Crucea Părintelui Iov Pătraşcu

Crucea Părintelui Iov Pătraşcu 

Uneori suntem prea grăbiţi, suntem prea stresaţi pentru un răsărit de soare, un zâmbet de copil, pentru a privi în jurul nostru câtă frumuseţe ne-a dăruit Bunul Dumnezeu. Alteori, copleşiţi de problemele personale uităm că lângă noi sunt mulţi semeni aflaţi în mare suferinţă. Pornind de la preceptele biblice „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” ( Mt. 22, 39) şi “Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36-37), împreună cu prietenii, prietenele, colegele de la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, Societatea Culturală “Anton Pann” şi Liga Femeilor Creştin Ortodoxe -Filiala Vâlcea, am gândit un proiect care să ne permită ca „din puţinul nostru” să dăruim şi celor care au nevoie pe lângă „o bucată de pâine şi o strachină de mâncare”, de o vorbă bună, o rugăciune, un cântec, o poezie. Sub genericul „Iubirea de aproapele meu”, am pornit prin Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Socială din Vâlcea: Măciuca, Bistriţa, Lungeşti, Zătreni, Milcoiu. Întâlnirile au fost frumoase şi emoţionante. La Centrul de la Zătreni l-am întâlnit pe părintele Iov Pătraşcu care are o impresionantă poveste de viaţă. Ilie Pătraşcu, pe numele lui de mirean, a văzut lumina zilei la 2 septembrie 1963, în comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea. Mama lui l-a părăsit la naştere, când l-a văzut chircit, fără şansă, bolnav de tetrapareză spastică. Bunul Dumnezeu este mare şi a hotărât altfel pentru micuţul Ilie. A fost crescut de bunică. Viaţa lui a fost un chin. N-a putut merge, a învăţat cu greu să vorbească şi a avut mereu nevoie de ajutorul cuiva. A învăţat să ridice obiectele cu picioarele şi să le utilizeze, apoi să mănânce, să scrie şi să citească. Mintea şi sufletului lui au rămas curate ca lacrima. După ce bunica a plecat la cele veşnice, a fost nevoit să accepte instituţionalizarea într-un Centru de Asistenţă Socială din localitatea Zătreni, cămin care găzduieşte în cea mai mare parte persoane cu boli neuro-psihice şi diverse boli imobilizante. De atunci, micuţa cameră de cămin şi frumoasa curte amenajată pentru rezidenţi au devenit universul lui Ilie. La cămin, s-a familiarizat şi cu tainele utilizării calculatorului, astăzi putând naviga cu uşurinţă pe internet, messenger sau prin reţeaua de socializare. Într-o carte de poezii religioasă editată de prieteni, părintele Iov se mărturiseşte :„Pentru mine, venirea într-un centru, la început, a însemnat o luptă pentru supravieţuire. Cu ti

mpul a devenit alegerea uneia dintre variante: să rămân un simplu bolnav cu deficienţele sale despre care nu ştie nimeni sau să lupt cu orice risc pentru a nu rămâne definitiv îngrădit intelectual şi afectiv. Soluţia multilaterală a devenit încununată de cel mai preţios dar… călugăria. Acum privesc în spate şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru cea mai minunată evoluţie, oamenii pe care mi i-a scos în cale spre ajutor şi pentru înţelegerea sensului crucii pe care o purtăm fiecare în această unică şi irevocabilă viaţă”. A fost ajutat să devină călugăr, după marea sa dorinţă, dar şi pentru că acumulase multe cunoştinţe religioase, de părintele Siluan, la Mănăstirea Pătrunsa. Despre părintele Iov s-a scris şi cu siguranţă se va mai scrie pentru că în ciuda problemelor de sănătate chipul său este senin, liniştit, străbătut de o lumină interioară specifică oamenilor hărăziţi de Dumnezeu să-şi poarte crucea cu demnitate.

 Zenovia Zamfir