Gânduri nobile pentru un om de dincolo de nori

Gânduri nobile pentru un om de dincolo de nori

Să vărsăm o lacrimă mică, de durere, şi apoi să o ştergem, încet, cu dosul palmei, să ne amintim zâmbind apoi cât de frumoase şi unice au fost momentele petrecute la biserica „Cuvioasa Paraschiva” din localitatea natală a Patriarhului Justinian Marina cu EL, şi apoi să spunem ... Ai plecat prea devreme dintre noi, domnule . ...

Alexandru Nancu - sculptor şi grafician. S-a născut pe 4 august 1959, în Bucu­reşti, a plecat la ceruri pe 8 februarie 2013. A absolvit Academia de Artă din Bucureşti în 1983. Membru fondator şi director al Fundaţiei HAR (iniţiatorul programelor „Habitat şi Artă în România“ şi „Tradiţie şi postmodernitate“), redactor şef al revistei Ianus, profesor asociat la Uni­ver­sitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti – din 2001. A fost iniţiatorul taberelor de creaţie: Săliştea-Sibiu (1983), Măgura Buzăului (1984), Babadag (1986), Scînteia (1988), „Habitat şi Artă în România“ – Basarabi şi Rîmnicu-Vîlcea (1997, 1998-1999), „Tradiţie şi postmodernitate“ – Rîmnicu-Vîlcea (2000, 2001, 2002), „Brân­cuşiana“ – Tîrgu Jiu (2002). A rânduit Bunul Dumnezeu să cunosc familia Luiza Barcan şi Alexandru Nancu într o zi frumoasă din vara anului 2011. M-au impresionat prin modestia şi harul pe care l-au primit în dar fiecare în domeniul său. Era o bucurie să-l vezi pe domnul Alexandru Nancu în faţa unei opere de artă, la tâmpla unei bisericuţe de lemn pe care o restaura, întregul său chip de uriaş se transfigura devenind una cu opera la care lucra.Cunoscator şi pasionat de tradiţie s-a străduit până în ultima clipă să readucă la viaţă comori spirituale de mare valoare pe care mulţi dintre noi nu le cunoştem.S-a dedicat trup şi suflet pentru restaurarea celor două biserici vâlcene din vremuri de demult apuse. A ars ca o torţă pe altarul culturii vâlcene ani de zile.Acum când Alexandru Nancu trudeşte alături de îngeri cuvinese cu adevărat să aflăm câteva gânduri de la prieteni care l-au cunoscut şi apreciat publicate în Observatorul Cultural , nr.661 din februarie 2013.

„Modern şi european pînă în măduva oaselor, cu toate reflexele de puşti crescut într-un Bucureşti patriarhal şi caragialesc încă intacte, cu o inepuizabilă vervă de tînăr sculptor vorbitor de limbi străine şi plimbat prin lume, pus pe şotii şi pe harţă savantă cu privire la rosturile artei în lumea urbană şi globală de azi, dar şi pasionat pînă la obsesie de tradiţie şi de felul în care ea continuă să vină către noi, cu o uimitoare capacitate de a se pierde cu lunile în lumi rurale arhaice, alături de oameni cu care tăia lemne, căra apă şi pămînt pentru a face case, în locuri fără curent şi Internet, egal prezent şi în bibliotecă, cufundat în studiul unor texte dificile, Sandu făcea o figură de cărturar hîtru, de enciclopedie tehnică ambulantă şi de explorator siberian, cu aparatură conectată la ultimele tehnologii de conservare digitală, la care lucra cu degetele bătătorite de muncă, punînd mereu în contact direct chirpicari, lăutari şi fierari cu mereu uimiţii universitari bucureşteni sau străini, pe moderni adică făcîndu-i astfel să-şi privească modernitatea într-o oglindă pe care el o numea tradiţie”.  Cătălin BERESCU

„Sandu spunea despre bisericile de lemn pe care le restaura că sînt asemenea unor corăbii care plutesc pe apele cerului. Am încredinţarea că Dumnezeu i-a aşezat sufletul într-una dintre aceste corăbii şi a purtat-o spre grădina Edenului”. Silviu LUPAŞCU 

„Bisericuţele vechi pe care le-a salvat de la nepăsare şi pe care le-a rectitorit, bisericuţa nouă, de lemn, pe care a construit-o din temelii şi altele, asemenea, nu sînt numai proiecte materiale cu destinaţie către spirit. Sandu a dăruit, pur şi simplu, toate locurile pe unde s-a aşezat să construiască temeinic. Şi, peste toate acestea, Sandu a unit destine, a împrietenit oameni şi le-a dăruit din generozitatea lui”.Gheorghe DICAN

Deasemenea în LiterNet.ro prin martie 2004,doamna Luiza Barcan, spunea :

„E un sculptor mai special: puţin productiv şi intens reflexiv. Rătăcit printre paginile cărţilor, pierde uneori contactul cu realitatea imediată, la care revine doar dacă are ceva serios şi concret de făcut.

Alexandru Nancu e un artist-gânditor, frământat mai ales de conţinutul spiritual al operei de artă. Respinge forma fără conţinut, oricât de plastică ar fi ea. În viziunea lui, aflată în acord cu cea a lui Titus Burckhardt, nu forma îşi construieşte conţinutul ci invers, conţinutul dictează formei apariţia şi expresia.
Tânjeşte după epoci aurorale şi culturi îndepărtate, când artele nu puteau exista autonom, în afara unei doctrine sacre. Simbolistica creştină preluată direct de la izvorul viu al Noului Testament, al scrierilor patristice, al icoanei şi frescei bizantine conturează încet şi sigur anatomiile pneumatolofore, pe care Alexandru le situează la graniţa dintre figurativul recognoscibil şi spiritualitatea creştină, concentrată într-un element anatomic capabil să o evoce. Mâna omului sau a sfântului pe care o ciopleşte sau o modelează Alexandru Nancu poartă semnele supliciului, binecuvântează sau adăposteşte în rana făcută de cui bobul de grâu. Acesta, germinând, devine pâinea transfigurată în trupul lui Iisus prin taina euharistiei”.

Domna Ligia Rizea într-un cotidian vâlcean, Râmnicu Vâlcea Week din februarie 2014 , îl prezinta astfel :

„Integrat cu eleganţă şi devoţiune sinceră în cultura cea mai înaltă a Vâlcii, inestimabilul ei patrimoniu cultural şi spiritual, Alexandru Nancu a lăsat urme concrete, de netăgăduit în salvarea, conservarea şi promovarea eficientă a valorilor vâlcene de reală substanţă, dovedind că arta medievală şi tradiţia pot fi mereu productive în actualitatea culturală şi artistică, un suport al identităţii reale şi al originalităţii, prin universalitatea pe care ele o înglobează.Prin epicentrul spiritual şi artistic creat cale de peste un deceniu la Muzeul de la Bujoreni, marcat material  de cele două biserici de lemn salvate de la distrugere (de la Mreneşti şi Angheleşti), Alexandru Nancu a bătătorit calea pe care este necesar să o urmeze cultura vâlceană în drumul către o integrare autentică în dialogul contemporan al valorilor”.

Sâmbată 30 august 2014 , la Muzeul Satului din Bujoreni , în bisericuţa de lemn restaurată de Alexandru , la iniţiativa doamnei Luiza Barcan , cu sprijinul preoţilor parohi de la Parohia Bujoreni s-a săvârşit o slujba de pomenire şi un moment de aducere aminte .

Expoziţii personale:
Simetrii, Bucureşti (1983),
Chipul Pietrei, Bucureşti (1986).

Expoziţii de grup (selectiv):
din 1983 participă la majoritatea saloanelor naţionale de artă şi la saloanele de sculptură mică, Brâncuşiana – Târgu Jiu (1999), Râmnicu Vâlcea (1998),
Arta în drum spre muzeu – Râmnicu Vâlcea (1999),
22 de măşti la Veneţia – Italia (2000),
Regăsirea memoriei – Palatul brâncovenesc de la Potlogi (2001),
Visări Levantine – Institutul de Cultură şi cercetare Umanistică, Veneţia – Italia (2003).
Tabere de creaţie:
Săliştea – Sibiu (1983),
Măgura Buzăului (1984),
Babadag (1986), Scânteia (1988),
Habitat şi Artă în România – Basarabi şi Râmnicu Vâlcea (1997, 1998–1999),
Tradiţie şi Postmodernitate - Râmnicu Vâlcea (2000, 2001, 2002),
Brâncuşiana – Târgu Jiu (2002).

Premii:
Premiul revistei Amfiteatru (1984),
Premiul Comitetului de Cultură Arad (1985),
Premiul revistei Convorbiri literare - Iaşi (1987),
Premiul pentru ambient al Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru programul Habitat şi Artă în România, ediţia 1997,
Medalia de argint a oraşului Râmnicu Vâlcea pentru merite culturale deosebite (2000).

Zenovia Zamfir