea Cernei cu apa limpede şi sclipitoare în razele soarelui de vară, la sat , ''acolo unde s-a născut veşnicia'', cum spunea Lucian Blaga, acolo unde şi-au purtat paşii, visele ''Apostolul neamului românesc'' Patriarhul Justinian Marina şi mai la deal ,'' Leul Ardealului'' Mitropolitul Bartolomeu Anania. Se cuvine, să călătorim '' prin viaţa '' şi activitatea ''pe ogorul Domnului'', pentru a le cinsti memoria şi a păstra vie amintirea. Bartolomeu Anania, pe numele de botez Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea Glavile, județul Vâlcea. A intrat în monahism la 2 februarie 1942, la Mănăstire Antim din București, primind numele Bartolomeu. Decizia de a intra în monahism, la vârsta de 21 de ani, a luat-o într-o singură zi şi fără prea multe frământări, așa cum mărturisea mult mai târziu înaltul ierarh într-un interviu. Ascensiunea sa pe treptele ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române nu a fost deloc uşoară în acele vremuri tulburi.La 25 martie 2006, în ziua Bunei Vestiri, la Cluj-Napoca, în cadrul unei ceremonii la care a participat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Bartolomeu Anania, a fost înscăunat Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului . Întâlnirea providenţială cu Patriarhul Justinian Marina, mai întâi la mănăstirea Bistriţa şi apoi la Palatul Patriarhal din Bucureşti a avut un rol important în destinul marelui ierarh. Viaţa i-a purtat paşii peste tot în lume, mult prea departe de locurile natale pe care le-a păstrat cu sfinţenie în suflet şi în gând.Spre iarna vietii şi-a găsit liniştea la mănăstirea Nicula.

La câţiva kilometri de Cluj-Napoca, se înalţă mândra Mănăstire Nicula, unde vin oamenii cu zecile de mii să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În acest loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, Bartolomeu Anania, şi-a construit a doua casă. În acest colţ de rai a tradus versiunea sa din Biblie, şi-a scris memoriile, şi-a primit oaspeţii de soi, şi-a pregătit predicile ascultând muzica lui Bach cu volumul la maximum. Colinda adesea pe potecile din pădure, însoţit de Bârsan, câinele său credincios pentru a-şi alina dorul de locurile natale, pentru a-şi limpezi gândurile, pentru a trăi miracolul naturii în fiecare anotimp.

În primăvara anului 2017, Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, împreună cu Duicu Justin – primarul comunei Glăvile, Maria Catană – Biblioteca Publică Glăvile şi preot Dumitru Popa am organizat pelerinajul ''Pe urmele marilor ierarhi vâlceni la Cluj – Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul”. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde îşi dorme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere , la ora 13,30 grupul însoţit de Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuţ Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca .În timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ''pe ogorul Domnului''. A urmat turul muzeului , maica Gabriela ne- a mărturisit că: '' Iniţiativa Mitropoliei Clujului de reorganizare a muzeului de artă religioasă într-o formulă modernă, profund ştiinţifică, de tezaurizare a unor valori artistice şi istorice, sau de valoare documentară, o datorăm vrednicului de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, preluată cu entuziasm de I.P.S. Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit Ortodox al Clujului, care s-a angajat cu fermitate şi dăruire, sporind şi împlinind moştenirea iluştrilor săi înaintaşi''. Pelerinajul a continuat cu vizitarea mănăstiri Floreşti-Tăuţi din Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului . "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu Harul Sfântului Duh, Treimea cea Deofiinţă şi nedespărţită, ziditu-s-a această sfântă biserică a mănăstirii, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", din Tăuţi-Floreşti... între anii 1994-2010..." Împreună cu obştea, maica stareţă Teodora a realizat aici ''o

scânteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului''. Spre seară, membri delegaţiei au ajuns la mănăstirea Nicula.Maica Galineea, şi- a întâmpinat oaspeţii vizibil emoţionată pe prispa ''Casei Înaltului''. Considerată ''Îngerul pazitor'' al marelui ierarh, i-a stat alături mitropolitului Bartolomeu aproape 25 de ani, din perioada când acesta s-a retras la Mănăstirea Văratec, până când starea de sănătatea i s-a degradat şi a necesitat o îngrijire medicală mai atentă.Prima impresie pe care i-a făcut-o Bartolomeu Anania,arhimandrit pe atunci, nu a fost favorabilă. "La început când l-am văzut nu mi-a plăcut. Ţin minte că şi mâncarea i-o duceam în grabă şi plecam. A venit la mine şi mi-a zis:'' Văd că nu eşti proastă, cred că o să ne înţelegem",mărturisea măicuţa într un interviu. "Părea mai aspru, dar nu era rău la suflet”, povesteşte zâmbind enigmatic.

Maica Galineea, spune că părintele era o fire matinală, iubea muzica şi liniştea.

Se trezea câteodată pe la 4,00 dimineaţa şi lucra până la micul dejun pe care îl servea la ora 8,00 iar apoi „se repezea la birou“. Când făcea pauze, fie se plimba prin cerdac sau prin împrejurimi cu Bârsan,câinele său, fie asculta muzică.Vorbea cu nostalgie despre locurile natale,adesea o ruga pe maica Galineea să pregătească preparate culinare ca în Oltenia lui dragă, ''o fiertură'', adică ciorbă , ''un ostropel'', friptură de pui cu usturoi... Era foarte trist când îşi amintea de părinţi săi, mai ales de mama care plecase la ceruri în perioada când el şi Dumitru fratele se aflau în temniţă la Aiud. Multe şi frumoase sunt amintirile măicuţei, iar râsul său cristalin răsună în locul din casă cel mai iubit de Mitropolitul Bartolomeu Anania, biblioteca.

Împreună am depănat amintiri, am vizitat casa marelui ierarh vâlcean , am trăit clipa de bucurie în comuniune cu Dumnezeu .

A doua zi, însoţiţi de părintele Pantelimon am vizitat noua biserică a Mănăstirii Nicula , a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 aprilie 2001, în prezenţa I.P.S. Bartolomeu Anania şi a numeroase oficialităţi.Călătoria s-a îcheiat la mănăstirea Râmeţ considerată ''Grădina Raiului'' în Apuseni, a cărei istorie se pierde în negura vremurilor.Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române şi a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit "Leul Ardealului" pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe.

Zenovia Zamfir

IUBIREA DE APROAPELE MEU

IUBIREA DE APROAPELE MEU

''În vremea aceea s-a apropiat un învățător de lege și,ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învățătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprind toată legea și proorocii. (Porunca cea mai mare din lege)'' Matei 22, 35-46. ...Dacă omul iubește, cu toată inima sa, cu tot sufletul său, cu tot cugetul său, realități mărginite și trecătoare, schimbătoare și coruptibile, sufletul lui se oprește la aceste realități și pierde libertatea sau dorința vie de a căuta și de a primi viața și iubirea veșnică a lui Dumnezeu. Însă dacă omul iubește pe Dumnezeu Cel nemărginit și veșnic, atunci inima, sufletul și cugetul său se deschid spre infinitatea și eternitatea iubirii lui Dumnezeu, spre bucuria nemărginită și veșnică pe care Dumnezeu o dăruiește celor ce-L iubesc pe El. Deci, numai pe Dumnezeu trebuie să-L iubim ca fiind suprema realitate și valoare, deoarece numai El este Creatorul și Mântuitorul lumii, dătătorul și împlinirea a toată existența creată.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Ziarul Lumina

Miercuri, 1 septembrie 2010

Iubirea este o taină pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfă fără iubire și iubire fără jertfă. Iubirea poate învinge orice! ''A iubi este însăși esența vieții. Este una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană. Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea unește la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenței'', Dumitru Stăniloaie. Iubirea înseamnă lacrimi, suferință, părere de rău. Iubirea înseamnă a te gândi, a te implica, a trăi, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mângâia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Mulți sunt de acord ca iubirea adevărată e minunată și se întreabă cum să ajungă la ea. Ea este deja în noi, nu există nici o rețetă magică a iubirii pure. Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea și Grația Divină ne vor conduce cu siguranță acolo unde dorim, dar trebuie să dorim asta din toată inima , din tot cugetul și din tot sufletul nostru. Iubirea este o emoție, un sentiment de afecțiune puternică, născut din înrudire, admirație, bunăvoință, respect, compasiune, tandrețe, interese comune, în general din emoții pozitive, Herbert Harris.''De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și toate tainele le-aș cunoaște, și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește... Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea ''(I Cor. 13, 1-3, 13). ''Dragostea nu este ceva în afară de Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste'' (1 Ioan 4, 8, 16) . Adevărata iubire nu cere nici un efort. Ea se manifestă singură, liber, firesc și necesar. Omul nici nu trebuie să știe că iubește.Iubirea trebuie să fie starea firească a existenței lui. Iubirea adevărată se bazează pe principiile Bibliei, care au trecut proba timpului.''Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toata inima ta,cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și din toată puterea ta. Iar a doua este la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți ''(Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31). Fiind indisolubil legate, dragostea de Dumnezeu și cea de aproapele se pun în evidență reciproc. Prin dragostea de aproapele se arată dragostea de Dumnezeu, acestea nu cresc una fără alta ci se autentifică una pe alta. Aproapele este piatra de încercare a virtuților noastre Dumnezeu este iubire. Când facem loc iubirii în sufletul nostru,practic îi facem loc lui Dumnezeu însuși. Iubirea, nu știe ce înseamnă interesul. De aceea Pavel ne povățuiește: ''Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt ''(I Corinteni 10, 24). Iubirea nu știe ce înseamnă nici invidia, căci cine iubește cu adevărat consideră binele aproapelui ca pe al său.A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei la sat,acolo unde s-a născut veșnicia cum bine spunea Lucian Blaga,am copilărit pe un deal împodobit cu viță de vie, străjuit de păduri și lanuri de grâu, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu cu oameni harnici și gospodari. Cândva, pe la începutul secolului XX, pe aceleași meleaguri cu doine și legende, a văzut lumina zilei preotul Ioana Marina cel ce avea să devină Patriarhul Justinian Marina, întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la data de 6 iunie 1948. Satul nostru românesc a tezaurizat o mulțime de valori spirituale, morale și culturale.Satul a fost și este izvor de înțelepciune, de artă, de energie,în sat s-au cristalizat forme și expresii de viață ale neamului acesta, care a fost un neam de țărani. Străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne zboară fără încetare spre locul unde ne-am născut. Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii. Acolo în satul meu natal Cioponești, comuna Stănești, alături de frați, verișori,prieteni și prietene am învățat de la părinți și apoi de la dascălii noștri dragi, tot ce este necesar pentru a deveni oameni, de a fi sprijin pentru familie și semeni, dragostea pentru Dumnezeu și aproapele meu, dragostea pentru natură și tot ceea ce ne înconjoară. Am avut privilegiul să respir în casa părinților mei duhul unui creștinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu și aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moștenit de la bunicii, moșii și strămoșii mei, vrednici slujitori ai Bisericii și ai țării, pomeniți întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios și patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată. ...mărturisea Patriarhul Justinian Marina. Pornind de la învățăturile biblice, de la educația primită în casa părintească am încercat mereu să fiu alături de semenii mei,uneori cu gânduri iar de cele mai multe ori cu fapta. În anul 2013,împreună cu prieteni și colegii mei de la Societatea Culturală ''Anton Pann'' Vâlcea, colegele de la Biblioteca Județeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, cu sprijinul Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului, Vâlcea am organizat o acțiunesocial culturală la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Măciuca.A fost primul pas, am înțeles că se poate și trebuie.Bătrâni sau bolnavi, copii abandonați, frumoși sau urâți, naivi sau deștepți, în fața lui Dumnezeu cu toți suntem fii săi. Ne-am propus atunci să demarăm un proiect intitulat ''Iubirea de aproapele meu'', iar în fiecare lună să vizităm câte un Centru Social din județ să aducem un strop de bucurie semenilor noștri, să dăruim din prea mult sau prea puțin, un zâmbet, un gând frumos, un cântec, o poezie. La începutul anului 2014, ni s-au alăturat membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe Vâlcea, ale Asociației Zâmbete Colorate.Mediatizarea proiectului a adus în jurul nostru mulți oameni de bine, preoți, rude, prieteni, vâlceni care auzind la radio sau la televizor ni s-au alăturat. Tuturor și fiecăruia în parte le mulțumesc personal dar și în numele prietenilor din Centrele Sociale care cunosc modul în care suntem sprijiniți.Povestea fiecărei persoane asistate poate fi subiectul unei cărți, al unui film.Dăruind, vei dobândi negreșit fericire, împlinire din zâmbetul celui care a primit de la tine ceea ce avea nevoie. Nu dăruiți pentru a primi, nu dăruiți dacă nu simțiți, nu dăruiți dacă doriți recunoaștere, pentru că ea, de multe ori, nu poate veni.Dăruiți doar atunci când simțiți, dăruiți din puținul vostru un zâmbet, o clipă de alinare, o clipă ce poate schimba viața unui om! A-ți manifesta iubirea duhovnicească față de aproapele este semnul înnoirii sufletului prin Sfântul Duh. ''Desăvârșirea creștină stă în iubirea de aproapele, iar desăvârșita iubire de aproapele stă în iubirea de Dumnezeu. Creșterea în iubirea de Dumnezeu este nesfârșită, pentru că Dumnezeu este iubire'' (I Ioan 4, 16). De marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, spunea: ''Nădejdea noastră trebuie să fie întotdeauna către Maica Domnului. Ea este ocrotitoarea mamelor, pentru că a fost mamă;este ocrotitoarea copiilor pentru că a avut Prunc pe Domnul nostru Iisus Hristos; este ocrotitoarea monahilor și a monahiilor pentru că viața ei a fost petrecută în feciorie, așa cum făgăduiesc să trăiască monahii și monahiile; este ocrotitoarea familiilor creștine; este ocrotitoarea celor care călătoresc pe ape; este ocrotitoarea întregului neam omenesc. Se cuvine, dar, ca întot-deauna să avem nădejde când ne rugăm la Maica Domnului''.

Text publicat in cartea'' Iubirea de aproapele meu'',2015

Zenovia Zamfir

Întru bucurie şi comuniune Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul

Întru bucurie şi comuniune

Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul

Bucuria regăsiri şi trăiri credinţei strămoşeşti, a spiritualităţi şi a identităţi româneşti , a întăriri în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşteri trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor. Sfântul Apostol Pavel, îndeamnă zicând: "Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). S-a vorbit și s-a scris mult despre fericitul întru pomenire Patriarh Justinian Marina în anul când Sfântul Sinod a declarat ''Anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi Patriarhia Română''. Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. Cu priliejul comemorării a 40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.

''Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti'', a spus Preafericirea Sa. ...

Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în înplinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată".
Patriarhul Justinian s-a mutat din lumea aceasta cu credinţa că şi-a făcut deplin datoria către obştea dreptcredincioasă încredinţată lui spre păstorire şi către poporul din care a făcut parte, către lumea însetată de dreptate şi pace şi către omul în suferinţă. Trecerea timpului ni-l descoperă parcă şi mai mare, iar înfăptuirile sale în slujba Bisericii şi neamului nostru ne cheamă să ni-l amintim mereu cu respect şi recunoştinţă. Înnconjurat de nimbul înfăptuirilor sale, chipul Patriarhului Justinian s-a aşezat în panteonul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi numele lui va fi pomenit din neam în neam.Gheorghe Vasilescu,Almanahul Bisericesc 2001, pag. 62-88.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române,a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit "Leul Ardealului" pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Bartolomeu Anania, s-a născut în 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu.

El a urmat şcoala primară din localitatea natală, după care a fost înscris la Seminarul "Central" din Bucureşti. În anul 1943 a absolvit Liceul "Mihai Viteazul" din Bucureşti, obţinând diploma de Bacalaureat.Valeriu Anania a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj, între 1944 şi 1946, pe care nu le-a terminat, dar şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Academiilor Teologice din Cluj şi Sibiu, fiind licenţiat la Sibiu în 1948.Pe lângă calitatea de înalt ierarh ortodox, Bartolomeu Anania adesfăşurat o amplă activitate de scriitor şi traducător, primind în anul 1982 premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor dinRomânia.De-a lungul anilor, a fost cinstit cu o serie depremii şi medalii culturale printre care se numără premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul "Greul pământului" (1982), premiul pentru "Opera omnia",al Uniunii Scriitorilor Cluj (2001).Bartolomeu a primit numeroase distincţii şi medalii, printre care diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia (2000), dar şi medalia jubiliară "Mihai Eminescu" şi Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce (2000) din partea Preşedinţiei României, Crucea Patriarhală - Bucureşti,Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei.Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a tradus Biblia - o muncă de Sisif, care a durat peste zece ani şi care afost tipărită în anul 2001, şi-a scris "Memoriile", în 2008,considerate literatură pură, a publicat poezii, volume de proză şi piese de teatru, a scris sute de Pastorale şi predici, pentru credincioşii pe care i-a păstorit.

Întâlnirea,prietenia, respectul, dintre cei doi ierahi vâlceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul a stat sub semnul unei tainice lucrări a lui Dumnezeu. Joi 7 iunie 2017, împreună cu o delegaţie de vâlceni: Duicu Justin -primarul comunei Glăvile, Maria Catană-Biblioteca Publică Glăvile şi preot Dumitru Popa am onorat invitaţia de a păşi ''pe urmele marilor ierarhi vâlceni la Cluj -Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde îşi doarme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere , la ora 13,30 grupul însoţit de Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuţ Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca .În timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ''pe ogorul Domnului''.Delegaţia vâlceană a continuat pelerinajul cu o vizită la Muzeul Mitropoliei.În prezentarea sa,maica Gabriela subliniează '' Iniţiativa Mitropoliei Clujului de reorganizare a muzeului de artă religioasă într-o formulă modernă, profund ştiinţifică, de tezaurizare a unor valori artistice şi istorice, sau de valoare documentară, o datorăm vrednicului de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, preluată cu entuziasm de I.P.S. Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit Ortodox al Clujului, care s-a angajat cu fermitate şi dăruire, sporind şi împlinind moştenirea iluştrilor săi înaintaşi''. A urmat vizita la Mănăstirea ''Acoperământul Maicii Domnului'' de la Florești. Vrednicul de pomenire, IPS Bartolomeu, în data de 19 noiembrie 1994 a sfințit aceast loc cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, să fie mănăstire de maici, atunci a început totul . Împreună cu obştea, maica stareţă Teodora a realizat aici ''o scînteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului''. Spre seară, membri delegaţiei poposesc la mănăstirea Nicula, un loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, unde Bartolomeu Anania,şi-a găsit a doua casă.''Locuinţa are o arhitectură asemănătoare cu cea din Oltenia.Şi-a construit o reşedinţă unde şi-a lăsat toate lucrurile pe care le considera de valoare: biblioteca, obiectele personale, arhiva literară şi arhiva biblică. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a predicat''...spune într-un inerviu Bogdan Ivanov. Tot aici se află icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care a fost pictată în 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit unui proces-verbal, scris de câțiva militari austrieci din acea perioadă, icoana Maicii Domnului a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie și 12 martie 1699, iar Mănăstirea Nicula a devenit, ulterior, loc de pelerinaj. Icoana este apreciată și în lumea romano-catolică. Maica Galineea '' Îngerul păzitor'' al mitropolitului ,întâmpină cu multă bucurie şi emoţie grupul de vâlceni. Cu voce dulce şi suavă povesteşte amintiri despre vrednicul de pomenire Mitropolitul Barolomeu Anania.'' Cum intri în casă, primul lucru care- ţi ia ochii este peretele din faţă: mare, parcă aurit, plin de cruci. Zidul leagă parterul de etaj şi, când te aştepţi mai puţin, partea din centru se deschide spre o mică încăpere transformată în altar...în acea capelă pitită în perete au rămas, aşa cum le-a lăsat Anania, cărţi de rugăciuni bine frunzărite, potire care nici n-au fost folosite, haine de slujbă, dar şi macheta unei biserici făcute doar din chibrituri de fratele său, Dumitru Anania. Este macheta bisericii din satul lor natal, Glăvile, din judeţul Vâlcea'', scria Florina Pop , într-un cotidian clujan. A doua zi, însoţiţi de părintele Pantelimon vizitează noua biserică a Manastirii Nicula , a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 aprilie 2001, în prezenţa I.P.S. Bartolomeu Anania şi a numeroase oficialităţi.Călătoria s-a încheiat la mănăstirea Râmeţ considerată Grădina raiului în Apuseni, a cărei istorie se pierde în negura vremurilor. Cuvine-se cu adevărat să mulţumim Bunului Dumnezeu că suntem urmaşi unor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, că putem păşi cu mare evlavie pe urmele unui Patriarh la Stăneşti şi ale unui Mitropolit la Glăvile.

Zenovia Zamfir

Valori Patrimoniale Vâlcene “Casa Cărţi” din Râmnicu Vâlcea

Valori Patrimoniale Vâlcene

“Casa Cărţi” din Râmnicu Vâlcea 

 

În evoluţia societăţii româneşti , tiparul şi cartea au avut un rol esenţial , reprezentând factori activi ai afirmării şi menţinerii unităţii spirituale a poporului român şi contribuind la realizarea marilor acte istorice naţionale.

La început era Cuvântul [logos], şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Ioan 1:1-3. După denumirea din dicţionar, biblioteca poate fi: dulap sau mobilă specială cu rafturi de ţinut cărţi. Încăpere, sală în care se păstrează şi se citesc cărţile. Colecţie de cărţi, periodice, foi volante, imprimate, instituţie care colecţionează cărţi, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziţia cititorilor. Cu trecerea timpului, biblioteca a devenit locul unde cuvântul scris este căutat şi studiat . În Vâlcea străbună , legendele se îmbină armonios cu istoria locului ,în mănăstiri şi schituri se înalţă imnuri de slavă Bunului Dumnezeu , oamenii de seamă sfinţesc timpul şi locurile , aici cultura şi spiritualitatea îşi au rădăcini adânci în inimile vâlcenilor şi nu numai , aici cărţile au o casă a lor- Biblioteca Judeţeană”Antim Ivireanul”. Când şi cum a apărut “Casa Cărţii” din Râmnicu Vâlcea?

La jumatatea veacului al XIX-lea , încep să funcţioneze primele biblioteci publice, destinate diferitelor categorii de utilizatori. Originile acestor instituţii de cultură sunt strâns legate de numele lui Petrache Poenaru , personalitate naţionala marcantă , născut în localitatea vâlceană Beneşti ( azi , oraşul Bălceşti ) . În 1838, în calitate de director general al Şcolilor din Ţara Românească înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia. Cărţile şi manualele tipărite la tipografia achiziţionată din Franţa , la insistenţele sale , vor ajunge în multe localităţi . Bibliotecile unor instituţii de învăţământ din Vâlcea au stat la baza înfiinţării Bibliotecii Judeţene. Petrache Poenaru a fost un vizionar , având o contribuţie majoră în domeniul ştiinţei şi educaţiei , moştenirea sa dăinuind peste veacuri.Istoria bibliotecii vâlcene , ca instituţie culturală de sine stătătoare , are rădăcini şi ramificaţii mult mai vechi, mai profunde. Ne gândim la impresionantele colecţii de carte care au fost opera unor personalităţi cărturăreşti , de la voevozi la ierarhi şi alţi oameni aplecaţi spre iluminare culturală şi care , de cele mai multe ori şi-au găsit sălaş prin mănăstiri sau pe la conacele boiereşti de pe cuprinsul judeţului Vâlcea.

Pe teritoriul judeţului Vâlcea , primele biblioteci au fost constituite în jurul mănăstirilor :Cozia , Govora , Bistriţa , Mănăstirea Dintr-un Lemn, Horezu şi , nu în ultimul rând , la Centrul Episcopal din Râmnicu Vâlcea. Prima bibliotecă publică din Râmnicu Vâlcea a fost înfiinţată la 1 noiembrie 1950 , cu titulatura Biblioteca Centrală Regional , “ ca for coordinator al bibliotecilor locale şi cel mai important depozit de carte şi periodice din această zonă”. Sediul iniţial a fost în clădirea fostului Parchet al Râmnicului, bibliotecar- şef era prof. Eugen Ciorăscu. La 1 iulie 1952 , instituţia şi-a schimbat statutul , devenind Biblioteca Centrală Raională Râmnicu Vâlcea.La 17 iulie 1955 , biblioteca a fost transferată în actualul Palat al Justiţiei , fost Palat al Culturii. Urmează:

-1 februarie 1968 , a devenit Biblioteca Municipală

-4 martie 1974 , s-a transformat în Biblioteca Judeţeană

-8 noiembrie 1991 , i s-a atribuit numele “ Antim Ivireanul”

Din 22 iunie 2004 , Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea beneficiează de un sediu propriu , pe strada Carol I , nr. 26 .

Parte din aceste date sunt preluate din “File de monografie” , Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”.

Spaţiu de coeziune socială şi convivialitate, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Valcea se află în vecinătatea Muzeului de Istorie şi a Muzeului de Artă “Casa Simian”. Clădirea modernă şi primitoare se remarcă printr-o arhitectură unică şi o cupolă-vitraliu aparţinând artistului plastic vâlcean Gheorghe Dican.

Biblioteca asigură un mediu de învăţare pentru toate vârstele, printr-o ofertă de educaţie continuă şi prin realizarea unei atmosfere confortabile de studiu.

Dispune de peste 400.000 de volume de ştiinţă, artă, critică, beletristic ş.a., precum şi de colecţii enciclopedice reprezentative de cărţi, periodice, documente grafice şi audio-vizuale, purtătoare de informaţii româneşti şi străine. Despre importanţa cărţii şi a bibliotecii , Sfântul “Antim Ivireanul” spunea:

“ Câte cărţi am lăsat în vivlioteca noastră , atât greceşti cât şi rumâneşti , după cum scriu în catastihul besericii , las cu blestem să nu îndrăsnească să ia cineva vreuna să o înstreineze. Iară de va trebui cuiva să ia vreuna , au să cetească pre dânsa , au să o scrie , au să caute ceva într-însa , fără răvaş iscălit de la cela ce o cere cu făgăduială cum că o va trimite înapoi şi cu vreme hotărâtă , să nu să dea. Şi să poarte grijă să o ceară . Antim Ivireanul – Aşezământul Mănăstirii Antim.

La ora actuală Biblioteca Judeţeană Vâlceană îşi aşteaptă cititori , scriitori , oaspeţi de pretutindeni într-un spaţiu frumos amenajat.

Zenovia Zamfir