Întru bucurie şi comuniune Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul

Întru bucurie şi comuniune

Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul

Bucuria regăsiri şi trăiri credinţei strămoşeşti, a spiritualităţi şi a identităţi româneşti , a întăriri în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşteri trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor. Sfântul Apostol Pavel, îndeamnă zicând: "Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). S-a vorbit și s-a scris mult despre fericitul întru pomenire Patriarh Justinian Marina în anul când Sfântul Sinod a declarat ''Anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi Patriarhia Română''. Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. Cu priliejul comemorării a 40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.

''Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti'', a spus Preafericirea Sa. ...

Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în înplinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. "Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată".
Patriarhul Justinian s-a mutat din lumea aceasta cu credinţa că şi-a făcut deplin datoria către obştea dreptcredincioasă încredinţată lui spre păstorire şi către poporul din care a făcut parte, către lumea însetată de dreptate şi pace şi către omul în suferinţă. Trecerea timpului ni-l descoperă parcă şi mai mare, iar înfăptuirile sale în slujba Bisericii şi neamului nostru ne cheamă să ni-l amintim mereu cu respect şi recunoştinţă. Înnconjurat de nimbul înfăptuirilor sale, chipul Patriarhului Justinian s-a aşezat în panteonul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi numele lui va fi pomenit din neam în neam.Gheorghe Vasilescu,Almanahul Bisericesc 2001, pag. 62-88.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române,a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit "Leul Ardealului" pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Bartolomeu Anania, s-a născut în 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu.

El a urmat şcoala primară din localitatea natală, după care a fost înscris la Seminarul "Central" din Bucureşti. În anul 1943 a absolvit Liceul "Mihai Viteazul" din Bucureşti, obţinând diploma de Bacalaureat.Valeriu Anania a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj, între 1944 şi 1946, pe care nu le-a terminat, dar şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Academiilor Teologice din Cluj şi Sibiu, fiind licenţiat la Sibiu în 1948.Pe lângă calitatea de înalt ierarh ortodox, Bartolomeu Anania adesfăşurat o amplă activitate de scriitor şi traducător, primind în anul 1982 premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor dinRomânia.De-a lungul anilor, a fost cinstit cu o serie depremii şi medalii culturale printre care se numără premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul "Greul pământului" (1982), premiul pentru "Opera omnia",al Uniunii Scriitorilor Cluj (2001).Bartolomeu a primit numeroase distincţii şi medalii, printre care diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia (2000), dar şi medalia jubiliară "Mihai Eminescu" şi Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce (2000) din partea Preşedinţiei României, Crucea Patriarhală - Bucureşti,Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei.Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a tradus Biblia - o muncă de Sisif, care a durat peste zece ani şi care afost tipărită în anul 2001, şi-a scris "Memoriile", în 2008,considerate literatură pură, a publicat poezii, volume de proză şi piese de teatru, a scris sute de Pastorale şi predici, pentru credincioşii pe care i-a păstorit.

Întâlnirea,prietenia, respectul, dintre cei doi ierahi vâlceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul a stat sub semnul unei tainice lucrări a lui Dumnezeu. Joi 7 iunie 2017, împreună cu o delegaţie de vâlceni: Duicu Justin -primarul comunei Glăvile, Maria Catană-Biblioteca Publică Glăvile şi preot Dumitru Popa am onorat invitaţia de a păşi ''pe urmele marilor ierarhi vâlceni la Cluj -Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde îşi doarme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere , la ora 13,30 grupul însoţit de Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuţ Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca .În timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ''pe ogorul Domnului''.Delegaţia vâlceană a continuat pelerinajul cu o vizită la Muzeul Mitropoliei.În prezentarea sa,maica Gabriela subliniează '' Iniţiativa Mitropoliei Clujului de reorganizare a muzeului de artă religioasă într-o formulă modernă, profund ştiinţifică, de tezaurizare a unor valori artistice şi istorice, sau de valoare documentară, o datorăm vrednicului de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, preluată cu entuziasm de I.P.S. Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit Ortodox al Clujului, care s-a angajat cu fermitate şi dăruire, sporind şi împlinind moştenirea iluştrilor săi înaintaşi''. A urmat vizita la Mănăstirea ''Acoperământul Maicii Domnului'' de la Florești. Vrednicul de pomenire, IPS Bartolomeu, în data de 19 noiembrie 1994 a sfințit aceast loc cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, să fie mănăstire de maici, atunci a început totul . Împreună cu obştea, maica stareţă Teodora a realizat aici ''o scînteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului''. Spre seară, membri delegaţiei poposesc la mănăstirea Nicula, un loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, unde Bartolomeu Anania,şi-a găsit a doua casă.''Locuinţa are o arhitectură asemănătoare cu cea din Oltenia.Şi-a construit o reşedinţă unde şi-a lăsat toate lucrurile pe care le considera de valoare: biblioteca, obiectele personale, arhiva literară şi arhiva biblică. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a predicat''...spune într-un inerviu Bogdan Ivanov. Tot aici se află icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care a fost pictată în 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit unui proces-verbal, scris de câțiva militari austrieci din acea perioadă, icoana Maicii Domnului a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie și 12 martie 1699, iar Mănăstirea Nicula a devenit, ulterior, loc de pelerinaj. Icoana este apreciată și în lumea romano-catolică. Maica Galineea '' Îngerul păzitor'' al mitropolitului ,întâmpină cu multă bucurie şi emoţie grupul de vâlceni. Cu voce dulce şi suavă povesteşte amintiri despre vrednicul de pomenire Mitropolitul Barolomeu Anania.'' Cum intri în casă, primul lucru care- ţi ia ochii este peretele din faţă: mare, parcă aurit, plin de cruci. Zidul leagă parterul de etaj şi, când te aştepţi mai puţin, partea din centru se deschide spre o mică încăpere transformată în altar...în acea capelă pitită în perete au rămas, aşa cum le-a lăsat Anania, cărţi de rugăciuni bine frunzărite, potire care nici n-au fost folosite, haine de slujbă, dar şi macheta unei biserici făcute doar din chibrituri de fratele său, Dumitru Anania. Este macheta bisericii din satul lor natal, Glăvile, din judeţul Vâlcea'', scria Florina Pop , într-un cotidian clujan. A doua zi, însoţiţi de părintele Pantelimon vizitează noua biserică a Manastirii Nicula , a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 aprilie 2001, în prezenţa I.P.S. Bartolomeu Anania şi a numeroase oficialităţi.Călătoria s-a încheiat la mănăstirea Râmeţ considerată Grădina raiului în Apuseni, a cărei istorie se pierde în negura vremurilor. Cuvine-se cu adevărat să mulţumim Bunului Dumnezeu că suntem urmaşi unor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, că putem păşi cu mare evlavie pe urmele unui Patriarh la Stăneşti şi ale unui Mitropolit la Glăvile.

Zenovia Zamfir

Valori Patrimoniale Vâlcene “Casa Cărţi” din Râmnicu Vâlcea

Valori Patrimoniale Vâlcene

“Casa Cărţi” din Râmnicu Vâlcea 

 

În evoluţia societăţii româneşti , tiparul şi cartea au avut un rol esenţial , reprezentând factori activi ai afirmării şi menţinerii unităţii spirituale a poporului român şi contribuind la realizarea marilor acte istorice naţionale.

La început era Cuvântul [logos], şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Ioan 1:1-3. După denumirea din dicţionar, biblioteca poate fi: dulap sau mobilă specială cu rafturi de ţinut cărţi. Încăpere, sală în care se păstrează şi se citesc cărţile. Colecţie de cărţi, periodice, foi volante, imprimate, instituţie care colecţionează cărţi, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziţia cititorilor. Cu trecerea timpului, biblioteca a devenit locul unde cuvântul scris este căutat şi studiat . În Vâlcea străbună , legendele se îmbină armonios cu istoria locului ,în mănăstiri şi schituri se înalţă imnuri de slavă Bunului Dumnezeu , oamenii de seamă sfinţesc timpul şi locurile , aici cultura şi spiritualitatea îşi au rădăcini adânci în inimile vâlcenilor şi nu numai , aici cărţile au o casă a lor- Biblioteca Judeţeană”Antim Ivireanul”. Când şi cum a apărut “Casa Cărţii” din Râmnicu Vâlcea?

La jumatatea veacului al XIX-lea , încep să funcţioneze primele biblioteci publice, destinate diferitelor categorii de utilizatori. Originile acestor instituţii de cultură sunt strâns legate de numele lui Petrache Poenaru , personalitate naţionala marcantă , născut în localitatea vâlceană Beneşti ( azi , oraşul Bălceşti ) . În 1838, în calitate de director general al Şcolilor din Ţara Românească înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia. Cărţile şi manualele tipărite la tipografia achiziţionată din Franţa , la insistenţele sale , vor ajunge în multe localităţi . Bibliotecile unor instituţii de învăţământ din Vâlcea au stat la baza înfiinţării Bibliotecii Judeţene. Petrache Poenaru a fost un vizionar , având o contribuţie majoră în domeniul ştiinţei şi educaţiei , moştenirea sa dăinuind peste veacuri.Istoria bibliotecii vâlcene , ca instituţie culturală de sine stătătoare , are rădăcini şi ramificaţii mult mai vechi, mai profunde. Ne gândim la impresionantele colecţii de carte care au fost opera unor personalităţi cărturăreşti , de la voevozi la ierarhi şi alţi oameni aplecaţi spre iluminare culturală şi care , de cele mai multe ori şi-au găsit sălaş prin mănăstiri sau pe la conacele boiereşti de pe cuprinsul judeţului Vâlcea.

Pe teritoriul judeţului Vâlcea , primele biblioteci au fost constituite în jurul mănăstirilor :Cozia , Govora , Bistriţa , Mănăstirea Dintr-un Lemn, Horezu şi , nu în ultimul rând , la Centrul Episcopal din Râmnicu Vâlcea. Prima bibliotecă publică din Râmnicu Vâlcea a fost înfiinţată la 1 noiembrie 1950 , cu titulatura Biblioteca Centrală Regional , “ ca for coordinator al bibliotecilor locale şi cel mai important depozit de carte şi periodice din această zonă”. Sediul iniţial a fost în clădirea fostului Parchet al Râmnicului, bibliotecar- şef era prof. Eugen Ciorăscu. La 1 iulie 1952 , instituţia şi-a schimbat statutul , devenind Biblioteca Centrală Raională Râmnicu Vâlcea.La 17 iulie 1955 , biblioteca a fost transferată în actualul Palat al Justiţiei , fost Palat al Culturii. Urmează:

-1 februarie 1968 , a devenit Biblioteca Municipală

-4 martie 1974 , s-a transformat în Biblioteca Judeţeană

-8 noiembrie 1991 , i s-a atribuit numele “ Antim Ivireanul”

Din 22 iunie 2004 , Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea beneficiează de un sediu propriu , pe strada Carol I , nr. 26 .

Parte din aceste date sunt preluate din “File de monografie” , Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”.

Spaţiu de coeziune socială şi convivialitate, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Valcea se află în vecinătatea Muzeului de Istorie şi a Muzeului de Artă “Casa Simian”. Clădirea modernă şi primitoare se remarcă printr-o arhitectură unică şi o cupolă-vitraliu aparţinând artistului plastic vâlcean Gheorghe Dican.

Biblioteca asigură un mediu de învăţare pentru toate vârstele, printr-o ofertă de educaţie continuă şi prin realizarea unei atmosfere confortabile de studiu.

Dispune de peste 400.000 de volume de ştiinţă, artă, critică, beletristic ş.a., precum şi de colecţii enciclopedice reprezentative de cărţi, periodice, documente grafice şi audio-vizuale, purtătoare de informaţii româneşti şi străine. Despre importanţa cărţii şi a bibliotecii , Sfântul “Antim Ivireanul” spunea:

“ Câte cărţi am lăsat în vivlioteca noastră , atât greceşti cât şi rumâneşti , după cum scriu în catastihul besericii , las cu blestem să nu îndrăsnească să ia cineva vreuna să o înstreineze. Iară de va trebui cuiva să ia vreuna , au să cetească pre dânsa , au să o scrie , au să caute ceva într-însa , fără răvaş iscălit de la cela ce o cere cu făgăduială cum că o va trimite înapoi şi cu vreme hotărâtă , să nu să dea. Şi să poarte grijă să o ceară . Antim Ivireanul – Aşezământul Mănăstirii Antim.

La ora actuală Biblioteca Judeţeană Vâlceană îşi aşteaptă cititori , scriitori , oaspeţi de pretutindeni într-un spaţiu frumos amenajat.

Zenovia Zamfir

Tineri talentaţi , vâlceni apreciaţi

Tineri talentaţi , vâlceni apreciaţi

Preocuparile tinerilor în societatea de astăzi sunt foarte diferite. Modalităţiile de petrecere a timpului liber, diversitatea mijloacelor de informare, alegeerea prietenilor constituie pentru tineri prilejuri de descoperire a unor modele şi valori diferite.

Mulţi dintre ei învăţă în casa părintească să spună o rugăciune , să fie cuminţi şi ascultători , să mergă la biserică , să se închine , să se împărtăşească , cu pâine şi vin considerate trupul şi sângele Domnului Isus Hristos care pentru noi oameni şi a noastră mântuire s-a jertfit„în zilele lui Ponţiu Pilat . Vâlcea străbună , înconjurată de schituri şi mănăstiri este zona unde au văzut lumina zilei înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române : Efrem Enăchescu , Bartolomeu Anania, Justiniana Marina. Aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu sunt astăzi locurile unde tineri valoroşi se împărtăşesc cu tainele cunoaşteri şi ale iubiri .

. “ Noi copiii nu uităm,/Pe Dumnezeu să îl chemăm/

Tot mai des în rugăciune/Să-l cinstim prin fapte bune”. Poezia “Iubirea lui Dumnezeu” , Maria Mădălina Deaconu , elevă în clasa a IX a la Colegiul Naţional de Informatică “ Matei Basarab”. " Lasaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor, ( Matei 19,14)”.

Mădălina Deaconu te impresionează prin chipul ei angelic , ochii mari strălucitori de culoarea cerului senin , talentul artistic şi poetic , setea de cunoaştere , iubirea de Dumnezeu şi semeni . Anca Maria Pârvu , timidă şi sfioasă a înmulţit talantul iubiri cu darul de a ajuta semeni . La numai 18 ani s-a hotărât să meargă voluntar în inima Africii pentru a ajuta copii din acele zone greu încercate. Mădălin Gheorghe Trohonel pe care Dumnezeu l-a adus în calea mea într-un moment emoţionant , de suflet , la tâmpla bisericii “Cuvioasa Paraschiva “ din localitatea Suieşti , com Stăneşti , ctitoria Patriarhului Justinian Marina este unul dintre tinerii hărăzit cu darul cercetării , al iubirii , al comuniuni cu semenii săi şi cu Bunul Dumnezeu. Alexandru Crăciun a cucerit deja iubitorii de cultură cu scrierile sale publicate în două volume . Alexandru răspândeşte în jurul său o lumină aparte , are un zâmbet frumos şi un chip senin . Elena Burcuş o tânără interpretă de folclor autentic are în palmares multe premii la concursurile de gen la care a participat . Frumoasă şi talentată , Elena are toate şansele să devină cunoscută şi apeciată. Şi Patricia Gherman este o tânără poetă în ascensiune. Nimic fără Dumnezeu , spunem şi credem adesea. Mădălina Deaconu a înţeles acest adevăr şi împreună cu părintele Nicolae Preoteasa au iniţiat un proiect intitulat “Sfânta Euharistie-Taina vindecării şi îndumnezeirii noastre “. Porninde la definitie : EUHARISTÍE, euharistii, s. f. (Bis.) Taină şi act de veneraţie în cele mai multe Biserici creştine, constând în împărtăşirea cu pâine şi vin a credincioşilor; cuminecătură, împărtăşanie, grijanie, Mădălina a reuşit să obţină locul I pe ţară la concursul “Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”. Festivitatea de premiere a avut loc la Patriarhia Română în prezenţa Prea Fericitului Patriarh Daniel. Bunul Dumnezeu a îngăduit să fiu în preajma acestor tineri talentaţi şi uneori să pot ajuta , a fost o bucurie şi o mândrie în sensul bun al cuvântului. Pe data de 6 iunie în oraşul Vulcan , Maria Mădălina Deaconu şi Elena Burcuş vor fi premiate pentru creaţiile literare pe care le-au prezentat la concursul “ Mineriada internaţională a tinerilor liceeni “, organizat de renumitul jurnalist şi scriitor Ştefan Nemecsek. Felicitări Mădălina şi Elena , succes pe viitor tuturor tinerilor prezentaţi.

Zenovia Zamfir( cred că este scris prin anul 2015)

Crucea Părintelui Iov Pătraşcu

Crucea Părintelui Iov Pătraşcu 

Uneori suntem prea grăbiţi, suntem prea stresaţi pentru un răsărit de soare, un zâmbet de copil, pentru a privi în jurul nostru câtă frumuseţe ne-a dăruit Bunul Dumnezeu. Alteori, copleşiţi de problemele personale uităm că lângă noi sunt mulţi semeni aflaţi în mare suferinţă. Pornind de la preceptele biblice „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” ( Mt. 22, 39) şi “Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36-37), împreună cu prietenii, prietenele, colegele de la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, Societatea Culturală “Anton Pann” şi Liga Femeilor Creştin Ortodoxe -Filiala Vâlcea, am gândit un proiect care să ne permită ca „din puţinul nostru” să dăruim şi celor care au nevoie pe lângă „o bucată de pâine şi o strachină de mâncare”, de o vorbă bună, o rugăciune, un cântec, o poezie. Sub genericul „Iubirea de aproapele meu”, am pornit prin Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Socială din Vâlcea: Măciuca, Bistriţa, Lungeşti, Zătreni, Milcoiu. Întâlnirile au fost frumoase şi emoţionante. La Centrul de la Zătreni l-am întâlnit pe părintele Iov Pătraşcu care are o impresionantă poveste de viaţă. Ilie Pătraşcu, pe numele lui de mirean, a văzut lumina zilei la 2 septembrie 1963, în comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea. Mama lui l-a părăsit la naştere, când l-a văzut chircit, fără şansă, bolnav de tetrapareză spastică. Bunul Dumnezeu este mare şi a hotărât altfel pentru micuţul Ilie. A fost crescut de bunică. Viaţa lui a fost un chin. N-a putut merge, a învăţat cu greu să vorbească şi a avut mereu nevoie de ajutorul cuiva. A învăţat să ridice obiectele cu picioarele şi să le utilizeze, apoi să mănânce, să scrie şi să citească. Mintea şi sufletului lui au rămas curate ca lacrima. După ce bunica a plecat la cele veşnice, a fost nevoit să accepte instituţionalizarea într-un Centru de Asistenţă Socială din localitatea Zătreni, cămin care găzduieşte în cea mai mare parte persoane cu boli neuro-psihice şi diverse boli imobilizante. De atunci, micuţa cameră de cămin şi frumoasa curte amenajată pentru rezidenţi au devenit universul lui Ilie. La cămin, s-a familiarizat şi cu tainele utilizării calculatorului, astăzi putând naviga cu uşurinţă pe internet, messenger sau prin reţeaua de socializare. Într-o carte de poezii religioasă editată de prieteni, părintele Iov se mărturiseşte :„Pentru mine, venirea într-un centru, la început, a însemnat o luptă pentru supravieţuire. Cu ti

mpul a devenit alegerea uneia dintre variante: să rămân un simplu bolnav cu deficienţele sale despre care nu ştie nimeni sau să lupt cu orice risc pentru a nu rămâne definitiv îngrădit intelectual şi afectiv. Soluţia multilaterală a devenit încununată de cel mai preţios dar… călugăria. Acum privesc în spate şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru cea mai minunată evoluţie, oamenii pe care mi i-a scos în cale spre ajutor şi pentru înţelegerea sensului crucii pe care o purtăm fiecare în această unică şi irevocabilă viaţă”. A fost ajutat să devină călugăr, după marea sa dorinţă, dar şi pentru că acumulase multe cunoştinţe religioase, de părintele Siluan, la Mănăstirea Pătrunsa. Despre părintele Iov s-a scris şi cu siguranţă se va mai scrie pentru că în ciuda problemelor de sănătate chipul său este senin, liniştit, străbătut de o lumină interioară specifică oamenilor hărăziţi de Dumnezeu să-şi poarte crucea cu demnitate.

 Zenovia Zamfir

Fereastra frumosului din noi - arta

Fereastra frumosului din noi - arta

Se spune ca ochii sunt fereastra sufletului.

''Arta este izvorâtă din sinceritatea trăirii, din mirarea în faţa frumuseţii naturii şi aoamenilor. Arta este în esenţă cea mai profundă expresie a creativităţii umane''.

La sfarsitul lunii februarie 2014,la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Vâlcea, s-a desfăşurat cea de a XI-a ediţie a Salonului artiştilor – persoane cu dizabilităţi sub genericul „Arta – fereastră a sufletului”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Creaţie Vâlcea. În cadrul manifestări au expus: Robert Angheloiu, Adelina Ardeleanu, Bogdan Ardeleanu, Sorin Duican, Florin Duţulescu, Mirela Ghiţă, Alin Ionescu, Ileana Ionescu, Gabriel Medvedov, Diana Mitulescu, Bogdan Olteanu, Dana Rădău, Paul Stănişor, Rodica Vişinescu, Dumitra Zamfira. A urmat un recitalul poetic şi muzical susţinut de Rodica Vişinescu care a încântat asistenţa; scriitorul Ilorian Păunoiu şi- a prezentat noile proiecte culturale”, scriitorul Marian Pătraşcu a vorbit despre realizările şi împlinirile persoanelor de la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Vâlcea . Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare.Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.
Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. (Coloseni 3:12-14)”

Evenimentul “Arta – fereastra a sufletului” oferă comunităţii prilejul de a se bucura de roadele muncii persoanelor cu dizabilităţi. Prin talentul artistic cu care au fost înzestrate, acestea creează sculpturi, picturi, arte textile, obiecte decorative , scriu cărţi de poezie , proză.

Autorii lucrărilor expuse , pictori , sculptori ,poeţi au primit aprecieri din partea publicului. În cuvinte frumoase şi alese doamna director Elena Stoica a vorbit de harul şi talentul persoanelor care au etalat o parte din lucrări , iar de a lungul anilor au expus la Galeriile „Constantin Iliescu’’din Râmnic , şi mai nou în locaţia amenajată cu trudă şi pasiune de domnul Dumitru Zamfira. Doamna Mioara Plop , specialist în pictură şi iconografie a prezentat autorii şi lucrările lor . La eveniment a participat şi doamna subprefect de Vâlcea , Aurora Gherghina care a fost impresionată de talentul lor ,de pasiunea creatoare şi dăruirea acestor oameni devaforizaţi de soartă prin dizabilitatea înnăscută sau dobândită, dar mângâiaţi de destin prin talentul artistic cu care au fost înzestraţi. . „Arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit”,Lev Tolstoi.

Paul Stănişor , Ilorian Păunoiu şi Laura Vega au recitat din propriile creaţii. Din modestie , domnul Dumitru Zamfira a lăsat faptele să vorbească despre sine , albumul de pictură , lucrările expuse , cărţile publicate. M- am bucurat să vad în sală mulţi tineri .

Într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup, manifestarea “Arta- fereastra sufletului” reprezintă o sursă fierbinte de întreţinere spirituală a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ. .A fost o clipă “ de frumos şi bucurie “ cum rar se mai întâmplă. Felicitări iniţiatorilor şi în egală măsură organizatorilor.

Zenovia Zamfir

Amurg şi răsărit în satul copilăriei mele

Amurg şi răsărit în satul copilăriei mele

Sub lumina lunii vegheată de stele, gândurile- mi zboară spre locurile natale, spre acel meleag sfânt al locului dintâi. Se spune că atunci când vezi o stea căzătoare îți poți pune o dorință şi se va împlini. Dacă o stea îți promite ceva, sigur se va ține de promisiune, pentru că stelele nu mint niciodată . Privesc gânditoare cerul şi încerc să mă imaginez în locul copilăriei mele, dorul de satul natal, de părinţi, de fraţi, de prieteni, de biserica de peste drum, mă apasă, mă doare, mă cheamă.Cerul este sublim, senin. Frumuseţe, linişte, pace între stele, luna surâzătoare.Privesc spre cer cu mâinile împreunate în rugăciune şi spun Domnului: mâine dimineața am pornit spre Tine, spre Satul tinereţelor mele. Te rog, primeşte-mă!. Satul românesc are altă faţă acum, dar cea care a fost odinioară se mai regăseşte în muzee , acolo unde, pe biserici şi case din lemn, parcă se văd aievea bătăturile palmelor ţăranilor care le-au făurit şi care ni le-au lăsat ,moştenire . Şi totuşi, satul copilăriei mele mai păstrează parfumul de odinioară, pe uliţă mai trec turme de vaci, cai, oi, căruţe cu fân, oameni se mai odihnesc seara pe banca de la poartă, clopotul din turla bisericii mai cheamă săteni la rugăciune, satul meu este cel de altădată.Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în “Sufletul satului”. Satul românesc este o taină, este armonie, comuniune, simplitate, credinţă şi adevăr.
Satul copilăriei mele se pregăteşte de culcare sub blânda îmbrăţişare a toamnei târzii.Grădina se învăluie în haine de noapte cu frunze argintii, violete, galbene - aurii. Cu crengile ude pruni la poartă sunt trişti, iar vântul tomnatic se joacă cuminte şi înfiorat pe uliţele satului, răscolindu-le frunzele.Seara se lasă încet peste sat , turmele se întorc de la păşunat , seara se lasă încetişor peste sat iar eu mă întorc în casa de unde am plecat , seara se lasă încet peste sat , copii se joacă neâncetat , clopotele vestesc sărbătoare în sat. Nicăieri pe pământ nu găseşti un loc mai frumos , mai sfânt , ca locul în care te-ai născut. Nicăieri pe această planetă pământ dorul de sat , de părinţi , de cuvânt nu este mai viu , mai profund. Amurgul scrie cu slove de aur povestea nemuritoare a toamnei poleind satul meu drag ca într-un basm pe care vrei să-l auzi în fiecare seară.
Ici şi colo câte o poartă mai scârţăie, câte un lătrat mai tulbură liniştea ce domneşte peste sat. Seara încet s-a lăsat. Bunul Dumnezeu a îngăduit să văd lumina zilei în localitatea Cioponeşti , comuna Stăneşti , judeţul Vâlcea , la sat. Comuna Stăneşti este situată în partea central - sudică a judeţului Vâlcea, de-a lungul drumului judeţean DJ 643 B Roieşti - Măciuca, pe o lungime de 8 km şi o lăţime de 4 km. Se învecinează la est cu comuna Glăvile şi comuna Guşoeni, la sud cu comuna Măciuca, la vest cu comuna Fârtaţeşti şi la nord cu comuna Lădeşti.
Comuna Stăneşti este aşezată pe malul stâng al râului Cerna care izvorăşte din masivul Parâng, culmea Căpăţânii.
După unele declaraţii ale bătrânilor, comuna are o vechime de peste 400 de ani.
Numele comunei se trage de la familia cu numele de Stan Stănescu - familie influentă la vremea aceea.
Satul a fost şi este izvor de înţelepciune, de artă, de energie, în sat s-au cristalizat forme şi expresii de viaţă ale neamului acesta, care a fost un neam de ţărani.

Printre personalităţile de seamă ale comunei Stăneşti amintim:

1.CERNA-RĂDULESCU ALEXANDRU – Sriitor,ziarist,gazetar.

S-a născut la 10 ianuarie 1920 în Comuna Stăneşti,Judeţul Vâlcea,decedat la 28 august 1990 la Bucureşti.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor.

OPERE :
“ Sunt ţăran”
“Spionaj şi trădare în umbra crucii”
“Arbori din ţara promisă”
“Înainte de proverbe ”
2. JUSTINIAN MARINA- Patriarhul României în perioada 1948 – 1977.
Istoria Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist a fost marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A avut una dintre cele mai lungi cârmuiri, rezistând în scaun aproape trei decenii. A fost lăudat şi criticat în egală măsură, fiind considerat astăzi salvatorul Ortodoxiei.Spiritul practic al Patriarhului Justinian a făcut ca monahismul ortodox să depăşească momentele de criză.Cârmuitor în vremuri tulburi, a avut dificila misiune de a conduce "Corabia Bisericii" în vremuri tulburi.
Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi primind la botez numele Ioan. La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “...s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare). În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.

Spre Slava Bunului Dumnezeu şi pentru ''veşnică aducere aminte şi cinstire a marelui ierarh'' în localitatea Stăneşti s- a construit mănăstire...'' Sâmbătă, 20 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoţi și diaconi, a pus piatra de temelie pentru cele două biserici şi pentru chiliile Sfintei Mănăstiri „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Sueşti”, din comuna Stăneşti, județul Vâlcea, satul natal al Patriarhului Justinian Marina''. În toamna anului 2017 , mănăstirea a fost sfinţită, slujba de târnosire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi care apoi au slujit Sfânta Liturghie. La final au inaugurat Casa memorială „Justinian Patriarhul”. Astăzi este loc de închinăciune şi rugăciune pentru toţi cei ce se învrednicesc să- i treacă pragul.

Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii.

Străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne zboară fără încetare spre locul unde ne-am născut.

Leagănul primelor amintiri păstrează viu peste timp chipul mamei care ne veghează somnul stând de vorbă cu îngerii cei buni. În căsuţa părintească ce îmi pare mai frumoasă ca palatele din poveşti ne ocroteşte fără odihnă chipul tatei.
Satul copilăriei mele este locul care mă defineşte cel mai bine ca om .

Zenovia Zamfir

Gânduri nobile pentru un om de dincolo de nori

Gânduri nobile pentru un om de dincolo de nori

Să vărsăm o lacrimă mică, de durere, şi apoi să o ştergem, încet, cu dosul palmei, să ne amintim zâmbind apoi cât de frumoase şi unice au fost momentele petrecute la biserica „Cuvioasa Paraschiva” din localitatea natală a Patriarhului Justinian Marina cu EL, şi apoi să spunem ... Ai plecat prea devreme dintre noi, domnule . ...

Alexandru Nancu - sculptor şi grafician. S-a născut pe 4 august 1959, în Bucu­reşti, a plecat la ceruri pe 8 februarie 2013. A absolvit Academia de Artă din Bucureşti în 1983. Membru fondator şi director al Fundaţiei HAR (iniţiatorul programelor „Habitat şi Artă în România“ şi „Tradiţie şi postmodernitate“), redactor şef al revistei Ianus, profesor asociat la Uni­ver­sitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti – din 2001. A fost iniţiatorul taberelor de creaţie: Săliştea-Sibiu (1983), Măgura Buzăului (1984), Babadag (1986), Scînteia (1988), „Habitat şi Artă în România“ – Basarabi şi Rîmnicu-Vîlcea (1997, 1998-1999), „Tradiţie şi postmodernitate“ – Rîmnicu-Vîlcea (2000, 2001, 2002), „Brân­cuşiana“ – Tîrgu Jiu (2002). A rânduit Bunul Dumnezeu să cunosc familia Luiza Barcan şi Alexandru Nancu într o zi frumoasă din vara anului 2011. M-au impresionat prin modestia şi harul pe care l-au primit în dar fiecare în domeniul său. Era o bucurie să-l vezi pe domnul Alexandru Nancu în faţa unei opere de artă, la tâmpla unei bisericuţe de lemn pe care o restaura, întregul său chip de uriaş se transfigura devenind una cu opera la care lucra.Cunoscator şi pasionat de tradiţie s-a străduit până în ultima clipă să readucă la viaţă comori spirituale de mare valoare pe care mulţi dintre noi nu le cunoştem.S-a dedicat trup şi suflet pentru restaurarea celor două biserici vâlcene din vremuri de demult apuse. A ars ca o torţă pe altarul culturii vâlcene ani de zile.Acum când Alexandru Nancu trudeşte alături de îngeri cuvinese cu adevărat să aflăm câteva gânduri de la prieteni care l-au cunoscut şi apreciat publicate în Observatorul Cultural , nr.661 din februarie 2013.

„Modern şi european pînă în măduva oaselor, cu toate reflexele de puşti crescut într-un Bucureşti patriarhal şi caragialesc încă intacte, cu o inepuizabilă vervă de tînăr sculptor vorbitor de limbi străine şi plimbat prin lume, pus pe şotii şi pe harţă savantă cu privire la rosturile artei în lumea urbană şi globală de azi, dar şi pasionat pînă la obsesie de tradiţie şi de felul în care ea continuă să vină către noi, cu o uimitoare capacitate de a se pierde cu lunile în lumi rurale arhaice, alături de oameni cu care tăia lemne, căra apă şi pămînt pentru a face case, în locuri fără curent şi Internet, egal prezent şi în bibliotecă, cufundat în studiul unor texte dificile, Sandu făcea o figură de cărturar hîtru, de enciclopedie tehnică ambulantă şi de explorator siberian, cu aparatură conectată la ultimele tehnologii de conservare digitală, la care lucra cu degetele bătătorite de muncă, punînd mereu în contact direct chirpicari, lăutari şi fierari cu mereu uimiţii universitari bucureşteni sau străini, pe moderni adică făcîndu-i astfel să-şi privească modernitatea într-o oglindă pe care el o numea tradiţie”.  Cătălin BERESCU

„Sandu spunea despre bisericile de lemn pe care le restaura că sînt asemenea unor corăbii care plutesc pe apele cerului. Am încredinţarea că Dumnezeu i-a aşezat sufletul într-una dintre aceste corăbii şi a purtat-o spre grădina Edenului”. Silviu LUPAŞCU 

„Bisericuţele vechi pe care le-a salvat de la nepăsare şi pe care le-a rectitorit, bisericuţa nouă, de lemn, pe care a construit-o din temelii şi altele, asemenea, nu sînt numai proiecte materiale cu destinaţie către spirit. Sandu a dăruit, pur şi simplu, toate locurile pe unde s-a aşezat să construiască temeinic. Şi, peste toate acestea, Sandu a unit destine, a împrietenit oameni şi le-a dăruit din generozitatea lui”.Gheorghe DICAN

Deasemenea în LiterNet.ro prin martie 2004,doamna Luiza Barcan, spunea :

„E un sculptor mai special: puţin productiv şi intens reflexiv. Rătăcit printre paginile cărţilor, pierde uneori contactul cu realitatea imediată, la care revine doar dacă are ceva serios şi concret de făcut.

Alexandru Nancu e un artist-gânditor, frământat mai ales de conţinutul spiritual al operei de artă. Respinge forma fără conţinut, oricât de plastică ar fi ea. În viziunea lui, aflată în acord cu cea a lui Titus Burckhardt, nu forma îşi construieşte conţinutul ci invers, conţinutul dictează formei apariţia şi expresia.
Tânjeşte după epoci aurorale şi culturi îndepărtate, când artele nu puteau exista autonom, în afara unei doctrine sacre. Simbolistica creştină preluată direct de la izvorul viu al Noului Testament, al scrierilor patristice, al icoanei şi frescei bizantine conturează încet şi sigur anatomiile pneumatolofore, pe care Alexandru le situează la graniţa dintre figurativul recognoscibil şi spiritualitatea creştină, concentrată într-un element anatomic capabil să o evoce. Mâna omului sau a sfântului pe care o ciopleşte sau o modelează Alexandru Nancu poartă semnele supliciului, binecuvântează sau adăposteşte în rana făcută de cui bobul de grâu. Acesta, germinând, devine pâinea transfigurată în trupul lui Iisus prin taina euharistiei”.

Domna Ligia Rizea într-un cotidian vâlcean, Râmnicu Vâlcea Week din februarie 2014 , îl prezinta astfel :

„Integrat cu eleganţă şi devoţiune sinceră în cultura cea mai înaltă a Vâlcii, inestimabilul ei patrimoniu cultural şi spiritual, Alexandru Nancu a lăsat urme concrete, de netăgăduit în salvarea, conservarea şi promovarea eficientă a valorilor vâlcene de reală substanţă, dovedind că arta medievală şi tradiţia pot fi mereu productive în actualitatea culturală şi artistică, un suport al identităţii reale şi al originalităţii, prin universalitatea pe care ele o înglobează.Prin epicentrul spiritual şi artistic creat cale de peste un deceniu la Muzeul de la Bujoreni, marcat material  de cele două biserici de lemn salvate de la distrugere (de la Mreneşti şi Angheleşti), Alexandru Nancu a bătătorit calea pe care este necesar să o urmeze cultura vâlceană în drumul către o integrare autentică în dialogul contemporan al valorilor”.

Sâmbată 30 august 2014 , la Muzeul Satului din Bujoreni , în bisericuţa de lemn restaurată de Alexandru , la iniţiativa doamnei Luiza Barcan , cu sprijinul preoţilor parohi de la Parohia Bujoreni s-a săvârşit o slujba de pomenire şi un moment de aducere aminte .

Expoziţii personale:
Simetrii, Bucureşti (1983),
Chipul Pietrei, Bucureşti (1986).

Expoziţii de grup (selectiv):
din 1983 participă la majoritatea saloanelor naţionale de artă şi la saloanele de sculptură mică, Brâncuşiana – Târgu Jiu (1999), Râmnicu Vâlcea (1998),
Arta în drum spre muzeu – Râmnicu Vâlcea (1999),
22 de măşti la Veneţia – Italia (2000),
Regăsirea memoriei – Palatul brâncovenesc de la Potlogi (2001),
Visări Levantine – Institutul de Cultură şi cercetare Umanistică, Veneţia – Italia (2003).
Tabere de creaţie:
Săliştea – Sibiu (1983),
Măgura Buzăului (1984),
Babadag (1986), Scânteia (1988),
Habitat şi Artă în România – Basarabi şi Râmnicu Vâlcea (1997, 1998–1999),
Tradiţie şi Postmodernitate - Râmnicu Vâlcea (2000, 2001, 2002),
Brâncuşiana – Târgu Jiu (2002).

Premii:
Premiul revistei Amfiteatru (1984),
Premiul Comitetului de Cultură Arad (1985),
Premiul revistei Convorbiri literare - Iaşi (1987),
Premiul pentru ambient al Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru programul Habitat şi Artă în România, ediţia 1997,
Medalia de argint a oraşului Râmnicu Vâlcea pentru merite culturale deosebite (2000).

Zenovia Zamfir